Simfonia lumii (2)

Etichete

Beethoven, Christian Berger, film, Simfonia a IX-a

Simfonia a IX-a a fost de multe ori exploatată în scopuri politice. Filarmonica din Berlin, dirijată în 1942 de Wilhelm Furtwängler, a interpretat-o pentru a sărbători ziua de naștere a lui Hitler, în prezența Ministrului Propagandei, Joseph Goebbels, și a altor notabilități naziste. Ea a reprezentat, ca imn unificator în competițiile sportive, cele două Germanii despărțite politic de Zidul de la Berlin. Regimul rasist alb din Africa de Sud a impus-o ca imn național glorios, împotriva populației majoritare. În 1986, în timpul dictaturii militare din Chile, femeile au manifestat contra lui Pinochet cîntînd “Oda bucuriei” și solicitînd eliberarea deținuților politici. În iunie 1989, protestele din Piața Tienanmen, la Beijing, s-au desfășurat pe notele Simfoniei a IX-a. Din 1985, “Oda bucuriei” este imnul oficial al Comunității Europene, azi: Uniunea Europeană, exprimînd esența valorilor democratice care ne unesc continentul: libertate, pace și solidaritate.

La Kinshasa, în Republica Democrată Congo, una dintre cele mai sărace țări din lume, Orchestra Simfonică Kimbanguiste a fost înființată în 1994 de un fost pilot, muzician autodidact și, grupînd circa 200 de artiști amatori, a devenit singura orchestră simfonică din Africa Centrală. Instrumentiști desculți, îmbrăcați sărăcăcios, unii cu aspect famelic, se implică total în repetițiile pentru interpretarea beethoveniană: în așa măsură încît, deși pornește o ploaie măruntă și pisăloagă, în curtea strîmtă unde abia au încăput cu toții, acordurile mărețe, emoționante, nu se întrerup. Dirijorul lor ne declară că “începe prin a spune: Atenție! Aceasta este o muzică plină de emoție și de surprize. Care a fost ideea lui? Unde voia să ajungă? Ce voia să exprime? Simți că muzica asta are ceva. Dar nu poți spune exact ce”. Totuși un lucru se conturează: “E o lume în care oamenii vor trăi împreună, fără discriminare din cauza culorii pielii sau a apartenenței. Oamenii vor trăi în comuniune. Oamenii vor împărți preaplinul lor cu ceilalți. Nu mai este o idee religioasă. Este o idee universală”.

Repetițiile pentru mega-concertul Beethoven de la Osaka, în Japonia, sînt marcate de eforturile dirijorului de-a coordona de pe scenă un număr așa mare de interpreți. Dintre 15.000 de candidați, au fost trași la sorți cei 10.000 de participanți, care vor primi, fiecare, cîte 700 de euro. Încep cu toții prin a-și flexa mîinile lipite, deasupra capului, și a face aplecări stînga-dreapta din trunchi, într-o bună coordonare. După cuvintele introductive și dialogul cu sala, maestrul Yutaka Sado încearcă să rupă cercul individualităților, pentru a construi energia colectivă, mult mai puternică. Îi pune să strige în cor: “Freude!”, să se prindă de mîini cu cei de lîngă ei, să se îmbrățișeze pe după umeri, să se bălăbănească laolaltă în ritmul muzicii, să se întoarcă toți spre stînga, apoi spre dreapta, să lovească din spate umerii tovarășului de cor etc. “În fiecare zi vedem și auzim vești îngrozitoare. Făcînd muzică cu 10.000 de oameni, cu vîrste diferite, cu idei și mai diferite, putem crea un fel de spațiu sacru în sunet. Muzica i-a unit întotdeauna pe oameni într-un mod minunat”, ne declară dirijorul.

În timp ce maestrul japonez pleacă de la repetiție conducînd ultimul model luxos de Audi, cuvintele corului, în limba germană, sînt scrise cu creta pe tablă, în școala improvizată din Africa. Învățăceii austeri stau ghemuiți și silabisesc minuțios, încercînd să pronunțe corect cele notate: “Betreten”, “Eine Seele”.

Publicitate