Zacuscă (5)

Etichete

Alex. Stefanescu, analiza, conversatie, critica literara, dialoguri, Eminescu, interpretare, Nicolae Manolescu

Cum se explică acest exclusivism de judecată asupra textului literar, făcîndu-se o forțată abstracție de tot ceea ce-l înconjoară? “Pur și simplu, am dorit să păstrăm, nu – atenție! – puritatea literaturii, ci pe aceea a lecturii. Iar lectura estetică este esențial o formă de admirație, o dovadă de hedonism. Cititor sau critic, ca să citești bine un text, e obligatoriu să-ți placă ce citești.”

Primejdiile, la limita penibilului, sînt ilustrate de înseși reflecțiile lui Nicolae Manolescu. “Am să dau un exemplu pe care mi l-a sugerat un comentariu al lui Alex Ștefănescu la Doina lui Eminescu. El citează cele mai contestate versuri din poezie («Cine-a îndrăgit străinii / Mînca-i-ar inima cîinii») și le subliniază frumusețea de sorginte folclorică, apăsînd totodată pe ideea că naționalismul poetului era un curat sentiment de iubire. Deseori pomenita xenofobie eminesciană se risipește, astfel, ca aburul dimineții de pe apa unui lac. E corectă o asemenea lectură? Eu spun că da. Doar că e necesară o explicație. Alex Ștefănescu știe la fel de bine ca noi toți că, în publicistică, Eminescu e incontestabil xenofob și că acolo nu e vorba doar de muscalii care «vin de-a călare», năvălesc, adică, peste noi de-a lungul istoriei, ci și de evrei și de unguri, ca străini de neam ce se află. Cum să nu fi fost tentați mai toți comentatorii să condamne xenofobia Doinei? Fără să le treacă măcar prin cap că exact la fel o citeau sociologiștii vulgari din anii 1950, motiv pentru care poezia lipsește, cu o singură excepție, din toate reeditările lui Eminescu de pînă în 1989. Și, mai grav, fără să-și dea seama că frumusețea versurilor le scapă astfel printre degete și că ideologia le strică bucuria lecturii.”

Am citat pasajul în toată extensia pentru a lăsa să se vadă, așa zicînd în transmisiune directă, întreaga inadecvare de judecată a criticului literar. Firește că orice operă artistică transmite o stare sufletească – de nu cumva chiar o imagine, o idee, un sisteme de gîndire – din partea autorului în direcția publicului. A rupe acest flux de continuitate și a considera mesajul în absolutismul său presupune nu doar o perspectivă parțializată, ci și o manipulare a realităților. Insolitarea textului și înnobilarea lui cu o valoare necondiționată îl împinge pe un asemenea comentator la marginea ridicolului, fiindcă îl determină să admire “aburul dimineții de pe apa unui lac” în esența unei poezii xenofobe, în contextul de azi, cînd românii își leagă evoluția spre democrație și prosperitate de colaborarea cu “străinii”, care le-au devenit principalii aliați. A ridica false garduri de protecție, admițînd cu jumătate de gură că, da, publicistul Eminescu era xenofob, însă poetul Eminescu nu era cîteodată xenofob, fiindcă avea talent, este un sofism în care doar Nicolae Manolescu mai crede. Iar a da la bătrînețe în mintea lui Alex Ștefănescu este o tristă involuție.

Publicitate

“Cuţit, cuţit, cuţit, de trei ori te-am ascuţit”

Etichete

Alex. Stefanescu, baliverne, critic literar, neghiobii

N-a trecut trimestrul de cînd observam lipsa de graţie cu care Alex. Ştefănescu s-a blocat în preceptele trecutului comunist. Pe marii complici ceauşişti (Zoe Dumitrescu-Buşulenga, D.R. Popescu etc.) îi complimentează servil. Pe disidenţii curajoşi îi ascunde în peisaj, sau îi depreciază demagogic. Pentru unul de teapa lui nu contează cîtuşi de puţin caracterul scriitorului, ci doar talentul. Iar asta o stabileşte el, unilateral, prin decret absolut şi inapelabil, căci orice analiză e o frivolitate.

Fostul gazetar de la Scînteia tineretului revine să confirme judecăţile mele de (non)valoare la adresa lui, simţindu-se obligat să-mi expedieze nişte bobîrnace de Aprozar, prin intermediul rubricii de unde se uită către scriitori cu binoclul, din avion. Cu ocazia asta mai aflu nişte noutăţi despre mine. “Diatribele lui Laszlo Alexandru sunt coerente, explicite şi energice, dar n-au nici o legătură cu literatura. Autorul practică un raţionalism vulgar, care nu poate sesiza valoarea literară, aşa cum năvodul pescarilor nu poate prinde soarele reflectat în mare.”

E limpede că n-am nici o afinitate cu suplul condeier, care îşi trage seva inspiraţiei de la pieptul lui Adrian Păunescu. Dacă eu oi fi aşa cum m-a încondeiat, înseamnă că el e taman viceversa. “Linguşelile lui Alex. Ştefănescu sînt incoerente, implicite şi flasce, dar sînt înfipte ţeapăn în solul literaturii. Autorul teoretizează un iraţionalism snob, care sesizează irelevanţa literară, aşa cum puşca vînătorului doboară umbra lunii răsfrîntă în roua dimineţii.”

Mărţişor cu zurgălăi (5)

Etichete

Adrian Paunescu, Alex. Stefanescu, dictionar, falsificare, frivol, literatura, persiflare

Gazetăria stalinistă din anii ‘50 a fostului şef peste huniunea scriitorilor e răsfăţată de criticul pornit să mîngîie giuvaeruri: “ceea ce este valoros în creaţia lui D.R. Popescu iese lent şi impunător din acest noian de colaborări nesemnificative, aşa cum iese un submarin din adîncuri şiroind încă de apă”. Eh, da, lupta chiaburilor împotriva colectivizării e mereu fascinantă. Altă slăbiciune a lui Ştefănescu a fost Păunescu, organizatorul isteriilor cu “Cîntarea României” pe stadioanele patriei şi principalul ideolog ceauşist în publicistica militantă. Apa de trandafiri clăteşte cele mai otrăvitoare frenezii: “Campania dusă în perioada postdecembristă împotriva lui [Adrian Păunescu] face să se uite că a scris şi poeme valoroase, nepropagandistice”.

În schimb autorii care şi-au pus cu adevărat pielea la saramură, în lupta pentru democraţie, sînt persiflaţi subţire, declaraţi netalentaţi sau pur şi simplu ignoraţi. Literatura lui Paul Goma “a început să se prăbuşească” (sic!), Dan Petrescu e “un scandalagiu care maimuţăreşte lumea bună”, Liviu Antonesei şi Luca Piţu sînt omişi din lăbărţata Istorie a literaturii române contemporane, Dorin Tudoran şi Dan Deşliu figurează pe-acolo doar cu fotografia.

“Critica-te-ar Ştefănescu” va fi azi-mîine o tandră felicitare, la fel cum, odinioară, “lăuda-te-ar Bogdan Duică” era un nostim blestem.

“Vedea-te-aș în vreo fițuică
Pus cu litere de-o șchioapă.
Curge-ți-ar pe-o nară țuică,
Pe cealaltă numai apă.
Lăuda-te-ar Bogdan-Duică
Și pupa-te-ar Popa Iapă!”

Mărţişor cu zurgălăi (4)

Etichete

Alex. Stefanescu, dictionar, falsificare, frivol, literatura, persiflare, Titus Popovici, Zoe Dumitrescu-Busulenga

Activismul social al lui Alex. Ştefănescu merge în paralel cu agitaţia lui culturală efervescentă. Omul se consideră critic literar. Dar e la ani lumină de magistrul său Nicolae Manolescu, la care opera literară e disecată, iar valoarea ei e argumentată, demonstrată. Ştefănescu, el, se lungeşte la o şezătoare cu cititorii, cărora le povesteşte firul epic al unui roman, micile picanterii din biografia unui poet (fleacuri la care a asistat personal, aşa că se pune chezaş pentru banalităţile pe care le înşiră). Vorbeşte mult pentru a povesti, dar e incapabil să analizeze.

Unde mai pui că a rămas încremenit în proiectul “rezistenţei prin cultură”, aşa că ne repetă de trei ori pe zi că, în literatură, nu contează caracterul, ci doar talentul; nu se apreciază eticul, ci doar esteticul. El, bietul, oricum nu-i în stare să judece, se limitează să proclame: tu ai talent! tu n-ai talent!. Şi, ca un copil mare, îşi închipuie că lumea stă în părerile sale, clădite pe multă diegeză, vax analiză şi amplă conjunctură.

Deşi în faţa reflectoarelor ne asigură că nu-i pasă de vîna (i)morală a scriitorului evaluat, dacă-i punem opţiunile cap la cap ajungem în pragul apoplexiei. Marii comunişti sînt gratulaţi ca talentaţi, sau măcar ca bine intenţionaţi. Iată ce scrie despre opera lui Titus Popovici: “Recurgînd la o definiţie lapidară, s-ar putea spune că Străinul şi Setea sînt romane false scrise cu talent, cu evident şi incontestabil talent”. (Să admiri talentul cu care e scris un roman fals e ca şi cum ai fi gropar şi ai admira cravata mortului.) Iată şi alte gogomănii sforăitoare: “Decenii la rînd, Zoe Dumitrescu-Buşulenga este o prezenţă luminoasă în viaţa publică. Întrucît face complimente la scenă deschisă lui Nicolae Ceauşescu, după modelul artiştilor renascentişti care dobîndeau, prin omagii, protecţia cîte unui principe, este dezaprobată sever de liderii de opinie din mediile intelectuale. În severitatea lor se descifrează însă nu numai intransigenţa morală, ci şi o anumită iritare faţă de siguranţa şi aplombul cu care Zoe Dumitrescu-Buşulenga se manifestă ca om de cultură, ţinînd conferinţe în faţa unor săli arhipline, apărînd la televizor, conducînd instituţii importante, călătorind în străinătate”. (Acuma, cine vrea îşi aminteşte că, pe vremea lui Nea Ceaşcă, eram nu în Renaştere, ci în Evul Mediu întîmplător. Coana Zoe a fost printre cei mai febrili agenţi ai cultului personalităţii. Cînd intraseră hiperbolele în criză, a sărit ea să ne explice cu epoca lui Pericle. A condus într-adevăr, pe chestia asta, diverse instituţii prestigioase – dar n-aş vrea să uit rolul ei în moartea lui Dinu Pillat, pe care coana Joiţica l-a dat afară de la Institutul “Călinescu”. Aportul ei ca agent de influenţă al ceauşismului în Occident e de-asemeni incontestabil. Una peste alta, rîndurile admirative ale lui Alex. Ştefănescu se vădesc de-un cinism stupefiant.)

Mărţişor cu zurgălăi (3)

Etichete

Alex. Stefanescu, dictionar, falsificare, frivol, literatura, persiflare

Perseverenţa ideilor îi ghidează mereu paşii. În polemica dintre Octavian Paler (care cerea implicarea intelectualilor în politică) şi Nicolae Manolescu (care pleda pentru neutralitatea politică a scriitorilor), a fost de partea ultimului. Şi a învins. În polemica dintre Eugen Simion (care proclama “apolitismul”) şi Nicolae Manolescu (care îşi pregătea decolarea către spaţiul politic) a fost de partea ultimului. Şi iar a învins. A mai stat niţel să vadă rezultatele alegerilor şi, îndată ce-a venit democraţia la putere, a declarat bombastic în România literară că el şi-ar da şi viaţa pentru noul preşedinte Emil Constantinescu. De ce după scrutinul electoral, dar nu înaintea lui? Eh, detalii…

La scurt timp a fost numit de noua putere în Consiliul de Administraţie al TVR. O miraculoasă ecloziune l-a scos la iveală pe dramaturg. Nu contează că, din cele afirmate de presa răutăcioasă, producţia teatrală a lui Alex. Ştefănescu nu valorează două parale. A fost totuşi cumpărată cu sume fabuloase de Televiziunea Română, pe unde autorul se agita cu treburi. După ce s-a parafat business-ul şi s-au pus biştarii la teşcherea, s-a ofilit şi muza graţioasă a talentatului comediograf. Cînd a plecat apoi geologul cu barbişon din Palatul Cotroceni, învins de sistemul ticăloşit, n-au lipsit gazetarii fără talie care şi-au mărturisit decepţia faţă de personalitatea geostrategică plutind încet la linia orizontului. Între ei: Alex. Ştefănescu. Recunoştinţa pentru cel care te bagă-n pîine e marfă rară prin Balcani.

Mărţişor cu zurgălăi (2)

Etichete

Alex. Stefanescu, dictionar, falsificare, frivol, literatura, persiflare

Pentru propagandistul dibaci care este, admit că a izbutit o figură ingenioasă, atunci cînd m-a încondeiat “din avion”. Lumea, dacă citeşte un articol de dicţionar, e convinsă că primeşte informaţii obiective şi corecte, nu băşcălie şi reglare de conturi. Că doar n-o fi Ştefănescu un fel de Flaubert, să ne scrie despre ideile primite de-a gata: “Girafă = Cuvînt pe care-l foloseşti cînd, din politeţe, nu vrei să spui despre o femeie că seamănă cu o cămilă. Gotic = Stil arhitectural ce îndeamnă la credinţă mai mult decît celelalte stiluri. Gras = Oamenii graşi ştiu să înoate fără să înveţe. Nu-s pe placul călăilor: li se taie greu gîtul. Nod gordian = E ceva care are legătură cu antichitatea. (Un mod al anticilor de a-şi lega cravata.)”.

Mereu am fost de părerea că un critic literar trebuie nu să zboare cu avionul, în scrierile sale, ci să cerceteze terenul cu lupa. La sintezele cu gabarit depăşit, încropite după ureche, omul şi-a dovedit dexteritatea. Partea de analiză reprezintă călcîiul cît casa al acestui nou Ahile. Mă gîndesc că dicţionarul e sufletul epocii moderne şi e păcat să fie scris din perspectivă unilaterală. Aşa că o să-i dau o mînă de ajutor.

ALEX. ŞTEFĂNESCU. Proeminent opozant al regimului comunist, care a lucrat în ultimii ani înainte de revoluţie ca ziarist la Scînteia tineretului. Şi-a ilustrat verticalitatea printr-un text de ziar cu fierbinţi omagii, în preajma ultimului congres PCR din toamna anului 1989. Valurile vieţii şi abilitatea personală l-au împins apoi spre România literară, unde a pus umărul la impunerea valorii culturale. În primăvara anului 1990 se pronunţă cu entuziasm despre volumele foştilor disidenţi: “Gherla, poate cea mai bună carte a lui Paul Goma şi una din marile cărţi ale literaturii române. (…) Rareori se ajunge în literatură la un asemenea grad de autenticitate!”. Culorile curcubeului constituie “un document excepţional, de mare valoare istorică şi psihologică”. “Scrisul lui Paul Goma, sobru, lipsit de podoabe, ursuz chiar, are o frumuseţe bărbătească şi se dovedeşte eficient în transmiterea emoţiilor.”

Consecvenţa scrisului şi buna-credinţă sînt principalele însuşiri ale lui Alex. Ştefănescu. Îndată ce conducerea României literare s-a certat cu Paul Goma, comentatorul şi-a reafirmat cu tărie diagnozele, fără a le schimba cîtuşi de puţin: “Paul Goma nu este prozatorul de mare anvergură, capabil să zguduie conştiinţele”. “Atunci cînd a făcut numai literatură, bazîndu-se exclusiv pe presupusul lui talent literar, în absenţa unui scandal politic care să-i promoveze cartea, Paul Goma nu a reuşit să se impună atenţiei publicului.”

Mărţişor cu zurgălăi (1)

Etichete

Alex. Stefanescu, dictionar, falsificare, frivol, literatura, persiflare

N-aveam ce face de mărţişor? M-a pus necuratul să caut pe internet, să văd cine nu poate dormi de grija mea. Aşa l-am găsit pe Alex. Ştefănescu, reconvertit la spaţiul virtual în Literatura de azi. Omul ţine un fel de rubrică-dicţionar, “Scriitori văzuţi din avion”, unde îşi îndeasă, în mici pastile de inteligenţă caracteristică, frivolităţile despre lumea literară.

Fireşte vorbim de acelaşi personaj care, acum doi ani, cocheta cu literatura şi cu Elena Udrea. În aprilie 2012, după ce-a semnat un protocol de colaborare (!) cu blonda fatală, expertul Ştefănescu declara fără a clipi: “Am spus de foarte multe ori, în calitate de critic şi istoric literar, bun cunoscător al biografiei lui Eminescu: dacă Eminescu ar fi trăit astăzi, în mod sigur ar fi membru al PNŢCD”. Bietul Mihăiţă se ştie ce opţiuni falimentare a avut în gazetăria politică de odinioară. Dar parcă atît de iresponsabil tot nu-l ştiam, încît să se înscrie azi într-un partid din care o parte era la putere, altă parte a fost în opoziţie, iar tot restul e sforăitor reprezentat de-un ziarist expandat. Să te faci ţărănist şi să fii coleg cu Alex. Ştefănescu presupune un dublu dezavantaj.

Ei bine, acest dansator de cazacioc prin saloanele cu vitrine se gîndeşte să deturneze o frază confesivă a mea, prin care mă declaram independent faţă de toate grupările de interese culturale din prezent. Mai adăugînd oleacă de frişcă ironică, Ştefănescu se căzneşte să întoarcă albul în negru, să schimbe calitatea în defect, să persifleze neapartenenţa la vreun grup de presiune. Rezultă un articol de dicţionar sui-generis: “LASZLO ALEXANDRU. În pretinsele sale articole polemice, Laszlo Alexandru practică violența verbală. El este foarte mîndru de comportamentul lui agresiv. Se consideră un fel de erou dintr-un film american, care luptă singur cu o întreagă armată de adversari: ‘Am izbit roată cu frazele mele polemice, fără a menaja nici un grup sau grupuleţ.’ Pe marginea unor drumuri de munte poate fi văzut cîte un panou de avertizare pe care scrie: ‘Atenţie, cad pietre!’. În mod similar, bătăiosul publicist de la Cluj ar trebui să poarte agăţată de gît o pancartă cu inscripţia ‘Atenţie, Laszlo Alexandru izbeşte roată!’”.

Eminescu ţărănist

Etichete

Alex. Stefanescu, Eminescu, PNTCD, politica, probabilistica

După ce Alex. Ştefănescu a semnat, acum cîteva ceasuri, protocolul de colaborare cu Elena Udrea pentru campania electorală din Bucureşti, ne-a dat şi o veste bună: “Am spus de foarte multe ori, în calitate de critic şi istoric literar, bun cunoscător al biografiei lui Eminescu: dacă Eminescu ar fi trăit astăzi, în mod sigur ar fi membru al PNŢCD”.

Gureşul condeier are o părere excesivă despre ocupaţia de critic şi istoric literar. Se pare că se consideră specialist nu doar în anul de apariţie a romanelor, sau în metaforele şi epitetele versurilor, ci şi în opţiunile politice postume ale poeţilor. N-o să-l întreb acuma pe cine o să voteze Ienăchiţă Văcărescu şi Barbu Paris Mumuleanu la sectorul 3 din Capitală. Însă tare mi-ar plăcea să ştiu ce fel de membru PNŢCD ar fi azi Mihai Eminescu. În facţiunea lui Ciorbea, care s-a aliat cu opoziţia? În facţiunea lui Pavelescu, aliat cu puterea? Sau în celelalte două-trei-patru facţiuni, cărora nimeni nu le cunoaşte doctrina, substanţa şi orientarea?