Etichete

, , , ,

La locul fixat mi-a ieşit în întîmpinare un tip înalt, masiv, pe la treizeci de ani, îmbrăcat într-un loden. Nu-l văzusem niciodată. Mi-a strîns mîna, perora diverse lucruri prietenoase cu o veselie artificială, vorbea mereu ca să-mi evite nedumeririle. Am pornit alături pe strada Napoca. Pălăvrăgea despre tinereţea noastră, despre cîte am făcut împreună şi toate cele. După o vreme i-am plasat-o că-i evidentă diferenţa de vîrstă dintre noi, e exclus să fi fost colegi, despre ce-i vorba totuşi? S-a zăpăcit o clipă. A reluat rîzînd cu poftă că am fost în aceeaşi sală, la examenul de admitere în facultate. Vai, dar ce te-ai schimbat, pe-atunci aveai mustaţă. Zău? Şi tu ai picat la admitere? Ba nu, am reuşit şi eu. Păi cum, că la cursuri nu te-am zărit. Nu, fiindcă eu am intrat la fără frecvenţă, fac şi sport, sînt mereu plecat la competiţii bla-bla-bla.

Situaţiile de tensiune ne ascut atenţia asupra detaliilor. În timp ce el îndruga verzi şi uscate, eu mă gîndeam la toana mea de adolescent. Iarna îmi lăsam mustaţa să crească. Îmi plăcea să umblu pe străzi şi să prind fulgii de zăpadă sub nas. În restul anului mă rădeam ca-n palmă. Admiterea la facultate fusese vara, eu n-aveam mustaţă, era limpede că individul minte din nou. Însă dosarul de concurs trebuia însoţit de vreo cinci fotografii oficiale: pentru legitimaţia de admitere, carnetul de student, legitimaţia de bibliotecă etc. Printre ele strecurasem cîteva şi din “perioada de iarnă”, neavînd altele recente. Înseamnă c-o fi văzut una din alea. Începeam să-mi pierd răbdarea. Cine era vorbăreţul şi ce-i trebuia? M-am oprit în mijlocul trotuarului şi l-am întrebat asta răspicat. A dat să pornească iar poveştile cu roş cocoş. L-am salutat şi am vrut să plec. În clipa aia a renunţat la masca de jovialitate şi m-a oprit cu un gest larg, dar ferm: sînt locotenent-major de Securitate Constantin Ion. Noi doi trebuie să stăm de vorbă!

Anunțuri