Etichete
carti, Gide, Leon Daudet, Marcel Proust, nelectura, Paul Valery, Pierre Bayard, teorie
Un maestru al nelecturii pare să fi fost Paul Valéry. El oricum predicase despărţirea biografiei auctoriale de conţinutul operei. A mers mai departe de-atît, cînd a scris şi-a expus dezinvolt despre cărţi pe care nu le-a citit! Iată-l pronunţîndu-se la moartea celui mai semnificativ prozator din vremea sa. “Deşi cunosc abia un singur volum din marea operă a lui Proust şi deşi arta însăşi a romancierului e aproape de neconceput pentru mine, ştiu totuşi foarte bine, datorită puţinului pe care am avut răgazul să-l citesc din În căutarea timpului pierdut ce pierdere excepţională au suferit Literele de curînd; şi nu doar Literele, ci mai ales această societate secretă pe care o compun, în fiecare epocă, cei care îi dau adevărata ei valoare”. Prestigiul vorbitorului îi atenuează neprofesionalismul, punîndu-l pe seama cochetăriei.
Dar dacă Paul Valéry nu l-a citit pe Marcel Proust, de unde ştia oare la moartea aceluia că a pierit un spirit de excepţie? Prin intermediari, căci ideile noastre protocolare pot fi împrumutate din opiniile de autoritate ale momentului. “De altfel, mi-ar fi fost de ajuns, în cazul în care n-aş fi citit nici un rînd din această vastă operă, faptul că spirite atît de diferite ca Gide şi Léon Daudet sînt de acord asupra importanţei sale pentru a fi la adăpost de orice îndoială; o întîlnire atît de rară nu poate avea loc decît în proximitatea certitudinii. Trebuie să fim liniştiţi: cînd cei doi spun acelaşi lucru, înseamnă că aşa este.”
Laszlo Alexandru 