Etichete

, , , , , ,

Nu toate metodele de învăţare a limbilor străine sînt tehnicizate. Acumulam în viteză lexicul franţuzesc, prin lecturi febrile, morfologia îmi devenise limpede, prin examinare logică şi memorare, însă continuam să ezit la ortografie. Consoanele duble le foloseam aleatoriu. O profesoară bătrînă mi-a recomandat o strategie bizară. Să copiez de mînă, în fiecare zi, pe un caiet, o pagină scrisă în limba franceză. Nu trei rînduri (fiindcă e insuficient), nu două pagini (fiindcă devine o corvoadă) – şi să fac asta zilnic. Voi vedea că, prin repetare ritmică, voi obţine deprinderea necesară. N-am luat sfatul în serios, totuşi l-am aplicat cu scepticism. Cărţile împrumutate de la lectorul Bardy îmi stăteau la dispoziţie, stilou şi cerneală se găseau, mai trebuia doar tenacitate, de care nu duceam lipsă.

etranger“Aujourd’hui, maman est morte. Ou peut-être hier, je ne sais pas. J’ai reçu un télégramme de l’asile: ‘Mère décédée. Enterrement demain. Sentiments distingués’. Cela ne veut rien dire. C’était peut-être hier. / L’asile de vieillards est à Marengo, à quatre-vingts kilomètres d’Alger. Je prendrai l’autobus à deux heures et j’arriverai dans l’après-midi. Ainsi, je pourrai veiller et je rentrerai demain soir. J’ai demandé deux jours de congé à mon patron et il ne pouvait pas me les refuser avec une excuse pareille. Mais il n’avait pas l’air content. Je lui ai même dit: ‘Ce n’est pas de ma faute’. Il n’a pas répondu. J’ai pensé alors que je n’aurais pas dû lui dire cela. En somme, je n’avais pas à m’excuser. C’était plutôt à lui de me présenter ses condoléances. Mais il le fera sans doute après-demain, quand il me verra en deuil. Pour le moment, c’est un peu comme si maman n’était pas morte. Après l’enterrement, au contraire, ce sera une affaire classée et tout aura revêtu une allure plus officielle.”

Tot cam pe-atunci citisem legenda că G. Călinescu, dacă avea de apreciat calităţile literare ale unui text, se apuca să transcrie un pasaj cu propria sa mînă pentru a-şi forma o părere. La mine nu de o judecată estetică era vorba, căci lucram doar cu vîrfurile literaturii franceze şi o făceam în scopuri autodidactice. Am transpus astfel cîteva sute de pagini, de-a lungul a peste doi ani de zile. Odată cu cerneala care se lăţea pe foaie, mă îmbibam de spiritul unei sintaxe, inhalam strategiile unei gîndiri aristocrate. M-am deprins nu doar cu scrisul fără ezitări ortografice ci, mai mult decît atît, cu amploarea unei literaturi celebre.

Publicitate