Limba lui Ernu

Etichete

campanie, comunism, demagogie, limba romana, politica, propaganda, URSS, Vasile Ernu

Campania electorală şi-a scos deja la iveală cotloanele groteşti, în care argumente de atac pot fi viaţa de familie sau numărul de copii ai rivalului. Asemenea aberaţii levantine nu sînt în măsură să mă intereseze. Oricum profilul lipsit de clorofilă al tuturor candidaţilor mă determină să nu merg la primul tur de scrutin. Însemnările mele nu reprezintă, aşadar, o opţiune politică, ci o simplă remarcă de decenţă publică.

Atunci cînd un scriitor premiat şi tradus în cîteva limbi străine înhaţă barda pentru a ieşi în spaţiul politic – deja surescitat de neghiobii –, s-ar cuveni să reflecte o minimă cuviinţă, pe lîngă stăpînirea decentă a limbii române. Nu aceste calităţi îl definesc pe Vasile Ernu, încă de pe vremea cînd ne predica nostalgic despre beneficiile unui paşaport în URSS. Propagandistul cauzelor dubioase se prăvale şi în această campanie cu agramatismul care îl caracterizează.

Ernu e nemulţumit de programul electoral anunţat de Monica Macovei şi ne spune tărăşenia asta. Este el vreun mare specialist în lumea politicii? Nici măcar. “Nu urmăresc dezbaterile TV, sunt pe drumuri, nu am suficient timp, însă apuc să mă informez destul cît să-mi formez o opinie despre candidaţii la Preşedinţie. Mai multă lume mi-a zis să citesc programul Monicăi Macovei. L-am citit.” Avem, prin urmare, un opinioman care, încă din prima frază, îşi declară nepriceperea, documentarea “după ureche”, din ceea ce-i sugerează alţii – iar apoi ne dă poveţe răspicate. Metoda, care denotă o stupefiantă incompetenţă, asumată pompos, se prelungeşte pînă în finalul textului. Ernu ne povesteşte aspru (şi prin intermediar) o transmisie televizată, la care Monica Macovei ar fi participat. Dar el, analistul devastator, admite senin că “Nu am văzut emisiunea deja faimoasă”. Păi, dacă n-ai văzut-o, de ce-o comentezi? Citindu-l pe Ernu, parcă mă uit la tabloul lui Bruegel, cu orbii care se conduc unii pe alţii în prăpastie.

După ignoranţă, exagerarea mincinoasă. Cînd rezumă opinii care-i displac şi de care află întîmplător, Vasile Ernu, ideolog tulbure, le defineşte exploziv: “Pogrom împotriva săracilor, educaţiei, sănătăţi[i], culturii”. E şocant să auzi demagogia ambalată în cuvinte grave, de individul venit din spaţiul geografic care, în privinţa conceptului de pogrom, trebuia să aibă o cunoaştere clară. Neruşinarea ostentativă l-a surprins şi pe Dan Alexe, care notează: “Bun, eu știu că exaltații din secta ieșeană, de pildă, cînd le-au fost tăiate uscăturile alea de copaci, au putut scrie despre ‘genocidul teilor’… ‘GENOCIDUL teilor’, da. Așa-s ei, mai excesivi în dendro-metaforă. Asta se pune pe seama ploii provinciale, care transformă în holocas și faptul că tu nu te-ai trezit la timp ș-ai sunat la facultate-n Copou s’ minți că ardi blocu… Da, băi, ardi, tot un holocas îi. (…) Vasile, tu vii din Odesa, parcă… Măcar din rușine de bunici și tot n-ar trebui să folosești aiurea vocabula ‘pogrom’. Sau vrei să sugerezi că tu erai în căruciorul ăla care cobora somptuos scările în Crucișătorul Potemkin? Căruciorul era gol, fraiere… În viața reală, pentru idei se face doar figurație.”

Îmi mai rămîne să bănuiesc numai că scriitorul urss-ist habar n-are de importanţa cuvintelor. Văzîndu-i în treacăt stilul, înclin spre această variantă.

– adverbul confundat cu adjectivul: “Intelectualilor enervanţi [sic! – L.A.] de naivi”;
– pronumele în dativ fără formă de plural; substantivul propriu fără marca dativului: “de ce i [sic! – L.A.] se întîmpla ICR-ului & Patapievici [sic! – L.A.]”;
– nu se face acordul dintre predicat şi subiecte: “nu doar pe mine m-a uimit [sic! – L.A.] iresponsabilitatea şi cinismul”;
– nestăpînirea sferei semantice a lexemului: “mă apucă un sentiment de teamă şi cutremur” [cum arată sentimentul de cutremur? – L.A.].

M-am relaxat văzîndu-i pe anonimii invocaţi şi citaţi de Ernu în sprijinul aberaţiilor sale: Dani Sandu, Victoria Stoiciu, Sorin Cucerai. Iată nişte autorităţi colosale. În sfera propagandei, o asemenea şmecherie se cheamă “inventarea martorilor”.

Vasile Ernu a mîncat o pîine albă în ultimii ani, împrăştiind prin spaţiul românesc valorile sovietice şi ale comunismului umanist, diabolizînd occidentul corupt şi capitalist, punînd umărul la dubioase grupuri de presiune, inventînd antisemitismul printre adversarii umorilor sale comsomoliste. Pentru a deveni credibil ca propagandist, poate că a venit vremea să înveţe corect limba română.

Demagogie maghiară

Etichete

declaratii, demagogie, drepturi, intoleranta, minoritati etnice, Orban Viktor, politica, toleranta, Uniunea Europeana

Sezonul de vară aduce cu sine dezbaterile din secuime, un loc deja consacrat pentru declaraţiile politice incendiare. Anul trecut s-a remarcat la Bálványos liderul extremist Vona Gábor, care a susţinut că pentru el “principalul obiectiv nu este calitatea relaţiei dintre România şi Ungaria, ci starea naţiunii maghiare. (…) Dacă apărarea maghiarilor din România înseamnă un conflict cu România, Jobbik îşi va asuma această responsabilitate”. Apărătorul cu forţa al minorităţilor din afara graniţelor Ungariei şi-a stabilit un obiectiv prioritar în agresarea minorităţilor din interiorul Ungariei. De la tirurile de mitralieră şi cocteilurile Molotov, lansate împotriva satelor cu romi, acum cîţiva ani, s-a trecut la rescrierea trecutului istoric şi insultarea evreilor, printr-un monument scandalos abia construit în centrul Budapestei.

Vicepremierul Semjén Zsolt (acuzat că şi-a plagiat teza de doctorat) a vorbit alaltăieri la Tîrgu Secuiesc despre libertăţile sacre din Uniunea Europeană şi despre dreptul neîngrădit de folosire a steagurilor şi însemnelor comunităţilor etnice. În aceeaşi zi, la Băile Tuşnad, şeful său, premierul Orbán Viktor, a declarat că “epoca democraţiilor liberale s-a încheiat” şi-a atacat vehement organizaţiile non-guvernamentale din Ungaria, care sînt instrumente ale intereselor şi finanţelor străine. El a anunţat înfiinţarea unei comisii parlamentare pentru supravegherea permanentă şi anchetarea influenţelor nocive din străinătate.

Contradicţia demagogilor care urlă după toleranţă peste hotare, dar sînt de-o arogantă intoleranţă la ei acasă, care clamează drepturile minoritare la alţii, dar le încalcă şi le insultă în patria lor, e în măsură să-i discrediteze pe planul dezbaterilor de idei. Eu unul, ca minoritar maghiar în România, mă simt mai aproape de minoritarii evrei şi romi din Ungaria, decît de politicienii unguri care îi discriminează.

Retorica laşităţii

Etichete

Bianca Burta-Cernat, comunism, critica, demagogie, intelectuali, Joachim Gauck, lasitate, nazism

Intelectualii care protestează împotriva criticii comunismului – asemeni intelectualilor care protestează împotriva criticii nazismului – nu s-au inventat pe Dîmboviţa. Judecăţile specioase străbat, ca irigaţiile prin solul arid, pentru a umple de viaţă sistemele mincinoase. Intelighenţia post-comunistă a acestei jumătăţi de Europă, în mod predilect, pare ispitită de retorica laşităţii. Pentru a-şi păzi influenţa socială, poltroneriile, comodităţile, complicităţile, nici un efort nu e inutil. Fostul pastor Joachim Gauck, actualul preşedinte al Germaniei, le scoate la lumină strategiile.

“La fel ca şi după 1945, după 1990, în Germania s-au iscat în diferite locuri proteste împotriva acestei ‘justiţii a învingătorilor’. Ceea ce s-a prezentat ca argument de politică juridică s-a dovedit adesea a fi doar teama profundă faţă de o autoreflectare critică, faţă de toate formele de ‘re-educare’, faţă de privirea înapoi spre ceea ce a însemnat viaţa pe timpul dictaturii. ‘Doar n-a fost totul rău pe vremea Führer-ului!’, spuneau bunicii. Iar o parte dintre părinţii de azi: ‘Stat nedrept? Doar n-a fost totul rău în socialism!’. Au vrut şi vor să se apere de ruşinea de-a fi colaborat, de-a fi privit, de-a fi întors privirea sau de-a nu fi observat nimic.”

Alo! Bianca Burţa-Cernat! Se-aude??

Premiul Nobel pentru economia naţională

Etichete

demagogie, festival la Iasi, literatura, Mircea Cartarescu, Nobel, propaganda, Varujan Vosganian

La finalul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi ar fi “transpirat” o informaţie de senzaţie. “Propunerile României la Premiul Nobel pentru literatură” sînt Mircea Cărtărescu şi Varujan Vosganian.

Odată că “propunerile României” sună suficient de ambiguu pentru o manipulare şmecheră. Există diverse instituţii, organizaţii şi personalităţi care sînt invitate sau care au dreptul să formuleze propuneri legate de candidaturi. Toate recomandările trebuie să fie, obligatoriu, confidenţiale, altminteri sînt automat descalificate. Dar cum s-au închegat sugestiile convergente de candidaturi, din partea întregii Românii, în condiţii de discreţie asumată?

Apoi că Premiul Nobel pentru literatură s-a stabilit deja anul ăsta, din cîte ţin eu minte. Ce sens mai avea să se vină cu o “informaţie bombă” despre ceea ce n-a fost să fie? Omul Orbitor s-a mai fălit şi anul trecut că era să ia Nobelul la Stockholm, pe cînd la Bucureşti era linşat de televiziuni şi presă. De-atunci campania împotriva lui s-a domolit, autorul a aplicat sfatul clasic (“Mircea, fă-te că lucrezi”) şi nici Cărtărescu n-a emigrat, în semn de protest că n-a fost recompensat. Rămîne în joc Varujan, peste care vin val-vîrtej procurorii cu ancheta că a subminat economia naţională a României. Vajnicul politician obţine protecţia Senatului împotriva acţiunii legii, însă are nevoie de pampers pentru imaginea publică. Şi iată ce bună-i Cartea şoaptelor prin tîrgul Ieşilor! Aflăm că omul care – din zisele anchetatorilor – a deşelat economia ţării are şi talent literar. E ‘oţ, dar e de Nobel!

Domle, nici subminarea economiei naţionale nu mai e ce-a fost odinioară…

Curiozităţi

Etichete

Adrian Severin, demagogie, Europa, Gabriel Andreescu

Cum s-o mai fi raportînd azi Gabriel Andreescu la amicul său, europarlamentarul Adrian Severin, cu care a scris şi-o cărţulie, Locurile unde se construieşte Europa? Pe unde mai construiesc cei doi Europa? Unul – anchetat pentru corupţie? Altul – elansat în arguţie?

În slujba opiniei publice

Etichete

Bogdan Cretu, colaborator Securitate, demagogie, Gabriel Andreescu, scriitori

Acum doi ani a izbucnit scandalul cu Nicolae Breban, care şoptise diverse trufandale despre Goma în urechile Securităţii. Opinia publică era curioasă ce părere au confraţii lui Grobei. Atunci a ieşit în faţă măreţul prozator Ioan Groşan şi l-a apărat cu întreaga sa legitimitate: autorul lui Don Juan e băiat finuţ şi “voia să-i facă un bine lui Paul Goma”. Nici nu se pune problema ca Breban să fie vinovat! De unde ştia omul cu Caravana cinematografică treaba asta? Cum, de unde? Păi abia ce fusese şi el dezvăluit că prestase cirip-cirip la oculta instituţie. Sub forma asta se respectau exigenţele deontologice ale jurnalismului din România. Dacă ai de dezbătut o problemă importantă, adu, dom’le, specialistul în domeniu. De pildă cînd vrei să clarifici dacă a fost sau n-a fost careva turnător la Securitate, cel mai indicat e să chemi alt turnător în faţa microfoanelor, ca să-şi dea cu părerea.

M-am frecat la ochi în zilele astea văzînd trecutul repetat. Criticul literar Bogdan Creţu pusese un umăr vîrtos, alături de Daniel Cristea-Enache în frunte cu Eugen Simion, la premierea literară a fostului colaborator al Securităţii, Ioan Es. Pop. Iar acuma se tipăreşte cartea lui Gabriel Andreescu, unde ni se spune că scriitorii dalmaţieni au fost fiinţe sensibile, care au vrut binele semenilor lor. Cine sare iute cu recenzia să ne comunice că-s Probleme delicate? Aţi ghicit: ieşeanul Creţu. El ştie prea bine – şi ne explică la toţi – că darea în vileag a turnătorilor e datorată în special carnasierilor ce urmăresc linşajul mediatic, autorilor orgolioşi ce vor să facă un gol cît mai amplu în jurul lor bla-bla-bla. Bine c-a aflat opinia publică părerea lui Creţu. Azi-mîine îl cheamă iar Eugen Simion la o jurizare mică.

Du bist nicht Berliner

Etichete

Berliner, Crin Antonescu, demagogie, plagiat, politician

Cu vreo două luni în urmă Crin Antonescu, venit la Timişoara într-un puseu de emfază electorală, a preluat expresia greşită odinioară de preşedintele Kennedy: “Ich bin ein Berliner”. Românaşul voia să spună, pesemne, că se dă mare spirit democratic, partizan al luptei împotriva totalitarismului şi apărător al onestităţii publice. Lasă că formula era relansată tocmai la un miting convocat pentru a consfinţi, prin vot popular, o lovitură de stat sui generis.

N-a trecut multă vreme de la declaraţie şi demagogia ei încă reverberează în noi nuanţe. Politicienii germani s-au descotorosit operativ de-un mic ministru, Karl-Theodor zu Guttenberg, prins că şi-a plagiat teza de doctorat. Berlinezul de pe Bega a făcut alianţe politice cu un prim-ministru, Victor Ponta, despre care a scris întreaga planetă că şi-a plagiat teza de doctorat. Politicienii occidentali n-au pus beţe în roatele justiţiei şi nu i-au convocat în faţa lor, plini de aroganţă, pe procurori spre a-i muştrului. Berlinezul dîmboviţean se declară solidar cu un sforar uselist, anchetat penal că a fraudat – la nivel naţional – ditamai referendumul şi ne promite să se autodenunţe la DNA, fiindcă şi el a îndemnat lumea să meargă la vot. De parcă una are de-a face cu cealaltă.

Înainte de-a se considera în public un cîrnat berlinez, şeful liberal răsfăţat cu porecla “Căcărău” ar trebui măcar să nu-mpingă politica autohtonă în zona Fanarului.

Parodie

Etichete

demagogie, dictator, neghiobie, parodie, Victor Ponta

Circulă pe Facebook o parodie ingenioasă după ultimele evenimente politice din ţară şi răsfrîngerea lor externă. De observat că autorii au surprins, cu mare fidelitate, nu doar reflexele totalitare ale noii puteri uzurpatoare, ci şi unele din ticurile ei verbale demagogice.

“După ce cancelarul german a declarat că suspendarea lui Traian Băsescu este ‘inacceptabilă’, Victor Ponta a convocat o şedinţă de urgenţă în urma căreia atribuţiile Angelei Merkel au fost substanţial restrânse prin ordonanţă de guvern. ‘Doamna Merkel nu a înţeles regulile jocului democratic’, a declarat premierul la ieşirea de la Palatul Victoria, ‘şi a abuzat de poziţia sa călcând în picioare Constituţia; fapt chiar mai grav, şi-a pus şi Antenele în cap’.

‘Ca urmare’, a continuat premierul, ‘prima măsură pe care am luat-o este ca la următorul Consiliu European Germania să fie reprezentată de mine şi de Andrei Marga. Voi verifica, de asemenea, dacă doamna Merkel a susţinut vreo lucrare de doctorat şi dacă da, mi-o voi atribui imediat.’

‘Rolul cancelarului german trebuie să fie pur simbolic’, a mai spus prim-ministrul Ponta ‘altminteri, dacă încearcă să fie cancelar-jucător, să nu se mire dacă îi cerem suspendarea. Am discutat deja cu domnul Antonescu şi este dispus, dacă e nevoie, să-şi asume interimatul şi în Germania’.”

Ingredientele loviturii de stat

Etichete

atentat, Curzio Malaparte, demagogie, lovitura de stat, transparent, Victor Ponta

Există unele trăsături care, în mod inconfundabil, indică lipsa de legitimitate a ultimelor măsuri de forţă din politica românească. Şi nu mă gîndesc, de data asta, la conţinutul efectiv al încălcărilor de legi şi regulamente, la acuzaţiile formulate în termeni generali, lipsite de exemplificări concrete. Avocatul Poporului a fost demis, deşi el nu şi-a nesocotit competenţele oficiale, fiindcă nu trebuia să pericliteze, prin contestare, viitoarele ordonanţe ale Guvernului. Preşedinţii celor două Camere au fost revocaţi prin încălcarea procedurilor, nu fiindcă ar fi existat abateri concrete şi recente ale lor, ci ca să nu stînjenească preluarea totalitară a puterii de către USL. Curtea Constituţională s-a pomenit cu prerogativele îngustate pentru a nu limita marja de manevră a puciştilor. Ceea ce ar fi trebuit să reprezinte o sancţiune, o posibilitate de pedepsire a unor funcţionari care, eventual, şi-au încălcat atribuţiile, a fost transformat în metodă de luptă politică. Iar acolo unde sancţiunea nici măcar nu era legal posibilă, a fost inventată.

Însă conştiinţa ilegitimităţii răzbate limpede din stilul puciştilor. În primul rînd: graba. Pe parcursul cîtorva ceasuri au fost decapitate instituţii fundamentale ale statului de drept: Avocatul Poporului, Senatul, Camera Deputaţilor. Cu acelaşi prilej au fost plantaţi complici în puncte cheie ale comunicării: Radioul, Televiziunea publică. Au fost lansate mesaje dure de intimidare la adresa autorităţii judecătoreşti, care ar fi în măsură să restabilească ordinea de drept perturbată. În decurs de trei-patru zile se urmăreşte acuzarea, condamnarea şi demiterea Preşedintelui Republicii. Noul şef implantat al Senatului tocmai a anunţat că, dacă în 24 de ore Curtea Constituţională nu îşi va prezenta avizul pe marginea demiterii preşedintelui ţării, nici măcar nu se va mai ţine seama de asta! (De parcă puterea legislativă ar fi în măsură să dicteze rezoluţii şi termene de pronunţare puterii judecătoreşti! De parcă i s-ar permite celei dintîi neglijarea celei din urmă!) De ce atîta iuţeală? Situaţia urmează îndeaproape recomandările din lucrarea lui Curzio Malaparte, Tehnica loviturii de stat. Pentru a se prelua puterea dintr-o ţară, nu e nevoie de-o armată numeroasă şi un război istovitor, ci numai de-o mînă de oameni hotărîţi, care în timp scurt să anihileze punctele nodale de comandă şi comunicare politică. Exact asta se întîmplă sub privirile noastre.

În al doilea rînd: minciuna. Fireşte că autorii unei lovituri de stat nu-şi pot trîmbiţa intenţiile în patru orizonturi, fiindcă asta le-ar compromite planurile. Dar lansarea de informaţii eronate devine chiar o tactică deliberată, deoarece contribuie la mărirea derutei publice, diminuează capacităţile de protecţie ale ţesutului social. Miercuri dimineaţa, cu doar cîteva ore înainte de a se discuta în parlament suspendarea lui Băsescu, noul şef implantat al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a susţinut public că “nu se discută” aşa ceva. Întrebat de ce-a indus presa în eroare, răspunsul lui a fost doar: “aceasta a fost informarea”. Cînd jurnaliştii l-au întrebat marţi seara pe Victor Ponta dacă are intenţia de-a schimba legea Curţii Constituţionale, premierul “a răspuns negativ”. Miercuri dimineaţa, guvernul a operat modificarea legislativă cu pricina.

Spre deosebire de activitatea politică obişnuită, marcată prin decizii ferme, transparente, predictibile, justificate în faţa cetăţenilor, USL-ul acţionează prin lovituri de forţă, premeditate în culise şi ascunse de privirile publicului. El ţine captivă masa electoratului, pe care o pune în faţa faptului împlinit. Stilul de operare, care merge în paralel cu substanţa flagrant ilicită a acţiunilor, are toate ingredientele loviturii de stat (altminteri ascunsă demagogic sub aparenţele parlamentarismului).

Ce abureală, mînca-ţi-aş!

Etichete

demagogie, plagiat, scandal, viclenie, Victor Ponta

Chestionat la Bruxelles asupra integrităţii sale profesionale, primul-ministru român le-a declarat cu aplomb ziariştilor spanioli: Voi demisiona dacă se dovedeşte că am plagiat. Cam în aceleaşi ore, la Bucureşti, subordonatul său Liviu Pop, ministru interimar la Educaţie, schimba componenţa Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor Universitare, care a doua zi urma să se pronunţe asupra plagiatului comis de Victor Ponta. O coincidenţă interesantă: Universitatea din Bucureşti şi-a asumat investigarea situaţiei şi-a delegat Facultatea de Drept să se ocupe de ea. Numai că, lovitură de teatru, decanul facultăţii şi-a dat demisia. A mai existat şi acuzaţia de plagiat împotriva fostului ministru Mang. Însă, fatalitate: Consiliul Naţional de Etică a fost schimbat, cu doar cîteva ore înainte de-a se pronunţa, de acelaşi interimar Liviu Pop, care loveşte necruţător.

Ce abureală ridicolă să te declari în străinătate adeptul corectitudinii, iar în ţară să desfiinţezi pe rînd organismele care ar fi putut s-o verifice! O asemenea demagogie neobrăzată, în care una vinzi peste graniţe şi alta fumezi acasă, n-am mai pomenit-o de pe vremea lui Ceauşescu şi-a lui Iliescu. Numai că, în societatea globală şi informatizată de azi, şarlatania are picioare scurte.

Din fericire nu mai trăim în povestea relatată de Goethe lui Eckermann: “În Orient a existat un ins care avea obiceiul să-şi adune în fiecare dimineaţă oamenii în jurul lui, nelăsîndu-i să se ducă la muncă decît după ce poruncea el soarelui să răsară. Era însă destul de deştept să nu dea porunca asta decît în clipa cînd vedea că soarele e pe punctul de a se ivi de la sine”.