• Site
  • „E-Leonardo”
  • Volume scrise
  • Volume traduse
  • Articole în presă
  • TV – Radio
  • Lectura lui Dante
  • Pirandello

Laszlo Alexandru

~ writer's blog

Laszlo Alexandru

Arhive etichetă: Dan Voiculescu

Învăţăminte după îmbulzeală (4)

08 Marți oct. 2013

Posted by Laszlo Alexandru in Moralităţi

≈ 4 comentarii

Etichete

colaborator Securitate, complicitati, Dan Voiculescu, dezbatere, disident, Nicolae Breban, Paul Goma

Ce mi-e Tanda, ce mi-e Manda? Care-i deosebirea morală dintre Nicolae Breban, colaborator al Securităţii cu decizie de la instanţă, şi Dan Voiculescu, alt colaborator al Securităţii cu decizie de la instanţă? Doar banii din buzunar? Nu era să-l nedreptăţească Goma pe unul, în favoarea celuilalt. Aşa că s-a lăsat publicat şi elogiat, cînd la unul, cînd la celălalt, ca un adevărat “reper moral de prim ordin”, cum bine i-a spus-o Grigurcu de la obraz.

Calitatea plastilinoasă a admiratorilor antisemitului Goma s-a văzut şi în comentariile de pe blogul meu. Unul îl spală pe negaţionist zicînd că prozatorul de fapt “n-a spus nicăieri că ar aproba Holocaustul”. De parcă, după ce i-a negat complet existenţa, ar mai fi putut să-i aprobe efectele! Alta justifică “antisemitismul românesc” prin componenţa C.C. al P.C.R. în anii de după al doilea război mondial. De parcă uciderea sistematică a unei categorii de populaţie, în anii ‘40, prin politica oficială a mareşalului Antonescu, poate fi explicitată prin adeziunea cîtorva evrei la comunism, în anii ‘50!

Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Ăsta e publicul lui Paul Goma din prezent. Nu cititorii curioşi de copilăria basarabeană descrisă în romanul Din calidor, de aventurile miliţieneşti din Culorile curcubeului, de atrocităţile carcerale din Patimile după Piteşti. La degustarea aberaţiilor puse actualmente pe hîrtie de Goma se înghesuie escadroanele de frustraţi şi sărăciţi ai noilor nevoi sociale, oamenii care îşi caută pretextele şi scuzele în aceiaşi ţapi ispăşitori ai intoleranţei. Partizanul de odinioară al drepturilor omului a devenit ofensatorul tuturor celor ce nu-i aprobă extremismele. Indicatorul estetic al dezerţiunii morale stă într-un detaliu elocvent: ultimele lui invective sînt deja lipsite de orice aluzie comică reconfortantă, tonifiantă, care odinioară gîlgîia printre rînduri pînă şi-n cele mai teribile cărţi ale sale. Acum au rămas doar ocara uscată, calomnia încăpăţînată, ultragierea năbădăioasă. Pentru un adevărat scriitor, aşa ceva e mult prea puţin.

Învăţăminte după îmbulzeală (2)

06 Duminică oct. 2013

Posted by Laszlo Alexandru in Moralităţi

≈ Un comentariu

Etichete

antisemitism, blog, Dan Voiculescu, democratie, dezbatere, disident, Paul Goma

Au venit marile schimbări din 1989. Regimurile comuniste s-au fleşcăit şi-au căzut ca perele coapte din copac. Prima etapă a tranziţiei româneşti (mineri, neocomunism, instabilitate, impostură) i-a oferit lui Paul Goma o tribună de militantism pentru denunţarea potlogăriilor din vremea dictaturii, pentru reamintirea faptelor sale de referinţă, în faţa contemporanilor mai tineri. M-am străduit să-i fiu de ajutor, cu întregul meu entuziasm de-atunci. A doua etapă de tranziţie s-a deschis după integrarea euro-atlantică a României, cînd opţiunea noastră occidentală a devenit mai consistentă. Lupta politică a rămas la fel de crîncenă, dar tendinţele democratice au început să se contureze: pluralism, libertate a opiniilor, priviri îndreptate spre minorităţi, revizitarea trecutului pentru stabilirea unor reparaţii (în zona proprietăţii private etc.). Paul Goma s-a aşezat din nou în răspăr faţă de mersul evenimentelor. S-a lansat în diatribe contra democraţiei americane, a devenit partizanul cauzei palestiniene. Sub aparenţele unui excurs istoric, a început să nege discriminările la care au fost supuşi evreii în trecutul românesc şi a contestat producerea Holocaustului. A glorificat figura autoritară a mareşalului Antonescu.

Tot inflamate şi antisistem au rămas opiniile lui Paul Goma, la fel ca mai demult. Numai că anticomunistul de odinioară a trecut pe neobservate de cealaltă parte a baricadei, a pactizat cu inamicul. Cuvintele sale “justiţiare” sună acum în stereofonie cu stilistica incendiară a lui Corneliu Vadim Tudor. Admiraţiile sale milităreşti se cumetresc cu ale lui Iosif Constantin Drăgan (fost preşedinte de onoare al Fundaţiei Mareşal Ion Antonescu). Părerile lui istorice sînt îngemănate cu publicaţiile lui Gheorghe Buzatu. Pamfletele lui se îngînă cu militantismul lui Adrian Păunescu şi cu antisemitismul lui Ion Coja. Cum e posibil oare ca adversarul cel mai ireductibil al lui Nicolae Ceauşescu să ajungă, sub ochii noştri, să schimbe bezele peste hotare cu foştii lachei ai dictatorului din Scorniceşti? Miracolele democraţiei, maică…

Învăţăminte după îmbulzeală (1)

05 Sâmbătă oct. 2013

Posted by Laszlo Alexandru in Moralităţi

≈ Scrie un comentariu

Etichete

blog, Dan Voiculescu, democratie, dezbatere, disident, Paul Goma, public, Viorel Ilisoi

În ultimele două zile blogul meu a stîrnit un interes care mi-a depăşit aşteptările. Alaltăieri s-au înregistrat 585 de accesări, majoritatea din România (461), dar şi din alte 14 ţări: Statele Unite, Franţa, Germania, Marea Britanie, Moldova, Thailanda, Italia, Belgia, Israel, Irlanda, Canada, Australia, Malaezia, Olanda. Ieri au fost 287 de accesări, în frunte cu România (231), urmată de Israel, Canada, Moldova, Marea Britanie, Statele Unite, Franţa, Germania, Belgia, Ungaria, Croaţia, Polonia, Spania.

Lecturile din două zile pot depăşi, pe un blog, aria de cuprindere şi tirajul unei cărţi literare obişnuite. Ce-o fi atras atenţia lumii? Îmi luasem osteneala de-a semnala că, la aniversarea unui scriitor, Paul Goma, un ziarist, Viorel Ilişoi, sub pretext festiv, prezintă în faţa publicului o sumă de banalităţi, împletite cu realităţi coafate despre obiectul admiraţiei sale. Preopinentul mi-a dat o replică mincinoasă, expusă pe blogul lui şi pe site-ul Jurnalul Naţional, reluată apoi şi publicizată prin motoarele de “revista presei” şi prin site-urile de “noutăţi”. De parcă era aşa o noutate că un slujbaş de-al lui Dan Voiculescu răstălmăceşte faptele cele mai evidente.

Scrisul lui Paul Goma a avut, încă de-acum cîteva decenii, un substrat incendiar. În contextul totalitar, disidentul şi-a ridicat vocea cu îndrăzneală, denunţînd falimentul economic al comunismului şi încălcarea brutală a drepturilor omului în România. Omul a dovedit în anii ‘70 ai secolului trecut un curaj pe care puţini l-au avut, asumîndu-şi toate consecinţele aspre: detenţia abuzivă, agresiunile fizice şi psihice, campania masivă de denigrări şi, într-un final, expulzarea peste graniţă. Iniţiativa sa temerară şi mişcarea democratică pe care a încurajat-o au rămas ca un moment de referinţă în trecutul altminteri pîclos al laşităţii dîmboviţene.

Demonstraţii de înot

23 Duminică dec. 2012

Posted by Laszlo Alexandru in Moralităţi

≈ 3 comentarii

Etichete

Dan Voiculescu, I.D. Sirbu, inot, Parlament, tribunal, viclenie

Ion D. Sîrbu îşi aminteşte: “…A doua zi după-masă, ‘hai la Arieş, să ne scăldăm!’… Nu există în lumea întreagă o apă mai curată, mai molcomă şi mai plină de culori decît apa asta a Arieşului, aşa cum am văzut-o eu, atunci, la Lupşa. Lăsarăm satul în urmă, trecurăm şi peste holdele de cucuruz din luncă. Urma o pajişte de mătase, cîteva poetice sălcii; în faţă, un perete vertical de bazalt şi, sub doi arini uriaşi, ‘scalda’ satului. O răstoacă liniştită, lungă de vreo douăzeci-treizeci de metri şi lată de vreo zece. Rîul scobise pe sub copacii de pe mal şi se născuse astfel un fel de golf în care apa parcă stătea pe loc. Doar în partea dinspre stînci puteai vedea valurile ce se rostogoleau puternic spre un fel de prag din bîrne groase, construit, probabil, împotriva viiturilor de primăvară. Pe pajişte, toată intelighenţia tînără a satului: elevi, eleve, cîţiva funcţionari săltaţi, multe învăţătoare, tinere, dar foarte pudice şi sperioase.

Ca şi cu o seară înainte, eu şi prietenul meu Deliu am demonstrat tot ce ştiam în materie de înot. Fetele chicoteau, excitate parcă – de soare, de senzaţia teribilă a apei reci şi a nisipului pe care îl încercau intrînd cu picioarele lor albe doar pînă unde le permitea pudoarea să-şi salte rochiile sau catrinţele duminicale. Copiii se bălăceau, în legea lor, goi-puşcă, flăcăiandrii se voiniceau în izmene sumese; doar eu şi Deliu aveam ceea ce se cheamă costum de baie, adică nişte veşminte speciale care ne acordau, în ochii muieriştii de pe mal, dreptul de a folosi ‘scalda’ pentru nişte exerciţii de înot academic – crawl, brasse, fluture, spate – total necunoscute pînă atunci în Lupşa strămoşească. Eu înotam mai ales brasse, cu capul sub apă, Deliu, mai subţirel fiind, prefera crawl – în orice caz, amîndoi făceam o notă aparte în bălăcăreala şi broscăria veselă a acelei zile de neuitat.

Nenorocirile nu bat niciodată la uşă. Pe la a treia înmuiere, simţii deodată o foarte clară şi ultimativă senzaţie în partea în care funcţionează ritmic intestinul meu vidanjor. Naturalia non sunt turpia – ar fi zis romanii, dar eu pe atunci aveam douăzeci şi unu de ani, fusesem regele nedeclarat al balului, orice ieşire a mea din apă, singur, ar fi fost urmărită de toate fecioarele de pe mal. Şi totuşi… nevoia era imperativă, trecuseră douăzeci şi patru de ore de la ultima uşurare, aveam un metabolism de mînz tînăr, ce era să fac? Să ies şi să alerg suta de metri plat pînă la cea mai apropiată porumbişte? Exclus! Să trec rîul şi să încerc să mă caţăr pe stîncile aproape verticale ale muntelui din faţă? Abia astfel aş fi atras atenţia amfiteatrului de sub arini. Mi-am zis: inteligenţa este le moyen de se débrouiller d’affaires. Buun! M-am prefăcut obosit şi – uşor, uşor – ca o broască ţestoasă, plutii, dus de curentul slab, pînă la capătul de jos al scăldătoarei. Aici, la cel puţin douăzeci de metri de locul unde se bulucea puştimea, arborînd aerul nevinovat al unuia ce cercetează ‘ştiinţific’ o rocă aluvionară, reuşii, ca un scamator, să-mi scot sub apă chiloţii. Şi… Într-o clipă mă simţii un om liber şi foarte fericit. Ca şi cînd nu s-ar fi întîmplat nimic, fără grabă, în cel mai clasic stil marinăresc, o luai în sus spre locul unde Deliu îşi continua demonstraţiile sale de crawl australian.

Deodată, parcă mă izbi în plin suflet un glonte dum-dum: întorsei capul. Cerule, la mai puţin de un metru în urma mea, cam deasupra spaţiului popliteu (al genunchilor), pe suprafaţa de safir a apei plutea, rotundă şi inconştientă, grămada brun-cafenie, fructul vinovat al uşurării mele clandestine. Încercai un sprint vitejesc înainte. Degeaba: materia respectivă, profitînd de nu ştiu ce fel de curent sau contracurent pe care îl provoca înaintarea mea (eram student la Politehnică, dar hidromecanică nu apucasem încă să fac), reuşea să se ţină automat după mine. Încercai să înot zvîrlugă sub apă pînă la limita de jos a scăldătoarei. Zadarnic. Parcă ar fi fost o jivină anume dresată, grămada venea în jos, dar se oprea în conul de vîrtej pe care îl provoca chiar corpul meu.

Aveam eu douăzeci şi unu de ani, dar poveştile copilăriei erau încă proaspete în memorie. Deodată mi-am adus aminte de savantul acela care, într-un roman de Jules Verne, zburînd el spre Lună, nu reuşea să scape de cadavrul cîinelui său iubit, ce se ţinea scai de ghiuleaua în cauză. Concomitent, mă paraliza şi o altă teamă, mai cumplită: apa asta, îmi ziceam, e o apă sfîntă. E Arieşul strămoşilor mei, un fel de Iordan valah, de Mississippi sau Gange al bieţilor moţi; şi eu, ca un prost şi păgîn ce sînt, l-am spurcat. Ceea ce mă urmăreşte este pedeapsa larilor şi penaţilor locului – de-acum, toată viaţa va trebui să… Letiţia, cea mai frumoasă din verişoarele lui Deliu, mă urmărea cu privirea, grătarul era gata, nu mai aveam nici o scuză să rămîn în apă, mă simţeam groaznic…”.

Cam la fel i se întîmplă, în zilele noastre, şi politicianului Dan Voiculescu. Trimis în judecată pentru devalizarea Institutului de Cercetări Alimentare, cu producerea unui prejudiciu de peste 60 milioane de euro, el şi-a dat demisia din Parlament în iunie 2012. A evitat astfel pronunţarea sentinţei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dosarul s-a întors la Tribunalul Bucureşti pentru a fi rejudecat. Însă Voiculescu a fost reales în Parlament, astfel încît dosarul va reveni iarăşi la Î.C.C.J. Numai că politicianul a amînat să depună jurămîntul de luare în primire a fotoliului de demnitar. A tergiversat din nou rezolvarea cazului. Prescripţia e departe, hăt în 2018.

Marile sale dexterităţi şi alternanţa vînjoasă de brasse şi crawl nu împiedică totuşi grămăjoara cafenie să-l urmărească pe undele agitate ale vieţii publice.

Accesări

  • 96.231 views

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 135 de urmăritori

Articole recente

  • „Lectura lui Dante. Paradisul”
  • „Lectura lui Dante. Purgatoriul”
  • „Lectura lui Dante. Infernul”
  • Scriitor în pandemie (2)
  • Scriitor în pandemie (1)

Comentarii recente

Laszlo Alexandru la „Lectura lui Dante. Para…
vasilegogea la „Lectura lui Dante. Para…
Laszlo Alexandru la Scriitor în pandemie (2)
Victor Sonea la Scriitor în pandemie (2)
Laszlo Alexandru la Niște falsificări
vasilegogea la Niște falsificări
Laszlo Alexandru la Niște falsificări
Monica Ghetz la Niște falsificări
neax la Niște falsificări
Laszlo Alexandru la Despre demnitatea lui Mihail…
neax la Despre demnitatea lui Mihail…
Laszlo Alexandru la Despre demnitatea lui Mihail…

Cele mai bune

  • Mihail Sebastian şi politica de la “Cuvîntul” (4)
  • Mihail Sebastian şi politica de la “Cuvîntul” (8)
  • Non idem est si duo dicunt idem
  • Ai toată viaţa înainte
  • Rugăciune franciscană
  • Mihail Sebastian şi politica de la “Cuvîntul” (3)
  • Rugăciune de sfînt
  • Scriitor în pandemie (2)
  • "Lectura lui Dante. Infernul"

Categorii

  • Amfiteatru
  • Anunţuri
  • Cestiunea zilei
  • Dante
  • Despre mine
  • Diverse
  • Italienistică
  • Moralităţi
  • Neghiobii
  • Pirandelliana
  • Polemici
  • Uncategorized

Calendar

ianuarie 2021
L M M J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
« dec.    

Arhive

Meta

  • Înregistrare
  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.com

Etichete

amintiri analiza Andrei Klein antisemitism arhive biografie blog carte carti Chisinau Cluj colaboratori colaborator Securitate competente comunism conferinta Consiliul Judetean Cluj credinta cultura Cuvintul Dante demagogie demisie dezbatere dialog disident Divina Comedie Dumnezeu evrei Evul Mediu extremism fascism Freud Gabriel Andreescu Holocaust imagine intelectual interbelic internet interviu ironie istorie Italia Jurnal lansare de carte Lea literatura manipulare Marta Petreu Mihail Sebastian Mircea Arman Mircea Zaciu neghiobie Nicolae Manolescu Ovidiu Pecican Paradisul Paul Goma plagiat poezie poliglot politica premiu profesor propaganda scandal scriitor scriitori Securitate traducere trecut Tribuna turnatori universitate Victor Ponta ziarist

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri