Etichete
Filmul The Teachers’ Lounge (Sala profesorală) este propunerea Germaniei pentru premiile Oscar la categoria “Cel mai bun lungmetraj” și a primit Europa Cinemas Jury Label, Berlin, Premiul Goya pentru “Cel mai bun film european”, a fost nominalizat la Premiile Publicului Lux Awards 2024. Acțiunea se petrece într-un gimnaziu, unde protagonista, o profesoară sobră, uscată și serioasă, își desfășoară activitatea cu multă dăruire. Are parte de elevi cuminți, harnici și entuziaști. Vraja se destramă însă repede, cînd intervine un incident neplăcut. S-au furat niște bani în clasă. Directoarea vine și întrerupe ora, împreună cu alți doi profesori, le cere elevilor să-și pună portofelele pe masă, se trece la verificarea personală a fiecăruia. Dar Carla Nowak, cu sobrietatea sa profesională, în mod surprinzător, în loc să-și ajute colegii de cancelarie, sau măcar să păstreze o neutralitate impusă de situație, se solidarizează cu elevii, îi îndeamnă succint să nu răspundă la întrebări, să nu accepte controlul inopinat. O sumă nejustificată de bani este găsită la elevul turc imigrant, părinții săi sînt chemați la școală. Profesoara își continuă intervențiile punctuale de avocat al suspecților, în timpul scurtului interogatoriu, care se încheie cu retragerea bănuielilor nedovedite.
Apoi, însă, în timp ce își face copiile xerox, vede din anexa tehnică o profesoară cum sustrage mărunțișul din pușculița pentru mașina de cafea și se hotărăște să se implice pe cont propriu. Dascălul entuziast se schimbă în detectiv diletant. Își plasează cîteva bancnote în buzunarul sacoului, lăsat pe scaunul din cancelarie, iar laptopul deschis să filmeze orice mișcare. După o oră, cînd se întoarce, banii nu-s. Abia găsește un colț izolat, stînd pe WC, pentru a verifica surescitată filmările de pe computer. O mînă se strecoară subtil spre buzunarul ispititor, iar șoldul persoanei păcătoase este îmbrăcat în bluza inconfundabilă a secretarei școlii. Vai, ce surpriză! Tocmai femeia cumsecade, bună cunoscătoare a tuturor pașilor administrativi de urmat, printre puținii oameni care au primit-o amabil la noul loc de muncă, să fie o hoață vulgară? Carla Nowak rămîne buimăcită, șocată. Totuși se îndreaptă, cu sufletul la gură, spre biroul lipit de cancelarie, pentru a lămuri situația. Zîmbetul profesional, de pe chipul secretarei, pe măsură ce-i aude cuvintele, se schimbă în stupefacție, apoi în furie jignită, în fața acuzației insuportabile, pentru a izbucni în indignarea cu care o dă pe ușă afară. Următorul drum e spre biroul direcțiunii. Conducătoarea școlii este o persoană cu experiență, echilibrată și isteață, care s-a confruntat cu multe în viață. În loc să asculte explicațiile, vrea să vadă dovezile. Filmarea e totuși cît se poate de concludentă. Secretara este convocată, pentru o discuție lămuritoare în trei. În ciuda imaginilor pe care le privește, ea își continuă rolul de femeie furioasă, jignită, care contraatacă vehement și o acuză pe profesoară pentru filmările neautorizate, realizate într-o instituție publică. Totuși, pînă la încheierea anchetei disciplinare, suspecta trebuie să părăsească școala.
Oskar, fiul secretarei sancționate, este unul dintre elevii cei mai isteți din clasa profesoarei Nowak. Vestea despre întîmplarea neplăcută se răspîndește și copilul începe să încaseze remarci batjocoritoare, din partea colegilor răutăcioși. Carla se frămîntă teribil că, din cauza inițiativei sale justițiare, suferă pe nedrept copilul. Ar vrea să dea timpul înapoi, pentru a schimba mersul lucrurilor, dar nu mai poate face nimic. Se întîmplă însă, chiar invers, că iscusitul Oskar își convinge treptat colegii că mama lui este o victimă a profesoarei diabolice, care lansează acuzații mincinoase. Copiii încep să privească spre catedră cu suspiciune, apoi cu ură, apoi cu dezgust. Sfîșiată între varianta de a le explica, sincer, elevilor adevărul și a-l supune astfel pe micul Oskar unui nou val de batjocură, sau de a lăsa lucrurile să plutească în ambiguitatea lor, cu riscul de-a încasa ea însăși toată ostilitatea, Carla Nowak acceptă să-și sacrifice imaginea. Dar apoi lucrurile degenerează treptat. La ședința cu părinții, ajunge apostrofată brutal de aceștia, pentru ticăloșia revoltătoare cu care a determinat concedierea unei femei inocente. Acuzația este întărită de însăși fosta secretară, apărută la reuniune, udă de ploaie și mînioasă ca un Jupiter Tonans. Profesoara răspunde doar prin buzele agitate spasmodic, în căutarea aerului pentru a respira. Consiliul elevilor pregătește un nou număr din revista școlii, unde îi solicită un interviu cu fotografie. Firește că afirmațiile Carlei Nowak sînt răstălmăcite jignitor, împotriva celorlalți profesori și a școlii în ansamblul său. După ce i s-a retezat orice variantă de comunicare cu elevii și părinții, protagonista se pomenește învrăjbită și cu tot restul cancelariei. Din ea a mai rămas doar o victimă bezmetică, agitîndu-se haotic. Atunci cînd ajunge să vorbească singură de la catedră și toți elevii o ignoră disprețuitor, îi mai rămîne un singur lucru de făcut: îi ridică pe toți în picioare și-i obligă să țipe cu disperare, din străfundul plămînilor, după modelul pe care-l oferă chiar ea. O metodă didactică vecină cu neghiobia crasă, care-i împinge scurta carieră spre eșecul cel mai jenant.
Nimic surprinzător, prin urmare, că îndrăznețul Oskar sparge ușa de sticlă de la vestiarul profesorilor, îi fură din geantă computerul cu imaginile furtului comis de mama sa, iar cînd profesoara se milogește de elev să i-l restituie, o pocnește cu laptopul peste figură de-o doboară într-un colț, o ia la fugă pe străzile orașului și, oprit pe un pod, îi zîmbește batjocoritor, înainte de-a azvîrli obiectul compromițător în apa rîului. De mirare că nu și-a propus să o și înjunghie pe această victimă ideală, de o prostie miorlăitoare.
Pentru a fi bun profesor, trebuie să stăpînești conținutul științific al materiei de predat – iar Carla Nowak se învîrte ca peștele în apă printre subiectele pe care le abordează în fața copiilor. Pentru a fi bun profesor, trebuie să cunoști elementele pedagogice ale activității la catedră – iar Carla Nowak stăpînește cu dezinvoltură instrumentele meseriei sale. Pentru a fi bun profesor, trebuie să ai aptitudinile metodice, prin care să adaptezi conceptele educative abstracte la realitățile concrete de studiu – iar Carla Nowak găsește din zbor explicațiile și exercițiile cele mai potrivite. Pentru a fi bun profesor, trebuie să controlezi temeinic domeniul psihologiei școlare și să aplici fără ezitări regulile deontologice în școală. Aici, din nefericire, protagonista își demonstrează în repetate rînduri incompetența frapantă, care o conduce la eșecul final. Își suspectează global colegii din sala profesorală și, prin urmare, le refuză colaborarea și sprijinul binevoitor; o evită pe directoarea școlii, care i-a recomandat amabil să le dea ascultare oamenilor cu mai multă experiență; o acuză întemeiat pe secretara școlii, dar apoi nu demonstrează consecvență pe drumul ales. Parcă gestul ei justițiar a fost o izbucnire de moment, pentru care merită ea însăși să fie pedepsită. Dar cel mai grav derapaj psihologic îl demonstrează Carla Nowak în fața elevilor săi: sugrumată de empatie, pentru a-i feri de laturile urîte ale vieții, alege să le ascundă adevărul. Fie și cu prețul autosacrificării sale. Copiii, pe bună dreptate, îi percep jocul duplicitar și o transformă într-o țintă a disprețului colectiv. O țintuiesc la stîlpul infamiei.
Este lucru știut că implicarea afectivă a unui chirurg, care e obligat să-și opereze propriul părinte, poate conduce la eșecul operației. Acest fapt este valabil și în învățămînt. Profesorul sufocat de empatia excesivă față de elevii săi ajunge treptat să eșueze în toate celelalte compartimente ale profesiei. Filmul The Teachers’ Lounge (Sala profesorală) este ilustrarea concretă a acestei situații. Din păcate, falimentul se dovedește a fi nu doar al unei profesoare cu vocație, ci și al unei comunități întregi, deturnate din pricina unei triste incompetențe. Am ieșit din sala de cinema cu un acut sentiment de dezgust.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.