Etichete

, , , , , , ,

manolescuTemele abordate sînt dintre cele mai diferite, de la o conversație la alta, în virtutea strategiei de-a lua cititorul pe nepregătite. Șeful breslei scriitorilor analizează importanța cuvîntului scris și evoluția sa, de la tăbliță la tabletă; caracteristici ale cenzurii comuniste; compromisuri ale scriitorilor în comunism; metoda critică manolesciană; bătrînețea sa debordantă în dinamism social și profesional; șirul de evenimente istorice la care Manolescu a avut privilegiul biografic de-a asista; sărbătorile din vremea comunismului; amintiri din tinerețe ale profesorului (cursuri, inspecții) și ale autorului (relația de la începuturi cu Uniunea Scriitorilor); impresii la lectura propriului dosar de urmărire, întocmit de Securitate; activitatea de cronicar literar; avantajele democrației; însemnări despre mentorul G. Ivașcu; opinii despre derivele ideologice periculoase ale unor scriitori din tînăra generație (Marius Ianuș îl elogiază cu spume pe Corneliu Zelea Codreanu – Paul Cernat laudă “strategic” cartea lui Marius Ianuș); amintiri autobiografice despre arestarea părinților și aventurile dosarului personal, în perioada studiilor; detalii privind ascendența familială; adeziuni politice interbelice ale părinților; amănunte despre cei doi copii ai săi; nevoia de revizuiri în literatură; imperativul de-a spune mereu ceea ce crezi; întîlniri cu G. Călinescu; gustul călătoriei și destinațiile turistice internaționale; avîntul de publicare în toată presa; configurarea canonului literar; culise ale activității de ambasador la UNESCO; meditații despre clasa politică autohtonă; canonul școlar și ofensiva douămiistă; viața literară în comunism; prietenia cu Alexandru Ivasiuc; tipologii narative din volumul Arca lui Noe; sarcasme memorialistice despre Marin Preda; metoda scrierii istoriei literare etc.

Poate fi surprinzător – față de sprinteneala cronicarului aflat mereu în mișcare, în căutarea unghiului potrivit de analiză a unei noi opere literare – reflexul de inerție al intelectualului, confruntat cu schimbarea vremurilor. Năvala internetului, care modifică strategiile de comunicare, este percepută ca un bîzîit iritant, de fundal: “greutatea cuvîntului nu se poate face simțită decît pe hîrtie”. Noile raporturi dintre oameni, îmbogățite, prin intermediul comunicării electronice, cu un dinamism sporit și un elan de democratizare, sînt persiflate cu scepticism: “Cei mai mulți internauți își închipuie că, dacă au la dispoziție acest mijloc uriaș de comunicare, nu e nevoie să se verifice prin alții și nu contează dacă au cu adevărat ceva de spus sau dacă posedă măcar limbajul potrivit. Așa că preferă nume de împrumut, ca niște măști, adică anonimatul. O dau anonimă, ca eroii lui Caragiale. Se bagă în vorbă, cum spune o expresie populară. Și se află în vorbă”. Probabil că băgatul în vorbă al anonimilor habarnamiști este o trăsătură generalizată a realităților de azi. Însă e totuși de preferat, în locul tăcerii respectuoase a publicului smerit, ce aspira lumina cunoașterii prin unicul filtru autorizat, pe vremea comunismului. Alternativa la debandada valorică și la inflația opiniilor de-acum o constituie doar seceta publicistică și dirijismul cu panaș de odinioară, pe care puțină lume stă să le mai regrete.