• Site
  • „E-Leonardo”
  • Volume scrise
  • Volume traduse
  • Articole în presă
  • TV – Radio
  • Lectura lui Dante
  • Pirandello

Laszlo Alexandru

~ writer's blog

Laszlo Alexandru

Arhive etichetă: opinie

Scrisoare despre Dante

08 Sâmbătă ian. 2022

Posted by Laszlo Alexandru in Amfiteatru, Dante, Italienistică

≈ 3 comentarii

Etichete

detractor, opinie, Voltaire

Voltaire

tradus și prezentat de Laszlo Alexandru

_________________________________________________________

Moartea lui Dante, în 1321, a fost urmată de o posteritate agitată, cu surprinzătoare răsturnări de situație. Prim-planul scenei poetice a fost ocupat de Petrarca și stilul care-i purta numele și care se revendica de la o cu totul altă filosofie estetică. Poeții petrarchiști și gustul petrarchizant și-au pus pecetea, în diverse moduri, asupra succesivelor secole de literatură italiană, împiedicîndu-i evoluția spontană și originală. Cu excepția cîtorva personalități izolate, care și-au proclamat admirația fierbinte față de Dante și au contribuit insistent la cunoașterea operei sale, prin redactarea de comentarii critice și biografii (printre ei s-a ilustrat Boccaccio), cîmpul literar italian s-a caracterizat, inclusiv în Iluminism și secolele XVII-XVIII, prin strîmbături iritate la adresa numeroaselor defecte inventate ale sale: “cuvinte mărunte și vulgare”, “umile, plebee și grosolane”, “enigmatice”, “răsucite, rîncezi, ruginite”, “obscure, plicticoase, foarte anoste”, “nărăvașe”, “nestăpînite”, “confuze”, “extravagante”. Asemenea aberații de apreciere literară au ținut capul de afiș, pentru cîteva secole. Azi ele constituie un potpuriu de ciudățenii caraghioase și au fost ca atare antologate de Bruno Capaci în vol. Dante oscuro e barbaro (2008).

Printre detractorii lui Dante se înscrie cu o tușă sarcastică și Voltaire, scriitorul și filosoful de peste Alpi. Pe de o parte el savurează anticlericalismul punctual al lui Dante, care îi vine ca o mănușă pentru batjocura antiecleziastică, în care s-a specializat cu pasiune. Pe de altă parte iluministul francez nu poate fi decît iritat de creștinismul profund și fierbinte al poetului italian, precum și de construcția masivă, temeinică, a unei capodopere care își presară sarcasmele doar pe alocuri, pentru a construi, nu pentru a dărîma. Rezultă din partea lui Voltaire o lectură grăbită și superficială, în care stabilește greșit data nașterii lui Dante, în 1260 – și îl corectează pe cel care o punctase corect: 1265; în care îi atribuie epitetul “divin” autorului, nu Comediei sale; în care îi asimilează pe guelfi și ghibelini cu facțiunile Albilor și Negrilor din același partid pro-papal (?); în care poemul este răsfoit superficial, iar cele trei fiare înspăimîntătoare din primul cînt devin două: “un leu și o lupoaică”; în care luntrașul Caron îi ajută pe cei doi călători, Dante și Virgiliu, să treacă nu peste Aheron, ci peste Stix etc.

Sigur că ironia dezinhibată cu care Voltaire se apropie de un nume de vîrf al culturii universale poate fi tonică. Asta însă nu-i plasează intervenția mai presus de o bizarerie amuzantă.

_________________________________________________

Voi vreți să-l cunoașteți pe Dante. Italienii îi spun divinul, dar e o divinitate obscură, puțină lume îi pricepe minunile. În schimb este comentat. Și poate că din pricina asta nu e înțeles.

Reputația lui va fi eternă, fiindcă aproape că nu mai este citit. Din toate cîte le-a scris, sînt vreo douăzeci de versuri care se știu pe de rost. Asta e destul ca să ne scutim de efortul de a examina restul.

Acest divin Dante se spune că era un om destul de nenorocit. Să nu credeți că a fost considerat divin pe vremea lui și nici că era profet în țara lui. Dar totuși e adevărat că a fost prior, dar nu un prior peste călugări, ci prior al Florenței, adică peste senatori. El s-a născut în 1260, din cîte spun compatrioții lui. Bayle, care scria la Rotterdam currente calamo pentru editorul său, la vreo patru secole după Dante, îl pune să se nască în 1265. Dar stima mea pentru Bayle nici nu crește, nici nu scade fiindcă s-a înșelat cu cinci ani. Lucrul important e să nu te înșeli în probleme de gust și de raționament. Literatura începea pe atunci să se nască în patria lui Dante. Florența era o Atenă plină de duhul ușurinței, al inconstanței și al facțiunilor. Partea albă se bucura de mare credit. Își lua numele de la doamna Bianca. Partea opusă își zicea a Negrilor, pentru a se deosebi mai bine de Albi. Însă aceste două facțiuni încă nu le erau destule florentinilor. Mai erau în plus guelfii și ghibelinii. Cea mai mare parte a Albilor era ghibelină, din partidul împăratului, pe cînd Negrii tindeau spre guelfii devotați papei.

Atît o facțiune cît și cealaltă iubeau libertatea, așa că făceau tot posibilul s-o distrugă. Papa Bonifaciu al VIII-lea voia să profite de situația asta pentru a distruge puterea împăratului în Italia. Din acest motiv l-a numit pe Charles de Valois, fratele regelui Franței, Filip cel Frumos, locțiitorul său în Toscana. Locțiitorul a venit cu o puternică escortă armată și i-a alungat pe Albi și pe ghibelini, dar a fost detestat de Negri și de guelfi. Dante era alb și ghibelin, așa că a fost exilat printre primii, iar casa lui a fost rasă la pămînt. Se poate înțelege ce legat afectiv a rămas, pe tot restul vieții, de familia regală a Franței și ce devotat față de papi. Se consideră totuși că a făcut o călătorie la Paris și, pentru a se gîndi la altceva, a devenit teolog, luînd parte la viguroase dispute scolastice. Să adăugăm că împăratul Henric al VII-lea n-a făcut nimic pentru el, deși el era ghibelin, și că s-a dus pe urmă la regele Siciliei, Frederic de Aragon, de la care s-a întors la fel de sărac precum s-a dus. S-a refugiat pe lîngă marchizul Malaspina și la curtea lui Cangrande de la Verona. A fost protejat în aceste două locuri, pe cînd a scris Infernul, Purgatoriul și Paradisul. Învălmășagul de versuri a fost considerat un mare poem epic.

El se pomenește îndată după intrarea în Infern cu un leu și o lupoaică. Deodată apare în fața sa Virgiliu ca să-l încurajeze. Virgiliu îi zice că e lombard și asta e fix de parcă Homer ar zice că e turc. Virgiliu se oferă să-l conducă pe Dante prin Infern și Purgatoriu, pînă la poarta Sfîntului Petru, avertizîndu-l că dincolo de asta nu-l va putea însoți.

Cu toate astea Caron îi ajută să treacă peste Stix, primindu-i în barca lui. Virgiliu îi povestește lui Dante că, la puțină vreme după sosirea lui în Infern, a ajuns o ființă plină de puteri, care a venit după sufletele lui Abel, Noe și David: continuîndu-și drumul, ei descoperă în Infern un loc foarte plăcut, unde se află Homer, Horațiu, Ovidiu și Lucan; în altul pot fi văzuți Electra, Hector, Enea, Lucrețiu, Brutus și turcul Saladin; în al treilea stau Socrate, Platon, Hipocrat și arabul Averroes.

În sfîrșit apare adevăratul Infern, unde Pluto îi judecă pe condamnați. Printre ei, călătorii recunosc cîțiva cardinali, cîțiva papi și mulți florentini. Toate astea sînt spuse cu un stil comic? Nu. Poemul îi aparține genului eroic? Nu. De care gust ține așadar acest poem? De cel bizar.

Dar există și versuri atît de fericite și impresionante, că în patru sute de ani n-au îmbătrînit deloc. Pe de altă parte, un poem în care cîțiva papi sînt băgați în Infern stîrnește mare atenție și glosatorii își epuizează toată agerimea să determine, cît pot ei mai bine, cine sînt cei pe care Dante i-a damnat și să nu greșească într-un subiect așa de important.

S-a întemeiat o catedră și se țin lecții pentru a-l explica pe acest autor clasic. O să mă întrebați cum de Inchiziția nu se opune. Vă răspund că Inchiziția nu e ușor de jignit în Italia. Ea știe prea bine că subtilitățile în versuri n-au cum să fie dăunătoare.

(în Steaua, nr. 11-12/2021, p. 87-88)

Publicitate

Zacuscă (7)

07 Joi iun. 2018

Posted by Laszlo Alexandru in Cestiunea zilei, Polemici

≈ Scrie un comentariu

Etichete

critica literara, democratie, dialoguri, Nicolae Manolescu, opinie, politic corect

După ce-a pus la punct problemele interne și i-a dăscălit pe tineri, cu liniarul peste degete, cum să citească literatura șaizecistă, Nicolae Manolescu întinde o fandare mînioasă și pentru a-i învăța pe americani democrația. Marele dușman, care ne pîndește peste ocean, este corectitudinea politică. Sarcasmele prin care scriitorul, școlit și crescut în comunism, vrea să desființeze un concept intens dezbătut al lumii libere sună bizar. “Norman Manea m-a invitat în anii 1990, cînd încă nu mă considera un antisemit, la Bard College, unde preda el însuși. Avea un mic apartament în campus, în care, cînd primea studenți ori studente, ținea ușa permanent deschisă, ca să nu fie acuzat de vreo feministă că a hărțuit-o sexual, motiv principal pentru o întreagă procedură de impeachment. Hărțuirea sexuală era acuzația cea mai frecventă a unor feministe la adresa șefilor lor sau a unor fete supărate tardiv pe tații lor, care le-ar fi abuzat în copilărie. Totul ca urmare a politicii corecte. În SUA au avut loc sute de procese pe această temă, numeroase soldate cu condamnări. Din fericire, oribila mentalitate și-a epuizat resursele după două decenii și acum puțini mai sunt cei care îi acordă importanță.”

Citeam aceste pasaje fix în ziua cînd, în presa din România, se transmitea filmulețul cu profesorul de engleză din Maramureș care, în oră, săruta senzual și pipăia o elevă în fața catedrei. Ironiile manolesciene despre mentalitatea habotnică americană se nimereau ca nuca-n perete. Ceea ce la noi se remediază post factum (profesorul respectiv a fost convins să demisioneze în aceeași zi din sistemul de învățămînt), peste ocean se preîntîmpină, prin edificarea unui ansamblu de reguli stricte, destinate să diminueze surprizele. Însă a echivala ansamblul corectitudinii politice cu cîteva detalii exagerate ale sale este un alt sofism ciudat.

Știu că e greu de acceptat pentru un autor român, matur, bărbat, alb, formator de canon literar timp de decenii, că în afara lui există pe lume diverse categorii sociale (femei, minorități etnice, minorități sexuale etc.), care își revendică dreptul la imagine și la recunoaștere publică. Sătulul nu crede flămîndului, iar cel ce-a ținut o viață pîinea și cuțitul nu acceptă că i se cuvine un loc la masă și semenului mai puțin vizibil, mai puțin norocos. Exercițiul de empatie este un lux inaccesibil.

De fapt corectitudinea politică a pornit din dorința de discriminare pozitivă, prin care o societate democratică, așezată și matură a priceput că trebuie să-i accepte, în aceeași măsură, și pe concetățenii săi defavorizați. “Egalitatea de șanse” este o formulă adecvată pentru competitorii la fel de înzestrați, dar devine o lozincă din care izvorăște nedreptatea, atunci cînd ignoră situații de inferioritate și neputință obiectivă. În discuțiile mele de la școală, pentru a încerca să le transmit tinerilor conceptul de “discriminare pozitivă”, i-am întrebat nu o dată dacă li se pare normal ca un copil orfan să primească o bursă, din partea statului. În fond el nu are nici o vină și trebuie ajutat să recupereze dezavantajul în care se află. Banii de bursă nu-i vor aduce părintele înapoi, dar îl vor sprijini în propria sa dezvoltare. De acolo a mai fost doar un pas ca să discutăm – pe aceeași lungime de undă – despre legitimitatea locurilor speciale atribuite azi, în liceu sau la facultate, pentru tinerii rromi. Sau despre faptul că discriminarea evreilor a pornit de la segregare și definire injurioasă (steaua galbenă în piept, denumirea de “jidan”) și s-a finalizat prin uciderea colectivă. Cuvintele sînt în măsură să creeze realitatea – măcar cu atît putem rămîne din lecția îngrozitoare a secolului XX. Filtrarea violenței verbale din spațiul public poate diminua violența de comportament.

De mirare că un critic literar nu vrea să admită asta.

Ce se mai aude prin Republica Moldova (1)

14 Joi aug. 2014

Posted by Laszlo Alexandru in Moralităţi

≈ Scrie un comentariu

Etichete

antisemitism, atitudine, deontologie, moralitate, opinie, Paul Goma, Petru Negura, premiu, Republica Moldova

Dl. Petru Negură, lector la Universitatea Pedagogică de Stat din Moldova, Chişinău, doctor în sociologie la Ecoles des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris, a publicat pe site-ul platzforma.md următoarea luare de poziţie.

NeguraPe 19 august 2014, Premiul Naţional al Republicii, instituit în 2012 de Guvernul RM în locul fostului Premiu de Stat al RM, va fi decernant unor personalităţi marcante în domeniului ştiinţelor, tehnologiilor, culturii şi artelor, şi sportului.

La premiile pentru literatură au fost propuşi, între alţii, Emilian Galaicu-Păun şi Paul Goma (ultimul devenit cetăţean al RM în 2013). Candidatura lui Paul Goma a fost înaintată cu suportul mai multor scriitori şi oameni de cultură (Vladimir Beșleagă, Andrei Țurcanu, Val Butnaru, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Vasile Romanciuc, Nicolae Esinencu) şi insituţii de cultură din RM (Uniunea Scriitorilor, Institutul de Filologie al Academiei de Științe, Teatrul „Eugene Ionesco”).

Zvonindu-se că dosarul de canditatură al lui Paul Goma este văzut cu rezerve de unii membri ai juriului (ai Guvernului?), Em. Galaicu-Păun a declarat, pe contul său de facebook, că: „A pierde în faţa lui Paul GOMA este deja o nesperată onoare; a câştiga Premiul Naţional înaintea lui Paul GOMA constituie o mare ruşine. Drept care rog Ministerul Culturii, care m-a propus (fără acordul meu!!!) la Premiul Naţional, să-mi retragă numele de pe lista de concurenţi în favoarea lui Paul GOMA.”

Aşa cum se întîmplă adesea, nu numai prin părţile noastre, premiile acordate în domeniul culturii generează controverse. Discuţiile cele mai aprige apar în domeniul literaturii, poate pentru că, în acest domeniu, criteriile de selecţie şi consacrare rămîn subiective (acestea fiind tributare gustului şi curentelor), iar orgoliile sînt mari, după cum se ştie. Totodată, aceste controverse apar şi din motivul că personalităţile literare mai sînt deseori şi figuri publice, şi care pot să placă sau nu ŞI (mai ales) din motivul prestaţiei lor publice (sau chiar politice) – o apreciere secundară de natură să influenţeze aprecierea pe domeniul strict literar.

Discuţii în contradictoriu apar în general în jurul unor personalităţi controversate, cum a fost, de exemplu scriitorul francez Louis-Ferdinand Céline, autor al unor romane pentru care şi-a cîştigat recunoaşterea literară (mai ales Voyage au bout de la nuit, 1932), dar şi o notorietate echivocă pentru două pamflete apreciate drept antisemite şi filonaziste (Bagatelles pour un massacre, 1937 şi L’École des cadavres, 1938). În 2011, la cererea avocatului şi scriitorului Charles Klarsfeld, militant pentru recunoaşterea Shoah-ului în lume, Ministerul Culturii al Franţei a retras numele lui Céline din lista celor 500 de personalităţi şi evenimente pentru care Ministerul planifica organizarea unor celebrări naţionale, anume din motivul scrierilor sale antisemite (calificate de Ministrul Culturii al Franţei, Frédéric Mitterrand, drept „imunde”).

Nu vreau să discut aici meritele literare ale lui Paul Goma, care sînt recunoscute, şi la noi, şi în România şi în Franţa. P. Goma este considerat, pe bună dreptate, drept unul din marii scriitori români ai secolului 20.

Dar să revenim asupra textului hotărîrii care a dat substanţă legală acestui Premiu Naţional al RM. Conform acestui text: „Se instituie Premiul Naţional, în valoare de 100 mii lei, care se acordă cetăţenilor Republicii Moldova pentru realizări remarcabile care au îmbogăţit substanţial ştiinţa, tehnologiile, cultura, arta şi sportul, au avut un aport deosebit la promovarea imaginii pozitive a ţării pe plan internaţional [accentuarea noastră, P.N.], un impact considerabil asupra progresului tehnico-ştiinţific şi social-economic, asupra culturii naţionale şi mondiale.”

Să ne oprim asupra sintagmei accentuate (de mine) în citatul de mai sus. Dincolo de registrul greoi, protocolar al textului legislativ, înţelegem că Premiul Naţional a fost instituit de Guvernul RM pentru a promova anumite personalităţi (de ştiinţă, cultură, sport) din RM pentru ca acestea să ne ducă faima ţării (RM) în lume sau pentru un asemenea merit în trecut.

Am remarcat mai sus meritele literare incontestabile ale lui Paul Goma. Scriitorul român de origine basarabeană a devenit de asemenea cunoscut ca intelectual disident în România comunistă, prin cîteva acţiuni publice de critică, exprimate în 1977, la adresa administraţiei Ceauşescu (după care scriitorului şi familiei li s-a retras cetăţenia României şi au fost expatriaţi). Aceste merite civice fac onoare mai ales României, ratificînd cel puţin aparenţa existenţei unui „spirit critic” în România ceauşistă.

Dar care sînt meritele lui Paul Goma, graţie cărora Republica Moldova ar avea o „imagine pozitivă” în lume?

Pe lîngă creaţia sa literară, care este un element greu şi valoros la dosarul candidaturii sale, Goma este cunoscut ca autorul unui eseu istoric, Săptămâna roşie. Basarabia şi evreii (2003, reeditat în 2005), în care scriitorul propune diminuarea cifrelor victimelor evreieşti din România în deportarea şi execuţiile colective la care aceştia au fost supuşi în cel de al Doilea Război Mondial şi apoi justifică aceste acţiuni ale autorităţilor româneşti de atunci (susţinute în dese cazuri şi de populaţia civilă). Potrivit lui Goma (şi unor istorici pe care se bazează), evreii – i.e.toţi evreii basarabeni, cca 250.000 – ar fi provocat în iunie 1940 militarii români în retragere şi apoi ar fi colaborat intens cu autorităţile sovietice după anexarea Basarabiei şi formarea RSSM şi, drept urmare, şi-ar fi atras răzbunarea – crudă, dar dreaptă – a românilor.

În cazul în care lui Paul Goma i s-ar decerna Premiul Naţional al RM, în logica instanţei care l-a promovat şi care i-ar conferi premiul, Republica Moldova ar trebui să dobîndească un cîştig de imagine în exterior: să aducă sau să fi adus „un aport deosebit la promovarea imaginii pozitive a ţării pe plan internaţional”. Această „imagine pozitivă” ar fi stimulată, înţelegem, prin conferirea de către Guvernul RM a unei înalte distincţii (în formă de o medalie şi o recompensă de 100.000 lei RM) unui scriitor, care a justificat acţiunile represive exercitate de către administraţia Antonescu în Basarabia, Bucovina şi Transnistria împotriva populaţiei evreieşti (execuţii colective şi deportări în masă în lagăre de concetrare), cetăţeni legitimi şi nevinovaţi (din punct de vedere juridic) ai României de atunci.

În Germania, negaţionismul (negarea holocaustului) se pedepseşte prin lege, în Republica Moldova, acesta ar putea fi încurajat prin înalte distincţii de stat.

Mă întreb care ar putea fi interesul autorităţilor RM de a promova o asemenea personalitate controversată printr-o distincţie de stat, din contul fondului de rezervă al Guvernului, acumulat din contribuţiile cetăţeniilor RM. Mă mai întreb care va fi „aportul” colateral al unei asemenea personalităţi în consolidarea societăţii moldoveneşti, şi aşa răvăşite în contextul internaţional tot mai tensionat.

Orice persoană publică – iar scriitorul este în general o persoană publică – trebuie să-şi asume spusele şi faptele. Atîta timp cît Paul Goma va continua să justifice crimele săvîrşite de administraţia Antonescu faţă de populaţia civilă din Basarabia şi Bucovina, orice distincţie de stat acordată acestei persoane publice va ratifica – fie şi implicit – şi concepţiile sale istorice şi politice, la fel cum, este plauzibil ca, în condiţii similare, un scriitor (fie şi valoros) care ar justifica deportările staliniste, nu ar putea primi un premiu de stat al RM, din raţiuni etice şi politice. Aceste raţiuni nu ar putea fi separate de opera literară, atunci cînd întreaga operă este supusă unui examen critic în vederea decernării unei înalte distincţii de stat.

Cei care îl promovează pe Paul Goma, şi cu atît mai mult cei care îi atribuie o înaltă distincţie de stat, trebuie să-şi asume şi această dimensiune – istorică şi politică – a operei scriitorului (inclusiv, a operei sale de non-ficţiune), la fel cum trebuie să-şi asume şi consecinţele – sociale şi politice – pe care această înaltă distincţie le-ar putea genera.

Petrarca despre femei

14 Miercuri mart. 2012

Posted by Laszlo Alexandru in Italienistică

≈ Scrie un comentariu

Etichete

femei, opinie, Petrarca

Petrarca e socotit de gîndirea comodă ca fiind primul poet european modern, artistul care şi-a încordat lira pentru a o cînta, de-a lungul unei vieţi şi al unei cărţi (intitulate Canţonierul) pe iubita sa Laura. Pe scurt: un mare sensibil, copleşit de eterna spiritualitate feminină.

Dar cei care i-au răsfoit şi paginile mai rar pomenite au găsit motive de-a zîmbi pe sub mustaţă. “La donna è un vero diavolo, una nemica della pace, una fonte di impazienza, una occasione di dispute da cui l’uomo deve tenersi lontano se vuol godere la tranquillità… Che si sposino, quelli che trovano attrattiva nella compagnia di una sposa, amplessi notturni, nei vagiti dei bambini e nei tormenti dell’insonnia… Per noi, se è in nostro potere, noi perpetueremo il nostro nome con il talento e non con il matrimonio, con i libri e non con i bambini, con il concorso della virtù e non con quello di una donna”. (Femeia e un adevărat diavol, o vrăjmaşă a păcii, un izvor de nerăbdare, un prilej de ceartă, de care bărbatul trebuie să se ţină departe dacă vrea să se bucure de linişte… Să se însoare cei ce găsesc ispititoare, în tovărăşia unei neveste, acuplările nocturne, în scîncetele copiilor şi chinurile insomniei… În ce ne priveşte, pe cît ne stă în puteri, ne vom perpetua numele prin talent şi nu prin căsnicie, prin cărţi şi nu prin copii, cu ajutorul virtuţilor şi nu cu acela al unei femei.)

Asta nu l-a împiedicat, desigur, să facă doi copii. Nu cu Laura.

Accesări

  • 108.064 views

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te celorlalți 145 de abonați.

Articole recente

  • Memorator de limba italiană – ediția a patra
  • Simfonia lumii (3)
  • Simfonia lumii (2)
  • Simfonia lumii (1)
  • George Coșbuc, primul traducător integral al “Divinei Comedii” în română

Comentarii recente

Laszlo Alexandru la Poezia științei în “Parad…
Cristina-Alice TOMA la Poezia științei în “Parad…
Laszlo Alexandru la Inimaginabil
ourzica la Inimaginabil
Laszlo Alexandru la Etica neuitării
Horia Puscuta la Etica neuitării
Ioana Haitchi la Conspirația familiei Pazzi
Laszlo Alexandru la Luigi Pirandello, „Nuvel…
vicuslusorum la Luigi Pirandello, „Nuvel…
Ioana Haitchi la Scrisoare despre Dante
Laszlo Alexandru la Scrisoare despre Dante
Ioana Haitchi la Scrisoare despre Dante

Cele mai bune

  • Test de traducere
  • Rugăciune de sfînt
  • Declaraţie de dragoste
  • Rugăciune franciscană
  • Mihail Sebastian: Scrisori de drag și dor (1)
  • George Coșbuc, primul traducător integral al “Divinei Comedii” în română
  • Mihail Sebastian, ziarist la “Cuvîntul”

Categorii

  • Amfiteatru
  • Anunţuri
  • Cestiunea zilei
  • Dante
  • Despre mine
  • Diverse
  • Italienistică
  • Moralităţi
  • Neghiobii
  • Pirandelliana
  • Polemici
  • Uncategorized

Calendar

martie 2023
L M M J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  
« ian.    

Arhive

Meta

  • Înregistrare
  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.com

Etichete

amintiri analiza Andrei Klein antisemitism arhive biografie blog Bucuresti carte carti Cluj colaboratori colaborator Securitate competente comunism conferinta Consiliul Judetean Cluj credinta cultura Cuvintul Dante demisie dezbatere dialog disident Divina Comedie Dumnezeu evrei Evul Mediu extremism fascism film Freud Gabriel Andreescu Holocaust imagine intelectual interbelic internet interviu ironie istorie Italia Jurnal lansare de carte Lectura Dantis literatura manipulare Marta Petreu Mihail Sebastian Mircea Arman Mircea Zaciu neghiobie Nicolae Manolescu Ovidiu Pecican Paradisul Paul Goma plagiat poezie poliglot politica premiu profesor propaganda scandal scriitor scriitori Securitate traducere trecut Tribuna turnatori universitate Victor Ponta ziarist

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Urmărește Urmăresc
    • Laszlo Alexandru
    • Alătură-te altor 145 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Laszlo Alexandru
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
 

Încarc comentariile...
 

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.