Etichete
Chisinau, conferinta, dialog, poliglot, stat national, Uniunea Europeana
Complexitatea prezentării la care am asistat a încurajat dezbaterile pe o gamă la fel de extinsă, prin intervenţii din partea publicului. Colegii de la Academia Română din Bucureşti s-au întrebat cum se mai poate forma, în ziua de azi, o elită propriu-zisă, cînd asistăm la invazia subproducţiilor televizate, la hegemonia de false personalităţi în spaţiul public, la degringolada valorilor. Academicianul Metzeltin a punctat: pentru a face parte dintr-o elită, e nevoie de cultură, de specializare universitară, de o percepţie mai curînd generalizată asupra fenomenelor cu esenţă transnaţională; e necesar accesul la putere (inclusiv la puterea politică), pentru a fi impuse opţiunile. Crearea de elite este rezultatul unei activităţi îndelungate de lobby. Trebuie să fim conştienţi de faptul că vrem să devenim elite.
Colega de la Universitatea Humboldt din Berlin s-a întrebat în ce măsură modelul statului naţional poate fi aplicat în cazul Germaniei, care beneficiază de o structură amplu descentralizată, cu puteri sporite de autonomie acordate Land-urilor. Academicianul Metzeltin a subliniat că nu există o contradicţie între “federal” şi “naţional”. Conceptul de “federal” se referă la tipul de organizare a administraţiei, nu la ideologia intrinsecă a unui stat. Federalizarea poate da o bună oportunitate de dezvoltare, prin descentralizarea administrativă şi lingvistică, fără a se contraveni proiectului unitar al statului naţional. În confirmarea ideilor sale, vorbitorul a reamintit că în Constituţia Germaniei nu este prevăzut conceptul de limbă oficială, care să fie impusă dominator peste celelalte limbi folosite pe teritoriul ţării. Colegii de la Chişinău au replicat sotto voce că federalizarea e o strategie politică amplu folosită acum de Rusia expansionistă, tocmai în scopul destabilizării statelor naţionale din această zonă geografică.
M-am înscris la cuvînt pentru a elogia finele disocieri propuse de distinsul conferenţiar. Mi-am împărtăşit pe scurt propria situaţie biografică, la care am reflectat în scris de-a lungul ultimilor ani: sînt un etnic maghiar, educat în limba română, pasionat de limbile străine, dintre care pe una o predau zilnic. Astfel am ajuns să resimt concret că ceea ce s-ar chema “limba maternă” poate aluneca pe locul trei sau patru în ordinea abilităţilor de comunicare, iar limbile “străine” să fie stăpînite cu o dezinvoltură sporită, pînă la a face parte din propria conştiinţă reflexă. Într-un dialog ştiinţific pe care l-am purtat odinioară cu profesorul Katerin Katerinov (un lingvist de naţionalitate bulgară, stabilit în Italia şi devenit cel mai prestigios autor de manuale pentru predarea limbii italiene la Perugia), mi-a fost întărită, cu explicaţii detaliate, o mai veche intuiţie. Limba pe care o folosim este doar un instrument care, la fel ca atîtea altele, se dezvoltă atunci cînd e intens utilizat, se atrofiază atunci cînd e neglijat. Pot confirma aşadar, din experienţa mea directă, că nu există o legătură necesară între naţionalitate şi limbă. Michael Metzeltin m-a asigurat zîmbind că sînt un adevărat spirit european şi a completat că, la rîndul său, este născut în Elveţia, dar nu şi-ar putea preciza o limbă maternă, întrucît provine dintr-o familie cu cele mai diferite încrengături lingvistice. În ce priveşte experienţele sale biografice, şi-a construit cariera în mediul academic de limbă germană, dar călătoreşte şi comunică profesional adesea în estul european sau în afara graniţelor continentului. Dacă l-ar obliga cineva să revină la limitele administrative din Lugano, s-ar simţi îngrădit ca personalitate şi nedreptăţit ca intelectual.
Am continuat remarcînd ceea ce consideram a fi o uşoară incongruenţă în ansamblul ideatic ce ne-a fost prezentat. Pe de o parte ni se recomandă să desprindem limba de naţionalitate (şi tocmai am confirmat cît de îndreptăţită este această observaţie). Pe de altă parte sîntem asiguraţi de viitorul pregnant al statelor naţionale, în cadrul construcţiei europene. În ce priveşte acest al doilea aspect, nu putem avea garanţii conceptuale, întrucît alte mari construcţii economice – de pildă cea de pe continentul nord-american – şi-au demonstrat valabilitatea, deşi fac abstracţie de componenta naţională. De ce-ar trebui să prevaleze statele naţionale în viitoarea Uniune Europeană, din moment ce ele sînt inexistente în Statele Unite ale Americii? Acel model funcţionează eficient, cu timpul va putea fi implementat şi dincoace. Profesorul Metzeltin mi-a reamintit tradiţia istorică de cîteva secole a continentului nostru, peste care nu se va putea trece. Am notat că, în teoria sa, la nivel individual, limba e independentă de naţionalitate (şi avem o elaborare de tip raţional), pe cînd la nivel social construcţia europeană e bazată pe state naţionale, în virtutea trecutului istoric (şi avem o elaborare de tip paseist, sentimental). Colocutorul mi-a confirmat că este vorba despre diferenţa dintre statutul nostru ca indivizi şi acţiunea noastră socială, în cadrul căreia trebuie să ne adaptăm la realităţile cu care ne confruntăm.
Lucrările conferinţei “În oglinzile democraţiei: literatura europeană şi etica societară”, organizate de Universitatea de Stat din Moldova, au continuat sub aceleaşi auspicii ale prieteniei şi ale incitantului schimb de idei. Pentru mine a fost o încîntare să-l aud pe academicianul Michael Metzeltin vorbind o limbă română impecabilă, fin nuanţată şi uşor ironică pe-alocuri; să conversez cu el, în pauzele de cafea, în italiană; să-l ascult povestind în germană. Timp de două zile, la Chişinău, m-am simţit în Europa Centrală.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.