Etichete

, , ,

Filmul realizat de Christian Berger în 2019 urmărește destinul mondial al Simfoniei a IX-a de Ludwig van Beethoven, într-o călătorie fascinantă, care se străbate cu sufletul la gură. “Am filmat în opt țări, pe patru continente. Eroii noștri vorbesc zece limbi diferite, dar totuși Beethoven a fost mereu cîntat în germană. Aceasta a fost o provocare serioasă”, remarcă regizorul.

“E cea mai mare simfonie din toate timpurile” – declară apăsat muzicianul grec Teodor Currentzis, care  dirijează orchestra rusească MusicAeterna și propune o interpretare viguroasă a capodoperei, în cadrul Festivalului de la Salzburg. Repetițiile sale migăloase dinaintea recitalului, insistînd pe cele mai mici detalii ale ritmului sunetelor, sînt incluse aici. “Dacă ar veni cineva de pe altă planetă și te-ar întreba ce e civilizația umană, e mai bine să-i cînți Simfonia a IX-a. Este o dovadă a civilizației umane. Ca Partenonul. Este monumentală.” “Problema cu Simfonia a IX-a este că e foarte cunoscută, dar, chiar și pentru cei ce o cunosc foarte bine, rămîne parțial nedescoperită, pentru că în simfonie există un anumit spațiu care nu este complet limpede. Ai nevoie de o revelație, de o epifanie pentru a pătrunde în acest spațiu.”

Manuscrisul original al partiturii, o comoară de acum 200 de ani, se păstrează în departamentul de muzică al Bibliotecii de Stat din Berlin. Specialista instituției deschide emoționată, în fața camerei de luat vederi, paginile îngălbenite de timp, care includ scrijeliturile furioase ale maestrului, ștersăturile, revenirile, tatonările sale. “Valoarea ei este inestimabilă, importanța ei este universală”.

În Shanghai, China, compozitorul Tan Dun a cîștigat deja Oscarul pentru muzică de film. Născut într-un sat din China, cu studii făcute în Statele Unite, a cutreierat lumea largă. Noul lui proiect este “Concertul Coral: Nouă”, pentru interpretarea simfoniei lui Beethoven, la comanda Societății Beethoven din Bonn și a Filarmonicii Regale din Londra. Spre a se inspira, cutreieră șantierele metropolei chinezești, îi ascultă zgomotele – scîrțîitul macaralei, vîjîitul frezei de asfalt, clinchetul tramvaiului – care se găseau deja, în stadiu conceptual, în lucrarea beethoveniană concepută cu două secole mai devreme.

Paul Whittaker, licențiat în muzică la Universitatea Oxford, lucrează ca profesor și antrenor motivațional. A fost decorat cu Ordinul Imperiul Britanic de Regina Elisabeta. El implementează la Palau de la Musica Catalana din Barcelona proiectul “Feel the Music”, alături de muzicienii Orchestrei de Cameră Mahler și copiii cu deficiențe de auz. Profesorul e complet surd – s-a născut astfel, înțelege așadar perfect problemele cu care se confruntă persoanele afectate de această infirmitate. Totuși el cîntă la pian și orgă. Ne arată un prim exercițiu, în fața copiilor surzi: cum să aplaude cu toții, ritmic, sincronizat, călăuzindu-se după gesturi. În jurul lor domnesc rîsul și veselia, ca la școală. “Consider că muzica e accesibilă tuturor. Nu contează de unde vii, dacă ești surd, dacă auzi sau dacă ai vreun handicap. De muzică se poate bucura toată lumea și este accesibilă tuturor”, ne spune el cu zîmbetul pe buze. Sunetele viorii, ale violoncelului, pot fi percepute prin intermediul vibrațiilor pe care acestea le produc, lipind bunăoară palma de dușumea. Elevii comentează apoi, prin gesturi, diferențele percepute. Muzica lui Beethoven, compozitorul genial care a surzit pe la vîrsta de 30 de ani, poate fi cel mai fidel receptată și explicitată de artistul născut fără auz, care le predă azi muzica oamenilor cu aceeași infirmitate. “Partea minunată a muzicii este că transcende barierele culturale. Transcende barierele de limbă. Este unul din acele lucruri care aduc oamenii laolaltă. Simfonia a IX-a de Beethoven este una dintre acele puține piese care, peste tot în lume, au capacitatea de a uni oamenii. Vorbește despre libertate și unitate.”

La Osaka, în Japonia, de 20 de ani încoace, are loc anual un eveniment extraordinar: Simfonia a IX-a de Beethoven este interpretată, într-o uriașă sală de spectacole, de către 10.000 de cîntăreți și o orchestră, stînd cu toții sub bagheta maestrului Yutaka Sado. Ei sînt uniți în jurul conceptului care în japoneză se cheamă “yorokobi”, iar în germană e “Freude”, “bucurie”, cuvînt strigat răspicat în cadrul odei celebre. Întîia dată simfonia “Daiku” (“a noua”) a fost interpretată în Japonia de prizonierii germani din Primul Război Mondial, care au primit permisiunea să se destindă în evenimente culturale, în cadrul lagărului de concentrare. Atunci a răsunat muzica lui Beethoven pentru prima oară în toată Asia. Evenimentul e comemorat azi de un muzeu specific, construit pe acele locuri.

Publicitate