Etichete

, , , ,

Pot fi interesante romanele şi filmele cu spioni care conduc maşini scumpe, cuceresc femei frumoase şi provoacă explozii cu jerbe. Nimic din toate astea pe vremea ceauşismului, cînd o parte a populaţiei o spiona pe cealaltă, pentru ca toată lumea să se menţină în primitivism şi subdezvoltare. N-am prea citit relatări despre felul cum erau recrutaţi turnătorii la Securitate. Şi cred că e explicabil. Momentul seamănă cu o tentativă de viol. Dacă infamia reuşeşte, victima n-are motive să se mîndrească, iar infractorul ţine la păstrarea discreţiei. Dacă mîrşăvia eşuează, iarăşi nu are nimeni impulsul de-a o trîmbiţa. Aşa se face că, de vreo douăzeci de ani, de cînd e plină presa de acuzaţii privind colaborarea cu Securitatea, cititorii mai tineri ignoră cum se producea asta, iar cei de vîrsta a doua şi-a treia se limitează la un “mdeh!” însoţit de înţeleapta clătinare a capului.

Aveam 21 de ani, eram student la Filologie. Într-o zi ajung acasă şi îmi spune maică-mea că m-a sunat amicul Costică, urmează să revină. Ce mişto, eu n-aveam nici un amic Costică. Dar, ca-n bancurile proaste, asta nu l-a împiedicat să mă caute din nou. Primele fraze au fost pe tipicul: ce mai faci? de cînd nu ne-am văzut? mi-era dor să mai povestim etc. Continua să-mi spună că e prietenul meu, iar apoi că e fostul meu coleg Costică. I-am tăiat-o că n-am nici prieten, nici coleg cu numele ăsta, nu gust farsele servite la telefon. M-a asigurat că mă ştie foarte bine, chiar dacă eu nu-mi mai amintesc de el. Ar vrea să ne întîlnim, să stăm de vorbă, e în interesul meu, are să-mi spună lucruri importante bla-bla-bla. Cînd? Atunci cînd pot eu. Unde? Acolo unde spun eu. Hm! Am stabilit o întîlnire peste două zile, după-masa, în faţa cofetăriei Croco (azi devenită sediu de bancă). Dar cum îl recunosc? Să fiu liniştit, mă recunoaşte el, ca dovadă că am fost amici. Da, sigur.

Anunțuri