Poeţi cu cojones

Etichete

Andrei Dosa, Dan Sociu, ICR, poeti, poezie, premiu, protest

Acum vreo săptămînă Dan Sociu a fost desemnat cîştigător al Premiului de Poezie distribuit de Institutul Cultural Român. Spre surpriza protipendadei, autorul a refuzat onorificenţa şi 3.000 lei, cu o argumentaţie de zile mari: “mi-ar fi prins bine banii, dar nu pot să iau un premiu de la icr-ul ăsta şi de la ministerul ăsta al culturii, ţine de un guvern prea scîrbos, care nu respectă contractele cu noi, e compus din mincinoşi patologici, a încălcat (le-a răsturnat) toate promisiunile (şi doctrina social-democrată), a bătut şi a hărţuit ţărani şi protestatari, dispreţuieşte săracii, e arogant şi unsuros, crede că poate face ce vrea din legi şi altele, după cum le ştim”.

Institutul s-a reorientat în viteză, ca să nu rămînă cu premiul pe stoc, şi l-a scos din buzunar pe Andrei Dósa. Numai că, să vezi şi să nu crezi, neo-premiatul le-a servit o tiflă reîncălzită: “nu observ nici o îmbunătățire în ceea ce privește activitatea și strategiile Ministerului Culturii, respectiv a ICR. Așadar refuz premiul, dar aș vrea ca banii să fie donați lui Grigore Leșe, Ștefan Hrușcă sau altor cantautori, fanfare, ansambluri folclorice sau trupe de călușari”.

Din depărtarea unui Cluj social-democrat-liberal-naţional îmburghezit şi blazat, aş vrea să le transmit lui Dan Sociu şi Andrei Dósa că îşi binemerită calitatea de poet şi îi asigur de sincera mea admiraţie.

Publicitate

Promiscuitate

Etichete

Andrei Marga, colaborator Securitate, ICR, Observator cultural, Paul Cernat, sofism

După demiterea-demisie a lui Andrei Marga de la şefia ICR, s-a găsit şi-un avocat nechemat care să-i cînte partitura. Paul Cernat e cel care l-a elogiat nu demult pe Eugen Simion, la o vîrstă rotundă. Bine, de-acolo îi mai putea pica ceva, aşa că era de înţeles. Dar acum? Ce beneficii se mai sifonau oare dinspre omul pe făraş?

Tehnica sofistă folosită de această Paula Iacob a mahărilor culturali loviţi de dispreţul public e deplorabilă. Paul Cernat enumeră capetele de acuzare, doar pentru a le azvîrli peste umăr, cu indolenţă, în compartimentul “e discutabil”: “Despre chestiuni controversate sau contestabile cum ar fi politica de personal a echipei Marga, publicarea unei cărţi proprii a directorului la editura ICR, înfiinţarea unor centre ICR în ţară, seria de conferinţe ‘politizate’ despre criza economică, reacţiile polemice deplasate (cum ar fi cea la adresa lui Filip Florian) se poate, fără îndoială, discuta. Ar fi însă de dorit ca discuţia să se poarte cu bună-credinţă, cu argumente netrucate şi cu ascultarea tuturor părţilor”.

Se poate discuta, fireşte, despre toate acestea. Dar el nu discută. În loc să răstoarne avocăţeşte, bucată cu bucată, piesele de pe lista de derapaje de la decenţă, Paul Cernat minimalizează detaliile şi înhaţă taurul de coarne. El alege să conteste însuşi principiul distincţiei dintre alb şi negru, dintre bine şi rău, în societatea culturală. “În ceea ce priveşte campania de stigmatizare a lui Andrei Marga în calitate de prezumat colaborator al Securităţii comuniste, mărturisesc că nu mai dau doi bani pe asemenea manevre de character assassination, aplicate diversionist în ultimul deceniu pentru compromiterea unor personalităţi culturale care nu au jucat ‘cum trebuie’. Le consider, moralmente, la fel de vinovate ca şi păcatele celor incriminaţi (dacă ele s-ar confirma cu adevărat) şi am motive serioase să cred că ele vor fi aplicate oricăror potenţiali defectori din establishmentul pro-băsescian.”

E dreptul lui Paul Cernat de a-i considera, moralmente (!), la fel de vinovaţi şi pe cei care au turnat la Securitate, şi pe cei care îi dezvăluie pe turnătorii la Securitate. E dreptul lui de-a face, în revista Observator cultural, teorii ale conspiraţiei, de-a pune notele informative scrise de Andrei Marga despre Katherine Verderey în cîrca – de ce nu? – a lui… Traian Băsescu, de-a ne povesti că nu mai contează azi dacă cineva şi-a construit cariera, în vremea comunismului, activînd ca turnător. Dar eu nu mă pot abţine să-i transmit, de-aici, din depărtare de vîltoarea literară, că vicleniile lui au un iz de promiscuitate.

Marga şi auto-bibliografia

Etichete

Andrei Marga, carti, demisie, ICR, minciuni, politruc

Pe la începutul lunii martie 2013, în contextul unei polemici mai ample cu Andrei Pleşu, care-i imputa folosirea banilor publici pentru editarea propriilor cărţi, Andrei Marga replica băţos: “Nu am publicat nici un volum la ICR cu care să-mi împodobesc bio-bibliografia. Nu am nevoie să apelez la această editură”.

Pe la jumătatea lunii iunie 2013, înainte de-a fi ejectat prin hotărîre parlamentară, Marga demisionează de la cîrma ICR. În mesajul de goodbye îşi recapitulează numirea în funcţie: “La 11 septembrie 2012, Senatul României m-a numit în funcția de președinte al Institutului Cultural Român. (…) Am acceptat numirea și am trimis declarația de intenții (vezi Andrei Marga, Cultură, democrație, modernizare, ICR, București, 2013, pp. 99-104)”. Deci volumul care n-a fost publicat la ICR există totuşi?

Politrucul în derivă ne asigură, vreo cîteva fraze mai apoi, că activitatea lui recentă a fost imortalizată şi în altă carte: “Documentele acțiunii la ICR constituie un nou volum (cu titlul Alocuțiuni, reacții, documente, 2013), în succesiunea celui evocat”. Culmea mistificării politice este să-ţi renegi public apariţia cărţii, pentru a o flutura arogant două luni mai tîrziu, împreună cu încă una din aceeaşi speţă. Şi, în timp ce faci toate astea, să-i previi grijuliu pe oamenii din jurul tău: “în România se minte vîrtos și se deformează copios vorbele și faptele”. Cretanul Marga atrage atenţia că toţi cretanii sînt mincinoşi.

Demisie

Etichete

Andrei Marga, CAP, Daniel Funeriu, demisie, ICR

Cea mai plastică motivare a unei demisii, din ultima vreme, o găsesc în explicaţia lui Daniel Funeriu, la părăsirea Consiliului de conducere al ICR: Andrei Marga a transformat institutul pe care-l păstoreşte “într-un C.A.P. cultural”.

Măcar începe şi la Bucureşti să se vadă despre A.M. ceea ce intelectualii din Cluj ştiau prea bine, de cîteva decenii, dar ţineau pentru ei ca să nu-şi compromită cariera. Vai de ea, carieră…

Un sofism

Etichete

Andrei Marga, colaborator, ICR, Securitate, sofism

Abia ce-a apărut ideea că Andrei Marga o să fie numit eventual la şefia ICR, pe locul lăsat liber de H.-R. Patapievici, şi prin cîteva ziare s-a lansat simultan ipoteza că fostul ministru de Externe ar fi activat ca turnător la Securitate. Admiratorul lui Putin şi-al lui Benedict a dezminţit în stilul său caracteristic: “Dosariada este ultimul instrument de atacare a unui intelectual cu operă”.

Foarte sincer eu unul nu prea ştiu care e opera intelectualului Andrei Marga. Care sînt cele trei concepte cu care a îmbogăţit el gîndirea românească? Dar fireşte că nu pe scriitorul de volume s-au apucat ziariştii din Capitală să-l gîdile la dosarul secret.