• Site
  • „E-Leonardo”
  • Volume scrise
  • Volume traduse
  • Articole în presă
  • TV – Radio
  • Lectura lui Dante
  • Pirandello

Laszlo Alexandru

~ writer's blog

Laszlo Alexandru

Arhive etichetă: traducere

Luigi Pirandello, “Nuvele pentru un an”, vol. 1 și 2

16 Marți apr. 2019

Posted by Laszlo Alexandru in Amfiteatru, Italienistică

≈ 2 comentarii

Etichete

Gaudeamus, italienistica, lansare de carte, Luigi Pirandello, Nuvele pentru un an, traducere

Tocmai au ieșit de sub tipar primele două volume din nuvelele scrise de Luigi Pirandello și traduse de mine: Șalul negru și Viața goală.

Salul_negru

Cuprins-Pirandello-1

Mă bucur să constat că sporește astfel în mod constant “Colecția de italiană”, pe care o coordonez în cadrul Editurii Ecou transilvan, care deja include șapte cărți publicate în decurs de un an.

Viata_goala

Cuprins-Pirandello-2

Lansarea inițială a celor două volume de L. Pirandello va avea loc vineri, 19 aprilie 2019, orele 17,30, în cadrul Tîrgului “Gaudeamus” de la Cluj. Vor lua cuvîntul prof. univ. dr. Ovidiu Pecican, prof. dr. Laszlo Alexandru, drd. Ștefan Șuteu și editor Nadia Fărcaș. Vă așteptăm cu drag.

 

Publicitate

Notificare

09 Luni mai 2016

Posted by Laszlo Alexandru in Moralităţi

≈ 2 comentarii

Etichete

Catherine Siguret, notificare, publicare, Romania Mare, traducere

Către Revista “România Mare”
Str. Vasile Lascăr, nr. 16, sector 2, Bucureşti
tel./fax 021/3149369

În atenţia d-nei Lidia Vadim Tudor, redactor-şef

Aflu cu surprindere că, în intervalul 29 martie-6 mai 2016, revista România Mare a publicat şase episoade din volumul lui Catherine Siguret, Femei celebre pe divan, tradus de Laszlo Alexandru. Capitolele acoperă biografia scriitoarei franceze Colette şi începutul biografic al Virginiei Woolf.

Vă informez că paginile traduse de mine (şi tipărite fără ştiinţa mea) sînt protejate de legea drepturilor de autor. Din două una: fie intraţi grabnic în legalitate, prin perfectarea contractului necesar, fie încetaţi imediat difuzarea muncii mele intelectuale.

În absenţa unei opţiuni clare şi rapide, vă rog să consideraţi acest mesaj ca notificare prealabilă în vederea procesului în instanţă.

prof. dr. Laszlo Alexandru

Cluj-Napoca,
9 mai 2016

femei_celebre

Pour une lecture critique des traductions

20 Sâmbătă iun. 2015

Posted by Laszlo Alexandru in Amfiteatru

≈ 2 comentarii

Etichete

analiza, Muguras Constantinescu, Raymond Queneau, traducere, traductologie, Zazie in metrou

Acum vreo 25 de ani, nevăzut-neştiut, în laboratorul propriei locuinţe, mi-am azvîrlit ştacheta de traducător cam sus. Terminasem de transpus emoţionanta carte a lui Romain Gary/Emile Ajar, La vie devant soi. În viaţa publică mă luptam cu editorii s-o văd tipărită – în cea intelectuală transpiram deja cu Raymond Queneau, Zazie dans le métro. Ambiţia îmi fusese gîdilată de cercul de traductologie franceză, pilotat odinioară de Tudor Ionescu la Facultatea de Filologie din Cluj. Cum să redăm pe româneşte celebrul incipit “Doukipudonktan”, care stabileşte parametrii de obrăznicie lingvistică a întregului roman?! O grupă de studenţi am “seminarizat” problema, vreo juma’ de oră, sub coordonarea omului de la catedră…

Studenţia s-a încheiat, m-am pomenit de unul singur în faţa foii albe. Ce-ar fi să-mi încerc puterile? Era un fel de skanderbeg cu mine însumi. Aruncam în oală niscaiva cunoştinţe argotice, deprinse de la pretenarii de lîngă bloc, în copilărie, sau de la camarazii de pluton în timpul serviciului militar, niscaiva lecturi din Ferdinand De Saussure şi Français argotique et populaire de François Caradec, plus sfaturi de la profesorul Tudor Ionescu, intuiţia lingvistică personală şi un strop de încăpăţînare. Nu speram să văd o asemenea carte publicată.

O mînă de ajutor în consolidarea scepticismului mi-a dat şi Marian Papahagi, care mi-a acceptat traducerea din Zazie, în vederea tipăririi, a preluat corespondenţa purtată de mine cu Editura Gallimard, a achiziţionat copyright-ul – iar apoi nu s-a mulţumit să-mi blocheze cariera profesională, prin respingerea de la postul de asistent universitar (în ianuarie 1994), ci a crezut că-i mai interesant să-mi abuzeze şi activitatea intelectuală, prin îngroparea manuscrisului în sertarele sale încăpătoare. Hotărît lucru, eram un mare ghinionist. Au mai trecut nişte ani şi nişte aventuri pînă cînd, în 2001, s-a publicat în fine la Ed. Paralela 45 versiunea autohtonă a lui Queneau, cu prefaţa elogioasă a lui Luca Piţu. Ştiam că efortul, în sine, al traducerii e ignorat de receptarea literar-publicistică şi eram convins că, prin asta, “convieţuirea” mea cu Zazie a luat sfîrşit.

Mare mi-a fost uimirea să aflu, zilele trecute, că pasaje ample de analiză a muncii mele sînt incluse în cercetarea Pour une lecture critique des traductions, L’Harmattan, 2013. Autoarea, Muguraş Constantinescu, este profesoară de literatură franceză şi traduceri literare la Universitatea din Suceava, coordonatoarea unui master teoretic şi practic de traductologie, cu prestigioase publicaţii academice în domeniu. Volumul său a fost lansat cu succes, din cîte aud, la universităţi de profil din Ottawa, Atena şi Paris. Mă bucur să constat, după 25 de ani, că examinarea ei merge, în sfîrşit, la cutele şi detaliile activităţii mele. Probabil că nu toţi cititorii mei au la parterul blocului cîte o librărie cu volume de la Harmattan, aşa că le pun aici la îndemînă pasajele din carte referitoare la mine.

critique_traductionTraduire Raymond Queneau est sans doute une entreprise téméraire, réservée aux seuls connaisseurs de Queneau et du «quenien», ce qui suppose une grande familiarité avec le ludisme, un goût particulier pour l’humour, une bonne connaissance des registres des langues, un certain don d’inventivité, un vif intérêt pour «l’ensemble des possibilités» de la langue cible. Nous nous arrêtons dans ce qui suit à deux traducteurs de Queneau, notamment Val Panaitescu, qui a donné une version roumaine pour Les Fleurs bleues (1997, 2006) et Laszlo Alexandru, qui a rendu en roumain Zazie dans le métro (2001). (…)

Inventivité et effets ludiques

Tout aussi bon connaisseur du «quenien» et même du «zazique» se révèle être Laszlo Alexandru qui, quoique spécialiste en langue et littérature italiennes, avoue de façon indirecte dans sa «Pseudopostface» un intérêt particulier pour le livre le plus connu de Queneau, qu’il traduit dès 1991 mais ne réussit à faire publier qu’en 2001, au terme d’une longue aventure éditoriale.

Nous n’avons pas trouvé de références sur quelque article de Laszlo Alexandru au sujet de Queneau, mais même une fugitive analyse comparative de l’original de Zazie et de sa version roumaine le dévoile comme un bon lecteur de ce livre, si nous accordons à Derrida que le traducteur est le meilleur lecteur d’un ouvrage.

Le traducteur de Cluj aime bien le roumain et l’explore avec un nez très fin dans tous ses registres, en se sentant à l’aise tout aussi bien dans le langage parlé, populaire, vulgaire ou argotique etc.; le ton et le style de Queneau ne perdent rien de leur fraîcheur en la version roumaine. On pourrait même remarquer une légère surcharge pour certaines équivalences mais qui sont tout à fait acceptables dans le contexte du livre et selon le principe, souvent invoqué par les traducteurs et déjà mentionné ci-dessus, de la compensation. Par exemple, il rend la phrase «Tout de même quelle odeur» par «Totuşi, ce putoare», où le dernier terme est un peu plus fort que l’original ou «le pti type» par «sfrijit», où le terme roumain est plus connoté.

En échange, comme le roumain est déjà une langue phonétique, le discours truculent des personnages de Queneau, écrit en orthographe phonétique et affective, perd de sa saveur en roumain, en commençant par la fameuse interrogation-exclamation qui ouvre le livre. «Doukipudonktan» qui devient en roumain «dundeputeaşa» qui se «décode» plus facilement que l’original.

Très bonnes sont les solutions du traducteur pour les surnoms de certains personnages: Mado Picioruş qui rend Mado Ptits-Pieds, Verdeaţă qui rend le nom du perroquet Laverdure, Jeanne Găoază pour Jeanne Lalochère.

En ce qui concerne le refrain de Laverdure, repris nombre de fois «Tu causes, tu causes, c’est tout ce que tu sais faire», le traducteur va très près de l’original et choisit comme solution «Vorbeşti, vorbeşti, atîta ştii să faci», là où l’on aurait pu s’attendre aussi à un «trăncăneşti» ou «sporovăieşti».

Le mot préféré de Zazie, qu’elle ajoute un peu partout – «Elle peut pas dire un mot, cette gosse, sans ajouter mon cul après» (c’est nous qui soulignons), comme le remarque Charles – «mon cul» est rendu en roumain par le terme dérivé du même étymon latin, «curu», sans possessif et en position antéposée, ce qui entraîne aussi une modification dans le rendu de la constatation de Charles, «nu poa să scoată o vorbă puştoaica fără să-şi pună curu-n faţă».

Dans la bouche de Zazie en vêtements roumains «J m’en fous» devient «Mi se fîlfîie», expression plus connotée et plus récente, à notre avis que celle de l’original mais bien trouvée. Par une petite entorse du traducteur, les paroles «ah, les vaches», exprimant l’indignation de la fillette qui apprend que le métro ne circule pas à cause de la grève, sont rendues, pour rester très près de la métaphore animalière du français par «vai, boii» (les bœufs), ce qui constitue une bonne trouvaille, presqu’un jeu avec l’original.

Parfois, Laszlo Alexandru propose des équivalences ingénieuses – «Compris» qui devient «În regulă» et crée même des effets ludiques supplémentaires; ainsi le dialogue entre l’oncle Gabriel, sa nièce Zazie et Charles:

“- Moi, dit Charles, je passe voir Turandot, j’ai quelque chose à lui dire.

– Compris, dit Gabriel.

– Qu’est-ce qu’il y a à comprendre? demanda Zazie”

est rendu par:

“- Eu, zise Charles, mă duc pîn la Turandot, tre să-i zic ceva.

– În regulă, zise Gabriel.

– Ce regulă-i asta? întrebă Zazie.”

Comme pour créer un effet d’écho avec l’expression préférée de Zazie, le traducteur choisit des équivalences pour quelques jurons français contenant ce même mot.

«Mă pupi în cur, urlă Gabriel, mă pupi în cur» rend en fait «Je t’emmerde, hurle Gabriel. Tu entends, je t’emmerde».

Le jeu de mots créé autour du même mot «fétiche», dans une phrase de Turandot, «je l’ai entendu son mon cul» (c’est nous qui soulignons) est atténué en la version roumaine, entre autres, à cause de l’absence du possessif dans le rendu des paroles préférées de Zazie: «am auzit-o cu curu ei».

On remarque des pertes ou des effacements lorsqu’il s’agit de rendre l’orthographe phonétique populaire ou même personnelle dans le cas des personnages queniens, comme dans l’exemple suivant: «Ils vont à la foire aux puces, dit le type, ou plutôt c’est la foire aux puces qui va-t-à-z-eux, car elle commence là» (c’est nous qui soulignons) rendu par: «Se duc la talcioc, zise tipu, sau mai degrabă talciocu merge la ei, căci aici începe» (c’est nous qui soulignons).

Le même effacement est à signaler dans le rendu de la question de Zazie: «Izont des bloudjinnzes, leurs surplus américains?» (c’est nous qui soulignons) qui devient en roumain moins colorée: «Au şi blugi, la surplusurile ălea?» (c’est nous qui soulignons).

Dans les commentaires sur les nouvelles générations et la jeunesse que le comportement de Zazie engendre, le terme «fortiche» est rendu par une expression idiomatique bien trouvée «dată dracului», tout à fait appropriée pour caractériser la petite fille.

La même remarque pour l’observation de Zazie concernant sa mère, de nouveau amoureuse: «Elle est mordue», rendu par une forme elliptique de l’expression consacrée en roumain, «E lulea», ce qui contribue à l’impression d’inventivité légèrement absurde que le texte de Queneau engendre parfois.

Lorsque l’inventivité de Queneau fait naître des termes proches du langage populaire comme «cochoncetés», le traducteur de Cluj va lui aussi dans le sens de l’inventivité et nous propose: «Nu vorbi porcăciuni», très bon mot valise qui synthétise à merveille «porcării» et «spurcăciuni».

Pour conclure, on peut dire que l’inventivité et l’imagination sont souvent les bonnes solutions lorsqu’on entreprend de traduire Queneau, ou pour mieux dire le «quenien», comme d’ailleurs l’un de ses personnages le déclare, dans des circonstances différentes mais, en donnant le poids général et philosophique qui convient à cette issue de secours: «Sans cirage sous la main, dit Gabriel, va falloir que tu fasses preuve d’imagination» / «Cînd n-ai încotro, zise Gabriel, trebe să dai dovadă de imaginaţie».

C’est ce que les deux traducteurs, chacun à sa façon, ont fait.

“Sudoare şi îndelungă ostenire”

05 Sâmbătă iul. 2014

Posted by Laszlo Alexandru in Dante

≈ 4 comentarii

Etichete

capodopera, comentariu, contemporan, efort, Evul Mediu, timp, traducere

dante-portretDupă douăzeci de ani de cînd citesc, predau şi scriu despre Divina Comedie, mi-am zis să trec la o muncă mai susţinută, de comentare a poemului. Nu demult am şi pornit această activitate, pe un blog paralel. Întrucît îmi lipsesc veleităţile poetice, propun o versiune românească în proză, cît mai clară şi fidelă, a textului medieval. Date fiind particularităţile sale stilistice, traducerea e urmată de o scurtă parafrază explicativă. E însoţită apoi de cîteva consideraţii critice definitorii, prin hăţişul dantologiei, pentru orientarea corectă a cititorului român.

În acest moment sînt în miezul cîntului V din Infern. Privesc în urmă şi fac un mic calcul. Tripla parcurgere a unui singur cînt (traducere + explicaţie + sinteză critică), însoţită de realizarea sau procurarea ilustraţiilor (textul original în ediţie de lux + celebre lucrări plastice inspirate de pasajul în discuţie) îmi solicită vreo 15 ore de muncă în ritm susţinut. Asta înseamnă că cele 100 de cînturi îmi vor lua cam 1500 de ore. Din păcate programul zilnic nu-mi oferă mai mult de trei sau patru ceasuri la dispoziţie pentru asemenea activitate. (Chiar de n-aş avea nimic altceva de-a lungul zilei, versurile danteşti includ o asemenea concentraţie de semnificaţii şi simboluri, încît nu le pot înfrunta decît cu mintea limpede şi odihnită.) Din cele mai severe estimări, îmi vor trebui peste trei ani pentru a-mi duce proiectul pînă la sfîrşit.

Menţionez că mă mişc pe un teren familiar, după deceniile de lecturi în domeniu, care mi-au precedat activitatea de azi şi după celelalte două cărţi despre Dante pe care le-am publicat deja. Notez că nu stau să construiesc terţine pe româneşte, să croiesc 14.230 de versuri care să aibă fiecare 11 silabe, împletite în cîte 3 rime încrucişate. Eu vin doar pe urmele autorului şi mă străduiesc să pricep ce-a zis, să le transmit şi altora asta – nu ca el, care a avut de luptat cu Nimicul, pe care îl închega întîia oară. Eu am un loc de muncă, nu sînt obligat să alerg de la o curte aristocrată la alta, pentru a obţine mărunte resurse necesare supravieţuirii. Eu lucrez pe timp de pace, nu sînt mereu înconjurat de vrăjmăşii, molime şi medicamentaţie precară. Viaţa mea nu-i în primejdie şi fireşte că n-am fost de două ori condamnat la moarte, prin ardere pe rug şi spînzurare, cum i s-a întîmplat lui. Eu am un domiciliu stabil şi o bibliotecă de încredere, folosesc un computer legat la internet, nu îmi înfăşor boccelele pe spinarea unui cal pentru a-mi transporta periodic manuscrisele în alte cătune.

Dacă în aceste condiţii de avantaj tehnic şi existenţial eu voi munci peste 3 ani, cît i-a luat oare lui Dante să scrie cea mai complexă şi fermecătoare capodoperă a literaturii? Acum îi înţeleg pe deplin cuvintele de protest, cînd a fost îndemnat să-şi ceară iertare pentru o infamie pe care n-a comis-o, spre a fi reprimit la Florenţa. “Aceasta este, oare, frumoasa îndreptare a greşelii prin care e rechemat în patrie Dante Alighieri, care a suferit exilul timp de aproape trei luştri? Aşa e răsplătită nevinovăţia ce sare în ochii tuturor? Aşa – sudoarea şi îndelunga ostenire întru studiu?” Odinioară mă lăsam furat de construcţia retorică a interogaţiilor indignate, pe cînd îi citeam epistola. Dar azi îi pricep şi mesajul concret, despre “sudoare şi îndelungă ostenire”.

Caragiale pe italiană (2)

13 Marți mai 2014

Posted by Laszlo Alexandru in Amfiteatru

≈ Scrie un comentariu

Etichete

I.L. Caragiale, Italia, Momente si schite, Roma, traducere

Giustizia

Giudice di provincia: Dunque voi, vedova Leanca, commerciante di alcolici…

Leanca: Alla locanda del Diavolo…

Giudice: Lo so… Fatemi domandare…

Leanca: Paghiamo la licenza, signor giudice…

Prevenuto: Ammazza!

Giudice: Silenzio!

Leanca: Ahimè, signor giudice…

Giudice: Fatemi domandare…

Leanca: Vabbè…

Giudice: Dunque voi, vedova Leanca, commerciante di alcolici, che pretendete dal prevenuto Iancu l’Imbianchino?

Leanca (con sempre più grande emozione): Signorsì, bacio le mani, signor giudice, sono una poveraccia, Dio sa come faccio a guadagnare un pezzo di pane… Perciò mi sono messa in mente di lasciare il negozio, da San Giorgio in poi, che la gente mica può mangiare un pezzo di pane con i tempi che corrono e non possiamo pagare più la licenza…

Prevenuto: A te la licenza te la paga signor Mitica.

Leanca: Signor Mitica?… ma vada al diavolo chi dice le bugie?

Giudice: Silenzio! Nessuno ha il diritto di parlare senza permesso.

Leanca: E se quello dice che signor Mitica… Io, signor giudice, bacio le mani, posso anche giurare che ci ho l’anima pulita!

Giudice: Non si tratta di questo!… Dite come sono andate le cose e che pretendete dal prevenuto?

Leanca: Io, signor giudice, pretendo, scusate, il mio onore, perché mi ha bestemmiato, e la caraffa di tre chili con mastica di prima qualità, ché ero appena venuta in carrozza dal signor Marinescu il Fabbricante al mercato, e anche il signor Tomita diceva di prenderla in carrozza…

Giudice: Chi dovevate prendere in carrozza?

Leanca: La caraffa… perché diceva…

Giudice: Chi diceva?

Leanca: Il signor Tomita… si rompeva…

Giudice: Chi si rompeva?

Leanca: La caraffa, signor giudice!

Giudice (impaziente): Comare, che state balbettando?… Rispondete chiaramente a quello che vi sto domandando! Che pretendete ora dal prevenuto?

Leanca (con volubilità): Il mio onore, signor giudice, perché questo mi ha bestemmiato, scusate, li mortacci tua, e mi ha rotto la caraffa, che non vuole pagare… (Con astio.) Sono una poveraccia, è peccato!, arriva il signorotto bagnato e diventa fradicio e poi, se ho voluto chiamare il vigile, il signorotto ha detto che mi buttava addosso il nerofumo e ha voluto svignarsela, ma è caduto sulla bancarella e si è fatta a pezzi.

Giudice: Cosa si è fatto a pezzi?

Leanca: La caraffa con la mastica; e poi ha voluto scappare.

Giudice: Chi?

Leanca: Il signorotto.

Giudice: Allora che pretendete?

Leanca: Il mio onore e tre chili di mastica di prima qualità…

Giudice: Va bene; mettetevi giù e state zitta.

Leanca: Perché arriva il signorotto…

Giudice: State zitta!

Leanca: Zitta sto.

Giudice: Ma state zitta!

Leanca: Vabbè.

Giudice: Iancu l’Imbianchino! Che cosa avete da rispondere contro le pretese della denuncia?

Prevenuto (è brillo e pronuncia balbettando): Io, signor giudice, quella diceva, scusate, sei venuto ancora, porco? perché quella manca sempre di rispetto ai clienti. E io dicevo… se il signor Mitica…

Giudice: Chi è il signor Mitica?

Leanca: Signor giudice, guardate, bacio le mani, questo anche adesso è ubriaco…

Giudice: State zitta! non lo chiedo a voi. (Al prevenuto:) Chi è il signor Mitica?

Prevenuto: Il signor Mitica?… non conoscete il signor Mitica? (Ride con ironia.) Ammazza, signor Mitica!

Giudice: Parlate chiaro! Chi è il signor Mitica?

Prevenuto: Dunque il signor Mitica delle imposte. (Con un sorriso a proposito.) Capite ora le mie parole.  (Gli strizza l’occhio.)

Giudice: Che c’entra il signor Mitica?

Prevenuto: Ma se le ha pagato la licenza.

Leanca: Vada al diavolo chi…

Giudice: State zitta! (Al prevenuto:) Non si tratta della licenza, si tratta della caraffa con la mastica.

Prevenuto: È caduta dalla bancarella, signor giudice; era sul margine.

Giudice: Chi l’ha spinta?

Prevenuto: Il malocchio, perché quella diceva che chiamava il vigile… Io non volevo, che sono commerciante…

Leanca (facendo lo sberleffo): Commerciante di puttane.

Giudice: State brava! qui non vi permetto di fare lo sberleffo!

Prevenuto (allegro): Bravo, signor giudice! avete visto che canaglia è quella?

Giudice: Qui non vi permetto la mancanza di rispetto!… (severo) Mi sono spiegato?

Leanca (allegra) Ahahah! bravo, signor giudice!… quello ci deve dire che tipo di commercio sta facendo…

Giudice (più severo): State zitta, vi butto fuori!

Prevenuto: Ahahah! bravo…

Giudice (molto severo): Rispondete! Che commercio fate voi?

Prevenuto: Sono stato imbianchino di case, signor giudice, romeno… Se ho visto che mi uccideva la concorrenza degli stranieri, ho aperto una tombola di oggetti al mercato.

Giudice: Ma il nerofumo che c’entrava?

Prevenuto: Ho voluto solo spaventarla (strizza l’occhio) che le faccio brutta faccia…

Leanca: Hai voluto spaventarmi? Ma non sei venuto una volta con le tasche piene di nerofumo?

Prevenuto: Lascia stare! è un altro paio di maniche! (Al giudice:) Era solo per la politica… ma che ne sa lei… una femmina…

Giudice: Va bene, ho capito, ma voi perché venite ubriaco al giudizio?

Prevenuto (pieno di tristezza): E se mi manca il coraggio, signor giudice?…

Giudice: Basta.

(Condanna il prevenuto Iancu l’Imbianchino a pagare sette lei per il risarcimento del danno e due lei per le spese giudiziarie.)

Leanca: Ma, signor giudice, bacio le mani, come faccio per il mio onore non risarcito?

Prevenuto (malizioso:) Lascia stare! Te lo risarcisce il signor Mitica!

Caragiale pe italiană (1)

12 Luni mai 2014

Posted by Laszlo Alexandru in Amfiteatru

≈ 4 comentarii

Etichete

I.L. Caragiale, Italia, Momente si schite, Roma, traducere

Am primit în zilele trecute, cu un uşor decalaj calendaristic, Anuarul Institutului de Studii Italo-Român, nr. IX/2012. Publicaţia academică apare de cîţiva ani, ca urmare a unui parteneriat între Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj şi Universitatea “La Sapienza” din Roma. Răspunzînd invitaţiei coordonatorilor, le-am propus o succintă prezentare şi traducere italiană a scriitorului I.L. Caragiale. Reiau aici pasajele respective, pentru a le pune la îndemîna cititorilor pe internet.

CaragialeI.L. Caragiale (1852-1912) è uno dei più grandi scrittori della storia letteraria romena. È stato prosatore, scenografo, commentatore politico e giornalista. È considerato il più importante commediografo romeno, con O scrisoare pierdută (Una lettera persa), che presenta in toni vivaci e con uno stile mordace la vita politica ottocentesca: provinciale, corrotta e divertente. Altre sue commedie vistose sono Conu Leonida faţă cu reacţiunea (Zio Leonida davanti alla reazione), D’ale carnavalului (Ai tempi del carnevale) ecc. Caragiale è anche un importantissimo autore di prosa breve, Momente şi schiţe (Momenti e abbozzi) offrono un’ampia galleria di personaggi buffi o strani, sorpresi in momenti edificanti della loro esistenza. L’allegria trepidante, per mezzo della quale vengono presentati, in brevi scintille, casi di vita e opzioni delicate, sottolinea la mano sicura dell’artista. Il talento con cui ha saputo prefigurare spunti e temi della letteratura assurda del Novecento ha fatto di I.L. Caragiale il maestro del commediografo Eugène Ionesco, che ha ben conosciuto e ammirato le produzioni dello scrittore romeno.

Proponiamo al pubblico italiano due assaggi di prosa breve, scritta da I.L. Caragiale più di un centinaio di anni fa, ma rimasta altrettanto fresca fino ai nostri giorni.

Come si intendono i contadini

Il vigile del paese viene a casa di un contadino e gli bussa alla finestra. Si comincia una conversazione:
– Eh, tu, di dentro!
– Chi?
– Tu!
– Io?
– Ma chi?
– Cos’è?
– Come cos’è?
– Sì, cos’è?
– Una lettera per te!
– Chi?
– Tu.
– Io?
– Eh chi?
– Dammela!
– Cosa?
– La lettera.
– Quale lettera?
– Che ne so io quale lettera?
– Devi pagare!
– Cosa?
– Come cosa?
– Cosa devo pagare?
– Porto.
– Chi?
– Tu!
– Io?
– Sì che tu.
– Ma quale porto?
– Proprio così.
– Come mai?
– Che ne so!
– Non è pagata?
– Cosa?
– La lettera.
– Beh!
– Come beh?
– Pagherai tutto!
– Cosa?
– I soldi.
– Quali soldi?
– Porto.
– Ma quanto?
– Cosa quanto?
– Quanti soldi?
– 15.
– Come 15?
– Beh.
– Ma perché?
– Non lo so.
– Ecco 15.
– Bene.
– Allora, dammela.
– Cosa?
– La lettera.
– Quale lettera?
– Che mi hai portato.
– Io?
– Ma chi?
– Mica l’ho portata.
– Come mai?
– Non ce l’ho.
– Bravo.
– Come bravo?
– Ma dov’è?
– Che cosa?
– La lettera.
– In comune.
– Ma al diavolo!
– Proprio così.
– E come mai?
– Va’ a prendertela!

Clujul memorabil (4)

10 Sâmbătă mai 2014

Posted by Laszlo Alexandru in Amfiteatru

≈ 2 comentarii

Etichete

amintiri, Cluj, conferinta, intelectual, La Fontaine, poliglot, profesor, Teodor Bosca, traducere, Tudor Arghezi

Fireşte că prestigiul lui Teodor Boşca era considerabil în ochii tuturor. Într-o bună zi a fost invitat să ne împărtăşească din experienţele lui, într-o şedinţă a cercului de traductologie, coordonat de asistentul Tudor Ionescu. Noi, tinerii ucenici în ale şlefuirii textelor literare, îl aşteptam plini de curiozitate. Vorbitorul a început molcom, cu o serie de recomandări generale. Un translator trebuie să cunoască bine atît limba din care, cît şi cea în care transpune. El trebuie să cîntărească prealabil intenţiile artistice ale autorului, pentru a le păstra nealterate în noua versiune. Şi aşa mai departe – un şir de precepte la care poate că ne-ar fi dus mintea şi pe cont propriu.

Îmi pregăteam deja prima rafală de căscături plictisite, cînd conferenţiarul a cîrmit-o într-o direcţie care ne-a lăsat mască. Ne-a declarat tăios că prima obligaţie a oricărui traducător este aceea de onestitate şi bună-credinţă. În acest sens, voia să ne dea un exemplu concret, din care să pricepem ce vrea să spună. Ne amintim fireşte Greierele şi furnica, celebra fabulă a lui La Fontaine, care se studiază încă din clasele mici. Greierele-artist, care a stat să cînte vara toată, merge la vecina furnică, odată cu venirea frigului, pentru a se împrumuta cu de-ale gurii. Aceasta însă îl trimite la plimbare supărată: “La Fourmi n’est pas prêteuse: / C’est là son moindre défaut. / Que faisiez-vous au temps chaud? / Dit-elle à cette emprunteuse. / – Nuit et jour à tout venant / Je chantais, ne vous déplaise. / – Vous chantiez ? j’en suis fort aise. / Eh bien! dansez maintenant”. După cum se vede, avem o poezie scurtă şi moralizatoare, cu un final sec.

Ce se întîmplă în versiunea română a lui Arghezi? Înainte de refuzul nemilos, formulat de furnică, este inclusă o bogată descriere a gospodăriei acesteia:

“Muşuroiul sta clădit,
Plin cu tot ce-ai fi rîvnit.
Magazia cu făină
Era sub o rădăcină;
Şi, la rînd, în multe caturi,
Erau saci cu mei pe paturi.
Adunaţi într-o firidă,
Sîmburi roşii de stafidă.
În dulap şi-ntr-un sertar,
Mălai galben şi zahar.
Ouăle cu coaja mică
Erau ouă de furnică,
Căci cumetrele îşi fac
Prăjituri şi cozonac.
Într-un beci închis cu scoabe,
Boloboace: struguri boabe.
Vasăzică un belşug
Rînduit cu meşteşug.”

Pasajul ilustrează un admirabil har literar. Tudor Arghezi este cu siguranţă unul dintre cei mai mari poeţi de limbă română. Problema este că toată prezentarea ironică a “bogăţiei” furnicii nu exista în textul lui La Fontaine! Traducătorul a inventat-o cu de la sine putere şi a inclus-o abuziv în versiunea dată spre publicare. El s-a luat la întrecere cu autorul francez şi s-a străduit să-l pună în umbră, pentru a se evidenţia pe sine însuşi. Iar o fabulă de vreo 20 de versuri, cu o factură etică-alegorică, a devenit un poem despre gingăşia microuniversului domestic. Ceea ce a făcut Arghezi în cazul poeziei lui La Fontaine este un lucru inacceptabil. Dacă ne considerăm mai talentaţi decît autorul pe care-l traducem, n-avem decît să punem textul său deoparte şi să-l compunem pe al nostru. Dar constituie o neplăcută infracţiune deontologică să ne construim prestigiul public pe spinarea altuia, deturnînd creaţia sa originală şi augmentînd finalităţile estetice pe care le urmărea.

N-am uitat acele învăţături nici azi, după aproape 30 de ani.

Amintire cu sfîntul

28 Luni apr. 2014

Posted by Laszlo Alexandru in Amfiteatru

≈ Scrie un comentariu

Etichete

biografie, canonizare, Ioan Paul al II-lea, Luigi Accattoli, sfint, traducere, vizita

Acum cîteva ore s-a încheiat la Roma un ceremonial neobişnuit, chiar unic, cu “patru papi”. Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea au fost declaraţi sfinţi de către Papa Francisc, în prezenţa lui Benedict al XVI-lea (demisionarul de anul trecut). La solemnitate au participat un milion de pelerini, 24 de şefi de stat, peste 1.000 de cardinali şi episcopi. Evenimentul a fost transmis de televiziuni şi radiouri din lumea largă.

papaAceastă ceremonie îmi readuce în minte un alt moment de excepţie, cînd Ioan Paul al II-lea, recentul sfînt, a făcut o vizită la Bucureşti, în 7-9 mai 1999. Un şef al bisericii catolice venea să viziteze, în premieră absolută, o ţară majoritar ortodoxă. Evenimentul a fost pregătit cu grijă, în numeroasele sale detalii, şi a fost însoţit de un evantai de manifestări adiacente. Tocmai se publicase în Italia cea mai nouă biografie a papei, redactată de vaticanologul Luigi Accattoli, Karol Wojtyla. Omul sfîrşitului de mileniu. Era o cercetare deosebită, scrisă cu dezinvoltură şi mult talent jurnalistic. Un munte de informaţii de specialitate era învelit într-o expresie lejeră, punctată cu aluzii glumeţe şi jocuri de cuvinte. Pentru a se oferi publicului din România cartea, la data vizitei preconizate, era nevoie de un traducător de încredere, care să se mişte repede şi bine. Am aderat la acest proiect şi, în vreo trei săptămîni, după ce-am lucrat contra cronometru, zi şi noapte, cele 400 de pagini au fost gata de multiplicare.

Cu cîteva zile înainte de sosirea lui Ioan Paul al II-lea, s-a organizat lansarea de carte, în Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor din Bucureşti. Eram asaltaţi de public şi camere de televiziune. Volumul abia venise de la tipografie, ţineam în mînă primul exemplar legat. În prezidiu stăteam alături de înalte feţe bisericeşti, catolice şi ortodoxe, care au vorbit foarte impresionant despre carte, aproape o oră, deşi eram singurul de-acolo care ştiam ce conţine. Abia întors la Cluj, mi s-a propus să merg iar la Bucureşti. O delegaţie urma să-i ofere cadou Sfîntului Părinte o ediţie de lux din volumul lui Accattoli, pe româneşte, ambalat într-o confecţie specială, din piele de viţel. N-am mai avut energie pentru o nouă călătorie. Din cîte mi s-a spus, există fotografii cu momentul oficial, cînd Ioan Paul al II-lea a preluat cadoul cu pricina (biografia lui, tradusă de mine). Probabil că a fost, aceea, varianta mea de întîlnire indirectă cu el. Amintire cu sfîntul…

Cu jula

23 Vineri aug. 2013

Posted by Laszlo Alexandru in Moralităţi

≈ Scrie un comentariu

Etichete

cultura, internet, ipocrizie, revista, sparleala, traducere

În zilele trecute, pe cînd voiam să văd cine mă mai pomeneşte pe internet, am dat accidental peste revista Nomen Artis. Nu auzisem în viaţa mea de această publicaţie, de redactorii sau colaboratorii ei. Admit că aspectul său grafic din mediul virtual încîntă privirile. Dar nici conţinutul nu m-a lăsat indiferent, din moment ce numărul 24/2013 îl anunţă pe Stefano Benni pentru prima dată în România, în prezentarea şi traducerea lui Laszlo Alexandru. O paranteză menţionează că e vorba despre o continuare din numărul precedent. Am dat o raită şi-am văzut că, într-adevăr, o halcă de texte în traducerea mea fusese publicată şi mai-nainte, cu două vorbe de formă (“mulţumiri traducătorului”).

La şase pagini de revistă, şparlite, două cuvinte complezent azvîrlite pot fi o bună afacere. Mai amuzant e că, pe ultima copertă, redactorii ameninţă cu rigorile legii orice altă editură sau tipografie care îndrăzneşte să preia materiale de la ei fără un acord prealabil. De-aici şi savoarea inconfundabilă a zicalei româneşti: “Fă ce zice popa, nu ce face popa!”.

sparleala

Şparleală

17 Miercuri iul. 2013

Posted by Laszlo Alexandru in Moralităţi

≈ Un comentariu

Etichete

blog, Catherine Siguret, personalitati, sparleala, traducere

femei_celebreConstat, cu rece stupoare, că blogul unui oarecare Horia Dumitru Oprea (?), personaj pe care nu-l cunosc, serializează cîteva zeci de pagini din cartea lui Catherine Siguret, tradusă de mine din franceză, fără a semnala, cu o minimă decenţă, că e vorba de munca mea la bază şi fără să-mi fi cerut desigur permisiunea. Este vorba de paginile biografice dedicate următoarelor personalităţi: Maria Callas, Edith Piaf, Simone de Beauvoir, Marlene Dietrich, Prinţesa Diana, Françoise Sagan, Jackie Kennedy, Dalida şi Virginia Woolf. Iritarea mea, în faţa unui asemenea balcanism lamentabil, e nestăvilită.

P.S. Virtuţile internetului: la cîteva ore după semnalare, pe blogul cu pricina se face cuvenita precizare că acele vorbe n-au crescut ca smochinele-n copac, sub acţiunea aerului şi-a soarelui, ci au fost traduse de mine.

← Articole mai vechi

Accesări

  • 108.115 views

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te celorlalți 145 de abonați.

Articole recente

  • Luigi Pirandello, „Nuvele pentru un an”, vol. 9 și 10
  • Memorator de limba italiană – ediția a patra
  • Simfonia lumii (3)
  • Simfonia lumii (2)
  • Simfonia lumii (1)

Comentarii recente

Laszlo Alexandru la Poezia științei în “Parad…
Cristina-Alice TOMA la Poezia științei în “Parad…
Laszlo Alexandru la Inimaginabil
ourzica la Inimaginabil
Laszlo Alexandru la Etica neuitării
Horia Puscuta la Etica neuitării
Ioana Haitchi la Conspirația familiei Pazzi
Laszlo Alexandru la Luigi Pirandello, „Nuvel…
vicuslusorum la Luigi Pirandello, „Nuvel…
Ioana Haitchi la Scrisoare despre Dante
Laszlo Alexandru la Scrisoare despre Dante
Ioana Haitchi la Scrisoare despre Dante

Cele mai bune

  • Pater incertus (7)
  • Luigi Pirandello, "Nuvele pentru un an", vol. 9 și 10
  • Rugăciune franciscană
  • Rugăciune de sfînt
  • Umbre și lumini în “Divina Comedie”
  • George Coșbuc, primul traducător integral al “Divinei Comedii” în română

Categorii

  • Amfiteatru
  • Anunţuri
  • Cestiunea zilei
  • Dante
  • Despre mine
  • Diverse
  • Italienistică
  • Moralităţi
  • Neghiobii
  • Pirandelliana
  • Polemici
  • Uncategorized

Calendar

aprilie 2023
L M M J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
« mart.    

Arhive

Meta

  • Înregistrare
  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.com

Etichete

amintiri analiza Andrei Klein antisemitism arhive biografie blog Bucuresti carte carti Cluj colaboratori colaborator Securitate competente comunism conferinta Consiliul Judetean Cluj credinta cultura Cuvintul Dante demisie dezbatere dialog disident Divina Comedie Dumnezeu evrei Evul Mediu extremism fascism film Freud Gabriel Andreescu Holocaust imagine intelectual interbelic internet interviu ironie istorie Italia Jurnal lansare de carte literatura Luigi Pirandello manipulare Marta Petreu Mihail Sebastian Mircea Arman Mircea Zaciu neghiobie Nicolae Manolescu Ovidiu Pecican Paradisul Paul Goma plagiat poezie poliglot politica premiu profesor propaganda scandal scriitor scriitori Securitate traducere trecut Tribuna turnatori universitate Victor Ponta ziarist

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Urmărește Urmăresc
    • Laszlo Alexandru
    • Alătură-te altor 145 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Laszlo Alexandru
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
 

Încarc comentariile...
 

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.