Etichete
ambasador, arhive, colaboratori, diplomatie, disident, documente, Mihai Botez, Nicolae Breban, Radu Ioanid, Securitate
Pentru oamenii familiarizați cu viața publică din vremea lui Ceaușescu, traiectoria urmată de Mihai Botez a fost presărată de-un șir de miracole. Cu o formație științifică de matematician, încununată de-un doctorat încă din tinerețe, convertit apoi spre sociologie și viitorologie (I.D. Sîrbu: “Eu cînd spun Futurologie, o spun ca înjurătură”), protejat de ministrul comunist Malița, lăsat să meargă de două ori cu bursă de studii în SUA, la Woodrow Wilson Center (în 1976 și 1987), și la un congres de specialitate din Madrid (octombrie 1985), Botez se afirma totodată ca un critic perseverent al ceaușismului, în etapa strîngerii șurubului. Dădea interviuri nestingherit și i se prezentau sinteze critice la Europa liberă, în La Nouvelle Alternative, în L’Express, conversa în România cu corespondentul lui Washington Post, frecventa ambasadele occidentale, unde se întreținea cu specialiștii acreditați. Era îndepărtat din conducerea unui institut de cercetări, dar era lăsat să se voiajeze la capitaliști. Așa o fandare largă nu se mai văzuse de pe vremea lui Nicolae Breban, care critica de la Paris socialismul, în timp ce era, la București, membru în Comitetul Central al PCR. Bine-bine, Breban era prieten cu tovarășul general Pleșiță, pe care-l ținea zelos la curent cu noutățile ce apăreau în lume (“Ei, servim cultura şi ţara!”) – dar Botez cui îi raporta oare?
Unde mai pui că, după decembrie 1989, într-o fulgurantă revenire din exilul său american, militantul pentru democrație era s-ajungă prim-ministru fesenist! Și-apoi, cît ai clipi din ochi, adversarul comunistului Ceaușescu a țîșnit pe firmament ca ambasador al socialistului Iliescu (la New York și Washington). O asemenea evoluție mirobolantă la scena deschisă avea, mai mult ca sigur, vînjoase rădăcini prin culise. Multă lume se întreba, curioasă, de unde vine briza care agită zmeul la înălțime? Radu Ioanid și-a propus să facă lumină, publicînd o carte de 442 pagini, cu documente de primă sursă despre Mihai Botez, preluate din Arhiva Direcției Securității Statului (DSS) și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Radio “Free Europe” (RFE-CEU), Serviciul de Imigrare și Naturalizare american (INS), Departamentul de Stat de la Washington (SD), FBI, Reagan Library, Arhiva Ministerului Afacerilor Externe al României și Clinton Library. Dacă atîtea instituții serioase și-au ațintit privirile asupra unui singur om, este limpede că aveam de-a face cu un pion important în schimbul de idei și informații, peste zidul ridicat de războiul rece.
Laszlo Alexandru 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.