Etichete

, , , ,

Vine vremea cînd omul trage linie şi, privind în urmă, face socoteala. Aşa procedează şi Octavian Paler, care în ultimele sale luni de viaţă îi povesteşte lui Daniel Cristea-Enache (iar acesta consemnează pios): “N-am colindat restaurantele, n-am umblat după femei, nu mi-a plăcut alcoolul. Cu ce aventuri să mă laud eu? Cu prostia de a mă visa ‘antic’? Acum, cînd sunt foarte aproape de momentul în care voi închide prăvălia, constat că nu prea am ce povesti despre viaţa mea ‘de la suprafaţă’”. Şi mai apoi: “eu am trecut printr-un război mondial fiind preocupat de… războiul peloponeziac”. În rest aceleaşi reflecţii nostalgice despre civilizaţia antică, Don Quijote, singurătate, lumea cărţilor.

Nimic despre calitatea sa de trimis special al ziarului România liberă la procesul de la Berna al anticomuniştilor, pe care i-a înfierat sîrguincios în presa anilor ‘50? Nimic despre postul de redactor-şef, timp de 13 ani, la cel de-al doilea cotidian din perioada ceauşistă? Nimic despre funcţia de conducere la televiziunea naţională, unde a iniţiat cultul personalităţii dictatorului? Nimic despre activitatea de membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Român?

Paler a fost un mare practicant al sportului “aruncă piatra şi-ascunde mîna”. Fostul său subordonat, criticul Alex. Ştefănescu, îşi aminteşte: “Odată, la începutul anilor ‘80, fiind redactor la România liberă, şeful meu, Octavian Paler, mi-a cerut să scriu un ‘cursiv’ (o tabletă) despre tinereţe (întrucît se apropia ziua de 2 mai, consacrată de PCR ca zi a tineretului). Am scris unul destul de inspirat, avea un anumit farmec literar, Octavian Paler l-a citit în prezenţa mea, a dat admirativ din cap şi, luînd pixul, a inserat într-un loc, pe la început, cîteva rînduri despre tinereţea revoluţionară a lui Nicolae Ceauşescu, al cărui exemplu îl urmează milioane de tineri din România. Am îngheţat, parcă mi se suise pe gît o omidă păroasă. I-am explicat că această politizare strică totul, dar el a făcut un gest de agasare cu mîna (cu semnificaţia: ce să mai pierdem timpul, ştii bine că nu se poate fără asta!) şi a trimis articolul la tipar. După 1989, la o recepţie, Octavian Paler se lăuda în faţa unei numeroase asistenţe, cu mine de faţă, că nimeni nu poate găsi, în vreun text semnat de el, numele lui Nicolae Ceauşescu!”.

Şi mai crede Octavian Paler că nu-i ce vorbi despre biografia sa de la suprafaţă? Ce vrăjeală. Nimănui nu i se potriveşte mai bine expresia: “viaţa mea – ce roman”!

Anunțuri