Etichete
extrema dreapta, Kris Shaffer, Nae Ionescu, profesor, scrisoare, spectacol
Un profesor de teorie muzicală de la Universitatea Colorado-Boulder, Kris Shaffer, le adresează o scrisoare deschisă studenţilor săi. Îşi propune să le detalieze cîteva principii care îi configurează munca în amfiteatru, aspecte pedagogic-filosofice pe care ei nu le vor întîlni în cursul litografiat. Aproape fiecare problemă atinsă acolo ar merita confirmată şi detaliată prin experienţa mea personală de-a lungul anilor. Mă opresc aici la un singur punct delicat, însă de importanţă primordială. Activitatea la catedră nu trebuie făcută (doar) de dragul spectacolului, pentru a se măguli în mod narcisist personalitatea profesorului. Scopul fundamental trebuie să fie instaurarea contextului propice, care să ducă la dezvoltarea intelectuală a elevilor/studenţilor. Nicidecum la amenajarea unei rezervaţii, pe care să hălăduiască eul hipertrofiat al Maestrului Spiritual. “Teaching is not performance. My goal is not to dazzle you with my intellect or to blow your mind with the course content. Nor is it to entertain you or to charm you with my personality (though I may). Instead, my goal is to create an environment that is conducive to your musical and intellectual growth.”
Din această acerbă observaţie se poate deduce că, în interbelicul românesc, Nae Ionescu a fost totuşi un profesor prost. Spectacolele lui de personalitate – în cadrul cursurilor – erau concepute să seducă publicul tînăr pentru a-i atrofia spiritul critic. “Vorbea azi despre o superioritate a fiziocraţilor asupra tuturor şcolilor economice moderne. Prea amplu ca să transcriu aici notele mele de curs. Vorbea avîntat, cu un accent de violenţă, care promitea o întorsătură bruscă în şirul argumentelor. (Are asemenea efecte de cabotin inteligent.) Aşteptam intrigat deznodămîntul – cînd, deodată, a izbucnit sub ferestrele noastre un marş militar. O companie cu drapel care trecea. / A sărit de la catedră, s-a repezit la fereastră, a deschis-o şi a rămas acolo să privească şi să ritmeze cu capul bătaia tobei mari. / Pe urmă s-a întors către noi. / – Vouă nu vă place strada?” (M. Sebastian, De două mii de ani…).
Cu asemenea viclenii didactice nu-i de mirare că, în afara lui Mihail Sebastian însuşi, aproape toţi studenţii lui Nae Ionescu au eşuat în militantismul de extremă dreaptă. Profesorul nu şi-a propus să obţină, mai presus de toate, o “intellectual growth” printre discipolii săi, ci modelarea sufletească a unor adepţi fanatici. Deturnarea frauduloasă a misiunii profesorale e flagrantă.
Laszlo Alexandru 