Mihai Botez – portret în zigzag (2)

Etichete

ambasador, arhive, colaboratori, diplomatie, disident, documente, Gabriel Andreescu, Mihai Botez, Radu Ioanid, Securitate

Cartea urmărește trei zone distincte de activitate ale lui Mihai Botez, prezentate succint de Radu Ioanid și ilustrate apoi prin documente: relațiile disidentului cu Securitatea, cu autoritățile americane și cu postul de radio Europa liberă. În ce privește prima direcție, R. Ioanid subliniază că “dosarele de urmărire informativă ale lui Dorin Tudoran conţin douăsprezece informări directe și șase indirecte, datate 1983-1985, toate provenind de la Mihai Botez, informări date locotenent-colonelului Marian Ureche, şef adjunct al UM 0800. Între aceste rapoarte, informările directe provin clar de la Mihai Botez. Douăsprezece dintre ele sînt «semnate» Mihai Botez, Botez Mihai, BMH sau Mihai Botez Horia, una dintre ele fiind semnată şi datată olograf. Restul de șase informări sînt rapoartele lui Marian Ureche despre convorbirile sale cu Botez sau înregistrările convorbirilor dintre Ureche și Botez despre Tudoran. De la raport la raport, relatarea detaşată a martorului binevoitor şi subtil din primul raport (foarte asemănător de altfel cu rapoartele date de Tudor Vornicu despre Silviu Brucan) se estompează în favoarea unor informări punctuale despre Dorin Tudoran, dar şi despre activitatea unor diplomaţi americani în post la Bucureşti”.

Pălăvrăgeala amicală a lui Botez cu Ureche (ce nume predestinat!), în care “sursa” face inițial elogiul amicului Tudoran, în tentativa de a-l proteja, devine apoi o hăituială tot mai solicitantă pentru futurolog. O consemnează și ofițerul: “Raportez că la această întîlnire B.M. Horia a fost foarte nervos și și-a exprimat dorința de a nu mai scrie nimic în legătură cu prietenul său Dorin Tudoran care actualmente se află la mare cu familia pentru circa 10-12 zile. (…) Menționez că Botez Horia a afișat la această întîlnire o permanentă stare de neîncredere și suspiciune în organele noastre subliniind că nu îi face plăcere să își «toarne» prietenii (români). Am încercat să îl temperez, lucru care nu a reușit decît parțial”.

În fața probelor textuale concrete, care ies la suprafață din tainițele arhivelor și sînt incluse în pagini de carte, devin bizare eforturile unor opiniomani de-a răsturna și în prezent adevărul. Mai zilele trecute, într-un grupaj de comentarii găzduite de revista Observator cultural, Gabriel Andreescu scria ferm despre situația revelată: “Nimic care să susţină teza colaborării cu Securitatea. Dimpotrivă”. Stăruința cu care fostul teoretician al disidenței contestă evidențele, de cînd a renunțat la burlăcie, pentru a-i inocenta pe unii ciripitori la Secu, ține de-un fenomen psihologic-moral ce merită o cercetare separată.

Că Mihai Botez nu de simple trăncăneli benigne se ținea cu locotenent-colonelul Marian Ureche, este în măsură s-o aprecieze chiar victima turnătoriilor sale. Dorin Tudoran a trăit un adevărat șoc, atunci cînd a înțeles că bunul său prieten îl ajuta, pe de o parte, să-și expedieze în Occident textele de protest anticomuniste, iar pe de altă parte îl livra cu arme și bagaje torționarilor, dezvăluindu-le punctele lui sensibile. “Printre motivele care m-au neliniștit în legătură cu documentele legate de Mihai Botez aflate în dosarul meu de urmărire informativă rămâne și acela că nu povești construia Mihai spre a mă proteja, ci că oferea Securității, cu o imprudență de neînțeles, amănunte care mă făceau și mai vulnerabil decât eram – stările mele de spirit, îngrijorările provocate de boala copilului, ce discutam în casă la Nicu Stăncescu, ce aveam de gând să scriu și să trimit în afara țării, promisiunea că va încerca să obțină de la mine copia nu-știu-cărui document la care lucram etc. Povești construiește Andreescu.”

Publicitate

Schizofrenie morală

Etichete

conflict de interese, Dorin Tudoran, Gabriel Andreescu, informatori, Observator cultural, Radu Ioanid, Securitate

Ultimele săptămîni de vacanţă sînt marcate de-o lungă zvîcnire polemică a lui Gabriel Andreescu prin Observator cultural. Omul desfăşurase cîţiva ani de eforturi, în presă şi într-o carte, pentru a spăla cu Dero nişte scriitori care au ciripit la Securitate (Nicolae Breban, Mircea Iorgulescu, Mihai Botez, Nicolae Balotă ş.a.). Lumea se întreba siderată ce l-a împins pe-un disident prestigios să se scufunde în dosarele fostei poliţii secrete, cu scopul de-a contrazice evidenţele. Ce l-a mînat în publicistica flambată, cu înverşunarea de-a drege busuiocul. Ei, acum s-a aflat. După cum a semnalat-o Dorin Tudoran pe internet, Gabriel Andreescu s-a însurat după ‘89 cu Daniela Ghiţescu (Andreescu), una dintre fostele informatoare ale Securităţii din Ambasada Olandei de la Bucureşti. Omul se găseşte, prin urmare, în conflict de interese, atunci cînd dezbate deculpabilizator problema foştilor informatori ai Securităţii, cîtă vreme stă în casă cu unul/una dintre ei.

Şi de-aici replica interminabilă a lui Gabriel Andreescu, căutînd paiul în ochii tuturor, pentru a ascunde bîrna dintr-ai săi. Vinovaţi sînt nu el şi activitatea sa etic scandaloasă din ultima vreme, ci toţi ceilalţi: Dorin Tudoran, fiindcă nu şi-a ţinut gura; Radu Ioanid, fiindcă l-a manipulat pe Dorin Tudoran să nu-şi ţină gura; viaţa, fiindcă e brutală; universul, fiindcă e neînţelegător.

Există tendinţa naivă să judecăm lumea în alb şi negru, să examinăm o personalitate publică dacă e “pozitivă” sau “negativă”. În realităţile de azi, o asemenea estimare nu ne mai ajută. După cum a demonstrat-o Alain De Botton vorbind despre arta lui Marcel Proust, “ştim că e posibil să credem despre cineva că e îngrozitor de prozaic şi totodată receptiv, înclinat spre infatuare şi totodată fermecător, suferind de halenă şi totodată genial”.

Transpunînd complexitatea personalităţii umane în etica publică din România, e posibil să avem un disident autentic, persecutat de regimul comunist, autor al unei cărţi despre filosofia disidenţei, implicat după decembrie ‘89  în mişcări pentru drepturile omului – şi care totodată se însoară cu o fostă informatoare a Securităţii, cercetează arhivele CNSAS cu scopul de a-i inocenta pe scriitorii informatori, lansează o campanie denigratoare împotriva lui Andrei Pleşu (şi pierde în ţară procesul aferent), dar se lamentează peste tot că disidenţii sînt calomniaţi cu deliberare.

Marcel Proust avea dreptate: şi eu am întîlnit oameni cu halenă, dar totuşi interesanţi. Ce ne-a demonstrat, în plus, Gabriel Andreescu este că nu numai personalitatea socială a individului poate fi schizoidă, ci şi abisul său moral.

Gaby de la “Nufărul”

Etichete

Alex Mihai Stoenescu, colaborator Securitate, Gabriel Andreescu, inocentare, manevre publice, sofism

Acuma, de cînd Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat sentinţa definitivă că Alex Mihai Stoenescu a fost colaborator al Securităţii, se simte acut nevoia de Gabriel Andreescu. Pe unde este? De ce zăboveşte? Îl aşteptăm cu nerăbdare să ne explice, pe baza amplei sale experienţe arhivistice, că s-a produs o altă gravă eroare judiciară. După inocentarea lui Breban, Botez şi Marino, o nouă lopată de arguţie devine vibrant necesară. Sînt convins că Editura Polirom s-ar grăbi să i-o publice. Iar juniorii de la Cultura s-ar buscula să i-o proclame cartea deceniului.

Aşadar unde e Gaby? De ce şomează cooperativa “Nufărul”?

Poveşti cu savantul (1)

Etichete

colaborator Securitate, cultura, disident, Dorin Tudoran, Gabriel Andreescu, Ion Iliescu, Ionut Vulpescu, manipulare, Mihai Botez, Radu Ioanid

În ultimul număr al revistei Cultura, un anume Ionuţ Vulpescu sare zgomotos în apărarea memoriei lui Mihai Botez, fost disident al regimului Ceauşescu şi fost ambasador american al regimului Iliescu. Nimeni n-a contestat lupta lui Botez împotriva comunismului ceauşist, aşa cum nimeni n-a contestat cîrdăşia sa cu neo-comunismul iliescist. În ecuaţie au mai apărut şi campaniile de presă despre colaborarea lui M. Botez cu Securitatea, ipoteza că fostul disident spăla banii murdari ai ocultei instituţii prin Statele Unite. S-a publicat apoi volumul Eu, fiul lor (Ed. Polirom, 2010), care sintetizează dosarele întocmite de poliţia politică împotriva lui Dorin Tudoran. În prefaţa semnată de Radu Ioanid, se arată că “dosarele de urmărire informativă ale lui Dorin Tudoran conţin 15 informări datate 1982-1985 provenind de la Mihai Botez, informări date locotenent-colonelului Marian Ureche, şef adjunct al UM 0800. Dintre aceste informări, opt sînt ‘semnate’ Mihai Botez, Botez Mihai, BMH sau Mihai Botez Horia, una este semnată şi datată olograf, iar restul sînt rapoartele lui Marian Ureche despre convorbirile sale cu Botez. De la raport la raport, conştiinţa sursei se degradează treptat, relatarea detaşată a martorului binevoitor şi subtil din primul raport (foarte asemănător de altfel cu rapoartele date de Tudor Vornicu despre Silviu Brucan) dispărînd în favoarea unor informări punctuale despre Dorin Tudoran, dar şi despre activitatea unor diplomaţi americani în post la Bucureşti”.

Analiza lui Radu Ioanid a stîrnit de-atunci un imens nor de vorbe-n vînt. Diverse categorii de cetăţeni s-au năpustit să coafeze lucrurile. N-a uimit insistenţa ilustrată de Viorica Oancea, sora lui Mihai Botez. Dar stupefiant s-a dovedit a fi un alt disident anticeauşist, Gabriel Andreescu, omul care a vizitat arhivele doar pentru a-şi umple de carne intenţiile de inocentare a turnătorilor de odinioară (vezi Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea Arhivei Securităţii, Ed. Polirom, 2013). În cacofonia manevrelor cu odgonul, numitul Ionuţ Vulpescu trage tare la vîslă să ajungă din urmă plutonul.

Precauţia şi disoluţia

Etichete

arhive, colaboratori, Dorin Tudoran, Gabriel Andreescu, imagine, scriitori, Securitate

Într-o postare pe blog, fostul disident Dorin Tudoran se pronunţă şi pe marginea noii apariţii editoriale bucureştene de la Virgin Records: “Nu am citit integral cartea lui Gabriel Andreescu. Am citit doar cîteva dintre analizele cuprinse în ea. Nu m-au convins și i-am spus de ce. Sunt cu totul în favoarea precauției, a scormonirii și verificării fiecărui detaliu, înainte de a așterne pe hîrtie o concluzie. Aceste dosare cuprind capcane extrem de dificile chiar pentru cercetători reputați. / Ce mi se pare periculos este să răspunzi unui exces de zel (real sau mai greu de dovedit) cu un alt exces de zel. Salut precauția, dar resping disoluția. Acolo unde, din dorința introducerii tuturor nuanțelor necesare, spre a nu nedreptăți un om, culorile complementare ucid culoarea fundamentală, se produce disoluția subiectului”.

Combate adînc, monşer.

Iarăşi despre Gabriel Andreescu (3)

Etichete

Adrian Marino, arhive, colaboratori, Flori Balanescu, Gabriel Andreescu, imagine, Paul Goma, scriitori, Securitate

Dacă asupra faptelor consemnate în dosarele Securităţii cei care efectiv le-au văzut nu ezită să se pună de-acord, distanţele se lăţesc spre antipozi atunci cînd se ajunge la interpretarea lor. Gabriel Andreescu le comunică fără a clipi cititorilor că a identificat “eforturile dramatice ale lui Adrian Marino de a da un sens superior existenţei”. Nici mai mult, nici mai puţin.

De cealaltă parte, Flori Bălănescu e mai nuanţată: “Ce ne spun toate acestea: că este imposibil ca Adrian Marino să fi fost antrenat în jocurile Securităţii fără voia sau ştirea sa. (…) Nu am posibilitatea să evaluez în ce măsură Adrian Marino prin calitatea sa de colaborator al Securităţii a afectat persoana lui Paul Goma, a celor cu care a venit în contact sau situaţia familiei sale, deoarece nu am citit note informative sau măcar note redactate de ofiţerul de legătură pe seama lui Goma. Dar este cert că a fost folosit de Securitate. La acest nivel ierarhic nu mai pot apărea nume de umplutură, doar pentru îndeplinirea planului de către securimea măruntă. (…) Eu nu cred, precum Gabriel Andreescu, în redefinirea graduală a categoriei informator/colaborator: cîte fapte şi cîtă greutate (şi cine, după ce măsuri cîntăreşte) a acestor fapte să fie puse în contul cuiva – care e clar că a vizitat des Securitatea? În ciuda documentării şi subtilităţilor de interpretare, cîteva lucruri sînt încă valabile: 1. Adrian Marino a fost colaborator al Securităţii şi pentru aceasta chiar nu este nevoie să citim angajamentul semnat; 2. Nu se putea face ‘turism’ cultural şi/sau profesional înainte de 1989 fără ca Securitatea să îi aibă la mînă, cum se spune, cu ceva pe cei vizaţi (cazurile care scapă acestei reguli sînt rare şi foarte speciale, iar trecerile peste frontieră au fost una, maxim două). Altfel, nu mai vorbim despre un regim politic totalitar în care cetăţenii nu deţineau paşaport, ci îl primeau în condiţii speciale de la Ministerul de Interne.”

Atunci cînd doi cercetători se revendică de la aceleaşi documente studiate, dar ajung la rezultate sensibil diferite, de nu chiar contradictorii, este limpede că avem o problemă. Constatăm că nu frecventarea ori nefrecventarea arhivelor este în chestiune, ci buna-credinţă sau lipsa ei, în transmiterea situaţiei de la faţa locului. De altfel Gabriel Andreescu şi-a punctat cu dezinvoltură metoda, în preambulul cărţii: “acumularea de detalii, asociate cu citate, distruge şi fluenţa textului, şi capacitatea de a comunica sensul celor investigate. Soluţia aleasă după multe încercări a fost să sintetizez ideile documentelor şi să le confirm cu citate plasate ca note de final” (p. 16).

Sintezele pe care Gabriel Andreescu le aplică documentelor studiate sînt atît de originale încît nimeni nu i le mai confirmă. Ca la el, la nimenea! Iar apoi vin citatele, care trebuie să-i susţină cu orice preţ metoda “Nufărul”. Şi astfel – vorbindu-ni-se despre Manipularea Arhivei Securităţii – asistăm la una dintre cele mai stupefiante manipulări din viaţa publică postdecembristă.

Iarăşi despre Gabriel Andreescu (2)

Etichete

Adrian Marino, arhive, colaboratori, Flori Balanescu, Gabriel Andreescu, imagine, Paul Goma, scriitori, Securitate

Un lucru asupra căruia ambii cad de acord este că n-au găsit un angajament formal de colaborare cu Securitatea, semnat de Adrian Marino. Un alt aspect asupra căruia cei doi concordă este că hermeneutul clujean a prestat diverse servicii poliţiei secrete, sub numele de cod “Brătescu” şi “Bratosin”. Flori Bălănescu adaugă şi detaliul important că, în amplul dosar de urmărire informativă a lui Paul Goma, pe care ea l-a consultat, n-a aflat note semnate sau rezumate de Brătescu/Bratosin. Dar atunci ce-a găsit? Ei bine, instrucţiuni limpezi ale diverselor eşaloane, care prevedeau pilotarea operativă a unor scriitori în vederea influenţării lui Paul Goma, sau a diluării poziţiilor sale protestatare din Occident.

Astfel, în “Nota de măsuri” din 14 februarie 1978, informatorii “Valeria”, “Bogdan”, “Braşoveanu” şi “Brătescu” urmau a fi dirijaţi în cercurile literare conduse de Sanda Stolojan şi Monica Lovinescu, “pentru lansarea unor date şi versiuni din care să rezulte rolul şi intenţiile lui Paul Goma de ‘a se face exponentul exilului românesc’”. La 14 nov. 1978 este consemnată într-o “Notă” de patru pagini întîlnirea de la Paris a lui Paul Goma cu Victor Frunză şi “cu criticul literar Adrian Marino de la Cluj”. Acelaşi autor apare consemnat în documentele Securităţii cu specificarea: “Adrian Marino – scriitor în atenţia UM 0920, pînă de curînd la ISJ Cluj”, cu explicaţia că acea unitate militară era Direcţia de Contrainformaţii Externe, sub comanda generalului Mihai Caraman. În planul de măsuri din 29 ian. 1979, este prevăzută “determinarea unor intelectuali români de prestigiu care, cu prilejul deplasărilor ce le fac în străinătate pentru motive de serviciu sau personale, să acorde comunităţilor româneşti sprijin direct în organizarea unor acţiuni culturale care să combată afirmaţiile calomnioase făcute de PAUL GOMA presei occidentale. În acest scop vom folosi pe următoarele persoane: AUREL MARTIN, DAN GRIGORESCU, ADRIAN MARINO, MUNTEANU ROMUL, BERCIU ŞTEFAN, DINU GIURESCU. Se va continua selecţionarea şi a altor persoane”. Inutil să precizez că dincolo, în cartea lui Gabriel Andreescu, nu se insistă pe asemenea detalii.

Iarăşi despre Gabriel Andreescu (1)

Etichete

Adrian Marino, arhive, colaboratori, Flori Balanescu, Gabriel Andreescu, imagine, Paul Goma, scriitori, Securitate

Cartea publicată recent de Gabriel Andreescu, prin care se încearcă inocentarea unor intelectuali de frunte ce-au colaborat cu Securitatea, nu trece neobservată. Ipotezele triste, care contrazic opiniile altor disidenţi anticomunişti ori pe ale altor cercetători ai arhivelor secrete, stîrnesc noi ecouri. În numărul pe februarie 2013 al revistei ieşene Timpul, Flori Bălănescu îi dedică două pagini mari dintr-o intervenţie anunţată cu continuare.

E notorie fervoarea cu care Flori Bălănescu l-a susţinut în ultimii ani – chiar şi împotriva evidenţelor frapante – pe Paul Goma. Partizanatul ei sans rivages i-a prilejuit măcar o bună cunoaştere a prozatorului parizian, a scrierilor sale, cît şi a relaţiilor de culise, a înfruntărilor sau complicităţilor cu regimul comunist. Cercetătoarea şi-a adunat informaţiile din domeniul public, din cărţile şi articolele publicate, dar şi din arhiva CNSAS. Avem aşadar situaţia privilegiată cînd un alt frecventator al documentelor secrete vine să compare ce-a văzut cu ochii săi şi ce anume ne povesteşte Gabriel Andreescu, în volumul publicat la Polirom. Rezultatele confruntării sînt edificatoare.

Curiozităţi

Etichete

Adrian Severin, demagogie, Europa, Gabriel Andreescu

Cum s-o mai fi raportînd azi Gabriel Andreescu la amicul său, europarlamentarul Adrian Severin, cu care a scris şi-o cărţulie, Locurile unde se construieşte Europa? Pe unde mai construiesc cei doi Europa? Unul – anchetat pentru corupţie? Altul – elansat în arguţie?

Lupta cu umbra (2)

Etichete

amintiri, arhive, colaboratori, Gabriel Andreescu, imagine, Mihai Botez, scriitori, Securitate

Gabriel Andreescu persistă în meşteşugul răstălmăcirii mele, scriind imperturbabil în cartea sa: “Motivat de reproşul (legitim) al asocierii lui Botez cu guvernarea PDSR, pe care o reprezenta la New York şi ulterior la Washington, italienistul din Cluj a ajuns să promoveze susţineri imunde precum implicarea lui Botez în spălarea banilor murdari ai Securităţii şi chiar a pus pe umerii fostului disident anticeauşist adeziunea nonşalantă ‘la politica de violenţe minereşti a lui Ion Iliescu’ (Laszlo Alexandru, Amintiri cu cîntec). Nu am reuşit să găsesc un singur document care să probeze susţinerea mineriadelor de către Mihai Botez” (p. 213-214 nota).

Cum stau lucrurile în această situaţie? Să facem un pas îndărăt şi să plasăm evenimentele în ordine cronologică, pentru a le înţelege dedesubturile. În cadrul unui discurs ţinut în Congresul de la Washington, în anul 1995, David B. Funderburk, fost ambasador american la Bucureşti, făcea o panoramă nuanţată asupra situaţiei româneşti, arătînd printre altele: “Degradarea economică, morală şi spirituală pricinuită de comunism a avut consecinţe enorme şi îi va urmări pe români generaţii întregi. Vechii comunişti sînt tot la putere, sub un nume diferit, însă ţara a făcut eforturi să se apropie de Statele Unite şi să se integreze în lumea Vestului”. În încheierea intervenţiei, diplomatul lansa un apel arătînd că “este timpul să sprijinim poporul României. Trebuie să-i susţinem pe adevăraţii democraţi, în eforturile lor de democratizare a ţării, precum şi în procesul de privatizare, pentru a o apropia de Statele Unite şi de Occident”.

Mihai Botez, purtătorul de servietă al lui Iliescu, s-a şifonat de realităţile prezentate – altminteri cu multă diplomaţie – de colegul american şi-a înhăţat stiloul pentru o replică perfidă. “Ca ambasador, nu veţi fi surprins că pentru ambasadorul României în Statele Unite este dificil să vă împărtăşească toate opiniile, mai ales pe acelea privind evoluţia noii Românii democratice în perioada post-1989. Însă ca fost disident anticomunist, refugiat politic în Statele Unite şi într-o vreme rezident permanent în S.U.A., am învăţat să respect punctele de vedere la care nu subscriu în întregime”. Fostul activist pentru drepturile omului îşi azvîrlea pe talgerul cîntarului întregul prestigiu personal, pentru a înfrumuseţa realităţile româneşti, abia devastate de un şir de mineriade: “în spiritul adevăratei democraţii, pe mine personal nu mă tulbură la fel de mult pe cît pare să vă tulbure pe dumneavoastră situaţia normală că nu toţi cei aleşi ne împărtăşesc propriile valori şi deci establishment-ul politic în tranziţie are membri diferiţi de noi înşine” (pentru întreaga discuţie vezi Cei doi ambasadori, în volumul meu Între Icar şi Anteu, 1996, p. 96-100).

Pe urmele acestui schimb de opinii difuzate de presă, mi-am permis să conchid că Mihai Botez s-a făcut complice “la politica de violenţe minereşti a lui Ion Iliescu”, prin faptul că şi-a spălat patronul în ochii cancelariilor occidentale. Replica lui Gabriel Andreescu, despre faptul că el n-a găsit nici “un singur document care să probeze susţinerea mineriadelor de către Mihai Botez” nu e în chestie. Ar fi de prisos să-i explic filosofului disidenţei ponderea gesturilor de culise şi a manevrelor diplomatice, în stare să depăşească efectele cuvîntului tipărit, ale gestului deschis asumat.

Deocamdată constat că eu le reamintesc cititorilor impactul unei campanii de presă de-acum aproape două decenii, iar avocatul turnătorilor mă acuză de “colportare”. Eu analizez o poziţie politică de ansamblu, a unui disident răspopit, iar avocatul turnătorilor mă ia la bani mărunţi, căutîndu-mă la litera textului. Acesta e Gabriel Andreescu. Îl întrebi cît e ceasul şi el te-acuză că umbli în blugi. N-are decît să-şi servească ipocriziile flambate la alte mese, la alte ospeţe. Involuţia lui zgomotoasă, din adversar al serviciilor secrete în partizan al instrumentelor oculte echivalează cu o dezgustătoare decepţie.