Etichete

, , , , ,

INEDIT INEDIT INEDIT INEDIT INEDIT

interbelic1Paris, 2 martie 1930

Duminică

Dragă Angi,

Ai să fi[i] mirată primind plicul meu. Sunt sigur. Ai să te gândești poate la curioasele ocoluri ale cunoașterii noastre, de atâtea ori întreruptă când ne așteptam mai puțin, de atâtea ori reluată când o uitam mai mult, la uitările mari care ne despărțiau sau la harnicele reveniri care ne făceau – după luni întregi – să ne spunem într-o bună zi câteva scurte cuvinte de bună înțelegere. Ai să te gândești la toate astea, ai să-ți amintești și îngăduința ta continuă și greșelile mele repetate,  și – recapitulând – ai să te întrebi de ce vine scrisoarea asta și ce caută.

7

Răspund eu: vine din pricina unui sentiment, pe care l-am regăsit adineauri pe stradă, asemănător unei emoții de mai demult. Și nu caută nimic.

Mai departe nu știu ce vei gândi. Supărată? Surprinsă? Indignată? (am plecat doar din țară fără să-mi iau rămas bun de la tine). Curioasă? Indiferentă? Sunt atâtea atitudini probabile, încât prefer să nu mi-o imaginez pe niciuna. Prefer chiar să cred că scrisoarea asta, pe care am s-o scriu până la capăt, nici nu are să ajungă în mâinile tale. Ceea ce de altminteri este foarte probabil, fiindcă eu nu-ți cunosc adresa, iar Izi pe care l-am rugat acum vreo două luni să mi-o comunice, nu mi-a răspuns nimic. Voi pune pe plic o adresă destul de vagă (e singura pe care o știu) și dacă peste o săptămână îl voi primi înapoi, voi înțelege încă odată că sunt oameni față de care întâmplarea te oprește să fi[i] așa cum ai vrea – și că tu ești dintre ei.

8

Făceam acum vreo două ceasuri (e 6 seara) socoteala lucrurilor, care ar putea să mă amuze în după masa asta de Duminică. Trebuiam să aleg între a sfârși un roman de Thomas Hardy, a scrie un foileton “frumos” despre Alain Fournier, a cărui ultimă carte de scrisori am găsit-o alaltăieri într-o librărie, a continua câteva pagini mai vechi sau în sfârșit a mă duce la un concert. Am renunțat însă pe rând la toate aceste proecte: romanul lui Hardy e prea lung pentru dispoziția mea momentană, literatură proprie n-am chef să fac și la concert nu risc să mă duc, pentru că drumul e lung și nu cunosc programul. La prânz, când mă întorceam de la Louvru, omnibusul a trecut prea repede pe lângă afișul concertului, ca să-l pot citi. Am ieșit deci din casă, puțin nedumirit și puțin trist. Nu știu dacă ești destul de activă, ca să cunoști melancolia de a nu avea nimic de făcut. Am bătut la ușa unui camarad brăilean și l-am întrebat dacă nu are chef să se plimbe. Băiatul a acceptat și ne-am trezit amândoi pe stradă, el fluierând un tango nou, eu o romanță din Gräfin Maritza, care e de o perfectă platitudine, dar care mă obsedează și Duminicile, pentru că altădată – la București – îl ascultam la petrecere în fiecare Duminică după masă, când mâncam în familie, la o mătușe melomană. Vremea nu era nici frumoasă nici urâtă, cerul nu era nici senin nici în[n]ourat, dar prin aerul ăsta neclar și neconsistent al Parisului de totdeauna trecea o aromă nouă de primăvară, pe care m-am obișnuit să o iau drept un parfum al Brăilei și care intră totuși în momentul ăsta chiar pe fereastra mea deschisă și ajunge până aici lângă mine, plină de o mie de amintiri mici, șterse, neînsemnate…

9

De ce îți povestesc ție toate lucrurile astea? Pentru că din învălmășeala lor, m-am trezit deodată cu dorința imediată de a-ți scrie. Dacă aș căuta explicații, le-aș găsi. Dar nu caut și nu vreau să găsesc. Cei care mă cunosc – și tu printre ei – știu că eu nu sunt un “perfect corespondent”. Sunt scrisori, cărora nu le răspund. Sunt altele pe care le trimit cu imense întârzieri. Sunt altele pe care le adresez des, abuziv, exagerat. Pentru că, vezi, scrisoarea suplinește într-adevăr pentru mine întrevederea. Și bucuria de a vedea pe cineva ascultă mai mult de voia întâmplărilor decât de politeța răspunsurilor.

10

A fost încântătoare (“charmante”) ultima noastră întâlnire. După amiaza aceea – nici nu-i mai știu data – ba da, mi-aduc aminte, era într-o zi de Vineri și mă întorceam de la un prânz luat în familia Grünberg – a fost de un calm, de o bună dispoziție, de o înțelegere comună, care m-a odihnit și m-a amuzat, m-a făcut curios și m-a liniștit, m-a împovărat cu mine însumi și mi-a redeșteptat vechi mustrări personale. Te asigur că au fost câteva din cele mai bune ceasuri ale mele. Niciodată n-am tăcut cu mai multă bucurie și n-am vorbit cu mai puțin efort, niciodată n-am simțit mai limpede cum o vorbă sau o pauză poate trece dela un om la altul, păstrând exacte și sensul și intenția și nuanța, care le-a fost dată. Țin minte că am plecat dela tine mulțumit. În zilele acelea înfrigurate, în care jucam pe un cuvânt plecarea mea la Paris (adică viața  mea însăși), împărțit între o mie de mici necazuri și o singură mare bucurie – am avut atunci un moment de calm.

Astăzi aș fi fost bucuros să te văd. Nu știu precis ce ți-aș fi spus, dar știu că aș fi încercat să regăsesc aceeași bună înțelegere.

11

Nu-ți scriu nimic despre Paris. Am auzit că se obișnuiește a fi în primul timp dezamăgit de frumusețile lui. Pentru mine e însă o cucerire, pe care mi-e teamă încă să o judec: cred însă că șederea mea aici, mai ales dacă va fi, așa cum sper, de trei ani, va fi decisivă. Dacă aș ști că-ți face plăcere, m-aș amuza să-ți povestesc unele lucruri. Dar e mai bine să las pe altă dată. (Nu râde: acest altă dată s-a plasat uneori la distanțe de un an, dar poate fi și la o distanță de o zi. Repet, sunt un detestabil corespondent.)

Mi-ar face plăcere să am vești despre tine. Azi voi să aflu ce lucrezi, ce citești, ce proecte faci… Te rog să nu crezi că optativul meu e insinuant. “Mi-ar face plăcere să știu…” nu implică deloc cererea unui răspuns. Ți-am mărturisit cu sinceritate, din capul locului, că scriu scrisoarea de față pentru că am plăcerea de a o face. Ori plăcerile mele nu vreau să îndatoreze pe nimeni. De altminteri eu am fost totdeauna curios să cunosc detalii și vești despre tine, dar – după cum vei fi observat –  nu totdeauna am făcut ceea ce trebuia, ca să le aflu.

Ar fi oare cu putință să vii la anul aici? Nu-ți spun cît de bine ar fi pentru tine și cât de instructiv pentru arta ta. Uite eu, care n-am deloc simțul plasticului și nu știu să văd lumea decât în abstracții, am început să învăț o mulțime de lucruri. Simplul fapt că privesc tablouri, asemuesc culori, disting planuri, îmi face o educație specială. Dar tu…

12

Azi dimineață – la Louvre – părul blond al unei femei de Velasquez avea precis strălucirea deschisă a părului tău, așa cum l-am văzut într-o seară la București, când eu venit înaintea ta, te-am privit făcându-ți loc în întuneric, urmată de Izi, până la locurile noastre.

Dacă se întâmplă să-l vezi pe Izi (am auzit că e la București) spune-i că mi-e tot atât de drag ca altădată. Fă comisionul fără să te miri și fără să întrebi.

Îți doresc o mulțime de lucruri bune.

Iosy Hechter

P. S. Scuză hârtia asta. M-am obișnuit cu ea și îmi plac proporțiile ei mari: te lasă să gândești. Și mai ales scuză-mi scrisul. Mă întreb dacă ai să-l poți descifra.

Reclame