Etichete

, , , ,

Cîteva ore mai tîrziu pe site-ul instituţiei şi pe alte bloguri oficiale se făcea cunoscută dezminţirea fermă. “Față de un pretins ‘comunicat’ al Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor care a fost distribuit pe Facebook, Comitetul anunță: Comitetul director al USR nu a ținut nicio ședință în ziua de 4 februarie și nu a fost redactat nici în această zi nici altădată vreun comunicat pe tema enunțată în pretinsul comunicat. Comunicatul postat este un fals, nu a fost emis de niciun organism al Uniunii Scriitorilor din România și nu a fost semnat de nimeni din conducerea USR.”

Cel aflat la rădăcina întregii situaţii, Alexandru Petria, n-a schiţat măcar o umbră de regret la adresa jenantei sale mistificări. Într-un acces de teribilism, el a încercat să considere totul ca pe “o formă de protest”, ca pe o “nesupunere civică, încălcarea premeditată a unor legi. E ceea ce am făcut redactînd falsul comunicat al Uniunii Scriitorilor. Îmi asum eventualele consecinţe”. Însă, după cum îi explica foarte limpede un corespondent al său, Dinu Adam, de asemeni pe Facebook, “Alexandre, ceea ce spui este o naivitate: nesupunerea civică înseamnă neîndeplinirea deliberată a unor obligaţii faţă de stat/sistem. A difuza un comunicat fals în numele Uniunii Scriitorilor nu este nesupunere civică, pentru că Uniunea Scriitorilor nu este stat, ci doar o organizaţie obştească, de drept privat. Drept urmare, comunicatul tău este un act de impostură şi, eventual, uzurpare de calitate oficială: e ca şi cum ai semna un contract în numele unei companii comerciale private”.

Ar mai fi de subliniat, dincolo de eventuala sa esenţă de natură penală, finalitatea tendenţios-manipulatoare a întregii scorneli. După ce-a purtat o vehementă campanie antiguvernamentală prin mediile electronice, săptămîni de-a rîndul, caricaturizînd, insultînd şi diabolizînd figuri de politicieni (toate situate de-o singură parte a baricadei), Al. Petria şi-a suflecat mînecile pentru a tricota răstălmăcitor faptele realităţii. Avea nevoie, în jurul său, de-un cît mai amplu cor de proteste şi, dacă nu le-a putut induce prin imbolduri, le-a dedus prin mistificări. De ce mă simt oare îndreptăţit să consider că un asemenea condeier, care îşi minte deliberat cititorii, de fapt în sinea lui îi dispreţuieşte?

Publicitate