Etichete

, , , , ,

snyderUnul din punctele de vîrf, în demonstrația politologică a lui Timothy Snyder, constă în evocarea tenacității cu care unii predecesori europeni ai noștri au luptat pentru a păstra democrația. În pofida oricărei gîndiri “logice”, a circumstanțelor potrivnice, a evenimentelor ostile, a ispitelor descurajării și a pericolelor uriașe, lupta trebuie purtată – cu încăpățînare și dîrzenie – pînă la victoria binelui.

“După cel de-al Doilea Război Mondial, europenii, americanii și alte popoare au creat mituri despre o vajnică rezistență împotriva lui Hitler. Însă în anii 1930, atitudinea dominantă era una de acomodare și admirație. Pînă în 1940, majoritatea europenilor se împăcase deja cu aparent irezistibila putere a Germaniei naziste. Americani influenți precum Charles Lindbergh s-au opus războiului cu naziștii sub sloganul «America First» («America înainte de toate»). Iar astăzi ni-i amintim și-i admirăm pe cei care au fost considerați excepția, pe cei excentrici sau chiar nebuni la vremea lor – cei care nu s-au schimbat, cînd lumea din jurul lor a făcut-o.

Cu mult timp înainte de al Doilea Război Mondial, foarte multe state europene abandonaseră democrația în favoarea unei forme sau alta de autoritarism de dreapta. În 1922, Italia a devenit primul stat fascist și aliata militară a Germaniei. Ungaria, România și Bulgaria au fost ademenite de Germania, care le-a promis teritorii și legături comerciale. În martie 1938, nici una dintre marile puteri nu a ridicat un deget cînd Germania a anexat Austria. În septembrie 1938, marile puteri – Franța, Italia și Marea Britanie, la acel moment condusă de Neville Chamberlain – chiar au cooperat cu Germania nazistă la împărțirea Cehoslovaciei. În vara lui 1939, Uniunea Sovietică s-a aliat cu Germania nazistă, iar Armata Roșie i s-a alăturat Wehrmacht-ului la invazia Poloniei. Guvernul polonez a ales să lupte, activînd acorduri care au antrenat Marea Britanie și Franța în război. Germania, căreia Uniunea Sovietică îi furniza alimente și combustibil, a invadat și a ocupat rapid Norvegia, Olanda, Belgia și chiar și Franța în primăvara lui 1940. Soldații trupelor expediționare britanice rămași pe continent au fost evacuați de la Dunkerque la sfîrșitul lui mai și începutul lui iunie 1940.

În mai 1940, cînd Winston Churchill a fost ales prim-ministru, Marea Britanie era singură. Britanicii nu cîștigaseră bătălii importante și nu aveau aliați care să conteze. Intraseră în război să susțină Polonia, o cauză ce părea pierdută. Germania nazistă și aliatul ei sovietic dominau continentul. Uniunea Sovietică invadase Finlanda în noiembrie 1939, demarîndu-și atacul prin bombardarea capitalei Helsinki. Exact după venirea lui Churchill la putere, Uniunea Sovietică a ocupat și anexat cele trei state baltice, Estonia, Letonia și Lituania. Statele Unite nu intraseră în război.

Adolf Hitler nu nutrea vreo animozitate deosebită față de englezi sau imperiul lor. De fapt chiar își imagina că lumea avea să fie împărțită în două sfere de influență. Se aștepta ca Churchill să-i accepte termenii după căderea Franței. Însă acesta nu a făcut-o. Le-a declarat chiar francezilor: «Indiferent ce veți face, noi vom continua să luptăm la infinit». (…) Alți politicieni s-ar fi bazat pe susținerea opiniei publice britanice pentru a pune capăt războiului. În schimb, Churchill a luptat, a fost o sursă de inspirație pentru alții și a cîștigat. Forțele Aeriene Regale (inclusiv două escadroane poloneze și cîțiva piloți străini) au ținut piept Luftwaffe. Fără deținerea controlului asupra spațiului aerian, nici măcar Hitler nu-și putea imagina un război amfibiu împotriva Marii Britanii.

Churchill a făcut ceea ce alții nu au reușit. În loc să cedeze anticipat, l-a forțat pe Hitler să-și schimbe planurile. Principala strategie a nemților fusese aceea de a elimina orice rezistență care putea veni dinspre Vest, pentru a invada ulterior (și a trăda astfel) Uniunea Sovietică și a-i coloniza teritoriile apusene. În iunie 1941, în condițiile în care Marea Britanie era încă angrenată în război, Germania și-a atacat aliatul sovietic.

Acum Berlinul trebuia să lupte pe două fronturi, iar Moscova și Londra au intrat dintr-odată într-o alianță neprevăzută. În decembrie 1941, Japonia a bombardat baza navală americană de la Pearl Harbour din Hawaii, iar Statele Unite au intrat la rîndul lor în război. În acel moment, Moscova, Washington și Londra au format o coaliție extraordinară și invincibilă. Împreună, și cu sprijinul multor altor aliați, aceste trei mari puteri au cîștigat al Doilea Război Mondial. Dar dacă Churchill nu ar fi menținut Marea Britanie în război, în 1940, războiul așa cum a fost el nu ar mai fi existat.”

Reclame