Etichete

, , , , , , ,

Sentimentul de “prea tîrziu” se datorează, în cele mai multe împrejurări, decalajului din viaţa noastră. Ne hrănim cu speranţa că faptele şi sentimentele în care ne investim vor fi apreciate de către destinatari şi vom fi răsplătiţi după merit. Însă lumea exterioară îşi are propriile ei ritmuri, pe care izbutim uneori să le influenţăm, dar fără a le putea determina. A constatat-o I.D. Sîrbu, într-o scrisoare din 1982, pe cînd îşi evalua propria carieră de scriitor: “Doamne, ce ridicol mă simt! Lucrez la cel de-al cincilea volum de proză, din păcate nici cel terminat în 1957 nu a apărut încă (dar va apărea, şi sper ca şi critica atunci să mă privească mai atent). Adevărul este că discutăm nu de la înălţimea operelor publicate, ci de la înălţimea celor scrise sau în curs de scriere. De aici, infatuarea, megalotristeţea, pustietatea…”.

Scriitorul cenzurat şi subapreciat de contemporani încă se alină, îndreptîndu-şi gîndurile spre posteritate. Dar omul îndrăgostit zadarnic alunecă în blazare. Decalajul în timp, dintre iubirea pe care o oferi şi cea pe care eventual o primeşti, a fost magistral analizat de Marcel Proust. “Travaliul cauzal, care produce în cele din urmă aproape toate efectele posibile şi, în consecinţă, şi pe cele mai puţin prevăzute, este uneori lent, ba chiar şi mai lent încă din pricina dorinţei noastre – care, căutînd să-l accelereze, îl împiedică, dimpotrivă –, a existenţei noastre înseşi, şi nu-şi atinge scopul decît atunci cînd am încetat să mai dorim, şi uneori să trăim. Swann nu ştia asta din propria-i experienţă, şi oare, în viaţa-i – ca o prefigurare a ceea ce urma să se întîmple după moartea sa – această căsătorie cu o Odette pe care o iubise cu patimă nu era oare ca o fericire după un deces – căci nu-i plăcuse de la bun început şi se căsătorise cu ea cînd nu o mai iubea, cînd fiinţa care, în Swann, dorise atît de mult şi cu atîta deznădejde să trăiască toată viaţa împreună cu Odette, cînd fiinţa aceasta murise?”

Publicitate