• Site
  • „E-Leonardo”
  • Volume scrise
  • Volume traduse
  • Articole în presă
  • TV – Radio
  • Lectura lui Dante
  • Pirandello

Laszlo Alexandru

~ writer's blog

Laszlo Alexandru

Arhive etichetă: Cristian Ivanes

Lansări de carte

10 Duminică nov. 2013

Posted by Laszlo Alexandru in Despre mine

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Biblioteca "Octavian Goga" Cluj, Cristian Ivanes, Dante, lansare de carte, Ovidiu Pecican, tutti frutti

Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga” Cluj vă invită la o “Întîlnire cu scriitorul Laszlo Alexandru”. Cu acest prilej vor fi lansate volumele: A revedea stelele – contribuţii la studiul operei lui Dante şi Tutti frutti. În cadrul manifestării vor lua cuvîntul dr. Ovidiu Pecican – profesor universitar, scriitor; dr. Cristian Ivaneş – profesor, jurnalist; dr. Laszlo Alexandru – profesor, scriitor.

Publicul va asculta un recital vocal-instrumental susţinut de conf. univ. dr. Cornelia Cuteanu şi studentul Alexandru Suciu, de la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

Evenimentul va avea loc joi, 14 noiembrie 2013, ora 16,30, în Sala Media, et. 7, Sediul Central, Calea Dorobanţilor, nr.104.

afis-lansare

Universitatea în declin (4)

14 Sâmbătă sept. 2013

Posted by Laszlo Alexandru in Cestiunea zilei

≈ Un comentariu

Etichete

Cristian Ivanes, criza, dezbatere, Fata in fata, Radio Cluj, universitate

(Fragmente din emisiunea “Faţă în faţă” moderată de Cristian Ivaneş la Radio Cluj)

L.A.: Eu am dat nişte exemple mai subtile, acestea, de lipsă de profesionalism, unde studenţii sînt disperaţi că n-au un punct de referinţă la care să apeleze. Dar avem la îndemînă şi două exemple scurte, fulgerătoare, în care tinerii efectiv s-au defulat din lipsă de alternativă. Ne amintim de recentul scandal sexual de la Facultatea de Studii Economice, cu profesorul filmat în chiloţi şi dat apoi în presă ca să poată fi concediat.

C.I.: Tot de-acolo este şi ultimul scandal, cu un plagiat înfiorător, ştiţi cazul fostei doctorande care s-a dus la tîrgul de carte Gaudeamus să-şi cumpere o carte…

L.A.: …iar coordonatorul ştiinţific îi furase lucrarea.

C.I.: …şi şi-a văzut lucrarea de doctorat publicată cu numele ăluia. O chestiune absolut reală.

L.A.: Iar celălalt caz la care mă gîndeam este de la Facultatea de Litere. Acum, cînd noi stăm de vorbă, un profesor de engleză de-acolo se prezintă în faţa instanţei, fiindcă i se impută faptul că a primit mită. Iată, sînt situaţii în care studenţii, deja în disperare de cauză, pentru că nu pot contesta profesional anumite incompetenţe, ajung să iasă în presă cu scandaluri sexuale, sau merg în justiţie cu scandaluri de corupţie, pentru că nu există nişte foruri interne, profesioniste, de gestionare a conflictelor.

C.I.: Între noi fie vorba, ştim din auzite, de la studenţi şi foşti studenţi, că sînt zeci de cereri de mită în universităţile române. Niciodată pedepsite pînă acum. E bine că se începe odată şi odată cu un astfel de caz, ca lucrurile să se termine.

L.A.: Dacă ăsta este contextul – sigur că era un “dacă” retoric – atunci să nu ne mirăm că sîntem pe nicăieri în ierarhiile mondiale ale celor 500 de universităţi. Păi oare de ce? Pentru că lipsesc publicaţiile internaţionale. Şi de ce lipsesc? Pentru că degeaba le ai, ele sînt nerelevante în carieră. Importante sînt obedienţa şi apartenenţa la un anumit grup de putere. De ce să mă chinui eu să mă documentez, să lupt, să ajung în America, la nu ştiu ce redacţie, acolo să-mi fie examinate încrucişat lucrările şi eventual chiar respinse? Sau, poate într-un final, îmi apar un articol sau două, dar n-au nici o relevanţă în evoluţia mea profesională. Aici, dacă plagiezi, avansezi. Ăsta e sistemul. Iar dacă ai grijă să fii corupt fără să fii prins, adică iei banii mai cu prudenţă, îţi merge lin. Problema asta, cînd se strigă “de ce nu avem şi noi universităţi fruntaşe pe plan mondial?” e doar vîrful icebergului. Trebuie mers în adîncimea sistemului şi remaniat profund. Dacă încearcă totuşi cineva acest lucru, apar oamenii furioşi sub stindardul autonomiei universitare. Aici e dilema. Autonomia academică e într-adevăr un concept al democraţiei. Dar la noi el este răstălmăcit, pentru a se menţine şi a se consolida în amfiteatre o organizaţie de tip medieval. Acesta e buboiul care încă n-a fost spart.

C.I.: Cîtă vreme nu-l vom sparge, vom continua să fim nu la coada, ci în afara clasamentelor. Nu ne situăm în nici un discurs academic internaţional. Sîntem undeva, aşa, la capitolul “şi alţii”. Motivele sînt arhicunoscute. Însă pare-se că multora le convine.

L.A.: Celor care sînt acolo, la vîrf, da. Dar alţii, mai spre baza sistemului, sînt convins că au adunat multă ranchiună.

C.I.: Unii sînt temători, alţii sînt ezitanţi.

L.A.: Te costă orice cuvînt imprudent, dacă vrei o carieră universitară. Şi atunci ori te faci că nu vezi, ori vezi dar nu spui. Eu nefiind în sistem, dar avînd informaţii destul de detaliate, îmi permit să-mi spun părerea. Nu sînt condiţionat de nici un fel de carieră academică. Ceea ce afirm eu, sînt convins că ştiu sute de oameni. Dar nimeni nu-i atît de “sinucigaş” încît să abordeze lucrurile în asemenea manieră.

C.I.: Din nou îmi aminteşte de “omertà”-ul sud-italian. Toată lumea ştie. Toată lumea înţelege. Toată lumea e la curent. Nimeni nu spune nimic. Stingem lumina, vîrîm capul la cutie şi trecem peste asta.

(Cluj, 2 septembrie 2013)

Universitatea în declin (3)

13 Vineri sept. 2013

Posted by Laszlo Alexandru in Cestiunea zilei

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Cristian Ivanes, criza, dezbatere, Fata in fata, Radio Cluj, universitate

(Fragmente din emisiunea “Faţă în faţă” moderată de Cristian Ivaneş la Radio Cluj)

C.I.: Lucrul ăsta se întîmplă şi datorită faptului că li se permite şi nimeni nu pune piciorul în prag şi nu-i opreşte.

L.A.: Problema e foarte delicată. De cîte ori s-a încercat să se pună piciorul în prag, au fost proteste vehemente, întemeiate pe conceptul de autonomie universitară. Acesta e un lucru foarte frumos şi vechi, nu de ieri, de azi, provine din Evul Mediu, tocmai din oraşul italian Bologna. Autonomia universitară îşi are rostul său nobil, dar la noi, în Balcani, s-a creat un peşcheş interesant, brodat pe realităţile autohtone. Deja sînt familii, la diverse catedre, se creează corporaţii pe bază de interese. Dacă un student are un conflict de natură profesională, cu un profesor, nu e mulţumit de nota pe care o primeşte, el nu găseşte pe nimeni să-i rezolve problema. Nu există foruri de contestaţie, unde să te adresezi. În societatea liberă, dacă ies pe stradă şi mă loveşte maşina, am un judecător la care mă duc şi mă despăgubeşte. Într-o facultate, dacă mă fură un profesor la notă, nimeni nu-mi va da mie, ca student, dreptate. Am trăit-o pe spinarea mea. Încet-încet se creează un univers în care nu se mai deschide fereastra. Un univers ermetic închis.

C.I.: Pe lîngă aceste încrengături de familie, tipic mafiote, putem spune, sîntem amîndoi familiarizaţi cu realitatea italiană, sistemul de care discutăm ne aduce aminte de nişte lucruri din sudul Italiei. Dar nu este strict limitat la familie! În universităţi avem tot felul de îndatorări, ale unor oameni care au primit funcţii şi care nu neapărat sînt înrudiţi familial. Se creează încrengături absolut înfiorătoare, care n-au a face cu nimic academic, de fapt.

L.A.: Dacă aşa funcţionează lucrurile – şi înclin să cred că da – atunci cînd omul respectiv intră la catedră, el are o cu totul altă abordare faţă de studenţi, în timpul predării, decît cea pe care o am eu la liceu. Şi aici vin către aspectul pedagogic. Am avut situaţii cînd copiii nu-şi puteau scrie numele corect pe tablă. La începutul anului şcolar, elevi de-ai mei din clasa a VIII-a (e drept că la ţară, în vîrful muntelui) nu stăpîneau grupurile “ge, gi, ghe, ghi”. L-am întrebat pe unul, în prima oră, cum îl cheamă şi mi-a molfăit ceva. L-am rugat să repete, iarăşi n-am priceput. L-am scos să îşi scrie numele pe tablă. Îl chema Gheorghe şi bietul de el a scris, după mari eforturi, “Gorge”. M-am îngrozit de unde trebuie să încep. Dar m-am dus acolo, i-am înţeles problema şi încet-încet, cu consultaţii suplimentare, m-am apucat să-l alfabetizez şi să-l aduc în sus. Ce-ar fi trebuit să fac cu sărmanul “Gorge”? Analiza simbolurilor thanatice din Mioriţa? Am preferat să-l învăţ alfabetul. Şi cred că toţi colegii mei din preuniversitar aşa procedează pedagogic. Cobori după copil, înţelegi ce-i trebuie şi îl tragi după tine. La universitate nu se întîmplă asta, din ce-mi spun sute de foşti elevi ai mei. Acolo intră profesorul la oră şi îşi face monologul, la nivelul său astronomic. Cine se înalţă pînă la el, foarte bine. Iar cine nu, n-are decît să-şi caute de drum. Din păcate, eu am aici o obiecţie de natură pedagogică, referitor la tipologia generală de predare în învăţămîntul academic. Sigur că totdeauna vor fi 5 sau 10 sau 20 de excepţii răsunătoare. Dar, din cîte cunosc eu, marea majoritate a profesorilor universitari merge pe un discurs “printre stele”. Cine îl pricepe sau cine face eforturi să se ridice pe cont propriu, bravo lui. Iar ceilalţi: Dumnezeu cu mila!

C.I.: Asta în varianta fericită că respectivul profesor ţine într-adevăr cursuri stratosferice!

L.A.: Sigur, nu vorbim despre cei care nu-şi ţin deloc cursurile. Asta e altă distracţie…

C.I.: Am devoalat modul de a accede în sistemul universitar, care e legat de foarte multe lucruri, dar adeseori de calitatea profesională nu. Avem de-a face cu indivizi care n-ar avea ce căuta nici la strung, darămite la o catedră universitară!

L.A.: Este foarte adevărat. În baza contraselecţiei care se operează, nu contează profesionalismul. Contează să fie de-al nostru!

C.I.: E de-al nostru, a adus servicii, e în regulă!

L.A.: Şi-apoi omul intră şi abuzează profesional zeci de promoţii de studenţi, iar bieţii de ei nici măcar nu-l pot reclama, fiindcă n-au unde! Şi dacă protestezi, i se dă profesorului dreptate, iar tu ai de suferit represalii.

Universitatea în declin (2)

12 Joi sept. 2013

Posted by Laszlo Alexandru in Cestiunea zilei

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Cristian Ivanes, criza, dezbatere, Fata in fata, Radio Cluj, universitate

(Fragmente din emisiunea “Faţă în faţă” moderată de Cristian Ivaneş la Radio Cluj)

L.A.: Ceea ce ştiu eu, din contactul cu oamenii, cu tinerii care sînt la începutul unui drum profesional, este că, din păcate, populaţia României este masiv sărăcită. Pătura de mari bogătaşi, de multi-milionari, care eventual îşi trimit copiii în străinătate, la universităţi de elită, cu un faimos club de bridge, nu ştiu dacă ajunge la 2% sau nici atît. Marea majoritate a tinerilor provine din familii care speră ca, în urma studiilor academice, să-şi amelioreze cariera şi posibilităţile de realizare în viaţă. Eu nu cunosc oameni care să-şi pună problema studiilor sub forma “mă duc la şezătoarea lor, că e mai simpatică, sau merg acolo, fiindcă este o bună echipă de oină”. La noi lumea este corodată încă de nevoia supravieţuirii. Şi atunci, dacă mergi la o facultate care îţi explică numai lucruri teoretice, rupte din context (fiindcă ei fac doar filosofia chibritului), după care îşi ia mîna de pe capul tău, după trei ani, şi tu te duci direct în şomaj, credeţi-mă că asta îmi lasă un gust extrem de amar.

C.I.: Dă-mi voie să mă transform în avocatul diavolului. Foarte mulţi universitari arată cu degetul spre voi şi spun: voi, liceele, ne livraţi marfă proastă. Ne livraţi oameni care n-ar avea ce căuta aici. Sînt pregătiţi prost. După un bacalaureat luat, nu se ştiu exprima în propria limbă, n-au cultură, n-au nimic. Practic n-ar avea ce căuta decît la strung.

L.A.: Voi clarifica şi acest aspect. Începusem să vorbesc despre cîteva motive obiective, care au azvîrlit universitatea în criză. Dar poate că ar fi bine să venim la cele subiective. Principalul reproş pe care l-aş aduce, o carenţă datorată în cea mai mare măsură abuzului de autonomie universitară, care e clamată zi de zi, e faptul că s-a constituit un sistem intern de ierarhie feudală. Iar într-un asemenea spaţiu obedienţa este răsplătită. Profesionalismul este adeseori sancţionat.

C.I.: Ţin să te liniştesc că nu doar în universităţi se întîmplă asta.

L.A.: Este adevărat. Dar foarte multe universităţi sînt ale statului. Cei care îşi arogă atribuţiile sau autorităţile respective subîmpart nişte privilegii care nu lor le aparţin. Dacă eu îmi deschid o gogoşerie şi doresc să-mi angajez o fată cu profilul 90-60-90, chiar dacă nu ştie să facă o gogoaşă, pe banii mei fac ce vreau şi n-am decît să dau faliment cu acea super-vînzătoare. Într-o instituţie unde nu sînt proprietari cei care subîmpart funcţiile şi accesul la resurse, ei se comportă ca nişte stăpîni pe bunul statului. Este un abuz frapant.

Ca să poată merge înainte acest sistem de ierarhie feudală, se ajunge în foarte multe cazuri la selecţia inversă a personalului. Există aici şi motivaţii de natură social-economică. Să zicem că sînt decan sau şef de catedră la o facultate, am o nevastă şi o fiică de 25 de ani. Fiică-mea nu se angajează nicăieri, fiindcă e criză. Ce fac cu ea? Păi o aduc la mine, normal. Nevasta unde o angajez? Tot la mine! Ei au acest management de patroni peste bunurile altcuiva, acolo unde ar trebui să aibă un management de iluminatori spirituali.

Universitatea în declin (1)

11 Miercuri sept. 2013

Posted by Laszlo Alexandru in Cestiunea zilei

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Cristian Ivanes, criza, dezbatere, Fata in fata, Radio Cluj, universitate

(Fragmente din emisiunea “Faţă în faţă” moderată de Cristian Ivaneş la Radio Cluj)

L.A.: Universitatea se află în declin? Fenomenul există, îl constatăm cu toţii, dar haideţi să încercăm să-i găsim cauzele. Cred că recunosc două tipuri de cauze: unele de natură obiectivă, care provin din exteriorul sistemului, altele de natură subiectivă, generate chiar de el. Le-aş enumera la repezeală pe cele din prima categorie. A fost o prăbuşire a natalităţii după anul 1990, din motive inclusiv politice: mineriade, tensiuni sociale, o mare instabilitate…

C.I.: Au emigrat mulţi oameni. Au făcut copii prin alte locuri. Asta este.

L.A.: Sigur că da. Această “curbă de sacrificiu”, fiindcă nu ştiu cum să-i spun altfel, am resimţit-o prima dată noi, în învăţămîntul preuniversitar. Vă pot da şi o situaţie concretă. La nivelul şcolii mele, unde lucrez în mod constant de douăzeci de ani, terminau de obicei cinci clase a XII-a la nivel. Care se îndreptau apoi spre universitate.

C.I.: Cinci clase concomitent?

L.A.: Da. Cinci cu diverse profiluri de studiu. Acum sînt trei clase, care se fac cu destule greutăţi. Ceea ce aproape că s-a înjumătăţit la noi, e limpede că va merge tot înjumătăţit spre diverse facultăţi. Asta este o reală problemă. Fac o mică paranteză. Pe mine mă amuză ideea cu autonomia universitară văzută ca un fel de Castalia, “jocul cu mărgele de sticlă”, baricade ridicate şi poduri mobile, nişte bastioane ale spiritului. Dar cînd societatea intră în criză, automat toate aceste instituţii de învăţămînt, şi universitatea printre ele, păţesc la fel. Iată dovada cea mai clară că autonomia universitară poate fi invocată pînă la un punct, pînă la o anumită limită. Poţi să te prevalezi de ea, dar n-o poţi absolutiza, cum din păcate se întîmplă în multe locuri la noi.

Ziceam că mai avem cam jumătate dintre absolvenţi. Din cinci clase au rămas trei. Dar ce te faci că ei merg la bacalaureat şi iau examenul abia vreo 22% (s-a anunţat adineaori la ştiri). Acum, la sesiunea de toamnă. Şi au mai fost încă vreo 30% în vară. Aşadar avem o promovare totală pe la 52%. De unde s-a înjumătăţit ansamblul, din ce rămîne cade încă o jumătate de pluton, fiindcă au crescut exigenţele la bacalaureat. Ceea ce eu cred că e bine, e normal, era de dorit. Dar loveşte foarte crunt în învăţămîntul superior. Am văzut în legătură cu asta – şi m-am amuzat în sinea mea – profesori reputaţi care protestau împotriva metodei respective: ce se întîmplă, dom’le? filmăm copiii cînd dau examen? dar ce sînt ei, infractori? Există un strop de interes în asemenea opinii, ele nu sînt pe deplin inocente. Pentru că ei intră în criză, nu mai au o bază de recrutare a obiectului muncii.

Au existat apoi nişte răsturnări macroeconomice. Să ne gîndim puţin că înainte de 1989 erau la căutare politehnicile, inginerii, pe piaţa muncii. În anii ‘90 inginerii au căzut în dizgraţie, s-au restrîns locurile respective, au explodat studiile umaniste. Acum iarăşi IT-ul şi inginerii revin la putere, pentru că sîntem într-o societate automatizată şi ei îşi reiau locul de frunte. Dar sfîrşesc în penumbră absolvenţii de istorie, de limbi străine (făcute pe insistenţă filologică, literară), latina e muribundă. Poate şi datorită acestor răsturnări de situaţie, eu unul am perceput o slabă legătură între universităţi şi economia reală. Nu prea cunosc programe de inserţie a absolvenţilor în locuri de muncă. După ce termină studiile, Alma Mater îşi ridică mîinile de pe capetele lor şi îi trimite în toate orizonturile.

Accesări

  • 96.231 views

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 135 de urmăritori

Articole recente

  • „Lectura lui Dante. Paradisul”
  • „Lectura lui Dante. Purgatoriul”
  • „Lectura lui Dante. Infernul”
  • Scriitor în pandemie (2)
  • Scriitor în pandemie (1)

Comentarii recente

Laszlo Alexandru la „Lectura lui Dante. Para…
vasilegogea la „Lectura lui Dante. Para…
Laszlo Alexandru la Scriitor în pandemie (2)
Victor Sonea la Scriitor în pandemie (2)
Laszlo Alexandru la Niște falsificări
vasilegogea la Niște falsificări
Laszlo Alexandru la Niște falsificări
Monica Ghetz la Niște falsificări
neax la Niște falsificări
Laszlo Alexandru la Despre demnitatea lui Mihail…
neax la Despre demnitatea lui Mihail…
Laszlo Alexandru la Despre demnitatea lui Mihail…

Cele mai bune

  • Mihail Sebastian şi politica de la “Cuvîntul” (4)
  • Mihail Sebastian şi politica de la “Cuvîntul” (8)
  • Non idem est si duo dicunt idem
  • Ai toată viaţa înainte
  • Rugăciune franciscană
  • Mihail Sebastian şi politica de la “Cuvîntul” (3)
  • Rugăciune de sfînt
  • Scriitor în pandemie (2)
  • "Lectura lui Dante. Infernul"

Categorii

  • Amfiteatru
  • Anunţuri
  • Cestiunea zilei
  • Dante
  • Despre mine
  • Diverse
  • Italienistică
  • Moralităţi
  • Neghiobii
  • Pirandelliana
  • Polemici
  • Uncategorized

Calendar

ianuarie 2021
L M M J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
« dec.    

Arhive

Meta

  • Înregistrare
  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.com

Etichete

amintiri analiza Andrei Klein antisemitism arhive biografie blog carte carti Chisinau Cluj colaboratori colaborator Securitate competente comunism conferinta Consiliul Judetean Cluj credinta cultura Cuvintul Dante demagogie demisie dezbatere dialog disident Divina Comedie Dumnezeu evrei Evul Mediu extremism fascism Freud Gabriel Andreescu Holocaust imagine intelectual interbelic internet interviu ironie istorie Italia Jurnal lansare de carte Lea literatura manipulare Marta Petreu Mihail Sebastian Mircea Arman Mircea Zaciu neghiobie Nicolae Manolescu Ovidiu Pecican Paradisul Paul Goma plagiat poezie poliglot politica premiu profesor propaganda scandal scriitor scriitori Securitate traducere trecut Tribuna turnatori universitate Victor Ponta ziarist

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Anulează
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri