Premiul Nobel pentru economia naţională

Etichete

demagogie, festival la Iasi, literatura, Mircea Cartarescu, Nobel, propaganda, Varujan Vosganian

La finalul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi ar fi “transpirat” o informaţie de senzaţie. “Propunerile României la Premiul Nobel pentru literatură” sînt Mircea Cărtărescu şi Varujan Vosganian.

Odată că “propunerile României” sună suficient de ambiguu pentru o manipulare şmecheră. Există diverse instituţii, organizaţii şi personalităţi care sînt invitate sau care au dreptul să formuleze propuneri legate de candidaturi. Toate recomandările trebuie să fie, obligatoriu, confidenţiale, altminteri sînt automat descalificate. Dar cum s-au închegat sugestiile convergente de candidaturi, din partea întregii Românii, în condiţii de discreţie asumată?

Apoi că Premiul Nobel pentru literatură s-a stabilit deja anul ăsta, din cîte ţin eu minte. Ce sens mai avea să se vină cu o “informaţie bombă” despre ceea ce n-a fost să fie? Omul Orbitor s-a mai fălit şi anul trecut că era să ia Nobelul la Stockholm, pe cînd la Bucureşti era linşat de televiziuni şi presă. De-atunci campania împotriva lui s-a domolit, autorul a aplicat sfatul clasic (“Mircea, fă-te că lucrezi”) şi nici Cărtărescu n-a emigrat, în semn de protest că n-a fost recompensat. Rămîne în joc Varujan, peste care vin val-vîrtej procurorii cu ancheta că a subminat economia naţională a României. Vajnicul politician obţine protecţia Senatului împotriva acţiunii legii, însă are nevoie de pampers pentru imaginea publică. Şi iată ce bună-i Cartea şoaptelor prin tîrgul Ieşilor! Aflăm că omul care – din zisele anchetatorilor – a deşelat economia ţării are şi talent literar. E ‘oţ, dar e de Nobel!

Domle, nici subminarea economiei naţionale nu mai e ce-a fost odinioară…

Ţîfnă

Etichete

Mircea Cartarescu, Premiul Nobel, retorica, ţîfnă

“În preziua în care aş fi putut lua premiul Nobel, am aflat că am mîncat cu linguroiul din banii publici…”. Aşa îşi construieşte retorica un scriitor român contemporan, care e împins cu insistenţă la înaintare de amicii săi şi e ponegrit cu înverşunare de adversarii săi.

Fraza e adînc definitorie pentru industria de valorificare a fumului împachetat, care s-a dezvoltat în ţărişoară. E delicios să-ţi stabileşti punctele de referinţă în raport cu întîmplări ce nu s-au produs. De parcă ne-am fixa întîlniri la restaurantul Intercontinental, în preziua izbucnirii celui de-al treilea război mondial, sau cu o săptămînă înainte de debarcarea marţienilor…

Fireşte că întregul proces de candidatură şi jurizare a Premiilor Nobel e strict confidenţial, pînă în momentul proclamării învingătorului. Instrucţiunile o spun limpede: “The statutes of the Nobel Foundation restrict disclosure of information about the nominations, whether publicly or privately, for 50 years. The restriction concerns the nominees and nominators, as well as investigations and opinions related to the award of a prize.” Dar iată că un concetăţean de pe malul Dîmboviţei ştie că ar fi putut primi Nobelul, ştie că nu l-a primit, îşi stabileşte antecedente faţă de momentul cu pricina (care n-a existat) şi azvîrle dezinhibat întregul ambalaj în spaţiul public.

Oare de ce au unii impresia că a cîştiga Premiul Nobel e ca şi cum ai înfuleca mititei cu muştar, la o bodegă, împreună cu regele Carl XVI Gustav?