Etichete

, , , , , , , ,

andreescuCartea publicată recent de Gabriel Andreescu, prin care se încearcă inocentarea unor intelectuali de frunte ce-au colaborat cu Securitatea, nu trece neobservată. Ipotezele triste, care contrazic opiniile altor disidenţi anticomunişti ori pe ale altor cercetători ai arhivelor secrete, stîrnesc noi ecouri. În numărul pe februarie 2013 al revistei ieşene Timpul, Flori Bălănescu îi dedică două pagini mari dintr-o intervenţie anunţată cu continuare.

E notorie fervoarea cu care Flori Bălănescu l-a susţinut în ultimii ani – chiar şi împotriva evidenţelor frapante – pe Paul Goma. Partizanatul ei sans rivages i-a prilejuit măcar o bună cunoaştere a prozatorului parizian, a scrierilor sale, cît şi a relaţiilor de culise, a înfruntărilor sau complicităţilor cu regimul comunist. Cercetătoarea şi-a adunat informaţiile din domeniul public, din cărţile şi articolele publicate, dar şi din arhiva CNSAS. Avem aşadar situaţia privilegiată cînd un alt frecventator al documentelor secrete vine să compare ce-a văzut cu ochii săi şi ce anume ne povesteşte Gabriel Andreescu, în volumul publicat la Polirom. Rezultatele confruntării sînt edificatoare.