Viaţă şocantă (4)

Etichete

Andrei Klein, biografie, carte, evrei, Holocaust, istorie, Lea

Rózsi s-a născut întîmplător, după ce Simon Berla a primit o scurtă permisie de pe front, în primul război mondial. Mama ei o trata cu asprime şi avea grijă să-i amintească mereu: “Tu eşti un accident”. Fata a dezvoltat o fire dură. “Era o fiinţă corectă, inteligentă, împăciuitoare, cu o personalitate puternică, în contrast cu starea ei de sănătate şubredă. Avea o energie şi dorinţă de viaţă de invidiat. Foarte directă şi consecventă, încăpăţînată, dar nu la nesfîrşit. Cumpătată, dar curajoasă în toate, realistă, cu picioarele pe pămînt, arareori visătoare.” A fost arestată, bătută la Siguranţă şi condamnată la 3 săptămîni de detenţie, pentru că a participat la manifestaţia de 1 Mai în 1933. Cu ce impresii a ieşit de după gratii? O mărturiseşte într-o scrisoare către sora sa Mariska: “Un lucru e sigur: aici am primit o dovadă că gîndirea mea este corectă. Ei au vrut să mă slăbească, dar de fapt mai mult m-au întărit. Sîngele meu tînăr fierbe în mine”.

A schimbat, ca vînzătoare de magazin, mai multe locuri de muncă, pentru a-i evita pe patronii care îi făceau avansuri. Într-o seară de bal, s-a ciocnit pe ringul de dans cu un tinerel care o mai enervase deja, în aceeaşi zi, cu insistenţele. Din vorbă în vorbă, cei doi “au descoperit că proveneau din acelaşi mediu familial, din părinţi evrei foarte religioşi şi cu mulţi copii, muncitori, dar foarte săraci, că amîndoi aveau acelaşi ideal – dreptatea socială – şi mai credeau că pot contribui la schimbarea vieţii oamenilor într-una mai corectă şi mai bună. Asta i-a apropiat şi mai mult”. Rózsi s-a măritat aşadar cu Ernő Klein, care mai apoi s-a calificat ca tîmplar în atelierul tatălui său. Din păcate tînăra femeie avea o sănătate fragilă, care nu s-a remediat după numeroasele internări la spital. Slăbise la doar 40 de kilograme şi, în timpul unei operaţii, s-a constatat că avea probleme cu intestinele. O complicaţie la plămîni i-a pus viaţa în pericol. Cheltuielile mari cu îngrijirile medicale şi lipsa unui salariu în casă au redus noua familie la un trai sărăcăcios.

După Dictatul de la Viena, cei doi se refugiază în Sud, la o soră a lui Ernő. “Mă cunoşti, m-am hotărît şi am pornit la drum şi acum sînt locuitoare a capitalei Bucureşti. Nici pe departe nu e cum am sperat. E o catastrofă din toate punctele de vedere. Evreimea din România este într-un mare pericol. Noi legi antievreieşti ne fac viaţa aproape imposibilă. Sînt diferite persecuţii făcute de mişcarea legionară. Îngrijorarea în comunitatea noastră e mare. Ştim că nici la Cluj nu e mai bine, dar crezi că l-aş putea părăsi pe soţul meu, care nu mai vrea să se întoarcă?” Legile rasiale îi lasă pe drumuri, în imposibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă. Sfătuiţi de nişte prieteni, pleacă la Vatra Dornei, de unde sînt arestaţi şi deportaţi în Transnistria, împreună cu alte mii de evrei.

Publicitate

Viaţă şocantă (3)

Etichete

Andrei Klein, biografie, carte, evrei, Holocaust, istorie, Lea

Toată lucrarea se împarte pe trei mari segmente. În primul capitol ni se descrie componenţa unei familii ardelene numeroase, cu oameni simpli, care muncesc din greu pentru a-şi cîştiga existenţa. Croitorul Simon Berla (născut în 1880 la Turda) l-a avut pe fiul Iosi, dar nevasta i-a murit la scurt timp de tuberculoză, aşa că el s-a recăsătorit cu săteanca Zali Fischer. Li s-au născut cinci copii. Mariska e o fată romanţioasă dar certăreaţă, răsfăţata părinţilor, marcată de zgîrcenie şi aviditate. Atunci cînd tatăl a fost arestat abuziv, ea s-a dus hotărîtă la poliţie şi a reuşit să-l convingă pe ofiţer să-l elibereze. S-a măritat cu Manó, tîmplar destoinic, care a ştiut să se plieze după voinţa ei puternică. Cei doi au ales plecarea definitivă în Israel. Prin muncă tenace şi-au deschis acolo un atelier propriu, şi-au construit o casă, apoi o vilă şi au ajuns treptat la o condiţie materială şi o autoritate personală recunoscute în regiunea Tel Aviv.

Jenő a fost un om dificil, “egoist şi lacom, zgîrcit, încuiat, viclean, fără scrupule”. Îşi petrecea copilăria admirînd porumbeii. Cînd tatăl supărat i-a tras o palmă, flăcăul revoltat, neputînd să se descarce emotiv, a leşinat. A devenit un foarte bun lăcătuş şi s-a însurat la 18 ani cu Bözsi, o fată mai mare decît el, dar ordonată şi silitoare. Cei doi au avut un băieţas, Tibi. Noua familie şi-a ridicat prin muncă o casă mare, din care o parte era mereu închiriată, din dorinţă de înavuţire. După o vreme au izbutit să vîndă clădirea părintească, mutîndu-i pe bătrîni şi pe ceilalţi fraţi în chirie, pentru a-şi încasa partea de moştenire cu anticipaţie. În timpul Holocaustului, Jenő a fost dus la muncă forţată la Gheorgheni. Soţia şi copilul lui au fost deportaţi la Auschwitz, unde au murit. În 1946 Jenő s-a recăsătorit cu Sidi, iar în 1949 a emigrat cu ea în Israel. Primul lor născut, Simon, s-a spînzurat la doar 17 ani. Al doilea copil, David, şi-a iubit mult părintele şi l-a îngrijit chiar şi după ce acesta s-a îmbolnăvit de schizofrenie.

Marci a fost copilul cel mai mic al lui Simon Berla. “Era ascultător, harnic, bun la suflet, deschis, cinstit şi ataşat familiei”. A învăţat meseria de lăcătuş, fiind destoinic şi arătînd multă dăruire în muncă. “Era întotdeauna îngrijit, frumos îmbrăcat, cu haine croite de tatăl lui, impecabil călcate de mama lui.” La 23 de ani a fost dus la muncă în Tăşnad, de-acolo a ajuns la Budapesta şi apoi a fost deportat la Buchenwald, unde a muncit ca sanitar. S-a întors la Cluj în 1945. A cunoscut-o pe Viorica, o studentă devenită profesoară de română într-o şcoală de limbă maghiară. Cei doi s-au căsătorit, în ciuda familiei lui, care era nemulţumită că fata nu este evreică. Au dus o viaţă armonioasă şi iubitoare. Marci a renunţat să mai emigreze, pentru a rămîne alături de soţie. A devenit şef în cadrul unui trust de construcţii, un om stimat şi îndrăgit, şi-a cumpărat o maşină şi o locuinţă în centru. A murit în 1975, în urma unui accident de muncă. Fiul său, Tibi, s-a stabilit în Israel împreună cu familia.

Viaţă şocantă (2)

Etichete

Andrei Klein, biografie, carte, evrei, Holocaust, istorie, Lea

E o lucrare istorică? Fără îndoială, căci ne prezintă destinul evreilor clujeni confruntaţi cu tragedia Holocaustului, din perspectiva unei comunităţi spulberate de năpastă. (“Abia la Cluj a aflat mama că părinţii ei, tatăl soţului şi trei fraţi ai lui, precum şi multe alte rude, prieteni şi vecini au fost deportaţi la Auschwitz, de unde nu s-au mai întors.”) E o frescă de familie? Cu siguranţă, fiindcă este urmărită pe rînd evoluţia componenţilor neamului, mai amplu sau mai succint, în funcţie de atestările documentelor. E o întreprindere memorialistică? În mod incontestabil, autorul face o sinteză de amintiri, aşa cum au fost ele păstrate în conştiinţa lui şi a rudelor sale. Îşi împleteşte propriile aduceri-aminte cu ale oamenilor apropiaţi (îl găzduieşte pe tatăl său bătrîn o jumătate de an în Israel şi îi ascultă cu emoţie relatările autobiografice; verişoara Jaffa, între timp decedată, a apucat să-i depene traumele din copilărie). E un album cu poze alb-negru? Multele fotografii de epocă vin să restituie chipul oamenilor care au trăit, modul lor de-a se îmbrăca şi de-a se comporta, ca tot atîtea mărci specifice ale existenţei. E o colecţie epistolară? Firul narativ este intersectat de numeroasele scrisori din epocă, pe care persoanele şi le trimit şi în care îşi afirmă pe şleau, fără menajamente, tandreţea, iubirea, nostalgia, dispreţul, ostilitatea sau ura, faţă de destinatar sau de un alt membru al familiei. Printr-un exerciţiu de sinceritate împins la limita trăirii emoţionale, ampla galerie de sentimente este în acelaşi timp analizată şi argumentată. Personajele invocă fapte şi întîmplări publice, sau din domeniul intimităţii familiale, pentru a-şi legitima trăirile sufleteşti. E un roman de aventuri? Tragismul evenimentelor social-istorice, dublate de dramatismul frămîntărilor sufleteşti – ce împing chiar la sinucidere –, şocantele răsturnări de situaţie în evoluţia biografică a unor oameni, confirmă o asemenea percepţie. Este o carte care se citeşte cu sufletul la gură, pînă la ceasuri mici din noapte. Un regizor inspirat ar putea construi de-aici un film de răsunet.

Viaţă şocantă (1)

Etichete

Andrei Klein, biografie, carte, evrei, Holocaust, istorie, Lea

Cînd am terminat de vorbit, a venit spre mine un bătrînel zîmbitor, cu faţa luminoasă, care m-a felicitat. Aproape imediat mi-a întins o invitaţie, chemîndu-mă şi la lansarea cărţii sale, peste cîteva zile, în acelaşi loc, la Muzeul Etnografic din centrul Clujului. Aşa l-am cunoscut pe Andrei Klein.

Evenimentul cădea într-o duminică la prînz, dar am zis să-mi calc pe comoditate. N-am regretat. Sala era plină cu persoane în vîrstă, care emanau discreţie şi o distincţie aparte. Parcă eram în foaierul unui teatru. Directorul muzeului şi cei doi vorbitori universitari au pus în evidenţă – cum se obişnuieşte mereu în asemenea situaţii – ponderea ştiinţifică şi umană deosebită a volumului care se lansa. Intervenţia autorului n-a urmat însă tipicul formalist. Nu doar fiindcă a început prin a-şi omagia soţia, prezentă în primul rînd de scaune, pentru aniversarea zilei ei de naştere, care se întîmpla să fie tocmai atunci, precum şi pentru cei 50 de ani de căsnicie fericită lăsaţi în urmă. Nici pentru mărturisirea, făcută cu voce emoţionată, că el este unul dintre cei patru copii care s-au născut pe vremea războiului mondial, în deportare, tocmai în lagărul de la Moghilev, Transnistria.

Formaţia Klezmer “Mazel Tov” a susţinut apoi, în faţa noastră, un mic concert. Pe lîngă familiara “Mulţi ani trăiască”, celelalte melodii contopeau în mod straniu veselia şi fermitatea, ludicul şi tragicul. Am plecat de-acolo foarte îngîndurat, nerăbdător să mă scufund în lectura volumului cartonat pe care-l duceam la subsuoară: Lea. Povestea familiei mele.