Mihai Botez – portret în zigzag (4)

Etichete

ambasador, arhive, colaboratori, diplomatie, disident, documente, Dorin Tudoran, Mihai Botez, Radu Ioanid, Securitate

Relațiile lui Mihai Botez cu postul de radio Europa liberă cunosc o amplă fluctuație. Foarte bun prieten cu directorul Vlad Georgescu, la rîndul lui bursier la Woodrow Wilson Center, futurologul beneficiază de afecțiune și sprijin constant în transmiterea gesturilor sale de protest, a interviurilor din presa occidentală, a studiilor politologice prezentate la simpozioane. “Iubite Vladone”, i se adresează disidentul în noiembrie 1983. I se oferă un post de redactor, dacă se va hotărî să plece din țară – propunere pe care Botez o declină. Virgil Ierunca și Alain Paruit difuzează un dialog cu el, în emisiunea “Povestea vorbei”.

Cîțiva ani mai tîrziu, Monica Lovinescu notează în jurnalul ei că au apărut probleme și în direcția respectivă: “Mihnea foarte prost impresionat de reacția violentă a lui Vlad la știrea că, în loc să facă escală la Frankfurt și să-l întîlnească pe el, Botez vine să ne vadă pe noi la Paris. Nu-i mai dă bani, se dezinteresează de el, după ce promitea să-l ia director adjunct la FE. Mihnea conchide: o criză de gelozie” (30 aug. 1987). Doar atît? Sau îndemnurile de prudență, plecate de la ambasada americană din București, au ajuns cumva și la conducerea Europei libere? După moartea lui Vlad Georgescu, de un cancer galopant, candidatura lui Mihai Botez la conducerea secției române a postului de radio cade în gol.

Aceeași involuție radicală în raporturile lui Botez cu “Monicii”. La prima întîlnire: “Entuziasmul ni se întărește după ce, singuri cu el, ne ducem la restaurant în Cartierul Latin. Surpriza a fost totală. Mai întîi, așteptam un «tinerel» de vreo 45 de ani și pare mai bătrîn ca V. (Pe unde trece, Securitatea lasă urme – și el e deseori chemat la ei.) În plus, modestia pe care o simțisem și la telefon, și care se confirmă. În sfîrșit, o cultură profundă, o inteligență ascuțită, o maturitate, o capacitate de analiză pe care lectura eseului său «sociologic» Lumea a doua nu mă lăsaseră în nici un fel s-o presimt” (21 oct. 1985). Atunci cînd Mihai Botez devine propunerea lui Iliescu la postul de prim-ministru, Monica Lovinescu, deși a văzut multe la viața ei, rămîne cu gura căscată de uimire: “Din nou istoriile românești depășesc orice ficțiune. «La difficulté est de rendre le vrai vraisemblable», scria Camus” (14 oct. 1992). [E greu să faci adevărul verosimil.] Alunecarea pe tobogan continuă, după stabilirea fostului anticomunist peste ocean: “Ei toți în Statele Unite (Tudoran, Matei C., Nemoianu care nici nu-l mai primește în casă) îl cred pe Mihai Botez stipendiat de Securitate, nu se știe de unde e așa bogat și aruncă banii pe fereastră. Încercăm să-i scoatem gărgăunii securiști din cap: orice se poate crede despre Botez, dar asta nu” (5 ian. 1993). Cînd e numit ambasador la ONU: “adică acceptă să semneze operația de cosmetizare a lui Iliescu, care în interior e cu ceaușiștii de la România Mare și toți extremiștii de dreapta, blochează reformele etc., iar în exterior vrea să impună potemkiniada democratizării. Ar fi trebuit să fim blazați de atîtea dezamăgiri. Și iată că nu sîntem. Decepția cu Botez e mare” (13 iunie 1993). În fine se consemnează sec ruptura, odată cu vîrful de “carieră” al celuilalt: “Mihai Botez ajuns ambasador la Washington (ambasadorul lui… Iliescu) nu ne mai interesează. I-am fost chiar recunoscători că atunci cînd a trecut prin Paris și l-a văzut pe Mihnea, n-a încercat să dea de noi. Tot nu i-aș fi răspuns” (8 august 1994).

Teancul de acte confidențiale, publicat acum de Radu Ioanid, vine să arunce o lumină crudă asupra reprezentației din culise a lui Mihai Botez. Lucruri intuite, bănuite, disputate de-a lungul anilor capătă un gir evident. Firește că modelul colorat, de pe fața covorului, e mai coerent în zigzag decît împletitura de pe spate, urmărită în firele ei multicolore: numeroase repetiții, formule birocratice și expresii butucănoase ale documentelor nu fac din această carte o lectură de plăcere. Dar au utilitatea de-a limpezi lucrurile, pentru toți cei de bună credință.

Publicitate

Mihai Botez – portret în zigzag (3)

Etichete

ambasador, arhive, colaboratori, diplomatie, disident, documente, Dorin Tudoran, Mihai Botez, Radu Ioanid, Securitate

De altfel legăturile lui Mihai Botez cu serviciile românești urcă pînă la bursa americană din 1976, de la Woodrow Wilson Center, cînd i-a dat rapoarte scrise generalului Gheorghe Anghelescu, rezidentul Direcţiei de Informaţii Externe (DIE). Activarea sa intensă în jurul lui Dorin Tudoran pare să reflecte un moment de criză, cînd Securitatea nu voia să scape situația de sub control. Astfel încît i-a fost tolerat jocul dublu, prin care trimitea manuscrise anticomuniste la americani și-i turna pe români (și pe americani) la români. Singurul care n-a știut de duplicitatea amicului generos a fost disidentul Dorin Tudoran care, el, a făcut greva foamei, cîteva zeci de zile, în mod autentic.

Legăturile de culise ale lui Botez cu oficialitățile americane se întind de asemeni pe durata multor ani. Documentele arată cum a fost “pilotată”, oficial și grijuliu, atribuirea celor două burse peste ocean, în speranța încurajării unui om de încredere, cu influență, în problemele românești. Rapoartele ambasadei americane consemnează – și arhivele Departamentului de Stat păstrează – cele mai mici zvonuri în privința lui Mihai Botez: că a fost agresat pe stradă, că ar fi murit la spital în anii ’80 (informație dezmințită rapid), că a fost mutat cu serviciul la Tulcea (motiv pentru care o oficialitate protestează pe lîngă doi diplomați români) etc. Cîteva zeci de pagini ale cărții atestă grija deosebită cu care Washingtonul îi urmărea personalitatea, gesturile publice, precum și treptata erodare a încrederii pe care o inspira. Raportul confidențial din 9 martie 1987, trimis de ambasadorul Kirk în centrală, sintetizează exact jocurile multiple ale personajului: “Legătura noastră principală cu Botez este în contact apropiat cu el mai bine de doi ani. Legăturile lui cu noi există de mult mai mult timp, bineînțeles, și includ ofițeri mult mai importanți acum («much more senior officers»), care au fost la post aici de-a lungul anilor. Dar pare contradictoriu («puzzling»), chiar deliberat eronat. Canalul său de comunicare direct cu cercurile superioare a dispărut, dar el pare să aibă în continuare legături private cel puțin în unele sfere ale eșalonului de vîrf. Un lucru nu s-a schimbat, natura conspiraționistă a politicii Bucureștiului și pericolele jocurilor pe care el [Botez] le practică. În concluzie, deși avem unele întrebări în legătură cu evenimente recente (și unii aici își pun întrebări în legătură cu adevăratele sale loialități), avem tendința să le acceptăm pe amîndouă ca reale”.

Schizofrenie morală

Etichete

conflict de interese, Dorin Tudoran, Gabriel Andreescu, informatori, Observator cultural, Radu Ioanid, Securitate

Ultimele săptămîni de vacanţă sînt marcate de-o lungă zvîcnire polemică a lui Gabriel Andreescu prin Observator cultural. Omul desfăşurase cîţiva ani de eforturi, în presă şi într-o carte, pentru a spăla cu Dero nişte scriitori care au ciripit la Securitate (Nicolae Breban, Mircea Iorgulescu, Mihai Botez, Nicolae Balotă ş.a.). Lumea se întreba siderată ce l-a împins pe-un disident prestigios să se scufunde în dosarele fostei poliţii secrete, cu scopul de-a contrazice evidenţele. Ce l-a mînat în publicistica flambată, cu înverşunarea de-a drege busuiocul. Ei, acum s-a aflat. După cum a semnalat-o Dorin Tudoran pe internet, Gabriel Andreescu s-a însurat după ‘89 cu Daniela Ghiţescu (Andreescu), una dintre fostele informatoare ale Securităţii din Ambasada Olandei de la Bucureşti. Omul se găseşte, prin urmare, în conflict de interese, atunci cînd dezbate deculpabilizator problema foştilor informatori ai Securităţii, cîtă vreme stă în casă cu unul/una dintre ei.

Şi de-aici replica interminabilă a lui Gabriel Andreescu, căutînd paiul în ochii tuturor, pentru a ascunde bîrna dintr-ai săi. Vinovaţi sînt nu el şi activitatea sa etic scandaloasă din ultima vreme, ci toţi ceilalţi: Dorin Tudoran, fiindcă nu şi-a ţinut gura; Radu Ioanid, fiindcă l-a manipulat pe Dorin Tudoran să nu-şi ţină gura; viaţa, fiindcă e brutală; universul, fiindcă e neînţelegător.

Există tendinţa naivă să judecăm lumea în alb şi negru, să examinăm o personalitate publică dacă e “pozitivă” sau “negativă”. În realităţile de azi, o asemenea estimare nu ne mai ajută. După cum a demonstrat-o Alain De Botton vorbind despre arta lui Marcel Proust, “ştim că e posibil să credem despre cineva că e îngrozitor de prozaic şi totodată receptiv, înclinat spre infatuare şi totodată fermecător, suferind de halenă şi totodată genial”.

Transpunînd complexitatea personalităţii umane în etica publică din România, e posibil să avem un disident autentic, persecutat de regimul comunist, autor al unei cărţi despre filosofia disidenţei, implicat după decembrie ‘89  în mişcări pentru drepturile omului – şi care totodată se însoară cu o fostă informatoare a Securităţii, cercetează arhivele CNSAS cu scopul de a-i inocenta pe scriitorii informatori, lansează o campanie denigratoare împotriva lui Andrei Pleşu (şi pierde în ţară procesul aferent), dar se lamentează peste tot că disidenţii sînt calomniaţi cu deliberare.

Marcel Proust avea dreptate: şi eu am întîlnit oameni cu halenă, dar totuşi interesanţi. Ce ne-a demonstrat, în plus, Gabriel Andreescu este că nu numai personalitatea socială a individului poate fi schizoidă, ci şi abisul său moral.

Poveşti cu savantul (1)

Etichete

colaborator Securitate, cultura, disident, Dorin Tudoran, Gabriel Andreescu, Ion Iliescu, Ionut Vulpescu, manipulare, Mihai Botez, Radu Ioanid

În ultimul număr al revistei Cultura, un anume Ionuţ Vulpescu sare zgomotos în apărarea memoriei lui Mihai Botez, fost disident al regimului Ceauşescu şi fost ambasador american al regimului Iliescu. Nimeni n-a contestat lupta lui Botez împotriva comunismului ceauşist, aşa cum nimeni n-a contestat cîrdăşia sa cu neo-comunismul iliescist. În ecuaţie au mai apărut şi campaniile de presă despre colaborarea lui M. Botez cu Securitatea, ipoteza că fostul disident spăla banii murdari ai ocultei instituţii prin Statele Unite. S-a publicat apoi volumul Eu, fiul lor (Ed. Polirom, 2010), care sintetizează dosarele întocmite de poliţia politică împotriva lui Dorin Tudoran. În prefaţa semnată de Radu Ioanid, se arată că “dosarele de urmărire informativă ale lui Dorin Tudoran conţin 15 informări datate 1982-1985 provenind de la Mihai Botez, informări date locotenent-colonelului Marian Ureche, şef adjunct al UM 0800. Dintre aceste informări, opt sînt ‘semnate’ Mihai Botez, Botez Mihai, BMH sau Mihai Botez Horia, una este semnată şi datată olograf, iar restul sînt rapoartele lui Marian Ureche despre convorbirile sale cu Botez. De la raport la raport, conştiinţa sursei se degradează treptat, relatarea detaşată a martorului binevoitor şi subtil din primul raport (foarte asemănător de altfel cu rapoartele date de Tudor Vornicu despre Silviu Brucan) dispărînd în favoarea unor informări punctuale despre Dorin Tudoran, dar şi despre activitatea unor diplomaţi americani în post la Bucureşti”.

Analiza lui Radu Ioanid a stîrnit de-atunci un imens nor de vorbe-n vînt. Diverse categorii de cetăţeni s-au năpustit să coafeze lucrurile. N-a uimit insistenţa ilustrată de Viorica Oancea, sora lui Mihai Botez. Dar stupefiant s-a dovedit a fi un alt disident anticeauşist, Gabriel Andreescu, omul care a vizitat arhivele doar pentru a-şi umple de carne intenţiile de inocentare a turnătorilor de odinioară (vezi Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea Arhivei Securităţii, Ed. Polirom, 2013). În cacofonia manevrelor cu odgonul, numitul Ionuţ Vulpescu trage tare la vîslă să ajungă din urmă plutonul.

Precauţia şi disoluţia

Etichete

arhive, colaboratori, Dorin Tudoran, Gabriel Andreescu, imagine, scriitori, Securitate

Într-o postare pe blog, fostul disident Dorin Tudoran se pronunţă şi pe marginea noii apariţii editoriale bucureştene de la Virgin Records: “Nu am citit integral cartea lui Gabriel Andreescu. Am citit doar cîteva dintre analizele cuprinse în ea. Nu m-au convins și i-am spus de ce. Sunt cu totul în favoarea precauției, a scormonirii și verificării fiecărui detaliu, înainte de a așterne pe hîrtie o concluzie. Aceste dosare cuprind capcane extrem de dificile chiar pentru cercetători reputați. / Ce mi se pare periculos este să răspunzi unui exces de zel (real sau mai greu de dovedit) cu un alt exces de zel. Salut precauția, dar resping disoluția. Acolo unde, din dorința introducerii tuturor nuanțelor necesare, spre a nu nedreptăți un om, culorile complementare ucid culoarea fundamentală, se produce disoluția subiectului”.

Combate adînc, monşer.