Etichete

, , , , ,

dante-portretCălătorul Dante priveşte captivat disputa dintre cei doi păcătoşi, însă Virgiliu (simbolul raţiunii) îl admonestează cu brutalitate: “Bagă de seamă! încă puţin şi ne certăm”. Dintr-o dată protagonistul e cuprins de-un copleşitor sentiment de ruşine, pentru frivolitatea pe care a dovedit-o, atunci cînd a participat afectiv la grosolănia ieşită din comun a osîndiţilor. Mai ales că acum i se reaminteşte datoria pe care o are, de-a rămîne mereu lucid, spre a putea învinge ispitele infernale. Gîlceava rudimentară se cuvine evitată de omul care vrea să fie în continuare atras de înălţimi: “fiindcă să tragi cu urechea la aşa ceva e tare josnic”.

130. Ad ascoltarli er’ io del tutto fisso,
quando ‘l maestro mi disse: «Or pur mira,
che per poco che teco non mi risso!».

133. Quand’ io ‘l senti’ a me parlar con ira,
volsimi verso lui con tal vergogna,
ch’ancor per la memoria mi si gira.
(…)

145. E fa ragion ch’io ti sia sempre allato,
se più avvien che fortuna t’accoglia
dove sien genti in simigliante piato:

148. ché voler ciò udire è bassa voglia».

După cele două evenimente, păruiala păcătoşilor (urmărită cu încordare de protagonist) şi reprimarea discipolului pentru curiozitatea sa indecentă, venită de la Virgiliu, apare un impresionant episod, asupra căruia merită să ne oprim atenţia. În doar două terţine, poetul concentrează o foarte fină analiză psihologică a stărilor sufleteşti contradictorii pe care le resimte cel ce-a fost surprins în greşeală şi îşi regretă amarnic rătăcirea momentană. Întîi i se pare că îşi visează necazul care l-a lovit şi, visînd, doreşte ca totul să rămînă doar un vis şi speră să nu fie de fapt ceea ce este. Apoi, revenind totuşi la realitate, fără a putea vorbi, doreşte să se scuze, şi totuşi se scuză (prin faptul că, de stupoare, a rămas fără cuvinte), deşi nu se crede în stare de-a mai scoate vreo vorbă.

136. Qual è colui che suo dannaggio sogna,
che sognando desidera sognare,
sì che quel ch’è, come non fosse, agogna,

139. tal mi fec’ io, non possendo parlare,
che disïava scusarmi, e scusava
me tuttavia, e nol mi credea fare.

Stările psihologice contradictorii – de vinovăţie şi de căinţă, provocate de fapte exterioare faţă de personalitatea implicată în desfăşurarea evenimentelor, la care aceasta a aderat cu egală intensitate, dar în momente succesive – sînt concentrate cu o extraordinară acuitate analitică de către poetul medieval.

Anunțuri