Mihail Sebastian: Scrisori de drag și dor (6)

Etichete

Angela Granet, inedit, interbelic, literatura, Mihail Sebastian, scrisori

INEDIT ✺ INEDIT ✺ INEDIT ✺ INEDIT ✺ INEDIT

Predeal în 19 August 1927

Să ne oprim, Angi, o clipă și să ne aducem aminte. Fără vorbe tari și fără hotărîri definitive. Ca doi oameni inteligenți, care înțeleg prețul cuvintelor și al gesturilor și care, de aceea, nu ar jertfi de dragul “eleganței” lor o prietenie.

Ne-am găsit acum câteva luni din întâmplare colegi, legați de îndatorirea unor servicii mici, reciproc. Întâlnirile noastre au depășit repede și timpul și intimitatea, în numele căreia îmi era îngăduit să viu la tine. Am căutat alt cuvânt. Camarazi. Am trecut dincolo de el și ne-am spus prieteni. O clipă la București și vorba asta chiar fusese neîncăpătoare. Am plecat repede de acolo și poate – cuvintele tale mi-o dovedesc – încă la timp. Te întreb – fără nici un fel de literatură – dincolo de vorbe și întâmplări, nu trebue să fi fost între noi doi reale înțelegeri și adevărate corespondențe, pentru ca, tocmai atunci când o așteptam mai puțin, să legăm un soiu de prietenie, care să fie și mai mult și mai puțin decât atât? S-a întâmplat chiar să găsim uneori frăția aceea, dincolo de care cuvântul nu își mai are loc. S-a întâmplat ca între noi asprimile să se simplifice – linie dreaptă.

Probabil au rămas, desigur au rămas neînțelegeri și necunoașteri. Cele de acum sunt un exemplu. Dar ceea ce se întâmplă e foarte firesc; noi ne cunoaștem de câtă vreme? Am călcat într-unul din locurile care nu ne aparțin amândurora. Trebuie să le părăsesc și pe celelalte? Eu nu așteptam plicul, pe care mi l-ai trimis. Nu este al tău. Prea e gest reflex, prea e demn, prea este bine plasat, prea seamănă a lecție de bunăcuviință dată unui domn impertinent, prea e tot ce nu trebue să fie între noi. Spuneam că noi suntem la vârste diferite. Tu te-ai supărat și mi-ai răspuns scurt, irevocabil, superb. Fără să vezi însă că și răspunsul ăsta îmi dă dreptate.

Pe cinstea mea, Angi, răspunsul tău l-am mai citit odată. Tot așa de lapidar, tot așa de negândit, tot așa de demn. Dar atunci aveam numai 19 ani. Era tocmai în vara trecută. Acum? Nici eu nu știu cât de departe sunt.

Dacă ai fi avut și tu 20 de ani atunci ai fi scris altfel. Dar știu eu? Asta nu are nici o importanță. Ce are importanță este că nu trebue să uiți ce ne desparte și ce ne apropie. Dacă prietenia noastră (cuvântul trebue citit absolut în marginile literelor sale – am aflat aici) prețuește ceva atunci ai să-mi răspunzi curând și odihnit.

Oricum stărui mult, să-mi anunți chiar numai în două cuvinte hotărârea ta. Ai să primești atunci o scrisoare lungă și lămurită. În chip de punct.

Publicitate