• Site
  • „E-Leonardo”
  • Volume scrise
  • Volume traduse
  • Articole în presă
  • TV – Radio
  • Lectura lui Dante
  • Pirandello

Laszlo Alexandru

~ writer's blog

Laszlo Alexandru

Arhive etichetă: internet

Scriitor în pandemie (1)

22 Duminică nov. 2020

Posted by Laszlo Alexandru in Amfiteatru, Despre mine

≈ Scrie un comentariu

Etichete

școală, internet, literatura, Mihail Sebastian, pandemie

Daniel Moșoiu: La Serile Radio Cluj, urmează dialogul telefonic sub genericul “Scriitori în pandemie”. Cum v-am anunțat, invitatul nostru de astăzi este scriitorul Laszlo Alexandru, critic și istoric literar, eseist, traducător, polemist, profesor la Colegiul “G. Barițiu” din Cluj. Bună seara, domnule Laszlo Alexandru!

L.A.: Bună seara, domnule Moșoiu. Mă bucur să vă aud.

D.M.: Eu mă bucur că ați revenit la Serile Radio Cluj. Ultima dată, dacă țin bine minte, vorbeam tot prin telefon despre Cum se inventează un huligan? Mihail Sebastian, ziarist la “Cuvîntul”. Vorbeam așa, pe scurt, cartea tocmai apăruse și ne propusesem o ediție aici, în studio, prin care să dezbatem volumul dumneavoastră pe larg.

L.A.: Pandemia a fost mai puternică decît noi.

D.M.: Exact. Așa încît, iată, purtăm acest dialog telefonic. Apropo, vorba cîntecului: “Ceva se întîmplă cu noi”. Așa că vreau să vă întreb: ce se întîmplă cu noi, domnule Laszlo Alexandru?

L.A.: Ne frecăm la ochi să ne trezim, să ne dăm seama ce se întîmplă cu noi, într-adevăr. E o schimbare radicală a tot ceea ce știam noi pînă acum. Nu se mai poate arunca nici replica aceea: “Pe vremea mea, voi, ăștia tinerii…”, fiindcă la fel de nepreveniți și necunoscători sînt și tinerii, și bătrînii – cu pandemia, fiindcă la asta ne referim. Mă tem că ține mult mai mult decît am fi bănuit, la început, și decît am fi sperat, după aceea. Nici nu e bine să fii pesimist din cale afară. Dar, văzînd cum evoluează lucrurile, eu deja tind să cred că e o nouă paradigmă. Un nou stil de viață, care, încet-încet, va trebui acceptat, pentru că, dacă nu, dă cu noi de pămînt. Știu că ne-a fost foarte plăcut, atunci cînd am făcut cotitura, după comunism, către democrație. În decembrie ’89, fie că vrea lumea s-o accepte, fie că nu, a fost o schimbare de paradigmă, radicală. De unde stăteam închiși în casă, se lua curentul, răbdam de frig, răbdam de foame, brusc s-au răsturnat orizonturile și chiar eram încurajați să ieșim, să stabilim contacte unii cu alții, să colaborăm. Cuvîntul de ordine era că de unul singur nu răzbești, trebuie să îți găsești echipe de lucru, să construiești împreună cu alții. Dacă nu altceva, ne uităm la înfățișarea orașelor, care au luat o alură occidentală peste tot, dar mai ales prin centru. Erau copaci, era natură, a fost ras tot și s-a pietruit, din aceleași motive de strategie urbană, de coagulare a unei atmosfere de descoperire a specificului local, de închegare a unor comunități. Lumea trebuie să se adune la concerte, la filme și e nevoie de spațiu pentru așa ceva. Era chiar stilul occidental de abordare, de socializare intensă la nivel local, pentru constituirea unor grupuri care, împreună, sînt mai puternice decît niște individualități. Totul era logic, totul era făcut cu cap.

D.M.: Uite că pandemia țintește exact aici.

L.A.: Iar acum, tocmai ceea s-a construit în ultimii treizeci de ani, coagularea grupărilor și a forțelor, colaborarea între indivizi, spiritul civic local, exact acolo se lovește, pentru că partea de socializare este atacată: fundamentul stilului nostru de acțiune din ultimele decenii. Va trebui să reînvățăm să lucrăm pe cont propriu, să gîndim singuri. Firește, sîntem legați cu tehnologia, ne consultăm, ne coordonăm, dar va fi o altă paradigmă. Eu așa o văd. Se vor schimba lucrurile din nou. Nu va mai fi comunism, e clar, nu vor mai fi frig, frică, teroare, spaimă politică, dar nu va mai fi nici ce-a fost acum un an de zile, pe vremea asta. Va apărea altceva și vom căuta s-o pricepem împreună.

D.M.: Da! Ce era cu un an în urmă: o altă viață! Îmi aduc bine aminte. Dar vom reveni la acest subiect, spre finalul dialogului nostru. Deocamdată să le spun ascultătorilor noștri că, dacă doresc, pot intra în legătură telefonică directă cu dumneavoastră, vă pot adresa întrebări, pot face comentarii la numărul de telefon ….  Mergem mai departe și vă rog să vă referiți la statutul dumneavoastră de profesor. Ce s-a schimbat? Sînteți în fața unui calculator acum, în fața unui laptop, și nu în fața clasei, a elevilor.

L.A.: Clar. E iarăși altceva. Au dreptate colegii mei să se plîngă, profesorii din toată țara, îi văd pe Facebook și prin ziare, că e greu, că nu sînt și nu sîntem pregătiți pentru așa ceva, că nu s-au făcut cursuri speciale de training IT etc. Sigur, toate acestea sînt adevărate, dar cine să le facă? Cine s-ar fi gîndit că lucrurile vor merge pe panta asta? Eu cred că fiecare are obligația să deschidă ochii și să vadă cu ce poate contribui la situația care există, s-o amelioreze. Să-și amenajeze în jurul său contextul, inclusiv profesional. E limpede că activitatea noastră la catedră cunoaște modificări esențiale. Inclusiv în ceea ce eram obișnuiți de ani de zile să facem, să predăm, stilul de lucru, cerințele, pretențiile noastre. Să vă dau un exemplu. Cînd predam gramatică, mergeam pe varianta clasică, prin învățarea de tip circular. Explicam lecția nouă, făceam niște exerciții și, după care, dădeam o lucrare de control. Intram la clasă și toată lumea primea aceeași lucrare. Le comunicam subiectul și îi supravegheam să nu copieze, fiecare pe cont propriu să scrie ceea ce știe, ce-a reținut, ce-a învățat. Așa ceva nu mai e posibil astăzi. Dacă le dau o lucrare identică de gramatică, s-o facă fiecare acasă pe computer, voi avea 30 de lucrări de nota 10. E destul s-o facă unul, premiantul, trimite un mail la toată lumea… Bine, asta e o variantă cînd punem răul în față. Copiii sînt și de bună credință, nu trebuie suspectați zadarnic, de multe ori. Dar nu mă mai pot baza pe stilul ăsta de lucru, să dau un subiect cu rezolvare identică, în mod simultan, în locații diferite! Auzeam acum niște propuneri, foarte bine venite, să se elimine tezele. Păi tezele sînt exact pe genul ăsta tradițional de abordare. Cum trebuie un profesor să reacționeze? Pe tipul de temă creativă. Eu, dacă predau limbă-literatură, o să le dau o compunere. Același subiect, pe care să-l dezvolte, firește, în limba străină: “Familia mea”, sau “O carte citită”, sau “Filmul preferat”. Scriu toți aceeași temă, dar fiecare o tratează altfel. Cu propriile sale competențe lingvistice. Iar atunci notele vor fi diversificate. Nu va mai interveni partea de copiat și influență reciprocă.

D.M.: Deci trebuie găsite metode noi de evaluare, de verificare.

L.A.: Sigur că da. Se tot vorbea de “abordări creative” în predare. Că trebuie pus accentul nu pe memoria mecanică a elevului, ci pe partea de elaborare originală. Acum avem această posibilitate. Sau sîntem chiar obligați, fiindcă nu prea mai avem alternative. Trebuie să-i lăsăm să-și dezvolte ceea ce au de spus, iar noi să-i coordonăm, cu prudență. Dar e clar că trebuie să ne schimbăm stilul de lucru și pretențiile.

D.M.: În tot răul o să existe și un bine, dacă se va ajunge aici, la modul în care sînt evaluați elevii, pe partea creativă. Cum predați dumneavoastră limba italiană?

L.A.: Eu predau atît limbă, cît și literatură, în funcție de nivelul elevilor. La clasele mai mici încep numai cu gramatica, iar pe măsură ce ei deprind corect italiana, trecem la studiul literaturii, într-o abordare cronologică, de la clasa a zecea, a unsprezecea încolo. Cum predau gramatica? Păi am nevoie de tablă! Clar. De cele mai multe ori scriu pe tablă, fiindcă nu poți să predai numai din auzite o limbă străină. Trebuie să le atragi atenția vizuală asupra ortografiei și a tuturor celorlalte elemente specifice. Și atunci efectiv îmi deschid o foaie albă, un document, pe care-l partajez pe ecran, și aia e tabla. O văd toți. Iar eu scriu la computer ceea ce am de comunicat. Conjugările verbale, felul în care se schimbă terminațiile după persoană, le scriu cu litere mari indiciile, mărcile specifice pentru fiecare timp verbal, de la indicativ, de exemplu. Se pot scoate în evidență anumite aspecte, prin culorile pe care le am în soft-ul computerului. Ei le văd limpede, parcă ar fi scrise pe tablă, în clasă. Și fie își copiază totul, de mînă, în caiete, pe măsură ce le scriu, fie pur și simplu îi fac o poză ecranului, cu telefonul, sau își fac la sfîrșit un print screen și nu se mai chinuie să scrie de mînă. Dar eu le scriu, să aibă totul la dispoziție, în ordinea succesivă a explicațiilor și a evoluției materiei. Ăsta e un exemplu. Chiar mîine voi preda pronumele personal, la clasa a noua. Și așa se va desfășura ora. Deși eu sînt la distanță, iar ei sînt de asemeni departe, încerc să fac de parcă am fi toți împreună, în aceeași clasă. Fiindcă nu există alternative.

D.M.: Trebuie să ne adaptăm, profesorii să țină pasul cu tehnologia care ne ajută, vine după noi. Asta este. Trebuie găsite noi metode. Problematic este pentru cei care nu stăpînesc foarte bine tehnologia, dar vor avea oricînd în familie un membru mai tînăr, care să-i ajute.

L.A.: Credeți-mă că, pînă în luna martie, eu nu știam ce-i aia Zoom.

D.M.: Păi nici eu.

L.A.: Sincer. Am deschis programul și am urmat instrucțiunile. I-am întrebat pe elevi: cum să fac pentru a realiza cutare lucru? Și ei îmi ziceau: vedeți că e butonul respectiv. Faceți așa! Am preluat de la ei. Și ce-am învățat în martie, cu Zoom, acum adaptez în toamnă și la Google Classroom. Tot de la zero am pornit și acolo, dar în două ședințe totul devine foarte clar. Aceste programe sînt făcute să te ajute, nu să te încurce. Și, cu puțină bunăvoință, dacă există o convergență de interese, adică vrei să faci, te descurci. Dacă nu vrei, zici: “dooom’le, e complicat, hai, lasă-mă, că nu mă plătește statul să predau pe Zoom”. Dacă vrei să tîrșîi picioarele, ca la armată, cînd ăia te fugăreau și tu ziceai că te doare genunchiul, sigur, se poate. Dar dacă vrei să faci treabă, dacă interesul e “cum să mă descurc? hai, că e o situație extraordinară! nu sînt eu buricul universului! sînt la dispoziția elevilor, aici, ca să-i ajut, a copiilor, și nu-i pot lăsa așa, de izbeliște!”, dacă ai într-adevăr o sămînță de conștiință profesională, atunci învîrți ochii roată și îți sufleci mînecile.

D.M.: Sigur că da. Nu e ca și cum ai fi în sala de cursuri, în fața elevilor, dar există aceste soluții, din fericire, în care materia poate fi predată, astfel încît elevii să nu sufere, mai ales cei care au, la sfîrșitul anului școlar, examene. Domnule Laszlo Alexandru, ne întoarcem la literatură, da? Sau ajungem la literatură. Cartea dumneavoastră, despre care am amintit deja, Cum se inventează un huligan? Mihail Sebastian, ziarist la “Cuvîntul” a avut ecouri foarte bune. Am citit o mulțime de cronici și cartea continuă să stîrnească interes. Haideți s-o readucem în actualitate și la radio.

L.A.: Și eu m-am bucurat să constat că, de pildă, am avut vreo 12 cronici și comentarii, chiar în reviste de talie, cum sînt la București România literară, Observator cultural, la Timișoara în Orizont, la Baia Mare, un reportaj și o emisiune-interviu la TVR Cluj etc. Toate reacțiile au fost favorabile, nu s-a auzit nici o rezervă. Eu de peste 25 de ani mă învîrt în mediul literar, cunosc grupulețele și simpatiile, așa că pentru mine partea de picanterie, care m-a făcut să mustăcesc, a fost să constat că oameni, despre care știam că nu se înghit neapărat între ei, se exprimau pozitiv despre cartea mea, ba chiar favorabil. Deși erau din grupulețe diferite, dacă ar fi funcționat pînă la capăt politica de “gașcă”, unde mă lăuda unul, trebuia să mă înjure celălalt. Dar nu, întîmplător m-au lăudat cu toții, fiecare cu alte aspecte. Eu nu pot decît să fiu mulțumit, în contextul ăsta. Am primit de asemeni, și mă bucur s-o amintesc, Premiul “Clujul cultural” pentru eseul anului 2019. Aici a fost o interesantă și inedită ceremonie tot pe Zoom. Dacă sîntem în epoca internetului, am luat și premiu pe internet!

D.M.: Da, știu foarte bine. Întîmplarea face că am recitit de curînd Jurnalul lui Mihail Sebastian, de data aceasta cu creionul în mînă. Subliniind anumite pasaje, mi s-a părut mult mai interesant decît la prima lectură. Sigur, atunci l-am citit așa, mîncînd paginile efectiv. Acum, cu oarecare distanțare și cu o mai mare înțelegere. Ce-ar trebui să pricepem din ce-a fost fost prozatorul, dramaturgul Sebastian și cum îl vedeți, cum l-ați prezentat dumneavoastră?

L.A.: Mihail Sebastian a avut atunci, în momentele acelea de agitație extremă interbelică, ghinionul unei apartenențe etnice foarte fragile, vulnerabile. El, ca scriitor de origine evreiască, în contextul antisemitismului dezlănțuit, care prefigura Holocaustul, a avut foarte multe servituți și umilințe de suportat. Partea tragică a situației lui rezulta din întîlnirea, din ciocnirea contextului istoric frămîntat, extrem, în care evolua și luciditatea lui formidabilă, inteligența sclipitoare, sensibilitatea uimitoare. Era un om care percepea cu foarte mare claritate contextele în care se mișcă și, de aici, valoarea cu totul ieșită din comun a Jurnalului său, a portretelor pe care le include acolo. El face analize “la firul ierbii”, cum este specific unui jurnal. Într-o notație cotidiană n-ai o perspectivă de ansamblu, să pui concluzii: nu ești istoric. Tu ești actor, ești cel care scrie despre desfășurarea lucrurilor. Dar așa văzîndu-le, în timp ce se desfășurau, a reușit să pună niște etichete și amprente de foarte mare precizie, asupra celor care se învîrteau în jurul său. Și, ceea ce încercam eu să subliniez, cînd am avut lansarea de carte la Uniunea Scriitorilor, aici, la Cluj, este un scriitor de foarte mare demnitate Mihail Sebastian! În primul rînd, de extraordinară bună credință, dar în aceeași măsură de foarte mare demnitate. Unii oameni s-au purtat mizerabil cu el, dar nu sînt jigniți sau insultați, nici în jurnalul și nici în publicistica lui. Își marchează apăsat disocierile de idei, firește, dar Sebastian este un om delicat și nu jignește. El descrie. Sigur că descrierile lui pot fi incomode, pot fi enervante: cum a putut să spună una ca asta?! Dar, dacă stăm un pic să ne gîndim și examinăm argumentele pe care se bazează, constatăm că el e, de fapt, extrem de delicat și nu-i insultă pe cei pe care-i descrie.

D.M.: Așa este. Cunosc scriitori care se întreabă: păi cum a suferit Mihail Sebastian, cîtă vreme în 1938 își permitea o garsonieră în buricul Bucureștiului, pe Calea Victoriei?! 

L.A.: Era închiriată.

D.M.: Era închiriată, dar se presupune că…

L.A.: El lucra ca avocat și lucra ca ziarist. Era angajat la Revista Fundațiilor Regale. Mai era și scriitor, scotea cărți, romane, mai publica și piese de teatru. Cu patru joburi, cred că o garsonieră și-ar permite oricine să închirieze.

D.M.: În contextul în care nu era persecutat, ca evreu…

L.A.: Dar după aceea i s-a suspendat chiria garsonierei și i s-a confiscat radioul și i s-au confiscat schiurile…

D.M.: Nu aveau voie să aibă în casă un radio. Trebuiau să le predea.

L.A.: Așa este. Era periculos. Puteau să asculte chiar și muzică.

D.M.: De la Revista Fundațiilor Regale a fost dat afară. S-a mutat să stea cu familia, cu mama lui. Un destin foarte trist și scriitorul s-a stins, din păcate, atît de tînăr din viață. Dincolo de această carte, trebuie să vorbim de o altă obsesie a dumneavoastră, nu numai de Mihail Sebastian, ci și de Dante.

L.A.: Da. Sînt obsesii concurente.

(va urma)

Publicitate

Zacuscă (3)

01 Vineri iun. 2018

Posted by Laszlo Alexandru in Cestiunea zilei

≈ Scrie un comentariu

Etichete

convorbiri, cultura, Daniel Cristea-Enache, diversitate, internet, literatura, Nicolae Manolescu, scriitori

manolescuTemele abordate sînt dintre cele mai diferite, de la o conversație la alta, în virtutea strategiei de-a lua cititorul pe nepregătite. Șeful breslei scriitorilor analizează importanța cuvîntului scris și evoluția sa, de la tăbliță la tabletă; caracteristici ale cenzurii comuniste; compromisuri ale scriitorilor în comunism; metoda critică manolesciană; bătrînețea sa debordantă în dinamism social și profesional; șirul de evenimente istorice la care Manolescu a avut privilegiul biografic de-a asista; sărbătorile din vremea comunismului; amintiri din tinerețe ale profesorului (cursuri, inspecții) și ale autorului (relația de la începuturi cu Uniunea Scriitorilor); impresii la lectura propriului dosar de urmărire, întocmit de Securitate; activitatea de cronicar literar; avantajele democrației; însemnări despre mentorul G. Ivașcu; opinii despre derivele ideologice periculoase ale unor scriitori din tînăra generație (Marius Ianuș îl elogiază cu spume pe Corneliu Zelea Codreanu – Paul Cernat laudă “strategic” cartea lui Marius Ianuș); amintiri autobiografice despre arestarea părinților și aventurile dosarului personal, în perioada studiilor; detalii privind ascendența familială; adeziuni politice interbelice ale părinților; amănunte despre cei doi copii ai săi; nevoia de revizuiri în literatură; imperativul de-a spune mereu ceea ce crezi; întîlniri cu G. Călinescu; gustul călătoriei și destinațiile turistice internaționale; avîntul de publicare în toată presa; configurarea canonului literar; culise ale activității de ambasador la UNESCO; meditații despre clasa politică autohtonă; canonul școlar și ofensiva douămiistă; viața literară în comunism; prietenia cu Alexandru Ivasiuc; tipologii narative din volumul Arca lui Noe; sarcasme memorialistice despre Marin Preda; metoda scrierii istoriei literare etc.

Poate fi surprinzător – față de sprinteneala cronicarului aflat mereu în mișcare, în căutarea unghiului potrivit de analiză a unei noi opere literare – reflexul de inerție al intelectualului, confruntat cu schimbarea vremurilor. Năvala internetului, care modifică strategiile de comunicare, este percepută ca un bîzîit iritant, de fundal: “greutatea cuvîntului nu se poate face simțită decît pe hîrtie”. Noile raporturi dintre oameni, îmbogățite, prin intermediul comunicării electronice, cu un dinamism sporit și un elan de democratizare, sînt persiflate cu scepticism: “Cei mai mulți internauți își închipuie că, dacă au la dispoziție acest mijloc uriaș de comunicare, nu e nevoie să se verifice prin alții și nu contează dacă au cu adevărat ceva de spus sau dacă posedă măcar limbajul potrivit. Așa că preferă nume de împrumut, ca niște măști, adică anonimatul. O dau anonimă, ca eroii lui Caragiale. Se bagă în vorbă, cum spune o expresie populară. Și se află în vorbă”. Probabil că băgatul în vorbă al anonimilor habarnamiști este o trăsătură generalizată a realităților de azi. Însă e totuși de preferat, în locul tăcerii respectuoase a publicului smerit, ce aspira lumina cunoașterii prin unicul filtru autorizat, pe vremea comunismului. Alternativa la debandada valorică și la inflația opiniilor de-acum o constituie doar seceta publicistică și dirijismul cu panaș de odinioară, pe care puțină lume stă să le mai regrete.

Imagine

Lansare de carte

13 Marți mart. 2018

Etichete

blog, carte, internet, Jurnal, lansare de carte, Stari de spirit

laszlo alexandru afis

Publicat de Laszlo Alexandru | Filed under Anunţuri, Despre mine

≈ Scrie un comentariu

Drepturi. Și strîmburi

15 Miercuri feb. 2017

Posted by Laszlo Alexandru in Diverse

≈ Scrie un comentariu

Etichete

carti, copyright, corespondenta, internet

Notificare
Către Universitatea BIOTERRA
Str. Hangarului, nr. 8, Buzău
tel. 0788-790935; 0722-338673

Subsemnatul prof. dr. Laszlo Alexandru constat cu neplăcere că două cărți ale mele au fost expuse, în acces liber, pe site-ul universității Dvs. Este vorba despre:
– Laszlo Alexandru, Între Icar și Anteu, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1996, ISBN 973-35-0582-X – la adresa: ……
– Luigi Accattoli, Karol Wojtyla. Omul sfîrșitului de mileniu, traducere de Laszlo Alexandru, Cluj, Casa de Editură Viața Creștină, 1999, ISBN 973-9288-21-9 – la adresa: …….
Vă informez că paginile scrise și traduse de mine sînt protejate prin legea drepturilor de autor. Vă rog ca în următoarele 30 de zile să îndepărtați aceste cărți de pe site-ul universității Dvs.
În absența unei opțiuni clare și rapide, vă rog să considerați acest mesaj ca notificare prealabilă în vederea procesului în instanță.
prof. dr. Laszlo Alexandru
Cluj-Napoca,
11 februarie 2017

–––––––––––––––––––––

În atenția dl. prof. dr. Laszlo Alexandru,

Referitor la notificarea dumneavoastră din data de 11 februarie 2017 privind expunerea pe site-ul universității noastre a două cărți ce vă aparțin (luate din mediul online), am decis imediat îndepărtarea acestora, sancționând totodată persoana responsabilă.
Ținând cont de acest fapt vă rog să acceptați scuzele noastre pentru prejudiciul creat.
Vă mulțumim pentru înțelegere.
Cu stimă,
Prof. univ. dr. Manolache Constantin
14.02.2017

Dante pe americăneşte

03 Sâmbătă mai 2014

Posted by Laszlo Alexandru in Dante

≈ 3 comentarii

Etichete

America, blog, Dante, internet, lectura, Lectura Dantis, Rod Dreher, self-help book, Wall Street Journal

Acum două săptămîni a apărut în The Wall Street Journal un articol simpatic despre Divina Comedie văzută ca “the most astonishing self-help book ever written”. Autorul, Rod Dreher, este un ziarist dinamic, pasionat de teme culturale, gastronomice şi religioase, colaborator constant la The American Conservative.

dante-dreherGazetarul nu se dezminte în strategiile de atragere a publicului spre ce are el de zis. Tonul exaltat, incendiar, cu care vorbeşte despre Dante ca despre explozia conductei de gaz din centrul oraşului, sau ca despre accidentul de maşină de pe strada de-alături, îşi are beneficiile sale de simpatie. Important e să-ţi aduci subiectul spre zilele noastre, să-l scoţi pe poetul italian din conul de umbră baroc-medievală, pentru a-l transforma într-un Superman sau Spiderman postmodern. “He writes a book about his to-hell-and-back trek, and it’s an instant best-seller, making him beloved and famous.” (În fapt Dante a murit exilat şi cu averea confiscată, la Ravenna. Capodopera lui a circulat în primele două secole fragmentar şi aleatoriu, prin manuscrise. Nu exista pe vremea aceea tiparul, aşadar nici noţiunea de best-seller editorial.) Înflăcărarea jurnalistului continuă pe pasaje întinse. Informaţiile de popularizare se împletesc cu hiperbola senzaţionalistă: “In its day, it’s worth recalling, the poem was a pop-culture blockbuster. Dante wrote it not in the customary Latin but in Florentine dialect to make it widely accessible. He wasn’t writing for scholars and connoisseurs; he was writing for commoners. And it was a hit”. Poemul medieval prezentat ca o baladă rock sau ca un pop hit are toate elementele să ne contrarieze.

Discursul începe să sune mai autentic şi convingător acolo unde autorul vine către propriile sale experienţe: s-a întors după mulţi ani în orăşelul natal, pentru a fi alături de sora lui bolnavă de cancer. Ajuns într-o situaţie limită, îşi pune întrebări despre drumul în viaţă, reuşitele şi eşecurile pe care le-a avut, opţiunile pe care a trebuit să le facă. “The tale of my sister Ruthie’s grace-filled fight with cancer and the love of our hometown that saw her through to the end changed my heart – and helped to heal wounds from the teenage traumas that had driven me away. But things didn’t work out as I had expected or hoped. By last fall, I found myself struggling with depression, confusion and chronic fatigue – caused, according to my doctors, by deep and unrelenting stress. My rheumatologist told me that I had better find some way to inner peace or my health would be destroyed.” A intrat într-o librărie, a deschis la nimereală cartea lui Dante şi a constatat surprins că, şi acolo, eroul principal se confruntă cu o criză existenţială, tipică pentru jumătatea vieţii. Îi taie calea trei animale fioroase, protagonistul ar vrea să urce spre lumină dar nu mai poate, e disperat şi nu ştie încotro s-o apuce. “Dante’s search for deliverance propels him on a purpose-driven pilgrimage from chaos to order, from despair to hope, from darkness to light and from the prison of self to the liberty of self-mastery.”

Rod Dreher s-a scufundat în lectura cărţii, care l-a ajutat să-şi reechilibreze viaţa. I-a dat sugestii cum să privească mai atent în jur, pentru a cunoaşte realitatea în consistenţa sa autentică. Unele sfaturi pe care Dante le primeşte de la mentorul său Virgiliu seamănă izbitor cu cele primite de gazetarul confruntat cu primejdia depresiei. “At our first meeting, my therapist told me that I couldn’t control other people or events, but, by the exercise of my free will, I could control my response to them.” Studierea Divinei Comedii i-a oferit medicamentul artistic ideal.

Spirit altruist şi extravertit, Rod Dreher a trecut să-şi împărtăşească experienţele danteşti cu cititorii pe blog. Într-un şir amplu de însemnări, s-a apucat să descîlcească versurile din Purgatoriu, pe care l-a tratat ca pe-un volum de uz gospodăresc. Ideea lui e izbitor de simplă. Aşa cum învăţăm dintr-o carte de bucate să gătim, iar dintr-o carte de grădinărit să plantăm copaci, putem deprinde şi de la Dante arta de-a trăi frumos şi curat. Divina Comedie nu e despre trecut, ci despre viaţa noastră de-acum, ne îndeamnă să avem curajul de-a ne schimba în bine. Rezultatele n-au întîrziat să apară. Răspunsurile entuziaste şi comentariile publicului s-au înteţit. “One reader wrote to say that she quit a three-decade smoking habit while reading Purgatory over Lent, saying that the poem helped her to think of her addiction as something that she could be free of, with God’s help. ‘I’ve had the sensation of maddeningly stinging, prickling skin during the nicotine withdrawal phase when I’ve tried to quit before’, she said, ‘but reading Dante helped me to imagine the sensation as a cleansing fire’.”

După Dante politician, poet, istoric, filosof, teolog, lingvist, ezoteric sau erou de roman poliţist, iată acum o nouă faţetă a sa, descoperită de cititorii de peste ocean: Dante ca autor de “self-help book”. Aplicaţiile în viaţa practică americană din secolul XXI ale unor învăţăminte incluse în terţinele medievale italiene ne arată că marea literatură e capabilă de drumuri foarte lungi, în timp şi spaţiu, ajungînd unde nici nu ne închipuim.

Cu jula

23 Vineri aug. 2013

Posted by Laszlo Alexandru in Moralităţi

≈ Scrie un comentariu

Etichete

cultura, internet, ipocrizie, revista, sparleala, traducere

În zilele trecute, pe cînd voiam să văd cine mă mai pomeneşte pe internet, am dat accidental peste revista Nomen Artis. Nu auzisem în viaţa mea de această publicaţie, de redactorii sau colaboratorii ei. Admit că aspectul său grafic din mediul virtual încîntă privirile. Dar nici conţinutul nu m-a lăsat indiferent, din moment ce numărul 24/2013 îl anunţă pe Stefano Benni pentru prima dată în România, în prezentarea şi traducerea lui Laszlo Alexandru. O paranteză menţionează că e vorba despre o continuare din numărul precedent. Am dat o raită şi-am văzut că, într-adevăr, o halcă de texte în traducerea mea fusese publicată şi mai-nainte, cu două vorbe de formă (“mulţumiri traducătorului”).

La şase pagini de revistă, şparlite, două cuvinte complezent azvîrlite pot fi o bună afacere. Mai amuzant e că, pe ultima copertă, redactorii ameninţă cu rigorile legii orice altă editură sau tipografie care îndrăzneşte să preia materiale de la ei fără un acord prealabil. De-aici şi savoarea inconfundabilă a zicalei româneşti: “Fă ce zice popa, nu ce face popa!”.

sparleala

Shoulder to shoulder

02 Vineri aug. 2013

Posted by Laszlo Alexandru in Cestiunea zilei

≈ 5 comentarii

Etichete

Colin Powell, Corina Cretu, idila, internet, Ion Iliescu, NATO, politica, spionaj

Presa occidentală a mai găsit un subiect picant despre România. Demnitarul american Colin Powell a fost nevoit să ofere explicaţii publice, legate de relaţiile sale cu Corina Creţu, fosta purtătoare de cuvînt a lui Ion Iliescu. Hackerul “Guccifer” a spart conturile de mail ale generalului american şi-a găsit acolo, cu surprindere, o serie de mesaje tandre, venite de-a lungul anilor de la focoasa politiciancă româncă. Fotografii în costum de baie, suspine duioase, tot tacîmul: “Nu aş fi crezut că, la 43 de ani, pot plînge după un bărbat ca o adolescentă”; “Nu spune nimeni să mergem în pat. Vreau doar să te văd, nimic altceva”; “Te-am iubit prea mult, prea mulţi ani. TU ai fost cea mai mare iubire a vieţii mele”.

cretuÎntre anii 2001-2005, Colin Powell a fost secretar de Stat şi mîna dreaptă a preşedintelui american. În acea perioadă George W. Bush a vizitat Bucureştiul şi-a participat la un miting triumfalist, alături de Ion Iliescu, în Piaţa Revoluţiei. Mi-a rămas în minte una din frazele lui entuziaste, la adresa omologului român ce nu ezitase să-i folosească pe mineri în ciomăgirea electoratului rebel: “Here we stand today, shoulder to shoulder…”. După o ezitare de cîteva secunde a răsunat, peste piaţa plină de lume, vocea tremurată de emoţie a translatorului: “Stăm astăzi aici, şold lîngă şold”.

Au mai trecut zece ani pînă cînd opinia publică internaţională a aflat că poziţia “shoulder to shoulder” a fost experimentată şi de subordonaţii celor doi preşedinţi, în pregătirea întîlnirii istorice. Să le fie de bine! Între miliardele suplimentare, contractate cu prietenii americani pentru o autostradă cît o centură de ocolire, sau primirea reparatorie în NATO, parafată cu un preşedinte post-neo-comunist, s-a găsit locşor şi pentru tipul de idilă lucrativă descrisă în orice broşură de spionaj.

Iată un bun subiect cinematografic. În loc să-i promoveze în spaţiul filosofic ondulator deal-vale pe nişte lipoveni cu sînge-n instalaţie, care-au dat cu jula în detrimentul lui Picasso la Rotterdam, era preferabil pentru Tudor Giurgiu şi echipa lui de specialişti să se aplece oleacă asupra piţipoancei care ne-a băgat în NATO, prin fuziunea cu specialiştii ei militari.

De ce nu apare “Tribuna” pe internet?

17 Luni iun. 2013

Posted by Laszlo Alexandru in Neghiobii

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Consiliul Judetean Cluj, cultura, internet, Mircea Arman, neghiobie, Tribuna

Ne-o explică managerul într-un interviu cu presa: pentru că redactorii au fugit cu parola site-ului! “A fugit acela cu parola. Omul cu care am desfăcut amiabil contractul de muncă avea o nevastă care punea articolele pe site contra unei sume de bani. El a plecat cu parolele cu tot. Pot să aduc martori în acest sens. Nu putem intra în site.”

Păi dacă a fugit omul cu parola, de ce nu l-a urmărit managerul cu maşina aia, la care şi-a schimbat două lămpi din banii de la revistă?

P.S. Dacă omul dat afară “amiabil” i-a luat parolele, ce-o să-i ia oamenii daţi afară abuziv? Izmenele?

“E-Leonardo” (degetul în minus) sau românul cu nouă degete

01 Vineri feb. 2013

Posted by Laszlo Alexandru in Diverse

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Alexandre Stanesco-Mouron, cultura, E-Leonardo, internet, revista

e_leonardoAmicul Alexandre Stanesco-Mouron îmi trimite din Elveţia aceste gînduri legate de dispariţia revistei “E-Leonardo”, pe care am coordonat-o în ultimii zece ani. Îi mulţumesc pentru vorbele bune.

Prieteni din RO sau de pe alte meleaguri, vă informez despre un act ce va avea loc în curînd, dispariţia unei reviste electronice de cultură. Nu putem fi decît trişti, fără nici o exagerare sau vreun dramatism “mioritic”. Persoana ce a creat-o a decis a înceta publicarea ei pe internet.

Problema noastră, a românilor de peste tot, este una tragică, nu am avut ocazia de a aprecia realul act cultural, doar efemerul unei mass-media imparţiale şi puţin interesate de adevăratul efort intelectual făcut de unii români. Nu am avut şansa de a fi educaţi într-un spirit de respect reciproc, am fost – pe undeva – lobotomizaţi, cultura de pe timpul “acela” implica un dulce (soft) fanatism, atitudine ce o acceptam, erau momente de nano-secunde în care ne simţeam… liberi. Am fost de asemenea “educaţi” în spiritul unui refuz sistematic al oricărei efuziuni “elitare” (“elitiste”?), doar cei ce urlau în rime aveau drept la… cetate, la un minim de existenţă spirituală.

Revin la dispariţia în chestiune, pare-se că există o dinamică nefastă a înecării actelor culturale, totul depinde de BANI. Nu critic pe nimeni, dar anumite guverne din UE n-au realizat încă impactul decisiv al dezvoltării culturii (da, mari politicieni, chiar şi cultura “aduce bani!”, dacă sînteţi obnubilaţi de acest aspect).

Cum sînt stîngaci (şi ambidextru), îmi va dispărea un deget, deci voi avea nouă degete. Chiar dacă decizia este irevocabilã, îi mulţumim lui Da Vinci, lui Dante…

Într-o cultură animistă din Australia, cele zece degete trebuie păstrate, fiecare reprezintă un dialog posibil cu sacralitatea (sînt agnostic, nu vorbesc de Dumnezeu S.A.!). Sînt pertinamente conştient că voi rămîne cu nouă degete, dar nu e tragic, vom fi.

Biblioteca radio

18 Marți dec. 2012

Posted by Laszlo Alexandru in Diverse

≈ Scrie un comentariu

Etichete

emisiune, internet, radio, tutti frutti

tutti-fruttiMarţi şi joi, de la ora 20, se difuzează pe internet prima emisiune radio „Tutti frutti” realizată de elevii coordonaţi de mine. Din cuprins:

Cartea pe care o citesc
Interviu cu prof. dr. Laszlo Alexandru
Realizator: Maria Luissa Maino
Succese!
Interviu cu Andreea Vişan
Realizator: Pop Mihaela
Tinere talente… talente în devenire
Interpretează: Diana Meheş – voce
Cătălin Pop – chitară
Cinema
Realizator: Alina Capotă
În lumea teatrului: scenetă de I.L. Caragiale
Interpretează: Maria Luissa Maino & Mirela-Alexandra Mocan
Prezentatoare: Mirela-Alexandra Mocan

← Articole mai vechi

Accesări

  • 107.303 views

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te celorlalți 144 de abonați.

Articole recente

  • Simfonia lumii (3)
  • Simfonia lumii (2)
  • Simfonia lumii (1)
  • George Coșbuc, primul traducător integral al “Divinei Comedii” în română
  • George Coșbuc, il primo traduttore integrale della “Divina Commedia” in romeno

Comentarii recente

Laszlo Alexandru la Poezia științei în “Parad…
Cristina-Alice TOMA la Poezia științei în “Parad…
Laszlo Alexandru la Inimaginabil
ourzica la Inimaginabil
Laszlo Alexandru la Etica neuitării
Horia Puscuta la Etica neuitării
Ioana Haitchi la Conspirația familiei Pazzi
Laszlo Alexandru la Luigi Pirandello, „Nuvel…
vicuslusorum la Luigi Pirandello, „Nuvel…
Ioana Haitchi la Scrisoare despre Dante
Laszlo Alexandru la Scrisoare despre Dante
Ioana Haitchi la Scrisoare despre Dante

Cele mai bune

  • La lingua italiana al Collegio Nazionale “G. Bariţiu” di Cluj-Napoca, Romania
  • Să spionăm cu Katherine Verdery (3)
  • O carte şocantă: Andrei Klein, “Lea. Povestea familiei mele”
  • Amintirile noastre și realitatea (2)
  • Limba italiană la Colegiul Naţional “G. Bariţiu” din Cluj-Napoca
  • Conspirația familiei Pazzi

Categorii

  • Amfiteatru
  • Anunţuri
  • Cestiunea zilei
  • Dante
  • Despre mine
  • Diverse
  • Italienistică
  • Moralităţi
  • Neghiobii
  • Pirandelliana
  • Polemici
  • Uncategorized

Calendar

ianuarie 2023
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
« nov.    

Arhive

Meta

  • Înregistrare
  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.com

Etichete

amintiri analiza Andrei Klein antisemitism arhive biografie blog Bucuresti carte carti Cluj colaboratori colaborator Securitate competente comunism conferinta Consiliul Judetean Cluj credinta cultura Cuvintul Dante demisie dezbatere dialog disident Divina Comedie Dumnezeu evrei Evul Mediu extremism fascism film Freud Gabriel Andreescu Holocaust imagine intelectual interbelic internet interviu ironie istorie Italia Jurnal lansare de carte Lectura Dantis literatura manipulare Marta Petreu Mihail Sebastian Mircea Arman Mircea Zaciu neghiobie Nicolae Manolescu Ovidiu Pecican Paradisul Paul Goma plagiat poezie poliglot politica premiu profesor propaganda scandal scriitor scriitori Securitate traducere trecut Tribuna turnatori universitate Victor Ponta ziarist

Blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Urmărește Urmăresc
    • Laszlo Alexandru
    • Alătură-te altor 144 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Laszlo Alexandru
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
 

Încarc comentariile...
 

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.