Mihail Sebastian şi politica de la “Cuvîntul” (4)

Etichete

Cuvintul, gazetar, interbelic, istorie literara, legionari, Marta Petreu, Mihail Sebastian, Nae Ionescu

În ceea ce priveşte aspectul ideologic al Cuvîntului, era inevitabil ca el să fie eteroclit. Textele de propagandă sînt camuflate sub aspectul intervenţiilor de atitudine personală. Jocurile de culise din politica autoritară sînt contrabalansate de articolele cu aer de autenticitate şi opţiune antitotalitară. De pildă, în iunie 1932, ziarul făcea o dare de seamă neutră despre organizarea evreilor, în vederea alegerilor, şi furniza o lungă listă cu numele candidaţilor(20). La 28 martie 1933, coloanele I şi a II-a ale primei pagini sînt ocupate de ample prezentări ale mişcărilor internaţionale de protest împotriva prigoanei antisemite din Germania(21). La 25 noiembrie 1933, A.L. Zissu este publicat, în paginile 1 şi 2, cu o replică extinsă împotriva tezelor antisemite anterior enunţate de directorul Nae Ionescu(22). Iar lista cu exemple de “polifonie” a cunoscutei gazete ar putea continua.

După ce-a stabilit unilateral partizanatele Cuvîntului, Marta Petreu subliniază insistent poziţia stranie a tînărului evreu, într-o redacţie extremistă, ca pe o relaţie masochistă, împotriva firii. În realitate, însă, nici orientarea globală din acei ani a cotidianului nu era extremă, nici Mihail Sebastian nu era singurul minoritar din echipa ziarului. După cum o arată Ioana Pârvulescu într-o detaliată replică, se mai aflau “în redacţie Ion Călugăru şi Paul B. Marian, evrei ca şi Sebastian, ca să nu-i pomenesc decît pe cei mai cunoscuţi azi; în administraţie, Hanna Rösner, S. Ludvig, Didi Iancovici, C. Vabram şi doi armeni, Zareh Lorenian şi N.K. Claudian; apoi directorul tehnic al imprimeriilor, Carol Rohstein, linotipiştii Carol Eidam, Jack Francisc, paginatorul de noapte Salvetz Ion. Proporţia evreilor exclude deci posibilitatea ca ziarul să fi fost, pînă la acea dată, antisemit şi de extremă dreaptă”(23). Cînd Mihail Sebastian vorbeşte, în articolul său jubiliar, despre “Familia «Cuvîntul»”, sintagma are o logică imediată, iar decriptarea ei printr-o eventuală identificare complice a victimei cu călăul se vădeşte halucinantă.

În cartea dedicată influenţelor diabolice suferite de M. Sebastian, Marta Petreu prezintă aşadar deformat realitatea publicaţiei-gazdă. Ea subliniază insistent partizanatele de extrema dreaptă ale Cuvîntului, dar le diminuează sau le trece sub tăcere pe toate celelalte, devansînd practic orientarea legionară a ziarului, din perioada 1940-1941, şi “trăgînd-o” peste activitatea eteroclit-militantă a anilor 1930-1933. Autoarea comite un flagrant anacronism, însoţit de-o apreciere tendenţios-reductivă, atunci cînd notează fără nuanţări: “Cuvîntul a fost un cotidian de dreapta, iar Nae Ionescu a fost un ideolog de dreapta, apoi de extremă dreaptă, aşa că Sebastian s-a pigmentat, inevitabil, în culorile locului unde s-a aflat şi ale mentorului care l-a format şi l-a influenţat”(24).

Însă textele cu adevărat militante, în sprijinul legionarilor, pot fi găsite prin paginile publicaţiei abia la finele anului 1933! O notează clar Z. Ornea, un cercetător minuţios: “din toamna lui 1933, gazeta Cuvîntul a început să insereze ştiri şi reportaje despre mişcarea legionară”(25). Decizia lui Carol al II-lea privind dizolvarea Gărzii de Fier, pentru a o împiedica să participe la alegeri, a fost însoţită de cîteva măsuri de forţă, mediatizate insistent şi patetic de publicaţia lui Nae Ionescu, prin titluri de-o şchioapă: Schingiuirea legionarilor continuă; Protestul deţinuţilor de la Jilava; Doi legionari în agonie în spitalul din Piatra-Neamţ; O sălbăticie inutilă şi primejdioasă; Un act medical care dovedeşte ororile regimului etc.(26) Este solicitată imediata eliberare a arestaţilor, repunerea partidului în drepturi şi amînarea alegerilor, pentru a se permite reluarea campaniei electorale. Profesorul universitar P.P. Panaitescu, sub pretextul compasiunii pentru o victimă, găseşte cu cale să-şi proclame simpatiile extremiste(27). E tipărit Memoriul legionarilor deţinuţi adresat Suveranului. Arestaţii au declarat greva foamei(28).

În contextul astfel schiţat, pe cînd mişcarea teroristă e prezentată în veşmintele unui martir persecutat, este introdus în pagină un mesaj al lui Corneliu Zelea Codreanu, care plînge lacrimi amare pe umerii celor victimizaţi şi avertizează sumbru că “atunci cînd va suna marele ceas al biruinţei legionare, nu vor rămîne nerăzbunaţi”(29). Lucrurile se precipită şi, în cîteva zile, survin evenimente brutale: asasinarea primului-ministru I.G. Duca, numeroasele măsuri de represiune, instituirea cenzurii militare, suspendarea ziarului Cuvîntul şi arestarea lui Nae Ionescu, văzut de autorităţi ca unul dintre instigatorii morali ai dezordinilor, prin frenezia şi insistenţa ultimelor două-trei luni de propagandă.

O discuţie mai insistentă trebuie formulată în legătură cu cronologia subsecventă speculaţiilor Martei Petreu. Cînd anume a fost extremist M. Sebastian? Care a fost perioada cînd gazetarul interbelic ar fi alunecat pe panta militantismului antidemocratic?

După cum o arată limpede Zigu Ornea, simpatiile legionare ale lui Nae Ionescu, model prezumat al lui Sebastian, datează abia din toamna anului 1933. Articolele din Cuvîntul confirmă datarea. Oricum, au existat şi cîţiva discipoli care nu s-au lăsat convinşi de Magistru. Printre ei: Mihail Sebastian. “Toţi aveau să recunoască, apoi, că fermentul autodistrugerii a pornit de la profesorul lor Nae Ionescu care, din toamna lui 1933 [subl. n. – L.A.], a trecut de partea Gărzii de Fier. Unii l-au urmat imediat, alţii treptat, puţini (ca P. Comarnescu, Eugen Ionescu, M. Sebastian, H.H. Stahl) rezistînd contaminării care făcea mereu victime”(30). Şi totuşi Marta Petreu este convinsă că Sebastian “a scris texte prin care a lovit, din toate puterile, în democraţia românească, făcînd în mod obsecvios jocul gardist al lui Nae Ionescu”(31). Impasul cronologic este următorul. Pe de o parte dispunem de Jurnalul lui Mihail Sebastian, cu pagini pornind din 1935, care atestă gîndirea democrată, ponderată, responsabilă şi matură a autorului. Pe de altă parte, adeziunea lui Nae Ionescu la gardism s-a produs abia în toamna lui 1933, iar imediat mai apoi Cuvîntul a fost suspendat (a apărut doar un singur număr în ianuarie 1934) şi gazetarii săi au suportat efectul cenzurii. În aceste circumstanţe, cînd anume şi-a manifestat Sebastian simpatiile extremiste, preluate şi învăţate de la “Diavolul” Nae?!

Pentru a depăşi obstacolul cronologiei, Marta Petreu aruncă totul în urmă, pe dealul vremii. Dar nici aici nu putea face un salt prea amplu, căci pînă în vara lui 1931 M. Sebastian lipsise din România, ca bursier la Paris. Iar articolele sale din Cuvîntul, anterioare ori simultane sejurului în Occident, aveau o frecvenţă sporadică şi nu permiteau răstălmăciri atît de spectaculoase.

Să punem datele cap la cap, pentru o imagine globală:

• 1929-1931: M. Sebastian e la studii în Franţa;
• toamna 1931-ianuarie 1934: M. Sebastian scrie intens la Cuvîntul;
• toamna 1933: Nae Ionescu aderă la ideologia Gărzii de Fier;
• ianuarie 1934: Cuvîntul e suspendat, Nae Ionescu e arestat, iar redactorii nu mai publică, din cauza cenzurii şi a represaliilor;
• 12 februarie 1935: debutează pasajele păstrate din Jurnalul lui M. Sebastian, incluse ulterior în volum.

Singura etapă disponibilă, pentru înscenarea orbirii gazetarului Mihail Sebastian, ca… “extremist moderat”, rămînea între toamna lui 1931 şi iarna lui 1933. Însă e complet neverosimilă ipoteza că intelectualul evreu – ilustrat în ochii contemporanilor prin spiritul său cartezian şi ironia mordace –, proaspăt revenit din democraţia franceză, a deraiat peste noapte în extrema dreaptă, frenetică şi antisemită, timp de doi ani, apoi a îndurat un an de cvasi-cenzură, după care a profesat din nou, în paginile Jurnalului intim, o neştirbită convingere democrată. Lucrurile nu se leagă, în traseul lor atît de sinuos-zigzagat. Decît, eventual, prin interpretarea falsificată a textelor de-atunci şi prin violenţele stilistice care să distragă atenţia cititorilor de azi (iar în acest compartiment ziarista clujeană mai pune de la sine, cît să prisosească).

Să admitem totuşi pentru moment, de dragul demonstraţiei, că astfel ar fi stat lucrurile. Să concedem, împreună cu exploratoarea trepidaţiilor diabolice, că Mihail Sebastian şi-a vîndut sufletul în perioada 1931-1933. Însă cum a putut el oare să fie ispitit de “Diavolul” Nae Ionescu, din moment ce Profesorul s-a convertit la extrema dreaptă – după cum o indică textele din Cuvîntul şi concluziile cercetătorilor – abia în toamna lui 1933?! Din două, una: fie Sebastian şi-a precedat cronologic Maestrul pe calea “pierzaniei” (dar atunci n-avea cum să fie influenţat de acesta!); fie a suferit farmecele extremiste ale lui Nae Ionescu, începînd cu toamna anului 1933, dar a îndurat – de-a lungul lui ‘34 – rigorile cenzurii, neavînd cum să-şi tipărească articolele, iar în februarie 1935 era din nou democrat bine-mersi, după cum o atestă Jurnalul (şi atunci cum îi poate fi documentată orbirea prin textele anterioare, datînd din perioada 1931-1933?).

Nici una dintre cele două ipoteze nu stă în picioare, deoarece fiecare contravine precisei cronologii. Butaforia romanţioasă a Martei Petreu pretindea să existe un Magistru pervers şi un Discipol naiv (fiindcă altminteri nu mai avea pe ce să-şi lipească îndoielnicele speculaţii psihanalitice). Dar textele din publicistica lui M. Sebastian, preluate de monografă prin citare parţială şi răstălmăcite prin plasare în contexte eronate, datează din etapa anterioară “înverzirii” lui Nae Ionescu, maestrul “corupător”!

Note:

(20) Vezi Evreii în alegeri, în Cuvîntul, luni, 20 iunie 1932, p. 7.

(21) Vezi Americanii şi mişcările antisemite din Germania; Produsele germane boicotate de evreii din România; Meetingul evreilor din Chişinău, în Cuvîntul, 28 martie 1933, p. 1.

(22) A.L. Zissu, În jurul caracterului apolitic al evreilor, în Cuvîntul, 25 noiembrie 1933, p. 1-2.

(23) Vezi Ioana Pârvulescu, Cuvîntul şi cuvintele lui Sebastian, partea a III-a, în România literară, nr. 30/31 iulie 2009, p. 12.

(24) Marta Petreu, op. cit., p. 30; vezi şi passim.

(25) Z. Ornea, op. cit., p. 227.

(26) Vezi Cuvîntul, joi, 21 decembrie 1933, p. 3.

(27) P.P. Panaitescu, Pentru a împiedeca asasinarea profesorului V. Cristescu, în Cuvîntul, joi, 21 dec. 1933, p. 3.

(28) Vezi Cuvîntul, duminică, 24 dec. 1933, p. 3.

(29) Corneliu Zelea Codreanu, Un cuvînt în chestiunea dizolvării “Gărzii de Fier”. O scrisoare a d-lui Corneliu Zelea Codreanu, în Cuvîntul, duminică, 24 dec. 1933, p. 3. Trebuie remarcat subtitlul textului, care semnalează că este vorba despre o intervenţie întîmplătoare acolo – de altminteri singura – a căpeteniei legionare, nicidecum de vreo cooptare a sa în rîndurile redacţiei. Să mai adăugăm că, de fiecare dată cînd pomeneşte “protestul” lui Zelea Codreanu, cercetătoarea Marta Petreu omite să-i citeze subtitlul (vezi op. cit., p. 119, 122, 123, 125, 281). Asta îi slujeşte în eforturile de-a induce – fără vreun temei ştiinţific – ideea colegialităţii/complicităţii extremiste dintre Codreanu şi… M. Sebastian (“Exact din acest număr, Zelea Codreanu devine colaborator al Cuvîntului, şi deci coleg cu Sebastian”, p. 122; odată cu repetarea acuzaţiei nefondate, tonul inchizitorial al anchetatoarei devine tot mai tăios, pentru a compensa vocal şubrezenia argumentelor; vezi op. cit., p. 127, 164, 228). Menţionăm că forma tipărită a ziarului Cuvîntul includea, în caseta tehnică, informaţii legate de numele directorului, adresa redacţiei şi numerele telefonice de contact, fără a se indica numele redactorilor stipendiaţi. Aşadar speculaţiile legate de “vecinătatea”, în redacţie, dintre Sebastian şi legionarii Zelea Codreanu sau Vasile Marin ţin de (im)pura fantezie.

(30) Vezi Z. Ornea, op. cit., p. 182. Scriitorul îşi reafirmă de mai multe ori, pe baza cercetărilor realizate, evaluările cronologice: “Aş sublinia că ancheta [literară publicată într-o revistă – n.n. L.A.] a fost întreprinsă la Crăciunul anului 1932, adică înainte de a fi pătruns, printre aceşti tineri, morbul legionarismului” (p. 156-157); “Un rol covîrşitor l-a avut, în actul convertirii generaţioniştilor, profesorul lor admirat Nae Ionescu. Trecerea lui în tabăra legionară, încă în toamna lui 1933, s-a constituit într-un puternic factor de presiune morală” (p. 183).

(31) Marta Petreu, op. cit., p. 122.