Etichete

, , , , , ,

Dacă mă gîndesc mai bine, probabil că discuţia de alaltăieri ar trebui nuanţată suplimentar. Oare poziţia lui Tertulian şi cea a lui Anselm sînt cu adevărat antagonice? Ce spune unul şi ce spune celălalt? “Cred fiindcă e absurd” şi “Cred ca să înţeleg”. Amîndoi instituie, desigur, o relaţie strînsă între credinţă şi raţiune. Însă construcţiile lor filosofice sînt diferite!

La Tertulian există o legătură cauzală între cele două elemente (“fiindcă”): lipsa de logică nu împiedică puterea credinţei, ci dimpotrivă, poate să o stimuleze. La Anselm există o legătură de finalitate între cele două elemente (“ca să”): credinţa are scopul să ne ajute în percepţia logică. Iată că cele două meditaţii nu sînt convergente. Cauza precedă acţiunea, pe cînd scopul îi succedă acţiunii.

Fireşte că asta nu rezolvă tensiunea rezultată din reflecţiile respective: credem cu inima sau cu creierul? Poate că rămîne valabil răspunsul poetic al lui Dante, care conciliază frămîntările.