Etichete

, , , , ,

walesaLa cîteva zile distanţă, întîmplarea face că am văzut două filme antagonice. “Walesa, omul speranţei”, în regia lui Andrzej Wajda, prezintă ascensiunea pas cu pas a unui umil electrician de la şantierele navale din Gdansk spre glorie. El nu e ceea ce s-ar chema un revoluţionar. Dimpotrivă, e om necăjit, care trăieşte într-un apartament strîmt, cu patru, cinci, şase copii, care i se nasc pe bandă rulantă şi i se încolăcesc mereu pe la picioare. Nevasta aprigă îl ajută, apoi îl ceartă cînd se simte neglijată. Problema e că, ieşit să cumpere la speculă un cărucior pentru primul născut, se confruntă cu mişcările de protest ale colegilor săi, reprimaţi cu brutalitate. Străzile sînt mizerabile, sărăcia bălteşte, foametea face cu ochiul de pe rafturile goale. Lech nu-i un politician, însă e neconformistul cu sînge în instalaţie. Cînd intelectualii fac greva foamei, pentru a protesta împotriva dictaturii, se duce peste ei şi le spune că oricum îi omoară comunismul prin înfometare, e inutil ca ei să se sinucidă, la concurenţă. Taurul trebuie înhăţat de coarne, e necesară o contraofensivă activă, nu un protest pasiv. Şi le lasă pe-un bileţel numele său adevărat şi adresa – dacă au nevoie de el, să-l caute!

Walesa n-are strategii şerpuitoare, el le spune celorlalţi părerea în obraz. Intervievat de Oriana Fallaci, e niţel fanfaron, niţel grobian. De ce acceptă pe lîngă el intelectuali ca Geremek sau Mazowiecki, nu se teme de concurenţa lor? Cîtă vreme îi sînt aliaţi, n-are rost să şi-i îndepărteze, îi controlează mai uşor de-aproape. Şi-apoi ăştia se ceartă întruna, pînă obosesc, iar la sfîrşit ajung toţi la concluzia lui, pe care a stabilit-o din capul locului.

WAŁĘSALech Walesa nu luptă cu “spatele asigurat”, el îşi expune fiinţa în vitrină. E dat afară din serviciu, riscînd să facă foamea alături de numeroasa lui familie – îşi găseşte alt loc de muncă, mai îndepărtat şi incomod. Este arestat de cîteva ori, luat pe sus în toiul nopţii – are răgazul să scoată ceasul de pe mînă şi verigheta de pe deget, ca să fie vîndute de soţia lui, în caz că nu se mai întoarce. Ştie limpede că viitorul nu-i al celor ca el: cînd vremurile se vor linişti, va fi dat la o parte, fiindcă e lipsit de maniere şi de talentul de-a negocia. El e locomotiva care se izbeşte, cu capul înainte, de zidul care încearcă să-l blocheze. Cu atît mai impresionantă e tandreţea lui în familie, cînd soţia însărcinată nu se mai poate apleca, iar el, cu duioşie şi voluptate, îi spală picioarele în lighean – o scenă absolut memorabilă.

Află că a cîştigat Premiul Nobel pe cînd umbla prin pădure după ciuperci. Însă la Oslo merge Danuta să-l reprezinte la festivităţi, el temîndu-se că nu va mai fi lăsat de comunişti să revină în patrie. Tot antologică e şi secvenţa întoarcerii soţiei sale în Polonia. Întrebată de vameşi ce anume are în bagaje, dacă are ceva de declarat, ea le răspunde senin: în afară de Premiul Nobel, nimic altceva. Urmează o percheziţie minuţioasă, barbară, inclusiv cu mănuşa ginecologică.

La sfîrşitul anului 1989, ca simplu cetăţean, Lech Walesa este primit în şedinţă solemnă de Congresul SUA. Cînd li se adresează direct, de la înălţimea tribunei, cu “My, Narod” (Noi, Poporul), este aclamat de congresmeni în picioare. Este încununarea unui traseu sinuos, a unei evoluţii miraculoase, mereu la limita eşecului. Filmul lui Andrzej Wajda e cu atît mai neobişnuit, cu cît apelează la imaginile de arhivă, multe în alb-negru, îşi presară parcursul cu secvenţe din demonstraţiile violente de stradă, pe alocuri rivalizînd cu reportajele de tipul “Piaţa Universităţii” de la noi. Destinul de excepţie al protagonistului este mereu lipit peste realităţile crude.

Anunțuri