Etichete

, , , , , ,

Nemulţumirea mea era legată mai ales de faptul că săptămîna trecea repede. Pe cînd mă încălzeam în copiatul cărţii şi începeam s-o degust cu adevărat, trebuia s-o restitui. Am încercat să fentez de vreo două ori termenele, dar Monsieur le Bibliothécaire era intratabil: m-a avertizat că-mi suspendă permisul. Alte posibilităţi de documentare lipseau complet. Filmele străine la cinematograf veneau din an în paşti, televiziunea emitea doar două ore şi vorbea despre vizitele lui Nea Ceaşcă în Kenya. Am relatat deja cu cîtă stupoare am descoperit un afiş franţuzesc în ghereta meşterului Maniu, din centrul Clujului. (E drept că şi ăla, în caraghioslîcul său, ne proslăvea comunismul: “Vivez votre vie! Venez en Roumanie!”).

Călătoriile în străinătate erau permise, cu mari dificultăţi, din doi în doi ani, numai pentru cei care aveau rude pe-acolo. Era şi cazul nostru. Maică-mea relua cu încăpăţînare, la termenele legale, demersurile pentru a obţine actele necesare: caracterizări de la locul de muncă, aprobări de la sindicat şi de la colegii de serviciu, avize de la miliţie (oare şi de la administratorul blocului?), din care să rezulte că “prezentăm garanţii moral-politice” ca s-o revedem pe bătrîna mătuşă de la Budapesta. Cine depăşea cu bine tot calvarul, într-un final îşi preda buletinul, primea la schimb paşaportul şi îşi cumpăra bilet de tren la acceleratul spre Episcopia Bihor.

Să pui piciorul pe Keleti Pályaudvar părea încununarea unei victorii personale. Nu ştiu de ce pe mine, însă, m-a plictisit profund. Să fi fost umilinţa întregului demers, pe care nu eram dispus să-l savurez cu o blazată încîntare? Mă dezgusta apoi ideea de-a merge cu diverse produse româneşti (pantofi, jersee, treninguri), la piaţa lor de vechituri, ca să ne agonisim banii de buzunar. Oricum n-aveam nici o chemare negustorească, eu unul am ales să cutreier pe străzi. Acestui fapt i s-au datorat cele două mari descoperiri: desfătarea uriaşă de-a traversa pe jos Podul Elisabeta (Erzsébet Hid), dinspre agitata Pesta către rezidenţiala Buda, cu muntele impunător al Citadellei care ţi se deschidea în faţa ochilor şi forfota maşinilor care-ţi treceau pe de lături; şi librăria de cărţi străine, de pe Váci Utca, aproape de picioarele podului. Acolo am descoperit cu încîntare multe din volumele al căror împrumut simpaticul domn Bardy refuza să mi-l prelungească la Cluj. Pe puloverele croşetate şi vîndute de maică-mea, eu mi-am cumpărat cărţi franţuzeşti cu care m-am întors triumfător acasă.

erzsebet

Anunțuri