Etichete
Angela Granet, inedit, interbelic, literatura, Mihail Sebastian, scrisori
INEDIT ✺ INEDIT ✺ INEDIT ✺ INEDIT ✺ INEDIT
Brăila în 24 Septembrie 1927
Probabil când ai să citești rândurile astea vei fi primit deja cărțile. Nu mai puțin, trebue să explic această enormă întârziere, în care eu nu am altă vină decât aceea de a nu-ți fi dat Civilul încă dela București. Iată ce s-a întâmplat. În timpul șederii mele la Predeal, un văr din Buzău “și-a împrumutat” Civilul fără să mă întrebe și fără să mă anunțe. Venit acasă, i-am cerut imediat printr-o scrisoare să mi-l trimeată. Am stăruit. Am reîn[n]oit rugămintea cu domnișoara Max, care plecase la Buzău și mi-a făgăduit că ea însăși are să ți-l expedieze direct. Nu știu precis de ce, nu a putut s-o facă totuși. Între timp eu am fost puțin bolnav. Am primit bucuros invitația lui Baltea de a sta o săptămână la vie și de aceea n-am putut continua stăruințele, bănuind că d-ra Max a făcut tot ce trebue.
În sfârșit azi a plecat Izi la Buzău pentru bacalaureat și de astă dată sunt sigur că chiar el – după cum mi-a făgăduit de câteva ori – ți le-a trimis.
Te rog să mă erți. Cred că nu este vina mea și totuși nu sunt împăcat. Aș voi să știu că ai suficientă vreme să prepari și că în orice caz întârzierea asta nu are să aibe urmări. Aș voi să te știu în afara examenelor, liniștită.
Este tot ce ți-aș putea spune chiar dacă proporțiile scrisorii ăsteia nu ar fi îngrădite de anumite conveniențe.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.