Dante pe americăneşte

Etichete

America, blog, Dante, internet, lectura, Lectura Dantis, Rod Dreher, self-help book, Wall Street Journal

Acum două săptămîni a apărut în The Wall Street Journal un articol simpatic despre Divina Comedie văzută ca “the most astonishing self-help book ever written”. Autorul, Rod Dreher, este un ziarist dinamic, pasionat de teme culturale, gastronomice şi religioase, colaborator constant la The American Conservative.

Gazetarul nu se dezminte în strategiile de atragere a publicului spre ce are el de zis. Tonul exaltat, incendiar, cu care vorbeşte despre Dante ca despre explozia conductei de gaz din centrul oraşului, sau ca despre accidentul de maşină de pe strada de-alături, îşi are beneficiile sale de simpatie. Important e să-ţi aduci subiectul spre zilele noastre, să-l scoţi pe poetul italian din conul de umbră baroc-medievală, pentru a-l transforma într-un Superman sau Spiderman postmodern. “He writes a book about his to-hell-and-back trek, and it’s an instant best-seller, making him beloved and famous.” (În fapt Dante a murit exilat şi cu averea confiscată, la Ravenna. Capodopera lui a circulat în primele două secole fragmentar şi aleatoriu, prin manuscrise. Nu exista pe vremea aceea tiparul, aşadar nici noţiunea de best-seller editorial.) Înflăcărarea jurnalistului continuă pe pasaje întinse. Informaţiile de popularizare se împletesc cu hiperbola senzaţionalistă: “In its day, it’s worth recalling, the poem was a pop-culture blockbuster. Dante wrote it not in the customary Latin but in Florentine dialect to make it widely accessible. He wasn’t writing for scholars and connoisseurs; he was writing for commoners. And it was a hit”. Poemul medieval prezentat ca o baladă rock sau ca un pop hit are toate elementele să ne contrarieze.

Discursul începe să sune mai autentic şi convingător acolo unde autorul vine către propriile sale experienţe: s-a întors după mulţi ani în orăşelul natal, pentru a fi alături de sora lui bolnavă de cancer. Ajuns într-o situaţie limită, îşi pune întrebări despre drumul în viaţă, reuşitele şi eşecurile pe care le-a avut, opţiunile pe care a trebuit să le facă. “The tale of my sister Ruthie’s grace-filled fight with cancer and the love of our hometown that saw her through to the end changed my heart – and helped to heal wounds from the teenage traumas that had driven me away. But things didn’t work out as I had expected or hoped. By last fall, I found myself struggling with depression, confusion and chronic fatigue – caused, according to my doctors, by deep and unrelenting stress. My rheumatologist told me that I had better find some way to inner peace or my health would be destroyed.” A intrat într-o librărie, a deschis la nimereală cartea lui Dante şi a constatat surprins că, şi acolo, eroul principal se confruntă cu o criză existenţială, tipică pentru jumătatea vieţii. Îi taie calea trei animale fioroase, protagonistul ar vrea să urce spre lumină dar nu mai poate, e disperat şi nu ştie încotro s-o apuce. “Dante’s search for deliverance propels him on a purpose-driven pilgrimage from chaos to order, from despair to hope, from darkness to light and from the prison of self to the liberty of self-mastery.”

Rod Dreher s-a scufundat în lectura cărţii, care l-a ajutat să-şi reechilibreze viaţa. I-a dat sugestii cum să privească mai atent în jur, pentru a cunoaşte realitatea în consistenţa sa autentică. Unele sfaturi pe care Dante le primeşte de la mentorul său Virgiliu seamănă izbitor cu cele primite de gazetarul confruntat cu primejdia depresiei. “At our first meeting, my therapist told me that I couldn’t control other people or events, but, by the exercise of my free will, I could control my response to them.” Studierea Divinei Comedii i-a oferit medicamentul artistic ideal.

Spirit altruist şi extravertit, Rod Dreher a trecut să-şi împărtăşească experienţele danteşti cu cititorii pe blog. Într-un şir amplu de însemnări, s-a apucat să descîlcească versurile din Purgatoriu, pe care l-a tratat ca pe-un volum de uz gospodăresc. Ideea lui e izbitor de simplă. Aşa cum învăţăm dintr-o carte de bucate să gătim, iar dintr-o carte de grădinărit să plantăm copaci, putem deprinde şi de la Dante arta de-a trăi frumos şi curat. Divina Comedie nu e despre trecut, ci despre viaţa noastră de-acum, ne îndeamnă să avem curajul de-a ne schimba în bine. Rezultatele n-au întîrziat să apară. Răspunsurile entuziaste şi comentariile publicului s-au înteţit. “One reader wrote to say that she quit a three-decade smoking habit while reading Purgatory over Lent, saying that the poem helped her to think of her addiction as something that she could be free of, with God’s help. ‘I’ve had the sensation of maddeningly stinging, prickling skin during the nicotine withdrawal phase when I’ve tried to quit before’, she said, ‘but reading Dante helped me to imagine the sensation as a cleansing fire’.”

După Dante politician, poet, istoric, filosof, teolog, lingvist, ezoteric sau erou de roman poliţist, iată acum o nouă faţetă a sa, descoperită de cititorii de peste ocean: Dante ca autor de “self-help book”. Aplicaţiile în viaţa practică americană din secolul XXI ale unor învăţăminte incluse în terţinele medievale italiene ne arată că marea literatură e capabilă de drumuri foarte lungi, în timp şi spaţiu, ajungînd unde nici nu ne închipuim.

Publicitate

Trubadurii lui Dante (3)

Etichete

comentariu, cronologie, Dante, Divina Comedie, lectura, Lectura Dantis, spectacol

După implicarea lui Boccaccio în Lectura Dantis, un alt moment propice a apărut în secolul al XVI-lea sub auspiciile Academiei Florentine. O grupare de dantologi pasionaţi (F. Verini, I. Mazzoni, G.B. Gelli, P.F. Giambullari, B. Varchi, G. Galilei şi alţii) au fost însoţiţi în lecturile lor din Purgatoriu şi Paradis de-un public curios, care s-a implicat în dezbaterile din perioada 1540-1589.

Încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea fenomenul se instituţionalizează: se constituie La Società Dantesca Italiana precum şi Deutsche Dante Gesellschaft. Cunoscutul cercetător Francesco De Sanctis îşi ţine cursurile de dantologie la Torino şi Zürich. Se inaugurează revistele de specialitate Bullettino della Società Dantesca, Giornale dantesco, Studi danteschi etc. Etapa contemporană a lecturilor porneşte în secolul XX, odată cu pleiada comentatorilor ce se dedică acestei nobile preocupări. În diverse localităţi italiene (Roma, Firenze, Milano, Genova, Napoli) se organizează conferinţe publice ori sesiuni ştiinţifice consistente, fructificate în “lecturi danteşti” ale unor pasaje controversate, unde s-au afirmat specialişti prestigioşi (Isidoro Del Lungo, Francesco Torraca, Attilio Momigliano, Nicola Zingarelli, Michele Barbi, Bruno Nardi etc.). Studiul pe text ia forma unor reputate ediţii ştiinţifice: Scartazzini-Vandelli, Casini-Barbi.

Dar nu direcţia filologico-academică de consolidare a operei danteşti mă interesează în acest context, ci filonul său oral de propagare. În Evul Mediu lecturile pe străzi şi în pieţe erau destinate să aducă poezia la îndemîna publicului analfabet. În secolul XX recitările celebre urmăresc să pună în sintonie spiritualitatea profundă cu publicul grăbit de ritmurile existenţei. Noile mijloace de tehnologie sînt puse la treabă. Au rămas în memorie recitările danteşti ale lui Vittorio Gassman, transmise prin intermediul televiziunii publice RAI şi înregistrate pe discuri de vinil. Cîteva decenii şi-a dedicat scriitorul Vittorio Sermonti recitării Divinei Comedii, iar din peregrinările sale au rezultat trei cărţi groase şi o colecţie de audiocasete.

Trubadurii lui Dante (2)

Etichete

comentariu, Dante, Divina Comedie, Evul Mediu, lectura, Lectura Dantis, Sfintul Ambrozie, Sfintul Augustin, spectacol

Lecturi publice din opere literare sau ştiinţifice se tot făcuseră pe-atunci. De fapt însuşi actul de-a citi se desfăşura cu voce tare şi era de neimaginat ca vreun om să stea, de unul singur, pentru a descifra în linişte semnele dintr-o carte. Istoria culturii consemnează emoţia Sfîntului Augustin, care l-a remarcat pe Sfîntul Ambrozie citind tăcut, fără a articula vorbele, şi a rămas uluit de una ca asta. “Cînd citea, ochii săi alunecau pe deasupra paginilor, iar spiritul său scruta înţelesul rîndurilor, în vreme ce glasul şi limba sa se odihneau. Adesea, cînd eram şi eu prin preajmă – căci nu păzea nimeni la poartă şi nici nu era obiceiul ca un nou-venit să fie anunţat – îl vedeam cum citeşte în tăcere şi niciodată în alt fel. Rămîneam aşezat, într-o îndelungată tăcere – căci cine ar fi îndrăznit să tulbure o atît de mare adîncire în studiu?! – şi apoi plecam, presupunînd că nu voia să fie tulburat în scurtul răstimp cînd, ferit de larma treburilor celorlalţi oameni, se putea dedica refacerii propriului spirit. Se ferea poate să citească cu voce tare, ca nu cumva vreun ascultător atent şi interesat să-l silească să se angajeze în lungi lămuriri sau dezbateri pe marginea unor pasaje mai obscure, pierzînd astfel o parte din timpul destinat cărţilor pe care voia să le studieze. Un alt motiv, poate încă şi mai întemeiat, pentru care citea în gînd era şi nevoia de a-şi cruţa vocea, care i se deteriora cu uşurinţă. În sfîrşit, oricare ar fi fost motivul său interior, acesta nu putea fi decît foarte întemeiat la un bărbat precum Ambrozie.”

Cît priveşte citirea Divinei Comedii în faţa poporului, ea era argumentată de o situaţie specială. Curiozitatea mulţimii neinstruite se ciocnea de dificultatea sensurilor supraetajate ale capodoperei. Aşa se face că lectura trebuie însoţită de comentarii. Privirea alunecă mereu de la substanţa versurilor la conotaţiile explicative din subsolul paginii. Demersul intelectual îşi pierde “linearitatea”, dobîndeşte o mişcare circulară, în care frumuseţea estetică e verificată prin adîncimea semnificaţiilor sale. Iar textul dantesc îşi dezvăluie unicitatea în ansamblul operelor literare ale lumii: pentru a fi corect priceput, trebuie nu parcurs în singurătatea lecturii tradiţionale, ci savurat în cadrul spectacolelor publice.

Lectură

Etichete

Biblie, lectura, William Blake

“Amîndoi citim Biblia, zi şi noapte,
Dar unde tu vezi fapte, eu n-aud decît şoapte.” (William Blake)