Lansări Gaudeamus

Etichete

Dante, Gaudeamus, Ion Istrate, lansare de carte, Petrarca, sonete

Mă bucur că voi lansa la Tîrgul Național „Gaudeamus” volumele de sonete ale lui Dante și Petrarca, în traducerea amicului Cercetător Științific Dr. Ion Istrate. După cele trei cărți ale mele, acestea sînt următoarele apariții din Colecția de Italiană, pe care o coordonez la Editura Ecou transilvan din Cluj.

Reclame

“Forma mentis”

Etichete

comparatie, Dante, forma mentis, italiana, literatura, Marco Santagata, Petrarca

Citesc cu interes o cercetare recentă a lui Marco Santagata: L’io e il mondo. Un’interpretazione di Dante (2011). Universitarul italian, excelent cunoscător al operei danteşti, leagă toate scrierile autorului medieval într-o reţea care se intercondiţionează. Ne dovedeşte, mergînd la nuanţele textuale, că Dante avea o gîndire sistematică, de tip organic şi coerent: făcea scurte trimiteri la alte compartimente, în care urma să trateze probleme ce-i ieşeau în drum şi i-ar fi pretins devierea de la subiectul principal.

Plasarea contrastivă a lui Dante faţă de Petrarca este un procedeu răspîndit (şi legitim) în exegeza literară. Santagata vine şi pe acest teritoriu cu o admirabilă acuitate, meditînd la conformaţia mentală diferită a celor doi mari poeţi. “Petrarca scrie cărţi care întemeiază istoria modernă a cîtorva genuri literare, şi totuşi creativitatea sa pare a se teme de goluri, de lansarea înainte. Nu aspiră să inventeze noi forme, ci să înnoiască ceea ce există sau a existat: punctul de sprijin al îndemînării sale este tradiţia. Aproape toate cărţile lui se plasează sub un protector ‘clasic’, îşi dezvăluie un părinte: Cicero în Familiares, Virgiliu şi Lucan în Africa, Valerius Maximus prezidează Res memorande; epistolele în versuri se revendică de la modelul horaţienilor Epistularum libri, producţia pastorală culeasă în Bucolicum carmen încearcă să propună formele virgiliene” (p. 105).

La poetul florentin, în schimb, “recunoaştem o forma mentis sistematică şi exhaustivă (…) şi de asemeni recunoaştem un alt aspect tipic al personalităţii lui Dante: proiecţia înainte, de parcă ar lansa un pariu că acea operă, căreia mai mult ca sigur încă nu-i definise coordonatele, îşi va găsi oricum forma” (p. 60). “Dante nu are părinţi [spirituali] şi nu are modele. Nu ţinteşte actualizarea unor tradiţii moarte (…) sau refacerea unei practici valabile. (…) Ca Petrarca, şi el încearcă să construiască o retorică, un vocabular şi o limbă care să confere omogenitate variatei şi dezarticulatei producţii poetice contemporane. Dar, în timp ce Petrarca o va face în spirit umanist, încercînd adică să recreeze măsura şi puritatea formală a poeziei latine antice, Dante o face cu privirea îndreptată asupra prezentului, conferindu-i substanţă teoretică noii poezii florentine şi, mai ales, propunînd-o ca punct de pornire într-o nouă practică poetică de construit” (p. 105). Excelentă virtuozitate interpretativă!

Tenacitate

Etichete

Dante, Petrarca, scrisoare, tenacitate

Petrarca, într-o scrisoare, despre Dante: nici injuriile din partea concetăţenilor, nici exilul, nici sărăcia, nici frămîntarea din cauza disputelor, nici iubirea datorată soţiei, nici mila faţă de copiii săi n-au izbutit să-l devieze de la calea pe care şi-a ales-o (“non le ingiurie arrecategli dai concittadini, non l’esilio, non la povertà, non l’assillo delle contese, non il debito amore per la sposa, non la pietà dei figli valsero a farlo deviare dalla strada che s’era scelta”).

Petrarca despre femei

Etichete

femei, opinie, Petrarca

Petrarca e socotit de gîndirea comodă ca fiind primul poet european modern, artistul care şi-a încordat lira pentru a o cînta, de-a lungul unei vieţi şi al unei cărţi (intitulate Canţonierul) pe iubita sa Laura. Pe scurt: un mare sensibil, copleşit de eterna spiritualitate feminină.

Dar cei care i-au răsfoit şi paginile mai rar pomenite au găsit motive de-a zîmbi pe sub mustaţă. “La donna è un vero diavolo, una nemica della pace, una fonte di impazienza, una occasione di dispute da cui l’uomo deve tenersi lontano se vuol godere la tranquillità… Che si sposino, quelli che trovano attrattiva nella compagnia di una sposa, amplessi notturni, nei vagiti dei bambini e nei tormenti dell’insonnia… Per noi, se è in nostro potere, noi perpetueremo il nostro nome con il talento e non con il matrimonio, con i libri e non con i bambini, con il concorso della virtù e non con quello di una donna”. (Femeia e un adevărat diavol, o vrăjmaşă a păcii, un izvor de nerăbdare, un prilej de ceartă, de care bărbatul trebuie să se ţină departe dacă vrea să se bucure de linişte… Să se însoare cei ce găsesc ispititoare, în tovărăşia unei neveste, acuplările nocturne, în scîncetele copiilor şi chinurile insomniei… În ce ne priveşte, pe cît ne stă în puteri, ne vom perpetua numele prin talent şi nu prin căsnicie, prin cărţi şi nu prin copii, cu ajutorul virtuţilor şi nu cu acela al unei femei.)

Asta nu l-a împiedicat, desigur, să facă doi copii. Nu cu Laura.