Etichete

, , , , , ,

Ar fi păcat să trecem cu vederea performanţa artistică de construcţie a întregii secvenţe, pe care tocmai am prezentat-o succint în desfăşurarea sa. Trei sînt episoadele diferite, dar interconectate logic: păruiala mitocănească (a damnaţilor), reprimanda etică (din partea maestrului), frămîntarea psihologic-morală (a discipolului). Trei sînt etapele de ostilitate la scenă deschisă dintre păcătoşi: violenţa fizică (cu pumnul… / cu braţul…), învinuirea reciprocă (eu sînt aici pentru o greşeală, tu pentru mai multe decît dracii!… / Să nu uiţi, sperjurule, de cal…), insulta directă (Ba ţie să-ţi crape limba de sete… / Ţi se desfoaie gura de vorbe… etc.). De trei ori este reluat acelaşi cuvînt, în anafora prin care este atacat mincinosul Sinon: “Şi hidropicul: «Asta-i drept; / dar n-ai fost aşa martor drept / cînd te-au întrebat ce-i drept la Troia»”.

Ajungem la intensele remuşcări ale protagonistului care, surprins că s-a delectat cu frivolitatea chelfănelii, ar vrea ca totul să fi fost doar o închipuire. Sub trei înfăţişări gramaticale apare acelaşi cuvînt, în cadrul unei alte anafore: “Cum e omul ce-şi visează necazul, / care visînd doreşte să fie totul un vis / şi năzuieşte să nu fie ceea ce este, / aşa m-am făcut eu…”. Trei sînt impulsurile sufleteşti contradictorii ale lui Dante, cînd este certat de Virgiliu pentru neglijenţa sa morală: “doream să mă scuz şi totuşi mă scuzam, / dar nu mă credeam în stare”. Se poate constata prin urmare o admirabilă consecvenţă de simetrie a construcţiei artistice, reluate ca un ecou pe cele mai diverse planuri, în terţinele Divinei Comedii: naratologic, epic, stilistic, psihologic.

Departe de-a fi vorba de-un autor elementar şi grobian, fascinat de erupţiile gratuite ale violenţei (cum l-au văzut cititorii săi grăbiţi sau efectiv incompetenţi), în asemenea pasaje regăsim de fapt artistul complex, cu o profundă şi rafinată conştiinţă a strategiilor sale estetice, în măsură să ne uimească pînă în zilele noastre.

Dante-Santa_Croce

Anunțuri