Etichete

, , , , , ,

LeaAndrei Klein nu e un scriitor în adevăratul înţeles al cuvîntului. Nu e preocupat să rotunjească frazele, să le împodobească stilistic, să evite cacofoniile. Dar înţelege să-şi facă datoria de martor al destinului stupefiant al familiei sale. A primit ca moştenire de la mătuşa Mariska un pachet de scrisori. (E bine că a primit şi asta. Verişoara Jaffa, crescută de aceeaşi Mariska, n-a moştenit nimic.) Le-a citit conţinutul şi a rămas adînc tulburat. Şi-a asumat misiunea de-a aduce la cunoştinţa publică cele întîmplate. Nu finalitatea artistică i-a stat în intenţii, de-a lungul anilor cît a lucrat la compunerea acestei cărţi extraordinare.

De altfel intensitatea epică e atît de accentuată, pe un număr redus de pagini, încît zorzoanele suplimentare ar afecta dramatismul depoziţiei. Postura naratorului e dintre cele mai inconfortabile. El are legături de sînge cu toţi eroii pe care-i aduce în scenă. Dotat şi cu o delicateţe rară, evită pe cît posibil să-i judece unilateral. Aşa se face că unul şi acelaşi om, de pildă Jenő, e privit uneori cu o blîndeţe plină de compasiune, alteori cu un dispreţ tăios. El e şi deportatul dus la muncă forţată, care şi-a pierdut soţia şi copilul la Auschwitz, e şi unchiul zgîrcit care îşi ia înapoi cadoul pentru a-l vinde pe bani, e şi fratele fără suflet, ce-şi umileşte sora pe care o cazează într-o şură dărăpănată şi o azvîrle în deznădejde. Mariska, ruda abuzivă, în scrisorile ei se raportează la biata Lea uneori cu o ură furtunoasă, alteori cu o milă jenată, sau chiar cu disperare. Dar cine e Mariska? E sora grosolană, care o alungă pe Lea şi o împinge la sinucidere? E mătuşa brutală care o creşte – în mijlocul insultelor şi al dispreţului – pe micuţa Jaffa? E mătuşa generoasă care îl ajută pe nepotul Andrei să se instaleze în Israel şi îi oferă, din proprie iniţiativă, o sumă de bani pentru a-şi porni afacerea? Probabil cîte ceva din toate acestea. Complexitatea naturii umane e imprevizibilă. Ciocnirea de orgolii şi personalităţi intransigente poate conduce la moarte.

Lucrarea comentată ridică vălul de pe două sectoare de existenţă înfăşurate de obicei în pudoare: abisul relaţiilor de familie şi visul exilului fericit. Ne e dat să citim, pentru prima dată cu asemenea acuitate, despre raporturile complexe dintre fraţi şi surori, gravitînd pe o gamă foarte largă de sentimente, de la iubire, tandreţe şi duioşie, pînă la sarcasm, cinism şi ură. Iluzia străinătăţii edenice, care se profilează ca o răscumpărare după viaţa de chinuri şi privaţiuni, e sfîşiată de evidenţa faptelor. O producţie cinematografică bine gîndită ar completa cu noi rezonanţe acest document despre viaţa şocantă. Mă bucur că am avut ocazia să-l cunosc pe Andrei Klein şi să citesc povestea familiei sale.

Anunțuri