Adevărurile profesorului Paracielo

Etichete

Agrigento, Autunno, film, Pirandello

Adaptarea cinematografică a unui text literar este mereu o sfidare fascinantă, mai ales cînd e vorba despre un autor ca Luigi Pirandello.

În cadrul concursului internațional Uno, nessuno e centomila, profesorul Laszlo Alexandru a condus un grup de elevi de la Colegiul Național “G. Barițiu” în realizarea scurtmetrajului Toamnă, inspirat de nuvela Erezia catară.

Proiectul a inclus participarea activă a 19 elevi din clasele a XI-a C și I A, cu scenariul scris de Tudor Ionescu.

Protagonistul din Autunno, Profesorul Luigi Paracielo, este un om în vîrstă, sfîșiat între patima sa pentru învățămînt și greutățile bătrîneții. În jurul lui se învîrt personajele care îl pun la încercare: o cumnată cu o fire puternică, nepoți mici și lipsiți de respect și elevi adeseori neatenți; dar spiritul său nu renunță, continuînd să-și proclame marile adevăruri.

Care au fost dificultățile transpunerii? Cum s-au raportat elevii la universul pirandellian? Vorbim despre acestea chiar cu profesorul Laszlo Alexandru.

1. Cum s-a născut ideea de a pune în scenă tocmai Erezia catară? Ce aspecte din nuvelă v-au impresionat mai mult?

Deja mă întorc a șaptea oară la Agrigento, mereu cu alți și alți tineri, la Concursul Internațional “Uno, nessuno e centomila”. În primele patru situații, elevii mei de atunci s-au implicat în adaptări teatrale. Dar criza mondială a Covidului ne-a oferit noi deschideri și astfel am descoperit valoarea de mare impact a scurtmetrajului cinematografic. În paralel, ca scriitor și traducător, am mers înainte cu traducerea în română a tuturor nuvelelor lui Luigi Pirandello, pe care tocmai am încheiat-o în 15 volume, în peste 4.300 de pagini. Cu publicarea treptată a acestor traduceri, au sporit și sursele de inspirație pentru elevii mei. Precizez că predau în cadrul unei secții bilingve de liceu, unde elevii încep studiul limbii italiene de la zero. Pe parcursul celor patru ani trebuie să-i aduc la un nivel internațional de comunicare și interacțiune cu alți tineri din diverse țări. Pirandello ne oferă o oportunitate minunată. Elevii citesc diverse nuvele pe românește, apoi se pun de acord în legătură cu textul cel mai potrivit pentru a fi adaptat, ținînd seama și de situația noastră ca secție de filologie într-o școală statală, lipsită de prea multe posibilități tehnice pentru echipamente și decor. În Le lacrime (2022) am transformat un vagon de tren în studio cinematografic. Nel dubbio (2024) ne-a dat prilejul să mutăm acțiunea în vila istorică a unui fost prim-ministru al României de acum un secol; am filmat chiar masa lui de scris și imagini cu biblioteca sa, în timp ce elevii mei se mișcau prin încăperile acelea în largul lor. Autunno (2025) prezintă întîmplările profesorului din Erezia catară și am profitat de structurile oferite de școala noastră: intrarea, curtea, coridoare, biblioteca, un mic amfiteatru etc. Voiam să-l transformăm chiar pe Luigi Pirandello în protagonistul nuvelei sale și al filmului nostru, în amintirea primilor săi ani de activitate la catedră. Dar, cu toate că am încercat trei peruci diferite, n-am izbutit să refacem chelia inconfundabilă și am fost nevoiți să rebotezăm personajul principal ca prof. Luigi Paracielo.

2. Transpunerea cinematografică a unui text literar implică opțiuni stilistice și de interpretare. Care au fost principalele obstacole în adaptarea acestei povești la un scurtmetraj?

Ne bucurăm foarte mult că structura Concursului “Uno, nessuno e centomila” s-a deschis, pe lîngă adaptările teatrale, și spre transpunerile cinematografice ale nuvelelor. De fapt cinematograful a constituit ultima mare pasiune și sfidare pentru Pirandello, atît în călătoriile sale în America, la Hollywood, cît și în transpunerea operelor sale literare în Italia. El a fost surprins de boala fatală, în timp ce coordona filmările pentru Il fu Mattia Pascal la Cinecittà. Așadar există o deplină legitimitate pentru această evoluție culturală, mai ales dacă ținem seama și de precedentele voci ale unor importanți regizori: Paolo și Vittorio Taviani, Kaos (1984), Tu ridi (1998), Paolo Taviani, Leonora addio (2022), Roberto Andò, La Stranezza (2022) etc. Elevii mei își propuneau o transpunere foarte fidelă a textului literar, care să pună accentul pe latura caraghioasă a profesorului protagonist, care nu își dă seama că vorbește singur în clasă, și pe latura sa tragică, de om care se ia foarte în serios. În calitate de coordonator al lor am sugerat să se includă în filmul nostru și o altă direcție, cu pondere filosofică, tema bătrîneții, cu avantajele sale (experiența profesională, hotărîrea, demnitatea, desprinderea de conflictualitățile mărunte) și dezavantajele sale (riscul de a deveni ridicol, ezitările fizice).

3. Personajul profesorului Paracielo este emblematic: bătrîn, pasionat de cunoaștere, dar înconjurat de o lume care parcă nu-l ascultă. Cum a fost construit personajul și ce vrea să transmită?

Cu trei ani în urmă a venit în școala mea un băiat de paisprezece ani, care nu știa un cuvînt pe italiană. S-a prezentat ca Tudor Ionescu. Ne-a spus că bunicul lui, cu același nume și prenume, a fost profesor de franceză la universitate. Din păcate murise la nașterea nepotului, care nu știa prea multe despre el. Însă flăcăul a rămas uimit aflînd că bunicul lui a fost de fapt profesorul meu preferat, cel care m-a învățat cum să devin traducător și mi-a îndrumat primii pași în această meserie. De atunci m-a tot întrebat cu multă curiozitate despre felul de-a fi și a gîndi al bunicului său îndrăgit. Să-l implic în “meseria” de actor și scenarist de scurtmetraje în limba italiană a fost pentru mine o plăcere. În filmul Îndoieli a interpretat rolul mai modest al marchizului, care își părăsește soția și pleacă să moară la Paris. Acea primă experiență l-a ajutat acum să construiască rolul de protagonist, profesorul bătrîn, foarte demn și totodată ridicol, în Toamnă. A trebuit să se antreneze îndelung, sprijinit în baston, pentru a imita felul de a umbla al oamenilor în vîrstă, modul lor de a vorbi și gesturile lor. Un prieten al meu de șaptezeci de ani, cînd a văzut prima dată scena din bibliotecă, a remarcat uimit că și el își ține mîinile și degetele exact la fel ca băiatul actor în film. O dificultate pe care n-am izbutit s-o depășim a fost să refacem în mod fidel imaginea fizică a lui Pirandello. Dar altminteri sîntem destul de mulțumiți.

4. Scurtmetrajul a implicat colaborarea cu 19 elevi din clase diferite. Cum au trăit ei această experiență? Ce competențe și sensibilități și-au dezvoltat prin intermediul proiectului?

A trebuit să punem împreună copii din clasa întîi primară (7 ani) și tineri din clasa a unsprezecea de liceu (17 ani). S-au distrat de minune. Cei mici, foarte dezinhibați, au apreciat din plin bomboanele de ciocolată pe care le aveau de primit în film și le-au mîncat îndată. Adolescenții erau mai emoționați, dar nu voiau să se facă de rușine pe lîngă copilași. Cu toții au considerat-o ca pe un joc simpatic, o distracție poate ceva mai neobișnuită. Dar în viața școlii apar mereu diverse activități neprevăzute, care pun la încercare capacitățile și spontaneitatea elevilor.

5. După această experiență, vă gîndiți și la alte proiecte asemănătoare ce i-ar putea implica pe elevii dumneavoastră?

Deschiderea teatrală-cinematografică pirandelliană reprezintă pentru secția noastră bilingvă, româno-italiană, un punct forte în traseul internațional. Tocmai de aceea am revenit așa de des la Agrigento. Dar să nu uităm celelalte mijloace de expresie educativă, care ne stau la dispoziție. Acum doi ani am construit un minunat proiect de scriere creativă, “Mille mani”, cu elevii și profesorii de la Liceo Scientifico Statale Italiano “E. Amaldi” din Barcelona, Spania și de la Scuola Italiana Statale Atene, din Grecia. Tinerii parteneri din cele trei școli au elaborat împreună on-line un roman de aventuri, care pe urmă a fost publicat pe internet, la Roma. De trei ani participăm la Olimpiada Internațională de Italiană, organizată la Roma de Ministerul Educației și Ministerul de Externe. Acum cîteva zile am concurat cu școlile italiene din Berlin, Paris, Zürich etc. și așteptăm nerăbdători rezultatele. De peste treizeci de ani participăm la Olimpiada Națională de Italiană, organizată de Ministerul Educației român, și ne mîndrim cu peste o sută de premii diverse în această competiție. De trei ani elevii noștri de liceu au posibilitatea de a călători la Viterbo, unde descoperă personal, timp de o săptămînă, cum decurge viața la Università degli Studi della Tuscia. Toate aceste inițiative, ce depășesc programul strict cotidian în clasă, au ca finalitate trasarea imaginii noului cetățean european, care stăpînește cîteva limbi străine și o realitate continentală deschisă și democratică. Se reflectă astfel valorile pe care vrem să le transmitem tinerilor noștri.

(Scurtmetrajul Autunno se află pe internet la adresa: https://www.youtube.com/watch?v=ymzfz1M6xxs)

Interviu publicat pe site-ul Concursului Internațional “Uno, nessuno e centomila”, 1 martie 2025.

(https://www.concorsounonessunoecentomila.it/edizione-2025/le-verita-del-professor-paracielo/)