Etichete

, , , , , ,

nabokovO neobişnuită situaţie biografică ilustrează scriitorul Vladimir Nabokov. Născut într-o familie de nobili ruşi, a fugit din patrie cu ocazia revoluţiei comuniste din 1918. A făcut studii la Cambridge şi sejururi prelungite în Franţa, Germania şi Anglia. A devenit profesor universitar de literatură rusă şi europeană în Statele Unite. În ultimii săi 18 ani a ales, în mod bizar, să trăiască într-un hotel din Elveţia, la Montreux. După cum mărturisea dezinvolt, “Je suis un écrivain américain, né en Russie et formé en Angleterre où j’ai étudié la littérature française avant de passer quinze années en Allemagne” (sînt un scriitor american, născut în Rusia şi format în Anglia, unde am studiat literatura franceză înainte de-a petrece cincisprezece ani în Germania).

E firească aşadar curiozitatea jurnalistului Bernard Pivot, care îl descoase în emisiunea sa Apostrophes, realizată la apariţia versiunii franceze a romanului Ada sau ardoarea: “Vladimir Nabokov, vă simţiţi mai degrabă rus, mai degrabă american, sau acum, dacă trăiţi în Elveţia, elveţian? Care e limba dumneavoastră preferată: rusa? engleza? sau franceza?”. După o scurtă digresiune cu explicaţii autobiografice, scriitorul precizează: “Limba strămoşilor mei este în continuare cea în care mă simt perfect acasă. Dar nu voi regreta niciodată metamorfoza mea americană. Limba franceză, sau mai curînd franceza mea, care e ceva cu totul special, nu se pliază prea bine pe supliciile imaginaţiei mele. Sintaxa ei îmi interzice anumite libertăţi pe care mi le iau cu celelalte două limbi. Se înţelege de la sine că ador rusa. Dar engleza o depăşeşte ca instrument de lucru. O depăşeşte în bogăţia nuanţelor, în proza delirantă şi în precizia politică”.

Iar explicaţiile deconcertante continuă: “La trei ani vorbeam engleza mai bine ca rusa. Pe de altă parte, am avut o perioadă, între vîrsta de 10 şi 20 de ani în care, deşi citeam o mulţime de autori englezi, Wells, Kipling, Shakespeare, revista The Boys Own Paper, ca să citez doar cîteva vîrfuri, nu vorbeam engleza decît rareori. Învăţasem franceza la 6 ani. Adevăratele comori mă aşteptau în biblioteca tatei. La 12 ani cunoşteam deja toţi poeţii binecuvîntaţi ai Franţei.” Viitorul om de litere era deja şocat, la acea vîrstă fragedă, de-o “rimă incestuoasă” folosită de Verlaine.

Anunțuri