La Chişinău (4)

Etichete

Chisinau, conferinta, cultura, Europa, filosofie, international, prototip

Oraşul ca atare a fost o surpriză pentru mine, în rarele momente cînd am apucat să-l văd. Mai mult ca oriunde stăteau alături, contrastant, vechiul şi noul. Chiar peste drum de Palatul Republicii zăcea într-o rînă, cu geamurile sparte şi zidurile găurite, o coşmelie delabrată. Doi paşi mai încolo trona o vilă măreaţă, cu zugrăveala deteriorată. Mi-a atras atenţia de departe o clădire cochetă, proaspătă, cu un parc îngrijit în faţa sa. M-am apropiat să constat că e oficiul stării civile. Un edificiu uimitor prin eleganţă, dar cu paznici la poartă şi camere de filmare pe ziduri, s-a dovedit a fi ambasada americană. Ceva mai încolo se distingea profilul aristocrat al muzeului de ştiinţe naturale. Străzile erau toate vălurite, cu asfaltul crăpat, plin de zbîrcituri şi noroi. Probleme cu parcarea nu existau, maşinile erau puţine şi treceau în goană. Am observat un hîrb şubred şi ruginit, ideal pentru programul “Rabla” de la noi, încadrat strîns de autoturisme de teren 4 x 4, cum văzusem doar la televizor. Troleibuzele circulau rar şi aveau un aspect antediluvian. Mai vioaie păreau cîteva microbuze, ce brăzdau străzile şi se opreau la semnul trecătorilor, care se îmbulzeau să urce. Toate aveau acoperişul scund şi erau supraaglomerate, aşa că pasagerii se îndoiau de şale şi ţineau fundul în geam. Zonele întinse de verdeaţă şi parcurile abundente alungau orice gînd de depresie.

Hotelul nou-nouţ era imaculat şi silenţios, personalul discret şi prevenitor. Instalaţiile se puneau în funcţiune, magic, dacă introduceai cartela magnetică în fanta amenajată. Ca preţ era de vreo trei ori mai scump decît la Bucureşti. Seara am coborît în restaurantul spaţios, complet pustiu. Chelnerul a aprins repede toate becurile, a pornit muzica, m-a poftit să mă aşez oriunde. I-am cerut un pahar de vin caracteristic pentru acea regiune. M-a întrebat: roşu sau alb? Am ales prima variantă. Prea bine. L-am rugat totuşi să nu fie sec, prefer demidulce. Hm, din păcate nu aveau decît sec. Ok, atunci să-mi dea un vin alb specific. Prea bine. Dar să fie demidulce. Hm, din păcate nu aveau decît sec. Ok, atunci să-mi dea orice vin demidulce, roşu sau alb, chiar dacă nu-i de producţie locală. Hm, nu aveau nici un soi de vin care să nu fie sec, nici local, nici internaţional. Am rămas descumpănit. Ok, să-mi dea atunci un pahar de Coca-Cola. Prea bine. Dar să nu fie rece, dacă e posibil. Hm, trebuie să verifice. S-a dus în colţul încăperii, a ridicat receptorul, a început să explice, a insistat, a gesticulat. Într-un final a apărut cu paharul. M-a întrebat politicos ce altceva mai doresc să comand. Am renunţat.

Nicăieri ca acolo n-am avut prilejul, în două zile, să mă întîlnesc cu atîţia ambasadori, academicieni şi excelenţe de diverse calibre. Toţi păreau modeşti şi naturali, titlul social venea după ei ca o trenă inefabilă, ajungea la destinaţie după ce ei se îndepărtau. Vorbeai cu omul, schimbai cu el două glume, se ducea mai încolo, şi-apoi aflai că a fost sau va fi ministru. La plecare am luat taxiul, care trebuia să mă ducă pînă la autogara din capătul oraşului. Mă întreţineam cu şoferul despre cum e viaţa pe la ei. La un moment dat s-a întrerupt din vorbire şi, cu un gest banal, mi-a indicat maşina care venea spre noi din sens invers: o vedeţi? E a primului-ministru. Locuieşte prin apropiere. Cred că acuma merge la serviciu. E un om tare destoinic. Mie îmi place foarte mult.

Aşa a fost la Chişinău.

Publicitate

La Chişinău (3)

Etichete

Chisinau, conferinta, credinta, cultura, Dante, Europa, filosofie, H.-R. Patapievici, international, prototip

După acest bombardament cultural-eclezial, cea mai bună continuare s-a dovedit a fi pauza de cafea şi gustări. La întoarcerea pe baricade, conferenţiarul a fost complimentat de public pentru acuitatea sa intelectuală. M-am înscris şi eu la cuvînt pentru a nota, pe marginea cazului Buttiglione, că, în cadrul Uniunii Europene, deciziile majore se iau prin acord comun. Poate din această cauză nu s-a adoptat Constituţia continentală, care a stîrnit atîtea discuţii. Franţa şi aliaţii săi insistau pe caracterul laic al documentului legislativ fundamental; Italia şi aliaţii săi persistau să impună un principiu confesional. În lipsa consensului, demersul a fost suspendat. Criteriul consensual de luare a deciziilor e mai democratic decît cel religios. Primul este în măsură să blocheze o prevedere intolerantă. Cel de-al doilea riscă să discrimineze o categorie socială neconvenabilă.

Pînă la urmă statul sîntem noi, cetăţenii care îl constituim şi care putem deveni funcţionari abuzivi, care să promovăm nu valori civile, ci opţiuni confesionale, odată ajunşi într-o demnitate publică fără o adecvată selecţie.

Am continuat prin a observa că religiozitatea are o sferă amplă de acţiune în viaţa contemporană. Ea este de respectat ca opţiune individuală; este de acceptat şi în educaţia tineretului pentru o bună cultură generală şi estetică. Dar religia devine inacceptabilă, atunci cînd vrea să interfereze în decizia politică sau în procesul legislativ. I-am reamintit conferenţiarului că, încă din Evul Mediu, această problemă a fost clarificată de Dante Alighieri, în lucrarea sa politologică Monarchia. Împăratul e stăpînul trupurilor noastre; Papa e păstorul sufletelor noastre. Cele două puteri trebuie să-şi păstreze, fiecare, propria sferă de acţiune, pentru a nu se ajunge la perturbarea bunei funcţionări a treburilor cetăţii. Este oare de acord H.-R. Patapievici cu cele stabilite de Dante încă de-acum cîteva secole, sau ne propune cumva să revenim la ingerinţa Bisericii în treburile statului şi ale continentului?

M-am bucurat să aflu, din răspunsul primit, că eseistul bucureştean subscrie la tezele danteşti de odinioară, pe care le consideră valabile. Patapievici a subliniat că respinge calificativul de “reacţionar”, care îi este mereu atribuit pe nedrept. “Nu sînt un reacţionar, dar am exigenţe!” – ne-a comunicat el cu hotărîre. N-am vrut să-l indispun semnalîndu-i că, pentru a evita umbra unei asemenea acuzaţii, era mai indicat să-şi construiască prelegerea nu doar promovînd drepturile şi importanţa credinţei, în lumea de azi, ci marcîndu-i şi limitele sociale. La urma urmei, conferinţa era a lui, nu a mea. Fiecare îşi prezintă ideile în anvergura şi sub aspectul pe care le consideră potrivite.

La Chişinău (2)

Etichete

Chisinau, conferinta, cultura, Europa, filosofie, H.-R. Patapievici, ideal, international, model, prototip

Musafirul cel mai vizibil a fost, fără îndoială, H.-R. Patapievici. I s-a alocat întregul spaţiu de o oră şi jumătate, din prima sesiune de comunicări. El a utilizat şi timpul dezbaterilor şi, în mai bine de două ore, ne-a transmis gîndurile sale despre importanţa spiritualităţii creştine. Prelegerea a fost construită pe o strategie inductivă, prin succesiunea exemplelor din care ascultătorii, pilotaţi de vorbitor, ar fi urmat să extragă miezul de învăţătură. Punctul de pornire era plasat tocmai în China comunistă din 1992, unde conducătorii partidului unic erau frămîntaţi de ideea de-a stimula creşterea economică sustenabilă, prin revenirea la valorile moralei religioase. Această opinie bizară, de plasare a credinţei la rădăcina producţiei economice, ar fi fost reluată de liderii comunişti chinezi în anii 2002, 2003 şi 2006. Vorbitorul n-a insistat să ne ilustreze în ce măsură succesul de azi al economiei chinezeşti s-ar datora vreunei paradigme religioase, dar pesemne că nu asta urmărea – argumentarea strînsă –, ci mai curînd morişca unei cazuistici convergente.

Din China sărim cu mintea la André Malraux. Meditaţia că secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc nu se regăseşte, ce-i drept, în cărţile prozatorului francez. Dar i-a fost atribuită de-un apropiat, care îşi aminteşte că l-a auzit pronunţînd-o. Astfel dovada paternităţii e stabilită.

Criza instituţiilor europene s-ar datora impermeabilităţii faţă de revelaţia pe care chinezii, ei, au avut-o deja: strînsa împletire dintre progres şi creştinism. Iată cazul italianului Rocco Buttiglione, catolic practicant şi politician apropiat de sfera Vaticanului. După ce şi-a mărturisit convingerea că homosexualitatea constituie un păcat, candidatura la funcţia de comisar european i-a fost revocată. Asta duce la ideea că profesarea deschisă a credinţei e un dezavantaj, care blochează accederea în demnităţile continentale. Creştinii au devenit cetăţeni de rangul doi şi, în cadrul U.E., se realizează o contraselecţie. Se construieşte astfel un “ghetou autoimpus”, o situaţie cu atît mai nedreaptă cu cît părinţii fondatori ai Europei unite – De Gasperi, Schuman şi Adenauer – erau spirite religioase. Din păcate însăşi Constituţia europeană s-a împiedicat în piatra de încercare a laicităţii statului francez.

Am aflat de pe buzele conferenţiarului că educaţia trebuie să fie bazată pe valori, nu pe bunuri materiale. Ne este reamintit Karl Marx care, în Privitor la chestiunea evreiască (1843), s-a pronunţat împotriva democraţiei liberale, fiindcă era creştină. Dar, spre deosebire de marxism, creştinismul ia omul aşa cum este, nu încearcă să-l modifice.

Un lung excurs ne descrie naşterea Europei, reflectată în Iliada lui Homer, care este “un poem al forţei” (după cum notează Simone Weil). H.-R. Patapievici insistă pe deosebirea dintre troienii mai vociferanţi, dar cu valori familiale mai pregnante, şi grecii care au o cultură a ascultării celuilalt, precum constata Pierre Manent.

Lucrurile merg unse, în firul diegetic al vorbitorului, către spiritualitatea lui Noica, preluată şi ea, ce-i drept, prin intermediul lui Blaga, cel care, în Eonul dogmatic, înţelegea dogma metodologic, ca pe o metodă de operare. Prin urmare trebuie să fim atenţi la dispozitivul care încorporează raportul de transcendenţă în realitate. Trebuie să ne ştim reintegra zeii. Cam asta a fost. La sfîrşit: aplauze.

La Chişinău (1)

Etichete

Chisinau, conferinta, cultura, Europa, ideal, international, model, prototip

Tocmai am revenit de la Chişinău, unde m-am bucurat să particip la conferinţa internaţională Omul nou al Europei: modele, prototipuri, idealuri. Manifestarea ştiinţifică, aflată la a treia ediţie, a fost organizată de Universitatea de Stat din Moldova, în colaborare cu Konrad Adenauer Stiftung, şi a fost coordonată de conf. univ. dr. Tatiana Ciocoi, şefa catedrei de literatură universală. Alături de specialiştii de la faţa locului, i-am văzut pe “seniorii” catedrei precum şi pe “tinerele speranţe”, la care s-au adăugat editori, scriitori, jurnalişti şi cercetători cu doctorate şi experienţă din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Evantaiul oaspeţilor a inclus filologi din diferite centre universitare: Berlin, Bucureşti, Sibiu, Iaşi, Bacău, Suceava, Cluj.

În deschidere, ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, dl. Matthias Meyer, a subliniat dificultatea de-a se identifica un singur model, valabil pentru întreaga diversitate tipologică a omului european. El a omagiat, totodată, figura lui Carl Schmidt, destoinicul primar de origine germană al Chişinăului în perioada 1877-1903, demisionat din funcţie în semn de protest împotriva pogromului antisemit de odinioară.

Concluziile conferinţei au beneficiat de prezenţa academicianului Valeriu Matei, directorul filialei moldovene a I.C.R., care a recapitulat momentele de dezvoltare culturală pe care le-a sprijinit sau influenţat. Între cuvîntarea preliminară şi cea finală s-au succedat, pe şapte secţiuni, cîteva zeci de intervenţii ştiinţifice, cu subiecte dintre cele mai diverse şi cu performanţe eterogene.

De la Guttenberg la Ponta

Etichete

international, Ioan Mang, Karl-Theodor zu Guttenberg, plagiat, scandal, Schmitt Pál, Victor Ponta

Atunci cînd Ministrul Apărării din Germania, Karl-Theodor zu Guttenberg, a fost prins că şi-a plagiat teza de doctorat, a demisionat din funcţia politică. Atunci cînd Preşedintele Ungariei, Schmitt Pál, a fost acuzat că are lucrarea de doctorat plagiată, s-a înfiinţat o comisie de anchetă a universităţii maghiare cu pricina, care a dat o decizie năstruşnică: mda, ce-i drept contribuţia e copiată, dar asta nu dovedeşte că ar fi vorba despre un plagiat. După un asemenea caraghioslîc, presiunile politice internaţionale au condus totuşi la demisia “de onoare” (?) a pricinaşului, după vreo două luni.

Atunci cînd Ministrul Educaţiei din România, Ioan Mang (în tandem cu soţia sa Erica Mang), a fost semnalat cu numeroase plagiate provenite de pe tot globul comunităţii ştiinţifice, cum s-a reacţionat? Premierul Victor Ponta a cerut o expertiză a Academiei Române, care nu s-a mai realizat, fiindcă specialistul pesedist a făcut un pas înapoi, căci era prea multă suferinţă în jur. Interimarul care i-a luat locul a demis fără explicaţii Comisia de Etică a ministerului, responsabilă de drept cu judecarea situaţiilor de-acest gen.

Acum însuşi prim-ministrul Victor Ponta e acuzat cu probe consistente, de presa internaţională şi de unii specialişti autohtoni, că şi-a plagiat teza de doctorat în drept, pregătită odinioară sub coordonarea lui Adrian Năstase. Cunoscuta revistă ştiinţifică Nature şi-a formulat acuzaţiile după o atentă investigaţie. Un ziar de vîrf la nivel mondial, Frankfurter Allgemeine Zeitung, se exprimă în aceiaşi termeni, comparîndu-l pe Ponta cu Guttenberg. Cum se va proceda în continuare? Comisia de cercetare, care constituia un punct de reper profesional, tocmai a fost aneantizată, în frenezia politizării fără limite, pentru a se distruge orice referinţă obiectivă. Pe unde-şi va spăla imaginea Victor Ponta? Şi mai are oare la îndemînă un asemenea artificiu? Căci nu poate da o ordonanţă de urgenţă, prin care să proclame că Nature e o revistă neserioasă; prin care să ordone desfiinţarea redacţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung. Tactica obrazului gros şi a soluţiei “cîinii latră, caravana trece” nu va funcţiona decît pe termen scurt şi foarte scurt. Dincolo de scandalul politic intern escaladat, Mang şi Ponta, prin alunecuşurile şi scurtăturile din evoluţia lor profesională, au aruncat o pată de noroi şi suspiciune pe chipul întregii comunităţi ştiinţifice româneşti, în dialogul ei cu partenerii internaţionali.

Protest internaţional

Etichete

democratie, guvern, international, protest, societatea civila, USL, Victor Ponta

Reiau pe acest blog, în semn de solidaritate cu numeroase asociaţii civice româneşti, protestul internaţional împotriva politizării fără precedent a vieţii publice din România. Să adaug, pe lîngă preocupantele situaţii semnalate mai jos, destituirea din funcţie a directorului Arhivelor Naţionale, istoricul Dorin Dobrincu, fapt care deschide calea unei noi secretizări a documentelor, a unei noi cosmetizări a trecutului. După cum subliniază cercetătorul Marius Oprea într-o recentă intervenţie, “probabil că Dorin [Dobrincu] a deranjat destul de multă lume prin aceea că s-a ţinut de cuvînt şi a deschis fără niciun fel de oprelişte arhivele regimului comunist”. Deteriorarea accelerată a climatului democratic din România trebuie oprită!

Alert from the Romanian civil society, issued by

Freedom House Romania
Expert Forum (EFOR)
Romanian Center for European Policies (CRPE)
Group for Social Dialogue (GDS)
Center for Independent Journalism (CJI)
Timisoara Society
ProDoMo
Resource Center for Public Participation (CeRe)

Bucharest, June 16th 2012

Politicization of administration by the new Romanian government continues.
The new center-left coalition led by Prime Minister Victor Ponta continues to take revenge on independent voices, apply pressure on the public TV and independent agencies, in total contrast with what they were preaching just three months ago, when in opposition.

After losing three cabinet members over integrity issues in its first month in office; adopting a first-pass-the-post electoral system that risks creating artificial super-majorities after the November 2012 elections; and replacing all prefects and heads of territorial agencies (formally civil servants) in just a few weeks, the new center-left coalition led by prime minister Ponta has continued unabated with its pressures exerted on institutions which should be nominally independent, judiciary included.

In the first half of June, the following developments took place:

– The President and Board of the public TV were dismissed and a low-key columnist with no media management experience and a penchant for adulatory commentary was appointed as interim director.

– State institutions which are nominally independent have awkwardly intervened in the high-profile corruption court case of former Prime Minister Adrian Năstase, in which a final decision is expected this month. Mr Năstase was convicted to three years in jail (with suspension) in the first instance. In late May the Civil Construction Inspectorate, taken under the direct subordination by the new PM, attempted to help the defendant by dropping its claims. This tactic failed among public uproar, as Mr Năstase was proved to have spoken on the phone with the head of the Inspectorate at 5.00 am in the day when this institution suddenly realized they had no reason to be part in this case, after all. Then, in mid-June, the Ombudsman office intervened with a procedural complaint the very day when the final hearings were held before the Supreme Court, claiming that one of the judges was not properly appointed on her job. All these happen after eight long years of trial in which these institutions have raised no objection – but just one-and-a-half month after mr Năstase political protégées, Victor Ponta and Titus Corlăţean, have become Prime Minister and Minister of Justice, respectively.

– The status of the Romanian Cultural Institute (ICR), independent agency promoting the Romanian culture abroad (similar to British Council) was shifted overnight from one of relative independence under the Presidency, to subordination to the Senate. The lesser objection to this change is that it was done through emergency ordinance of the government, and it is not clear what was the emergency here. The frequent use of emergency ordinances was exactly what the current coalition leaders were criticizing while in opposition, only a few months ago. The more important objection is that the move is a transparent attempt to eliminate Horia Roman Patapievici, a respected writer and philosopher, who has successfully led ICR in the last years, raising it from its post-communist mediocrity to an international profile. The committee of culture in the Romanian Senate, which is now to control ICR, is known as a rock bed of backward-looking nationalism and has repeatedly criticized the cosmopolitan direction of ICR under Patapievici. Writers and intellectuals with both rightist and leftist leanings have issued protests against the government, pointing out that under this leadership ICR has for the first time promoted cultural products based on objective criteria, not personal whims of its bosses.

The fact that such things occurred in the first months of the new mandate betrays, if not a carefully orchestrated plan, then at least an irrepressible desire of the new power to silence critical voices, interfere in court cases and colonize the independent state agencies, before and after the November 2012 parliamentary elections, at an unprecedented speed. This is a dramatic U-turn from the position expressed by the same people until two months ago.

The independent civil society is determined to continue unabated its watchdog efforts. We count on the support of PSE and ALDE groups in the European Parliament, who may help by persuading their Romanian colleagues to stop such excesses unworthy of a modern, European center-left administration. We believe that the difficult responsibility to steer the country through the economic crisis and safeguard Romania’s macro balances do not justify the politicization of public bodies and stifling of the societal voices.

Cristina Guseth, Freedom House Romania
Sorin Ioniță, Expert Forum (EFOR)
Cristian Ghinea, Romanian Center for European Policies (CRPE)
Magda Carneci, Grupul pentru Dialog Social (GDS)
Ioana Avădani, Center for Independent Journalism (CJI)
Florian Mihalcea, Societatea Timisoara
Roxana Wring, ProDoMo
Oana Preda, CeRe