Etichete
Alain De Botton, arta, autenticitate, expresie, Flaubert, Marcel Proust, Shakespeare, stil, subiect, Tolstoi
Are dreptate Alain De Botton să remarce că, în construirea unei opere de artă autentice, nu e neapărat important “ce” spunem, ci mai ales “cum” spunem. Nimic mai banal decît următoarele anunţuri: 1) “Sfîrşit tragic pentru doi îndrăgostiţi din Verona: după ce-a crezut din greşeală că iubita lui a murit, un tînăr şi-a luat viaţa. După ce-a descoperit moartea iubitului ei, tînăra s-a sinucis de asemeni”. 2) “O tînără mamă s-a aruncat în faţa trenului şi a murit în Rusia după certuri în familie”. 3) “O tînără mamă a luat arsenic şi a murit într-un oraş de provincie din Franţa după certuri în familie”. Şi totuşi personaje ca Romeo şi Julieta, Anna Karenina sau Emma Bovary îi impresionează, de cîteva secole, pe cititorii care le împărtăşesc frămîntările sufleteşti şi le compătimesc drama.
“De aici vine observaţia lui Proust că măreţia operelor artistice n-are nimic de-a face cu aparenta calitate a subiectelor lor, şi are totul a face cu tratarea subsecventă a acelor subiecte. Tot de-aici pretenţiile lui adiacente că totul este, în mod potenţial, un subiect fertil pentru artă şi că putem face importante descoperiri într-o reclamă la săpun, la fel ca şi în Cugetările lui Pascal” (How Proust Can Change Your Life).
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.