Etichete

, , , , , , , ,

Un jurnalist, om răspunzător de transmiterea corectă a informaţiilor (şi nicidecum de inventarea realităţilor ori provocarea evenimentelor), tocmai a comis un gest grav, ce subminează temeliile meseriei sale. Cum au reacţionat la asta unii scriitori, condeie neliniştite şi personaje de opinie? Iată-l, bunăoară, pe Vasile Baghiu argumentînd, într-un şir de intervenţii pe Facebook, de ce “ideea lui Alexandru Petria este chiar foarte bună”. Ei, de ce: fiindcă vine pe linia propriului său militantism politic. Autorul e conştient că are în faţa ochilor o mistificare fără scrupule dar, în loc să fie solidar cu victima contrafacerii, o îndeamnă, chiar din contra, să intre în jocurile ceţoase ale agresorului: “Semnaţi comunicatul, domnule Manolescu! Semnaţi-l, stimaţi colegi din Comitetul Director! Este singura şansă ca să devină autentic”. Mi-l închipui pe Vasile Baghiu în rolul cinic al avocatului care îndeamnă adolescenta violată pe stradă să se mărite cu agresorul: aşa scapă şi ăla de puşcărie, se-alege şi ea cu o familie.

Liviu Ioan Stoiciu aplaudă în delir fapta penală: “Remarcabil gestul prozatorului Alexandru Petria de a inventa un comunicat de solidarizare a Uniunii Scriitorilor din România-USR, semnat de președintele ei, Nicolae Manolescu. Măcar așa să existe o solidarizare a breslei scriitorilor (conștiințe ale neamului, nu?) cu protestatarii din stradă, inventată”. Conjuncţia bizară a astrelor i-o fi produs iarăşi gazetarului cu spume o mică – dar energică – derivă de la judecata normală pe bază de creier şi bun-simţ.

Publicitate