Etichete

, , , , ,

Cum continuă călătoria? Am ajuns împreună cu protagonistul în anticamera misterului divinității. Văzul lui Dante se acutizează:

55. “Da quinci innanzi il mio veder fu maggio
che ‘l parlar mostra, ch’a tal vista cede,
e cede la memoria a tanto oltraggio.

58. Qual è colui che sognando vede,
che dopo ‘l sogno la passione impressa
rimane, e l’altro a la mente non riede”. 

Așa rămîne el după ce i-a perceput, în toată magnificența lor, pe sfinții din Empireu: “De aici încolo vederea mi-a fost mai mare decît vorba, care la asemenea viziune cedează și cedează memoria la atîta exces. Cum e acela care visînd vede și după vis rămîne cu toată patima imprimată, iar altceva în minte nu-i revine” (Cîntul XXXIII).

Memoria nu rezistă, solicitată cu asemenea intensitate. Ființa reține doar sentimentul omului trezit din vis, care mai simte zbuciumul emoției. Știe că se apropie momentul de cumpănă, țelul întregii sale expediții, vederea lui Dumnezeu, înțelegerea tainei finale a universului. Sigur că el nu poate urca trupește pînă acolo. Între timp Sfîntul Bernard i-a luat locul Beatricei, pe neobservate, în postura de călăuză, iar aceasta și-a ocupat jilțul triumfal din Empireu. Iar noul îndrumător îl îndeamnă să-și ridice privirile spre Sfînta Fecioară, să o implore pentru harul de-a vedea taina ultimă. Ceea ce Dante face. Și, din acest moment, expediția lui devine o aventură a privirii. O situație extraordinară! De acolo, de la picioarele amfiteatrului, despre care afirmă că avea circumferința mai mare decît diametrul Soarelui – și atunci închipuiți-vă cît era tot Empireul, în desfășurarea sa! – de acolo, de jos, Dante urcă din priviri spre Fecioara Maria.

Iar Sfîntul Bernard, în prima jumătate a cîntului final din Paradis, declamă o impresionantă rugăciune către Maria, una dintre cele mai celebre din întreaga poezie italiană, îi imploră ajutorul pentru ca Dante să-și poată împlini țelul călătoriei. Sfînta Fecioară privește în jos, spre cel care exclamă înflăcărat:

37. “Vinca tua guardia i movimenti umani:
vedi Beatrice con quanti beati
per li miei prieghi ti chiudon le mani!”.

“Să-nvingă paza ta pornirile omenești: vezi Beatrice și cîți fericiți cu rugile mele îți întind mîinile lipite!”. Toți cei de aici, din Empireu, o imploră cu mîinile unite și înălțate pe Maria să-l ajute pe drumeț în finalizarea ascensiunii spre cunoaștere. Putem percepe situația și în mod simbolic. S-a comentat că intercesiunea Sfintei Fecioare, spre mila și iubirea lui Cristos, este fundamentală. De aici și marea importanță a cultului marian în cadrul Bisericii.

Se profilează apoi o imagine uluitoare, în cadrul poemului: Sfînta Fecioară privește în jos, doar din ochi îl ascultă pe Sfîntul Bernard, dă de înțeles că îi acceptă rugămintea și apoi își întoarce din nou privirile spre înălțimi, către Dumnezeu. Iar Dante călătorește, pe raza privirilor Sfintei Fecioare, în sus, pentru a-l cunoaște pe Demiurg. Și ce vede el? La început observă doar un punct. Vă spuneam că Dante se află mereu în mișcare, iar acest lucru îi modifică adesea perspectiva asupra celor din Paradis. În cadrul triplei revelații, succesive (iarăși cifra trei!), mai întîi Dumnezeu este numai un punct. El este principiul de bază al punctului nodal, ce cuprinde toate substanțele, fenomenele și legăturile dintre ele, din întregul univers:

85.“Nel suo profondo vidi che s’interna,
legato con amore in un volume,
ciò che per l’universo si squaderna:

88. sustanze e accidenti e lor costume
quasi conflati insieme, per tal modo
che ciò ch’i’ dico è un semplice lume.”

“În adîncul ei am văzut că se includ, legate cu iubire într-un volum, cele ce prin univers sînt despărțite; substanțe și accidente și-nsușirile lor, aproape topite laolaltă, astfel că tot ce spun eu e doar o palidă lumină” (Cîntul XXXIII). Sinteza universului. Dar Dante își încordează privirile, pentru a-și continua drumul, ca să înțeleagă mai bine. Și atunci vede trei cercuri, în trei culori diferite și avînd aceeași dimensiune. Unul (Fiul) părea că se reflectă din celălalt (Tatăl), ca un curcubeu din altul. Al treilea cerc (Sfîntul Duh) parcă era din flăcări provenite din celelalte două. Aici găsim o exprimare poetică, desigur, alegorică, a misterului Sfintei Treimi.

d4

115.“Nella profonda e chiara sussistenza
dell’alto lume parvermi tre giri
di tre colori e d’una contenenza;

118. e l’un dall’altro come iri da iri
parea reflesso, e ‘l terzo parea foco
che quinci e quindi igualmente si spiri.”

“În adînca și clara esență a luminii înalte mi-au apărut trei cercuri în trei culori și-o singură măsură; și unul din altul părea reflectat, cum e un curcubeu din altul, iar al treilea părea foc ce dincoace și dincolo la fel se inspiră” (Cîntul XXXIII).

Totuși Dante simte că încă n-a ajuns la capăt. El vrea să vadă mai mult, să știe mai mult. Observați un alt paradox: revelația se slujește de rațiune! De obicei revelația se baza pe sentiment. La Dante, nu. El vrea să meargă înainte în descoperirile sale. Și atunci ce vede? Îl vede pe Isus, în cercul din centru și observă un chip uman. Pentru că așa cum omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, dacă parcurgem drumul invers, înseamnă că Dumnezeu are  o imagine omenească, acolo, în străfundurile sale cele mai îndepărtate. Și Dante aproximează, în versurile sale, misterul Întrupării, care este încă una din marile taine ale credinței creștine. După cum spune:

127.“Quella circulazion che sì concetta
pareva in te come lume reflesso,
dalli occhi miei alquanto circunspetta,

130. dentro da sé, del suo colore stesso,
mi parve pinta della nostra effige;
per che ‘l mio viso in lei tutto era messo.”

“Acea rotire, ce părea concepută în tine ca lumina reflectată, de ochii mei cîtva-mprejur privită, înăuntrul ei, cu însăși culoarea sa, mi s-a părut pictată cu efigia noastră; așa că vederea mea în ea era toată adîncită” (Cîntul XXXIII).

d2

A ajuns călătorul în miezul misterului universal, filosofic, teologic. Ce-i mai rămîne? O lumină fulgerătoare îi blochează posibilitatea de vorbire. El continuă să înțeleagă. Vin informațiile – dacă se poate spune așa –, imaginile revelației continuă să se acumuleze în el, dar nu ni le mai poate comunica. Puterea lui Dumnezeu – aceea care iubește și care din iubire a creat lumea și o învîrte – îl antrenează pe însuși privitor, iar Dante intră în rotația întregului univers, îndată ce-a dobîndit revelația, pe care nu ne-o mai poate descrie:

142.“All’alta fantasia qui mancò possa;
ma già volgeva il mio disio e ‘l velle,
sì come rota ch’igualmente è mossa,

145. l’amor che move il sole e l’altre stelle.”

“Înaltei fantezii aici i-a lipsit puterea; dar deja-mi răsucea dorința și voința, ca roata ce la fel e-nvîrtită, iubirea ce mișcă soarele și toate stelele” (Cîntul XXXIII). Este momentul final, este ultimul vers din toată Divina Comedie. Călătorul și-a atins țelul, dar nu ni-l mai poate exprima. Vederea lui Dumnezeu depășește cuvintele, pentru că vorbele noastre transmit idei, concepte, or Dumnezeu este mult dincolo de orice concretețe, așadar Dumnezeu nu poate fi închis în vorbe și nu poate fi transmis prin explicații. El poate fi eventual intuit, simțit. Ca atare poezia aici încetează și Divina Comedie se încheie.

Este un demers uluitor, prezentat într-o asemenea formă de Dante. Un aspect interesant a fost remarcat de comentatori: atunci cînd misticii, călugării pustnici, marii solitari intră în transă, cînd au o revelație și declară, mărturisesc că l-au văzut pe Dumnezeu, sau măcar o parte din Paradis, demersul lor este fideist, ține de convingerea sufletească. Dante este singurul poet, din cîți cunosc eu, care pătrunde la temelia universului cu ajutorul rațiunii și ne transmite, prin intermediul versurilor, o epifanie. Pentru mine, asta e o situație fabuloasă.

battistero_padova

Bibliografie succintă

1) Dante Alighieri, Divina Comedie, Infernul, Purgatoriul, Paradisul, în traducerea lui George Coşbuc, ediţie îngrijită şi comentată de Ramiro Ortiz, Iaşi, Ed. Polirom, 2000;
2) Dante Alighieri, Paradiso, La Divina Commedia annotata e commentata da Tommaso Di Salvo, con illustrazioni, Bologna, Zanichelli, 1993;
3) Dante Alighieri, La Divina Commedia, riassunti, introduzioni critiche e commento a cura di Emilio Alessandro Panaitescu, 6 vol., ediţie de lux cu ilustraţii celebre, Milano, Fratelli Fabbri Editori, 1963-1965;
4) The Dante Encyclopedia, edited by Richard Lansing, London and New York, Routledge, 2010;
5) Esperimenti danteschi. Paradiso 2010, a cura di Tommaso Montorfano, Genova-Milano, Casa Editrice Marietti, 2010;
6) Erich Auerbach, Studi su Dante, Milano, Feltrinelli, 2005;
7) Manfred Hardt, I numeri nella “Divina Commedia”, traduzione di Beniamino Lazzarin, Roma, Salerno Editrice, 2014;
8) Arielle Saiber, Aba Mbirika, The Three Giri of Paradiso 33, in Dante Studies, CXXXI, 2013, p. 237-276;
9) Diego Sbacchi, La presenza di Dionigi Areopagita nel “Paradiso” di Dante, Firenze, Leo S. Olschki Editore, 2006.

(Conferință susținută la Uniunea Scriitorilor din Cluj,
miercuri, 28 martie 2018)

Reclame