Împăratul şi gramatica (2)

Etichete

Dinu Flamand, Fernando Pessoa, gramatica, Sigismond, Tiberius, Titu Maiorescu

Titu Maiorescu a observat-o cu mai multă inteligenţă, acum vreo sută de ani, şi a notat-o într-un pasaj memorabil. “Din viaţa împăratului Tiberius ni se referă că odată, comiţînd o eroare în contra limbei, Marcellus i-a relevat-o şi i-a îndreptat-o; dar Capito, un alt gramatist ce era din întîmplare de faţă, observă că limba împăratului este limbă bună sau, cel puţin, dacă nu este îndată, va deveni peste curînd. La aceasta însă Marcellus răspunse: Capito este un mincinos, Cesare: tu poţi acorda împămîntenirea cea mare unui om, dar niciodată unui cuvînt.”

Dacă e pe alese, eu merg cu împăratul Tiberius, care a fost corectat de Marcellus, nu cu regele Sigismond, care se proclama deasupra gramaticii. Venind mai spre zilele noastre, merg cu logica lui Titu Maiorescu, nu cu aceea a multiformului Fernando Pessoa.

Publicitate

Împăratul şi gramatica (1)

Etichete

Dinu Flamand, Fernando Pessoa, gramatica, Sigismond

Pasaje contradictorii şi discutabile în jurnalul lui Fernando Pessoa, Cartea neliniştirii (traducere de Dinu Flămînd). Poetul se arată oripilat de textele redactate incorect. “Patria mea e limba portugheză. Nu mi-ar păsa dacă Portugalia ar fi invadată sau anexată, cîtă vreme n-aş fi incomodat eu personal. Însă urăsc, cu o ură adevărată, cu singura ură de care sînt în stare, nu atît pe cel care scrie prost în portugheză, nu atît pe cel care habar n-are de sintaxă, sau care foloseşte ortografia simplificată, cît pagina rău scrisă, ca şi cum ar fi o persoană în carne şi oase, sau sintaxa greşită, ca şi cum ar fi cineva…, sau ortografia fără ipsilon, ca un scuipat direct ce mă dezgustă indiferent cine l-ar fi scuipat.”

Trec de data asta, razant, peste nesimţirea că invadarea sau anexarea Portugaliei i-ar rămîne indiferentă artistului, pînă cînd nu l-ar incomoda pe el personal. Şi citesc, cinci pagini mai jos, părerile sale tot atît de sentenţioase, dar pe sens invers: “Gramatica, cea care defineşte regulile de folosinţă, stabileşte diviziuni deopotrivă legitime şi greşite. (…) Să asculte aşadar de gramatică cei care nu ştiu să gîndească ceea ce simt. Dar să se servească de ea cei care ştiu să-şi domine expresiile. Se spune că Sigismond, rege al Romei, după ce comisese o greşeală de gramatică într-un discurs public, i-a răspuns celui care îi făcuse remarca: ‘Sînt rege al Romei şi sînt deasupra gramaticii’. Iar istoria povesteşte că din această pricină el a rămas cunoscut sub porecla Sigismond ‘super-gramaticam’. Minunat simbol! Oricine care ştie să spună ceea ce spune este, în felul său, rege al Romei”.

Eu zic dimpotrivă. Mult e tîmpită replica asta a lui Sigismond! Nimeni nu e mai presus de preceptele gramaticii! Cînd eşti la volan, te supui regulilor de circulaţie. Cînd faci de mîncare, te supui normelor culinare. Cînd vorbeşti, te supui gramaticii. O poţi încălca deliberat, poţi nuanţa sau ameliora limba. Dar numai conştient fiind de legile care există concret, independent de persoana noastră. O fi Pessoa un tip contradictoriu, dar logica e una şi clară. Dacă ne e scumpă gramatica, nu încurajăm folosirea ei aproximativă. Căci nu invocăm termenii de corectitudine sau incorectitudine, excluzînd înseşi bazele reglementărilor.