Etichete

, , , , ,

convorbiriAstfel puse problemele, poate fi surprinzător că Nicolae Manolescu mai pariază totuși pe revizuiri. Și de fapt, da, el le proclamă la tot pasul. Însă ele nu trebuie să vizeze profilul etic al scriitorilor (“s-a început cu cîteva revizuiri morale, privitoare la autori, nu la opere, ceea ce a condus la periclitarea ideii înseși”). Ele nu trebuie să conteste pieptiș valoarea estetică (“unii critici importanți, în frunte cu E. Simion, au confundat revizuirea cu contestația și s-au temut de un amurg al idolilor pe altarul cărora depuseseră ofrande întreaga viață”). Procesul nu trebuie să țină seama de cotitura produsă în orizontul de așteptare, prin evoluția istorică (“Mi-e greu să-l leg de «pragul» 1989”). După ce i-a amputat pe rînd toate zvîcnetele și spontaneitatea, din revizuirea lui Manolescu mai rămîne doar o frumoasă himeră, ca un cuțit fără mîner și lipsit de lamă. 

Criticului îi vine greu să accepte că mulți dintre autorii de odinioară sînt la ani lumină de istețimea mecanică și sensibilitatea tehnică a cititorilor de azi. El luptă să revigoreze decrepitudinea literară, făcîndu-i exerciții forțate de respirație gură la gură: “Se scrie atît de rar despre D.R. Popescu, Ivasiuc, Buzura, Breban, Bălăiță, Mircea Ciobanu și despre alții, încît l-am rugat pe Tudor Cristea să țină o rubrică consacrată romanelor lor în România literară, umplînd astfel un gol. Îmi pare bine că Tudor Cristea, cu acea discreție care îl caracterizează, revizuiește cu adevărat această literatură aproape uitată, oferindu-i o șansă, mică, dar reală, de a reintra în istorie pe poarta contemporaneității”. Iar atunci cînd vreun cititor proaspăt mai trece prin încăperile prăfuite de odinioară și își mărturisește dezamăgirea, lui N. Manolescu îi rămîn bombănelile: “Recent, în Orizont, un critic tînăr, Alexandru Bodog, consideră Învoiala lui Bălăiță ca lipsită de valoare, desuetă și plicticoasă. Curată bodogăneală critică! Copiii ăștia nu numai că nu-și mai dau osteneala să-i citească pe scriitorii din generațiile anterioare, dar, cînd îi citesc, nu înțeleg nimica-nimicuța. Îți vine, zău așa, să-i trimiți ca pe Caliban la școală”.

Acuma se pricepe, în sfîrșit, ce-ar trebui să fie revizuirile. Tot tineretul e obligat să facă stînga-mprejur la șaizeciști, să studieze cu creionul în mînă marxismele entuziaste ale lui Ivasiuc și să demonstreze, cu argumente, că în România literară nimic nu s-a schimbat.

Reclame