Etichete

, , , ,

E înduioşător efortul lui Noica de-a fugi de propria sa biografie. În tentativa de a-şi făuri imaginea de anahoret al culturii, îi mărturiseşte la senectute lui Liiceanu (iar acesta notează pios în Jurnalul de la Păltiniş): “Nu am biografie. Am numai cărţi. Licenţa la 23 de ani, apoi un an de matematici şi doi ani de bibliotecar la facultate. Am trăit în recluzie deliberată. Am refuzat orice împlinire în social şi am făcut-o fără ipocrizie, cu voluptate. La 25 de ani am refuzat asistenţa lui Negulescu; m-am retras la Sinaia şi am tradus opt romane poliţiste la editura Herz. Sigur că era o formă de teribilism. Am trăit de atunci 30 de ani în margine, o viaţă pe care la început mi-am ales-o, apoi, după ‘48, am primit-o, impusă, ca pe o bucurie…”.

Ce bine era să fie aşa! Numai că Noica, în tinereţe, s-a scufundat în politica extremistă, ca prim-redactor la oficiosul legionar Buna Vestire. Cu scrisul lui a furnizat explicaţii pentru violenţele teribile: “Căpitanul şi Moţa au lovit. Mulţi dintre cei de tot buni au lovit. Dar au lovit fiindcă gestul lor avea un sens purificator pentru sufletul neamului”. A îndemnat la lupta antisemită: “Nu e de ajuns să spui: ‘Jos jidanii şi înstrăinaţii!’, ci trebuie să devii tu însuţi un ins în stare să înfrunţi pe străini şi înstrăinaţi”.

După ce Garda s-a topit în Partidul Comunist, iar un nou soare s-a înălţat pe cerul patriei, pustnicul de la Păltiniş n-a ezitat să meargă de agent publicitar al lui Ceauşescu printre exilaţii anticomunişti din Occident. Monica Lovinescu îşi aminteşte situaţia cu pricina: “După prima călătorie, Noica a plecat refuzat de toată lumea. De Cuşa cu violenţă. De noi cu curtoazie (dar la limită). De Mircea Eliade cu tărie. De Cioran cu rîsul lui enorm, cînd dădea de ceva incredibil şi exclama, trecîndu-şi mîna prin păr, ‘C’est pas possible!’”.

Cînd Noica ne povesteşte că n-a avut o biografie şi nici nu şi-a dorit-o, e bine să-i luăm mărturia “cum grano salis”.

Anunțuri