“Cuţit, cuţit, cuţit, de trei ori te-am ascuţit”

Etichete

Alex. Stefanescu, baliverne, critic literar, neghiobii

N-a trecut trimestrul de cînd observam lipsa de graţie cu care Alex. Ştefănescu s-a blocat în preceptele trecutului comunist. Pe marii complici ceauşişti (Zoe Dumitrescu-Buşulenga, D.R. Popescu etc.) îi complimentează servil. Pe disidenţii curajoşi îi ascunde în peisaj, sau îi depreciază demagogic. Pentru unul de teapa lui nu contează cîtuşi de puţin caracterul scriitorului, ci doar talentul. Iar asta o stabileşte el, unilateral, prin decret absolut şi inapelabil, căci orice analiză e o frivolitate.

Fostul gazetar de la Scînteia tineretului revine să confirme judecăţile mele de (non)valoare la adresa lui, simţindu-se obligat să-mi expedieze nişte bobîrnace de Aprozar, prin intermediul rubricii de unde se uită către scriitori cu binoclul, din avion. Cu ocazia asta mai aflu nişte noutăţi despre mine. “Diatribele lui Laszlo Alexandru sunt coerente, explicite şi energice, dar n-au nici o legătură cu literatura. Autorul practică un raţionalism vulgar, care nu poate sesiza valoarea literară, aşa cum năvodul pescarilor nu poate prinde soarele reflectat în mare.”

E limpede că n-am nici o afinitate cu suplul condeier, care îşi trage seva inspiraţiei de la pieptul lui Adrian Păunescu. Dacă eu oi fi aşa cum m-a încondeiat, înseamnă că el e taman viceversa. “Linguşelile lui Alex. Ştefănescu sînt incoerente, implicite şi flasce, dar sînt înfipte ţeapăn în solul literaturii. Autorul teoretizează un iraţionalism snob, care sesizează irelevanţa literară, aşa cum puşca vînătorului doboară umbra lunii răsfrîntă în roua dimineţii.”

Publicitate

Un fraier între doi rechini

Etichete

dreapta, extremist, falsificatori, I.L. Caragiale, Marta Petreu, Mihai Iovanel, Mihail Sebastian, neghiobii, stinga, Ticu Goldstein

Ţicu Goldstein ne spune, într-un număr recent al Observatorului cultural, că e “consternat de labilitatea gazetărească a unui scriitor de talent”, şi anume a lui Mihail Sebastian. Ce l-o fi perplexat pe comentatorul nostru? El merge senin pe urmele a doi detractori veroşi ai lui M. Sebastian şi le dă perfectă dreptate. A zis oare Marta Petreu, cu profundă înţelepciune – falsificînd prin omisiune şi răstălmăcind numeroase documente ale vremii – că jurnalistul de la Cuvîntul a fost “un extremist de dreapta moderat”? A zis. Păi doar aşa pot sta lucrurile. (Nimic nu-i mai regalant decît să te îngîne Pristanda: “Curat caraghioz!… Pardon, să iertaţi, coane Fănică, că întreb: bampir… ce-i aia, bampir?”; “Curat mişel!”; “Curat murdar!”; “Curat ca un cîine!”)

Mă gîndesc ce făcea venerabilul Ţicu dacă, după “extremist de dreapta moderat”, Mihail Sebastian era declarat – cu jurăminte pe bază de “să mor io!” – extremist moderat de dreapta? Militant de dreapta moderat extremist? Moderat militant de dreapta extremist? Extremist militant de dreapta moderat? Ei, ce făcea. Venea şi el cu sătrăiţi-ul: curat extremist! curat moderat! curat de dreapta!

Culmea amuzamentului este că, în istoria receptării lui Mihail Sebastian, după tricotajul Martei Petreu apare şi traforajul lui Mihai Iovănel, care falsifică paternitatea a două documente istorice (dar nu-i asta o piedică la tinerii puşi pe fapte mari). Manifestul Blocului Naţional-Democratic a fost semnat, negru pe alb, de Maniu, Brătianu, Pătrăşcanu şi Titel Petrescu. Apare “istoricul literar” dă Bucureşti şi declară că textul îi aparţine lui M. Sebastian. Broşura Armata Roşie vine a fost publicată de Editura Comitetului Central al P.C.R. şi n-a fost asumată de nici un autor. Apare “istoricul literar” dă Bucureşti şi declară că textul îi aparţine lui M. Sebastian. Care devine astfel – ce? Un militant extremist de stînga moderat? Un militant moderat de stînga extremist? Un moderat extremist militant de stînga?

Şi, la urmă de tot, hop şi venerabilul Ţicu dînd tîrcoale cu sătrăiţi-ul: curat extremist! curat moderat! curat de stînga!

“Nu mă cunoşti, mă duc în nebunie, nu am nimic de pierdut” (12)

Etichete

Consiliul Judetean Cluj, cultura, esec, faliment, Horea Uioreanu, Mircea Arman, neghiobii, Tribuna

Există în viaţă situaţii tragice, cînd chirurgul îl deschide pe bolnavul aflat pe masa de operaţie, constată cancerul generalizat şi e nevoit să-l închidă la loc, fără a-l mai putea ajuta. Nu cred totuşi că cineva ar împinge cinismul pînă la a trimite pacientul acasă, bătîndu-l amical pe umeri şi spunîndu-i surîzător: “felicitări, amice, de-acuma eşti sănătos!”.

Iat-o pe Cosmina Fernoagă, şefă a unei mărunte asociaţii de jurnalişti, titrînd recent într-o gazetă locală: Cum se încheie scandalul de la Tribuna. Ei, cum se încheie? Le-a cerut cineva scuze scriitorilor seniori expediaţi de Arman la cimitir? Le-a răspuns cineva sutelor de intelectuali care au semnat două proteste ale Uniunii Scriitorilor? A dat curs cineva dezacordului formulat de PEN Club România ori solicitării exprimate de direcţiunea festivalului TIFF? A pus cineva capăt pierderilor provocate de managementul catastrofal pe bani publici la Tribuna? L-a îndepărtat cineva din funcţie pe condamnatul penal care trimite mesaje de ameninţare? Le-a dat cineva clarificări publice politicienilor Mircea Jorj şi Aurelia Cristea, membri ai arcului guvernamental? Nimic din toate acestea. După încheierea anchetei ordonate în regim de maximă urgenţă, cineva a decis fără minimă decenţă: “să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica”.

Aşa că Mircea Arman se întoarce la birou să caute soluţii, începînd cu penalizarea financiară a subordonaţilor. Iar Cosmina vieţii se avîntă să proclame că scandalul s-a încheiat! Atunci cînd şefa jurnaliştilor îşi abureşte cititorii, servindu-i culant pe potentaţii locului, şi îi asigură surîzător pe colegii ei ziarişti că tocmai s-au însănătoşit, e vremea să ne facem o cruce largă şi să sunăm la pompele funebre. Tribuna e încă o instituţie culturală care a murit din cauza lipsei de scrupule şi a abuzului de putere.

“Nu mă cunoşti, mă duc în nebunie, nu am nimic de pierdut” (11)

Etichete

Consiliul Judetean Cluj, cultura, esec, faliment, Horea Uioreanu, Mircea Arman, neghiobii, Tribuna

După ce-a căzut la pace cu şefii săi ierarhici, care-au negociat două zile pentru a-l convinge să se răzgîndească (!), Mircea Arman a revenit la birou însufleţit de disponibilitatea de-a căuta soluţii. Vocaţia sa pacifistă a ouat Decizia nr. 38 din 20 iunie 2013, prin care “se îndreaptă eroarea materială din Decizia nr. 24 din 16 aprilie 2013 în sensul în care angajatului Ovidiu Petca i se reţine 10% din salariu pe o perioadă de 3 luni începînd cu data de 1 mai 2013. Restul conţinutului deciziei mai sus precizată rămîne neschimbat”. Minunata dispoziţie managerială care, la 20 iunie, decide reţineri salariale de 10% cu începere din 1 mai, bate toate recordurile privind caracterul neretroactiv al unei hotărîri.

La vederea mirabilului document expus pe Facebook, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, dl. Vákár István, îşi iese din pepeni şi comentează: “incredibil”. Iar imediat mai apoi: “îmi pare nespus de rău pentru lungile ore de discuţii cu o astfel de persoană, eu sunt un om care cred că aproape orice conflict se poate rezolva pe cale amiabilă mai ales între oameni ‘cu şcoală’ îmi cer public scuze pentru buna mea intenţie”. Din fericire mai trec două zile şi, într-un material de presă locală, indignatul domn Vákár István, vicepreşedintele cu pricina, ne declară imperturbabil că managerul are partea sa de dreptate, deşi poate că a fost cam inabil în a şi-o impune: “Domnul Arman nu a ştiut cum să gestioneze relaţiile cu oamenii din redacţia Tribuna. Asta nu înseamnă că în mod normal el nu are dreptul să-şi impună propria strategie pentru ca revista aceasta să meargă foarte bine. Ca atare, eu nu pot să spun decît atît: fiecare parte a avut dreptate, într-un anumit fel, şi managerul şi redactorii. În ce ne priveşte, interesul nostru este ca activitatea revistei să nu aibă de suferit şi sper că pe moment am reuşit să stabilizăm lucrurile”. Vai de stabilizarea aia, prin managerul reconfirmat pe funcţie şi subordonaţii cu banii storşi din buzunar! Dar important e că avem oameni optimişti la cîrma judeţului, care-şi imaginează că, după toate cîte s-au petrecut, activitatea de la Tribuna nu are de suferit.

“Nu mă cunoşti, mă duc în nebunie, nu am nimic de pierdut” (10)

Etichete

Consiliul Judetean Cluj, cultura, esec, faliment, Horea Uioreanu, Mircea Arman, neghiobii, Tribuna

Comisia constituită “în regim de maximă urgenţă” pentru a verifica problemele legate de funcţionarea revistei Tribuna şi-a încheiat lucrările, şi-a înaintat concluziile către Comisia de învăţămînt, cultură, artă şi religie din cadrul Consiliului Judeţean Cluj. A mai trecut o săptămînă. Organismul de lucru în domeniul cultural a luat act de situaţia existentă şi-a recomandat demiterea managerului abuziv. Lucrurile se îndreptau spre o rezolvare naturală, cu detensionarea aşteptată de toată lumea. În zilele următoare – o nouă lovitură de teatru. Gazetele anunţă senin: Conducerea Consiliului Judeţean a căzut la pace cu managerul revistei “Tribuna”. Informaţia era oarecum distorsionată. Nu părea să fi existat un conflict între părţile care s-au reconciliat ci, tocmai, o lungă şi tandră complicitate: de la organizarea concursului, la muşamalizarea gafelor, tergiversarea destituirii, ignorarea protestelor extinse, nesocotirea concluziilor anchetei, omiterea deciziei stabilite în forul de specialitate.

Cu totul bizar e tonul relatărilor privind relaţiile dintre o instituţie publică locală şi un subordonat dezastruos. “După două zile de negocieri, conducerea CJ pare să-l fi convins pe managerul revistei Tribuna, Mircea Arman, de faptul că deciziile de concediere a celor trei redactori – Ştefan Manasia, Claudiu Groza şi Pavel Azap – trebuie anulate. ‘Am această disponibilitate, dar trebuie să găsim o soluţie care să ne permită şi din punct de vedere juridic să facem acest lucru’, a precizat Arman pentru Făclia.” Cine a mai pomenit una ca asta: angajatorul să se aşeze “la negocieri” cu managerul care, la instituţia de presă pe care a preluat-o în administrare, i-a insultat şi i-a gonit pe colaboratori, i-a destituit abuziv pe angajaţi, a produs un prejudiciu naţional şi internaţional de imagine?! Iar specialistul lu’ peşte, care îţi dă brînci către faliment, cică are o disponibilitate, dar trebuie să mai caute soluţii… De parcă se duceau tratative între China şi Rusia, cînd de fapt întîlnirea era între Coreea de Nord şi Vînjul Mic.

“Nu mă cunoşti, mă duc în nebunie, nu am nimic de pierdut” (9)

Etichete

Consiliul Judetean Cluj, cultura, esec, faliment, Horea Uioreanu, Mircea Arman, neghiobii, Tribuna

Se ştie că, în România, dacă vrei să moşmondeşti ceva, înfiinţezi o comisie. De ce era nevoie de-o anchetă suplimentară pentru a se constata ceea ce vedea o ţară-ntreagă, de la Borş la Calafat? Şi cu ce obraz verifică instituţia – care a depăşit de peste trei ori termenul legal de răspuns la petiţii – pe omul din cauza căruia a eşuat deja în ilegalitate?! Să trecem peste aceste bizarerii, să vedem ce s-a găsit la faţa locului.

– Managerul a fost convocat “prin curier, fax, e-mail, sms” să dea explicaţii în faţa comisiei judeţene, dar în zadar.
– Managerul a fost “suplinit” de corectorul revistei, dar mandatul de reprezentare al acestuia se referea doar la “perioada deplasărilor” şefului, deci era lipsit de valabilitate.
– Managerul solicitase concediu de odihnă şi trecuse la efectuarea acestuia, în lipsa unui răspuns pozitiv din partea superiorului ierarhic.
– Managerul i-a pedepsit pe unii subordonaţi, după ce el însuşi ceruse constituirea comisiei de disciplină, el însuşi fusese membru al comisiei de disciplină şi lui însuşi îi raportase comisia de disciplină rezultatele cercetării.
– Managerul l-a sancţionat pe ziaristul Ştefan Manasia cu reducerea salariului de bază pe 3 luni, “fără a se preciza procentul sau cuantumul sumei”.
– Sancţionarea lui Şt. Manasia se datora neatragerii unor colaboratori sau nerealizării unor abonamente la revistă – obligaţii care nu era clar dacă se află sau nu în fişa postului.
– Managerul l-a sancţionat pe ziaristul Ovidiu Petca prin reducerea salariului de bază pe 3 luni, “fără a se preciza procentul sau cuantumul sumei”.
– Sancţionarea lui O. Petca (decizia managerială 24/2013) se datora neîndeplinirii de către acesta a deciziei manageriale 18/2013, dar care fusese anulată prin decizia managerială 20/2013.
– Managerul a desfăcut contractul de muncă al ziariştilor Ştefan Manasia, Claudiu Groza şi Ioan-Pavel Azap, invocînd Hotărîrea Consiliului Judeţean Cluj nr. 214/2010, care desfiinţa posturile de redactor ocupate de aceştia. În realitate hotărîrea invocată nu desfiinţa posturile, ci le modifica titulatura. Alinierea la noua denumire se putea face printr-un simplu act adiţional.
– Managerul a acţionat divergent, într-un caz similar, solicitînd transformarea unui post de corector în post de secretar de redacţie, fără a mai organiza concurs.
– Managerul periclitează existenţa redacţiei, prin destituirea jurnaliştilor, întrucît OUG nr. 34/2009 împiedică noile angajări.

“Nu mă cunoşti, mă duc în nebunie, nu am nimic de pierdut” (8)

Etichete

Aurelia Cristea, Consiliul Judetean Cluj, cultura, esec, faliment, Horea Uioreanu, Mircea Arman, Mircea Jorj, neghiobii, Tribuna

Mircea Arman îşi exercită în mod arbitrar prerogativele manageriale. Sectorul presei este, prin excelenţă, un domeniu al comunicării. Era imposibil să fie ascunsă de ochii publicului o asemenea derivă stalinistă în societatea postcomunistă. Conversaţiile culturale pe internet s-au inflamat. Redactorii Tribunei au adresat un memoriu Consiliului Judeţean Cluj încă de la finele lunii februarie. Filiala Uniunii Scriitorilor a depus la aceeaşi instituţie un alt memoriu, susţinut de peste 500 de semnături. Nici un răspuns. Televiziunea Română a prezentat situaţia, într-un reportaj edificator, în cadrul buletinului de ştiri. Nici o soluţie. Ştefan Manasia a descris în două articole muşcătoare din Observator cultural condiţia lor suprarealistă. A fost chemat la nişte abuzive comisii disciplinare pentru a fi muştruluit că şi-a exercitat libertatea cuvîntului. S-au coagulat în mod spontan două demonstraţii, ale cîtorva zeci de intelectuali clujeni, pe strîmtele coridoare cu birouri, pentru a-i susţine pe scriitorii persecutaţi. Managerul a chemat poliţia, prin numărul telefonic de urgenţă. Claudiu Groza i-a adresat o scrisoare publică preşedintelui C.J., Horea Uioreanu. Nici o reacţie. La deschiderea Festivalului Internaţional de Film TIFF, directorul Tudor Giurgiu s-a solidarizat în mod spectaculos cu cauza jurnaliştilor, solicitînd rezolvarea acestui derapaj ruşinos. Cîteva zile mai tîrziu, trei dintre ziariştii protestatari – Ştefan Manasia, Claudiu Groza şi Ioan-Pavel Azap – au fost concediaţi.

A venit al doilea protest al filialei clujene a Uniunii Scriitorilor, cu o nouă listă de semnături, la care au aderat în primele două zile peste 100 de persoane. L-a urmat îndeaproape protestul PEN Club România, care reclama situaţia frapantă de încălcare a drepturilor omului şi avertiza că va aduce conflictul la cunoştinţa organismelor internaţionale. În replică Mircea Arman s-a dezlănţuit într-un şir de recriminări, a denunţat “agresiunea anti-românească şi anti-creştină a pseudo-jurnaliştilor”, a cerut intervenţia Procuraturii şi a SRI (?!), i-a ameninţat pe cei de altă părere decît a sa cu procese şi cu plata unor daune de un miliard de lei de căciulă. Îndată certăreţul individ a fost exclus din Uniunea Scriitorilor.

Pesemne că altceva tot nu se mai făcea, dacă nu apărea scrisoarea deschisă a şefului PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, care îi solicita lui Horea Uioreanu “destituirea pe loc a celui care a provocat toată această stare ruşinoasă şi tensionată, o persoană deloc frecventabilă”. Tot atunci s-a publicat şi mesajul de susţinere pe care deputatul PSD de Cluj, Aurelia Cristea, l-a transmis jurnaliştilor de la Tribuna. Aşa că s-a constituit la 10 iunie o comisie internă de control, din partea Consiliului Judeţean Cluj, pentru a se vedea despre ce-o fi vorba oare.

“Nu mă cunoşti, mă duc în nebunie, nu am nimic de pierdut” (7)

Etichete

Consiliul Judetean Cluj, cultura, esec, faliment, Horea Uioreanu, Mircea Arman, neghiobii, Tribuna

Mircea Arman introduce metodele şi limbajul infractorilor în disputa culturală. Un ziar local îi detaliază năravurile. Profesorul Ion Vartic îl favorizase pe Arman în competiţia cu Ovidiu Pecican. Dar apoi nu i-a mai înghiţit grosolăniile la adresa lui Ion Pop şi-a trecut de cealaltă parte a baricadei. În scurtă vreme s-a pomenit cu cele mai incredibile SMS-uri ce năvăleau asupra lui de pe telefonul fostului său protejat.

22 februarie: “Vă sparg domnule profesor. Vă demontez. Mircea Arman nu are schelete în dulap. Vă sparg, repet, nu sînt aşa de prost cum credeţi, am ştiut de la început. Te provoc, boule.”
15 mai: “Eşti o nulitate absolută cum spunea Breban, băiete. Cu mine te-ai întîlnit geniule, care nu ai scris nimic. Domnule, nu mă cunoşti, mă duc în nebunie, nu am nimic de pierdut. Nu ai operă, 3 cărţi pînă la 70 de ani e nimic, crede-mă. Şi ce cărţi? Ai habar ce însemnă traducerea lui Heidegger, băiete? Generaţia noastră vă termină. Sînteţi 0 băieţi.”
Tot 15 mai: “Domnule profesor. Nu aveţi nicio şansă. Încep atacul. Va fi un cutremur. Atît dvs cît şi prietenii.”
22 mai: “Ce faci gunoiule”.

Pasajele puteau fi absolut consternante, dacă alte ziare n-ar fi relatat că, în persoana lui Mircea Arman, avem de-a face cu un delincvent condamnat recent la un an de închisoare cu suspendare, pentru conducerea maşinii sub influenţa alcoolului şi sustragerea de la recoltarea probelor biologice. În urma unor tertipuri, pedeapsa i-a fost apoi comutată într-o amendă administrativă de 700 lei. Se sparie gîndul ce personaj dubios a fost propulsat de Horea Uioreanu să conducă revista culturală cea mai reprezentativă a Clujului! Te pomeneşti că, într-un final, dacă-şi va lua inima-n dinţi să-l ejecteze din funcţie, va primi şi el niscaiva mesaje tandre: mult stimate domnule preşedinte, vă sparg, boule!

“Nu mă cunoşti, mă duc în nebunie, nu am nimic de pierdut” (6)

Etichete

Consiliul Judetean Cluj, cultura, esec, faliment, Mircea Arman, neghiobii, Tribuna

Mircea Arman neglijează pierderile financiare provocate de voluntarismul său. În cadrul proiectului de management cu care a obţinut şefia Tribunei, candidatul a promis că va plasa “abonamente la nivelul a 50-150 bucăţi reviste la nivelul unor mari firme româneşti: Eon Energy Romania, Rompetrol, Hidroelectrica, Hidroserv, etc., în virtutea relaţiilor personale ale managerului”. Se preconiza astfel o ameţitoare creştere de tiraj şi, implicit, succesul economic pe plan cultural. Presa a comentat maliţios că angajamentul cu pricina, într-un document oficial, echivala cu traficul de influenţă asumat făţiş. Dar să trecem! Fapt este că, de cîte ori am plătit lumina sau gazul, de cîte ori am făcut plinul de benzină, am tot căutat Tribuna, şi n-am zărit-o. Cîte sute de abonamente a contractat oare managerul şef? Singura sa contribuţie în domeniul marketing se pare că e coperta lucioasă (la un conţinut extirpat) cu preţul majorat (de la 3 la 4 lei). Oare ce tiraj mai vinde azi Tribuna lui Arman, edificată după principiul “afară e vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”?!

Impunerea deliberată a unor consistente pagube financiare e reclamată, cu argumente credibile, în memoriul întocmit de înşişi redactorii revistei. “Refuzînd să asume o continuitate editorială, dl Arman a eliminat din activitatea Tribunei două direcţii care ne-au adus în ultimii ani o recunoaştere internaţională: expoziţia Tribuna Graphic – ediţia din 2012 fiind dedicată graficienilor polonezi, conform tradiţionalei colaborări dintre Consiliul Judeţean Cluj şi regiunea Malopolska –, precum şi publicarea albumelor prin care editura revistei s-a impus pe piaţa de carte de artă. De asemenea, s-a stopat buna colaborare cu comunităţile scriitoriceşti şi artistice din Turda şi Huedin, prin renunţarea la suplimentele publicate periodic în revistă. Aceste decizii au şi consecinţe economice, proiectele în cauză fiind finanţate şi constituindu-se ca venituri proprii ale revistei. Lucrările expoziţiilor Tribuna Graphic, donate Muzeului de Artă din Cluj, au o valoare estimată de aproape 45 000 de euro, iar albumele editate în ultimii ani au adus revistei venituri de circa 400 000 lei. De asemenea, suplimentele au fost bugetate de Consiliile Locale din Huedin şi Turda.”

“Nu mă cunoşti, mă duc în nebunie, nu am nimic de pierdut” (5)

Etichete

Consiliul Judetean Cluj, cultura, esec, faliment, Ion Pop, Mircea Arman, neghiobii, Nicolae Manolescu, Tribuna

Mircea Arman ignoră datoria de stimă faţă de scriitorii români. E ciudat şi nemaiîntîlnit ca un redactor-şef de revistă culturală să îşi structureze activitatea pe insultarea publicului căruia preponderent i se adresează. După primul editorial cu inflexiuni ameninţătoare şi după prima cercetare istorico-literară cu iz de Misterele Parisului, publicate de Tribuna, noului manager i-au făcut o vizită doi colaboratori emeriţi ai revistei, foşti profesori ai săi de la universitate. Pe un ton ponderat şi cu un evantai larg de argumente, Ion Pop şi Ion Vlad i-au descris preopinentului riscurile pe care le comportă deturnarea pe care se străduieşte s-o impună în viaţa unei publicaţii cu tradiţie şi prestigiu. “În locul unei dispoziţii spre dialog, am înregistrat, însă, stupefiaţi, pe întreg parcursul ‘audienţei’, doar cîteva replici, rezumate în fraza, repetată de cîteva ori: ‘dumneavoastră sînteţi liberi să aveţi orice părere, eu fac ce vreau aici, fiindcă am fost investit de o Autoritate’ – şi pun majuscula pentru că s-a accentuat mereu pe cuvîntul autoritate”, după cum îşi aminteşte unul dintre vorbitori. Întrevederea s-a încheiat într-o atmosferă tensionată, cu retragerea celor doi scriitori din consiliul consultativ al revistei şi de pe lista de colaboratori. În replică, noul culturnic i-a insultat invitîndu-i să plece la cimitir, pentru a nu-l mai încurca în presantele sale preocupări (vezi Despre o invitaţie la cimitir, în România literară, nr. 9/2013).

A urmat editorialul în care preşedintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, în revista-fanion a breslei, trăgea un energic semnal de alarmă încă din februarie 2013: “am aflat că nu e prima oară cînd Mircea Arman ţinteşte şefia Tribunei. Filolog de formaţie, cu un doctorat susţinut cu Mircea Muthu, şi cu studii juridice apoi, nu era recomandat de nimic pentru post. Nu, din păcate, şi de nimeni! Relaţiile politice l-au ajutat să-şi vadă visul cu ochii. (…) Lăsată pe mîna unui diletant, veleitar fără operă şi fără conştiinţă literară, băiat de mingi într-un partid politic, Tribuna va deveni o revistă după chipul şi asemănarea noului ei redactor-şef.” Cuvinte aspre, care s-au confirmat în scurtă vreme, depăşind cele mai sumbre aşteptări. Mircea Arman s-a năpustit, fără brumă de maniere, în delirante interviuri sau editoriale-pamflet, cu un potop de invective la adresa scriitorilor, în marea lor majoritate, şi a unor reprezentanţi de frunte ai intelighenţiei, în mod particularizat. Erau puse în cauză nu ideile – oricînd susceptibile de disocieri –, ci profilul public, succesul social atins de vrăjmaşii săi. Ardoarea vitriolantă a noului ciomăgar era însoţită de împleticeala stilistică a frazelor, de incoerenţa gîndurilor, de revărsarea anacolutelor.